Toate le pot în Hristos care mă întăreşte
M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20)
Am devenit atat de reci fata de cuvintele Scripturii fata de invataturile Sf Parinti, fata de spiritualitate, intrebari peste intrebari… nu ca intrebarile ar fi rele dar gustarea harului se face doar prin credinta, prin lepadare de sine, prin rugaciune, post, traire nu prin teorie nu prin filosofie nu prin critica subiectiva.
Citatul scripturistic din introducere este dat ca un motto a ceea ce inseamna cu adevarat credinta, trairea, induhovnicirea, nepunand in practica acest indemn ne este greu sa il intelegem sa-L cunoastem, sa ne impartasim de Harul Lui.
Traim intr-o lume secularizata, irationala dupa parerea mea, deoarece e irational ca omul, un nimeni in comparatie cu universul sa creada ca doar ceea ce incape in propria-i ratiune este adevarat si demn de urmat, o societate asemenea unui cimitir al ideilor moarte, lipsite de spiritualitate si trecute exclusiv printr-un organ biologic numit creier, inabusind tanjirea sufleteasca dupa spiritual, toate acestea ne fac sa ne departam de adevaratul sens, de chemarea la care am fost chemati si sa ne facem dumnezei fara sa stim din propriile idei si concepte care ne guverneaza, si carora fara sa constientizam, ne inchinam
Dar Hristos e prezent cu toate acestea, ne asteapta, sa ne constientizam starea si sa ne unim cu El! Atata stres, atatea neajunsuri, atatea probleme, framantari si intrebari, numai Hristos ne poate aduce raspunsul, linistea, pacea sufleteasca…iar aceste cuvinte nu sunt filosofie, nu sunt teorie, sunt…constatari ale unor experiente de viata traite de oameni in cautarea pacii, linistii, sensului vietii intr-un cuvant.
Prea multe coincidente intre Hristos si pace ca sa fie luate drept intamplare.
In lupta credintei voastre intariti-va cu indemnul Sf Ap Pavel „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (Romani 8:35) ramaneti in dragostea cea dintai, in dragostea lui Hristos si cu ea indrazniti, veti birui lumea (pacatele lumii) asa cum El a biruit-o, ramaneti in pacea Lui ramaneti in Trupul Lui si veti gusta adevarata bucurie, bucurie care, asa cum spuneau sfintii, lumea nu o poate oferi.
Închei cu indemnul biblic „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători (Coloseni 3:15).
(Dani Ciorca)
Alina
ianuarie 16, 2010 @ 1:43 pm
N-am sa te felicit fiindca stii cat apreciez prezenta ta in lumea mea…N-am sa te incurajez fiindca stii ca sunt alaturi de tine…N-am sa spun „nu” niciodata omului care incearca sa aiba trairi sublime…Toti cautam ceva si odata ce am gasit acel lucru, alergam dupa un altul…Aici ne asemanam: cautam sa ii dam un inteles propriu Lui Hristos in viata noastra. Sinceritatea e inaltatoare iar tu calatoresti catre cer de dragul Luminii care iti da incredere in tine, in ceea ce reprezinti. Recunosc umanitatea si zborul unui om, in special la tine. Un sfat pe care poate niciodata nu ti l-am dat: Ramai sincer cu tine insuti si nu te indoi de talentul pe care il ai! Multumesc pentru ca esti „acolo”, in prezentul intrebariloe comune precum „Ce mai faci?”…”Dar tu?” 🙂
Sorin M.
ianuarie 17, 2010 @ 4:26 pm
„Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu „
( Luca 14, 27)
A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.
A fi creştin înseamnă însă a te lepăda de eul tău, de gândirea ta deşartă la căile lumii şi ale păcatului. „Lepădare” este un cuvânt greu şi dur, fără de care însă nu poate fi nimeni ucenic al domnului Iisus. Celui care se „leapădă” întru totul în mâinile lui Dumnezeu, Dumnezeu îi va dărui tot ce are şi i-a pregătit. Dar noi mai avem încă inima împărţită şi Dumnezeu nu vrea lucrul acesta.
Cine este creştin pe jumătate, va cădea sub cruce înainte de a o ridica, va rămâne în urmă, va rătăci pe căi necunoscute, fără nici o ţintă şi într-un târziu va vedea poarta Împărăţiei Veşnice închisă pentru el. În ziua judecăţii celui care a fost creştin doar pe jumătate i se va lua şi ceea ce i se pare că are şi astfel se va trezi gol şi nevrednic a sta înaintea lui Dumnezeu-Judecătorul.
Ori cu Dumnezeu, ori cu lumea. Nu putem fi creştini şi totodată să ne complacem cu lumea, cu păcatul.
A fi creştin, însă, dăruit întru totul lui Dumnezeu, nu înseamnă a fi lipsit de probleme, de necazuri, de lipsuri sau de batjocuri. Luarea crucii nu înseamnă o viaţă mai uşoară. A fi creştin înseamnă o viaţă de luptă împotriva uneltirilor vrăjmaşului, ispitei, păcatului, căci „fără luptă (…) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli” (2 Tim. 2, 5).
Să luptăm deci după rânduiala Sfintei Scripturi, purtându-ne crucea fără cârtite…să dăm totul pentru Hristos şi să nu uităm niciodată că putem totul în Hristos care ne întăreşte. ( cf. Flipeni 4,13 )
Amin.
Veronica
ianuarie 17, 2010 @ 4:47 pm
Doamne ajuta-ne sa intelegem toti , ca aceasta e singura cale pe care, bine ne-o descrii tu , Sorin. Dar nu numai sa o intelegem, ci sa o urmam intocmai.Asa sa ne ajute Dumnezeu! Amin!
Frumos articol! Multumim! Doamne ajuta!
TranceParty
februarie 7, 2010 @ 7:02 pm
:-)))))))))))))))))))))))))))