Tot ceea ce vi se spune într-o clinică de avorturi este o minciună

50

Sunt sigură că aţi văzut şi dumnevoastră acele reclame cu un număr de telefon, alături de care apare scris: „Problemele sarcinii” sau „Sunteţi însărcinată?” sau „Informaţii despre avort”. Când o tânără află că este însărcinată, ea nu caută neaparat să facă avort, ci probabil caută informaţii.

Dar când sună la acel număr de telefon plătit de banii celor pro-avort, ce informaţii credeţi că va primi? Nu uitaţi, ei vând avorturi. Nu vând păstrarea vieţii copilului. Nu vând renunţarea la copil. Nu vând naşterea copilului sub nicio formă. Ei vând doar avorturi.

Consiliera cu care vorbeşte tânara la telefon este plătită să-i fie prietenă. Ea e pregătită să o ademenească într-o relaţie de prietenie în urma căreia să-i vândă avortul. Tot ceea ce vi se spune într-o clinică de avorturi este minciună.

De regulă, tânara pune două întrebări. Prima este: „Doare?”. „Nu doare. Uterul tău e un muşchi. Vei simţi o crampă când îl deschidem, o crampă când îl închidem, totul este doar o senzaţie uşoară, asemănătoare unei crampe. Orice femeie din lume cunoaşte senzaţia asta”.

Urmează a doua întrebare: „Este bebeluş?”. „Nu, este doar produs al concepţiei, un cheag de sânge, o bucăţică de ţesut”.

Când tânara vine la clinică să facă avort plăteşte la recepţie, apoi merge într-o încăpere unde i se face consiliere. Acolo primeşte un formular de 6-12 pagini scris de un avocat, formular care nu îi creează decât confuzie. După lectură nu mai are nimic de întrebat. Revine la primele două întrebări: „Doare?” E bebeluş?”

Tot ceea ci vi se spune într-o clinică de avorturi este minciună.

Nu am cuvinte să descriu procedura avortului.

Nu am fost niciodată capabilă să descriu în cuvinte procedura unui avort. Nu există cuvinte care să descrie cât de îngrozitoare este. Înseamnă să omori un copil.

Am văzut ecografii în care bebeluşul se trăgea înapoi din calea instrumentelor introduse prin vagin. Şi am mai văzut avorturi până în 32 de săptămâni de sarcină, facute fără ca mama să fie anesteziată. Da, avorturile sunt foarte dureroase şi pentru mamă. Am văzut odată şase persoane ţinând o femeie pe masă în timp ce i se făcea avort.

Două reacţii: acceptare şi refuz

După avort, tinerele sunt aduse în camera de recuperare şi aici afişează de regulă două tipuri de reacţii. Prima este: „Mi-am ucis copilul!”. Eram uluită să constat că atunci era prima dată când vorbeau de copil şi de ucidere. Aceasta e probabil reacţia cea mai sănătoasă. Femeia aceea va avea probabil puterea să iasă din acea clinică şi să facă faţă situaţiei, poate chiar să-şi vindece rana şi să meargă mai departe.

Al doilea tip de reacţie este: „Mi-e foame. M-aţi ţinut aici patru ore şi mi-aţi spus că va dura doar două. Vreau să plec de aici!”. Această femeie refuză să facă faţă problemei, neagă fapta sa. Se spune că trebuie să treacă, în medie, cam cinci ani ca oamenii să realizeze că într-adevăr şi-au omorât copilul.

Tinerele care ies din cabinetele acestea sunt cele mai norocoase. Vedeam la clinică peste 500 de avorturi lunar, dintre care unele erau proceduri care durau o zi întreagă pentru sarcini de trimestru al doilea sau al treilea. Nu foloseam laminaria (tije speciale pentru deschiderea uterului), dilataţia se producea într-o singură zi, aşa că apăreau foarte mulţi complicaţii.

Am avut şi un caz de deces: o femeie de 32 de ani, care mai avea un fiu de 17 ani şi altul de 2 ani. Nu s-a întocmit niciodată vreun document cu referire la acest caz. Prietenul ei se simţea vinovat pentru rolul său în această poveste şi nu a vrut să mai aibă de a face cu ea. Cei din familia ei şi-au dat seama că probabil făcuse un avort, dar n-au vrut nici ei să mai complice povestea. Aşa că nu a ieşit niciodată nimic la iveală. Nicio problemă cu legea.

(Carol Everett, fostă şefă a unei clinici de avorturi)

(Marketing pentru genocid)

(Visited 7 times, 1 visits today)