Skip to content

3 Comentarii

  1. Laura Stifter
    noiembrie 2, 2015 @ 3:45 pm

    Frumoasă iniţiativă, dragilor… Haideţi să ne rugăm împreună pentru ei… Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au plecat dintre noi, iar pe cei răniţi să-i vindece şi să-i scape cât mai grabnic de suferinţă! Să-L mai rugăm, de asemenea, pe Domnul nostru drag şi pe Sfânta Lui Măicuţă să-i vindece sufleteşte pe toţi cei traumatizaţi psihologic (martori, supravieţuitori, rude, prieteni) şi să le umple inimile de pace!… 🙁

    Reply

  2. sdaniel
    noiembrie 2, 2015 @ 4:12 pm

    Din pacate, doar evenimente de acest gen ne mai zguduie din incremenirea in care traim si ne mai obliga sa ne gandim, meditam la toate cele lumesti si nu numai. Ma refer in primul rand la mine; nu am mai fost atat de trist de la tragedia de la maternitatea Giulesti.
    Sper ca Dumnezeu sa ne dea gandul bun/inspiratia sa prevenim din timp astfel de evenimente nefericite. Reactia medicilor, a oamenilor simpli, a unor institutii chiar, spiritul de compasiune si colectivitate care s-a creat dupa acest eveniment sunt o baza pe care se poate construi si ne pot da sperante pentru un viitor mai frumos.
    Dumnezeu sa-i ierte si sa ii primeasca pe cei disparuti dintre noi.

    Reply

  3. Dan Tudorache
    noiembrie 3, 2015 @ 10:43 am

    „Am încercat noi să ne punem în pielea acelor mame, acelor tați și să ne oprim puțin din mersul nostru? Sau poate am aflat, ne-am uimit, am făcut o cruce, și am continuat să ne bem cafeaua, să privim filmul sau să ne ocupăm de cele ale noastre. Am resimțit noi durere adâncă care să ne fi stors lacrimi, care să ne fi pus genunchii la pământ, care să ne fi îndemnat să postim, în momentul în care, zilele trecute, am aflat despre tragedia despre care vorbește toată lumea? Cred că este un examen pe care îl putem da fiecare în fața conștiinței proprii și în fața lui Dumnezeu.

    Există așa numita milostenie sufletească – și anume să pui la suflet durerea celui sărac, durerea celui care se află în durere. Și dacă ne întrebăm noi, cei aici de față: Am resimțit noi durere adâncă care să ne fi stors lacrimi, care să ne fi pus genunchii la pământ, care să ne fi îndemnat să postim, în momentul în care, zilele trecute, am aflat despre tragedia despre care vorbește toată lumea? Cred că este un examen pe care îl putem da fiecare în fața conștiinței proprii și în fața lui Dumnezeu.

    Am încercat noi să ne punem în pielea acelor mame, acelor tați și să ne oprim puțin din mersul nostru? Sau poate am aflat, ne-am uimit, am făcut o cruce, și am continuat să ne bem cafeaua, să privim filmul sau să ne ocupăm de cele ale noastre.

    Dacă am făcut-o, să fie Dumnezeu binecuvântat pentru aceasta!

    Dacă n-am făcut-o, să luăm aminte la faptul că numele de creștin vine de la Hristos, iar Hristos este Cel care a luat asupra Sa întreaga durere a neamului omenesc. Iar dacă noi nu am resimțit durere în inima noastră pentru cele pe care le-am aflat, sau pentru altele pe care le aflăm – căci acum informația circulă atât de mult și pătrunde în fiecare casă –, să luăm aminte la noi înșine că purtăm un nume pe care n-ar trebui să-l purtăm!”

    (IPS Teofan al Moldovei)

    http://www.doxologia.ro/cuvantul-ierarhului/cati-ne-am-asezat-genunchi-la-rugaciune-pentru-victimele-de-la-bucuresti

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *