Toţi împreună la Sfânta Liturghie
Mă gândeam odată cum ar fi să stau la Sfânta Liturghie, iar în Biserică să fie numai persoane pe care le cunosc. Cum ar fi ca toată biserica să fie plină de prieteni, cunoştinţe, rude, părinţi, colegi, profesori, vecini, etc. şi toţi să ne ştim unii cu alţii, oriunde întorci capul să vezi o faţă cunoscută.
E ciudat uneori când mă duc duminica la Biserică şi conştientizez că o parte din cei dragi ai mei în acel moment fac altceva, se duc în alte locuri. E ciudat pentru că realizezi că alţi oameni nu acordă aceeaşi importanţă lui Dumnezeu şi Bisericii cum i-o acorzi tu, şi prin asta îţi scade puţin entuziasmul, îţi răceşte cu câteva procente credinţa.
De aceea Biserica suntem noi toţi, din acest motiv ne spun Sfinţii Părinţi că dacă suferă un mădular al trupului suferă tot trupul. Mi s-a întâmplat să fiu la miezul nopţii, de revelion, în Biserică iar o parte din prietenii noştri să fie la petreceri. Ceva era ciudat, nu mă puteam bucura cu toată inimă, mă durea că alţii nu-L cunosc pe Dumnezeu, că Biserica era aproape goală. Raportând această experienţă la un meci de fotbal în care tot stadionul îşi susţine în cor echipa, toţi având acelaşi sentimente: de bucurie când echipă dă gol, de mâhnire când ratează, de întristare când pierde… Atunci înţelegi ce-nseamnă ca sentimentele tale să mai fie şi-n inimile a 30 000 de oameni.
Mi-aduc aminte cum la meciurile de fotbal din Spania tot stadionul de 80-100 de mii de oameni strigă în cor: „Aiiiiiiiiii” când echipa lor ratează, ca şi cum ar avea o singură voce. Cam aşa ar trebui să fim şi noi în Biserică, toţi să avem aceleaşi gânduri, aceleaşi năzuinţe, sentimentele din inimile noastre să se regăsească şi la sutele sau miile de oameni din viaţa noastră, pe care îi întâlnim zilnic.
Mi-ar fi mult mai uşor să mă rog lui Dumnezeu când sunt în Biserică văzându-i pe cei dragi lângă mine, e deajuns să le văd chipul frumos şi să-mi aduc aminte de toate problemele şi bucuriile pe care le au, şi să-i pot cere Domnului să-i sprijine. Eram aseară la cumpărături printr-un hypermarket şi mă uitam la feţele oamenilor şi mă gândeam: pentru mine ei toţi sunt străini, dar Hristos Domnul îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, le ştie şi cel mai adânc colţişor al inimii, le cunoaşte toată viaţa şi gândurile. Eu trec pe lângă ei foarte uşor, dar ce m-aş bucurat să-mi fie prieteni!
Aşa e şi-n Biserică, mai ales pe la oraş, suntem străini unii de alţii, suntem aşa apropiaţi fizic dar aşa departe sufleteşte, deşi stăm sub acelaşi acoperiş, sub privirile Pantrokratorului, gândurile noastre nu se întâlnesc. Va veni o vreme când toţi vom fi în faţa lui Dumnezeu în acelaşi gând, cu aceleaşi năzuinţe.
(Claudiu)
Mariana
decembrie 12, 2009 @ 10:06 am
Oh, Doamne ce articol frumos!… si necesar! Multmim! Eu stii ce ma gandesc uneori? Ce frumos ar fi ca toti cei din biserica sa simtim realmente ca facem parte din acelasi Trup, ca facem parte din acceasi familie duhovineasca…sa ne simtim cu adevara frati si surori intru Hristos…sa nu mai fim straini unii de altii….sa ne imprietenim…Ce minunat ar fi!
adriana
decembrie 12, 2009 @ 2:08 pm
Subscriu si eu la cele scrise de tine…banuiesc ca aceasta dorinta o avem toti cei care mergem la biserica.
Pentru ca astazi am citit in ziarul Lumina (articolul se numeste Copiii Sfantului Spiridon) despre o parte dintre copiii bolnavi de cancer pe care ii cunoastem cativa dintre cei ce vizitamn ORTODOXIA TINERILOR, m-as bucura daca ati purta acesti copii in inimile voastre atunci cand va rugati, daca i-ati trece pe pomelnic atunci cand mergeti la Sfanta LITURGHIE, la Sfantul Maslu sau astazi daca cititi acatistul Sfantului Spiridon. Am un pomelnic cu o parte dintre copii… in zilele urmatoare voi completa lista:
Claudiu,
Alexia,
Alexandra
Dragos
Marina
Ionela
Ovidiu
Roberta
Stefan
Mitica
Alexandru
Denis
Gabriel
Bogdan
Danut
Narcisa Maria
Cosmina
Daria
Marius
Fabian
Luis
Diana
Marian
George
Gabriela
Andreea
Denis
D
decembrie 12, 2009 @ 10:02 pm
Exact. Am ajuns astazi ca cei ce ne impartasim din acelasi potir,in aceiasi biserica (ca locas) sa fim niste straini. Niste straini care se numesc intre ei frati ! Or, acesta nu este crestinism …
lama
decembrie 13, 2009 @ 11:20 pm
Frumoasa imagine:sa fi inconjurat la Liturghie de toti cei dragi,de familie ,prieteni,dar din pacate sunt putine familii in care sa mearga toti membrii la Liturghie . Dar chiar si asa,doar stiind acestia ca suntem la Biserica duminica,tot facem un lucru bun,si reusim sa trezim in sufletul acelora ceva..
Alt imagine frumoasa:comparatia cu un stadion . Intradevar,de ce lumea e in stare sa se entuziasmeze ,sa sufere si sa se solidarizeze pentru o minge de cauciuc care sare cum vrea ea ! De ce nu suntem la fel de entuziasmati de cina cea tainica la care suntem chemati ? De ce nu exaltam de bucurie cand sirul celor care se impartasesc gusta din potirul vesniciei?
Cred ca daca ar fi explicata mai pe inteles aceasta mareata taina a Sfintei Liturghii ,la fel de usor cum e fotbalul,s-ar putea ajunge poate la sufletul oamenilor simplii
Iuliana
decembrie 14, 2009 @ 11:28 pm
Ceva frumos de la prieteni… pentru prieteni:
„Când te-ai gândit să critici…, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?”;”Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.”; „O relație este dificilă atunci când „Eu” este pus înaintea lui „Tu”.”Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.”(Monahia Gavrilia Papaiannis)
http://ro.orthodoxwiki.org/Gavrilia_(Papaiannis)
D
decembrie 15, 2009 @ 1:19 am
Da, dar ar trebui ca si acei oameni simpli sa fie deschisi spre Sfanta Liturghie asa cum sunt deschisi spre fotbal !
jan
decembrie 15, 2009 @ 11:14 am
D. păi să fi microbist e uşor, dracii trebuie să ţină mintea ocupată cu ceva, orice altceva decît cu Dumnezeu, iar dracii lucrează şi prin ceilalţi oameni care rîd de cel ce nu ştie cu cine a jucat echipa X şi ce s-a întîmplat la meci.
daniela
decembrie 15, 2009 @ 4:16 pm
citind acest articol(care app este incarcat de invataura)m-am intristat….ma doare ca atunci cand eu sunt la biserica ,grupul meu de colegi,prieteni nu-mi sunt alaturi,ci sunt prin fel si fel de locuri de dezmat…mi-e ft mila de acesti fii pierduti ai lui Dumnezeu,deoareca ei inca nu L-au intalnit pe Hristos….si ma rog pentru ei…
dar m-am bucurat in acelasi timp,cacivazand comentariile lasate de tineri aici,mi-am dat seama ca inca mai sunt tineri carora le pasa de Dumezeu..
sa va ajute Domnul sa va pastrati acasta ravna si credinta de acum..si vreau sa-i multumescadrianei ptr lista de copii bolnavi…ma voi ruga ptr ei….
doamne ajuta!
D
decembrie 15, 2009 @ 5:55 pm
Doamne ajuta, Daniela.
daniela
decembrie 16, 2009 @ 7:56 am
Domnul sa te binecuvinteze si pe tine,D!
Laurentiu
ianuarie 25, 2010 @ 1:17 pm
Eu unul nu privesc lucrurile asa. Nu vad Sf. Liturghie ca pe un meci de fotbal. Este un timp pentru fiecare de a ajunge inaintea Lui. Nu grabiti evenimentele si nu transformati biserica intr-un locas familial. Primiti si strainii, si faceti-i pe ei prieteni, apoi frati, poate soti sau soate, care vor deveni parinti si asa mai departe. Iata Noua Familie a Lui Hristos. Daca vor face parte si pretenii, fratii si surorile de sange, parintii, atunci va fi un plus. Nu creati o casta, care din neatentie va tinde sa devina ermetica. E drept ca gandurile noastre se indreapta mai degraba spre dorintele noastre, spre nevoia de a ne reuni cu cei care ne sunt deja dragi si tindem sa refuzam sa ne uitam la ceilalti. Curand acestea se tranforma in „noi” si „ei”, iar de aici pana la conflict (atat interior, cat si exterior) nu mai este decat un pas. Hai sa-l cautam pe Dumnezeu in fiecare dintre cei pe care-i intalnim in fiecare clipa. Nu asa ne invata Hristos? Nu oare aici e vorba de pilda samariteanului?
CristinaL
octombrie 20, 2010 @ 10:38 am
Doamne ajuta ,foarte frumos articolul ,ideal este sa mearga toata familia la biserica dar daca nu se poate …..nu prea avem ce face ,decat sa ne rugam ca intr-o zii sa putem fii toti cei dragii impreuna in fata Domnului .Desii la inceput nu cunosteam pe nimeni din biserica (deoarece sotul meu nu este din acelas oras cu mine si deocamdata nu merge la biserica ),cu timpul am inceput sa cunosc foarte multa lume ,unele persoane mi-au devenit chiar prietene foarte bune intalnindu-ne duminica … I_mi place acest lucru si nu pot decat sa multumesc Domnul pentru tot ceea ce ne invata si cum ne ajuta sa ne intalnim toti cei care dorim sa fim impreunau El in casa Lui