Tristetea… stavila in calea binelui

22

Odata ce intunericul patrunde in sufletele noastre, ia nastere tristetea. Aceasta poate fi de mai multe tipuri, insa m-am gandit sa scriu despre tristete asa cum este vazuta de majoritatea tinerilor.

Ne intrebam de ce tristetea apare in momentele in care nici nu ne asteptam, si de ce trebuie sa fim mai mereu tristi, mahniti sau sa suferim. Pentru ca chiar noi o lasam sa patrunda in inima prin pacat.

Asadar, ce este tristetea? Ea este sentimentul care se formeaza in urma neimplinirilor sufletesti, in urma nelinistii sau a problemelor din viata de zi cu zi. Din ce in ce mai multi tineri aleg moartea din pricina intristarii. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ,,o prea mare intristare este foarte primejdioasa,ea poate duce chiar la moartea omului„. Acum vedem, ca intradevar vorbele Sfantului se adeveresc. De aceea Apostolul Pavel ne indeamna in epistola sa, sa ne facem slabi cu cei slabi, ca pe acestia sa ii dobandim. Hristos ne da puterea si taria de a-i dobandi. El nu vrea sa piara vreunul dintre noi, caci pentru aceasta a venit in lume, ca cei pacatosi sa se intoarca la pocainta, si sa fie vii.

Tanarul intristat nu trebuie si mai mult sa fie prigonit, sau batjocorit. Ci din contra, sprijinit si mangaiat de noi-precum spune Sf. Apostol Pavel ,,fiecare sa caute nu ale sale, ci ale celuilalt”. In ortodoxie exista ,,celalalt”, in celelalte religii doar ,,eu”. De aceea, prin propriul nostru ,,eu”, firea noastra se instraineaza complet de biserica, salbaticindu-ne si departandu-ne de cele ceresti. Ne departam de bucurie, de Adevar.

Asa cum spune Sf. Maxim Marturisitorul ,,tristetea este lipsa unei placeri, fie prezente, fie viitoare”. Cand ne lasam condusi de placerile lumesti, pierdem bucuria cea adevarata, avand incredere intr-una amagitoare si desarta.

Patima intristarii poate lua o forma extrema a deznadejdii. Suntem tristi deoarece cererile nu se implinesc,ne simtim singuri uneori, ceilalti nu ne inteleg si vedem cum Domnul ne incearca in necazurile noastre. Insa de ce, atunci cand tristetea ne cuprinde, nu ne amintim de Dreptul Iov? Acesta prin cate incercari a trecut…si tot nu a deznadajduit, ci a nadajduit in continuare. Noi nu realizam ca prin intristarea noastra il intristam si pe El -Cel ce neincetat ne mangaie prin iubirea Sa nemarginita. Insa suntem prea orbi sa vedem asta! Prea orbi sa vedem si sa auzim cele duhovnicesti! Prea orbi pentru Adevar…

Sfantul Grigorie cel Mare spune ca din intristare vine ,,ratacirea mintii in cele neingaduite”. Gandirea noastra se instraineaza precum am mai spus, de cele ceresti. Ne apropiem de cursa vicleanului diavol, uneori chiar cazand in aceasta. Ne ratacim pe caile intunericului devenind slujitori si robi ai pacatului – fii ai tristetii.

Tristetea poate fi considerata si ,,radacina tuturor rautatilor” precum ne spune Sf. Nil Sorski,deoarece de la intristare pornesc duhurile necurate,duhurile rautatii; tristetea fiind chiar o stavila in calea binelui.

Ce putem face pentru a ne apropia de Dumnezeu, pentru a departa aceasta ,,stavila” si pentru a primi Bucuria Mantuirii? Nu exista decat o singura cale si anume rugaciunea. Aceasta ne apropie de Dumnezeu, dar Dumnezeu se apropie de noi. Caci ,,Dumnezeu se apropie de noi cand noi ne apropiem de El”(Mitropolitul Filarel al Moscovei).

Asadar, sa staruim in rugaciune, iar intristarile le va alunga de la noi Domnul. El neincetat ne mangaie, ne daruieste iubirea Sa cea nemarginita…ne cheama la Cina. Bate la usa inimilor noastre… dar cati dintre noi ii vom deschide?

,,Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”.

(Georgiana)

(Visited 43 times, 1 visits today)