Tu ce faci când te joci în timpul Domnului cu mântuirea ta?
A fi credincios înseamnă să îndrageşti verbul „a iubi” şi imediat după el, verbul „a ajuta”. Din aceste cuvinte binecunoscute se împarte Hristos tuturor prin acţiunile nostre directe asupra celorlalţi.
De câte ori nu am dorit binele aproapelui? De câte ori n-am încercat să îi facem cunoştiinţă cu Raiul Lui Hristos?
Şi tot de atâtea ori am abandonat subiectul fiindcă rămâneam fără replică.
Majoritatea râmân între Rai şi Iad, necontenind să afirme că Dumnezeu nu va lua măsuri drastice la Judecată, prin urmare, cu toţii vom fi mântuiţi.
Omule, însă eu te întreb: Cum vei suporta Lumina Lui Hristos o eternitate, când muritor fiind, nu ai vrut să te laşi pătruns de această Lumină a Învierii? Oare în viaţa veşnică, lucrurile vor sta altfel, preferinţele tale se vor modifica?
Dacă lupţi, pe pământ fiind, să-L iubeşti pe Domnul tău şi să Îl rogi pentru un loc în Lumea Sa cea Sfântă, în veşnicie te vei bucura că dorinţa ta s-a împlinit. Eşti în Rai cu Hristos şi nimic nu va schimba starea ta de mulţumire. Eşti recunoscător! Un Dumnezeu atât de mare s-a aplecat asupra ta, micul supravieţuitor, şi te îmbrăţişează după cum te aşteptai.
În partea de umbră, păcatul te opinteşte poruncitor. Îţi prezintă o soluţie fără Dumnezeu, o plăcere din care vei rămâne cu pete, o zi de dezmăţ cu cei care sunt convinşi că nu trebuie să dea seamă de nimic, oricum moartea le va şterge numele şi ei vor fi iertaţi. Dar, siguranţa lor atât de trainică în tinereţe le va aduce întrebări neocolitoare, regrete vizibile pe chipurile frământate de boală ale bătrâneţii. Fiecare îşi răspunde în felu-i propriu gândurilor şi faptelor lui…
Tu, cititorule, te-ai întrebat vreodată dacă-L iubeşti de-ajuns de mult pe Creatorul tău ca să Îi poţi suporta prezenţa o eternitate? Sau Raiul acela promis va fi tocmai pedeapsa ta?
Greşim răspunsurile şi Domnul exprimă: „Nu ştiu ce fac!”. Ne privim greşelile şi credem: „Suntem tineri, e normal să facem aşa!”. Judecăm neghina din grădina prietenului: „Eu n-aş fi făcut la fel!”.
„Nu ştiu ce fac!” emană bunătatea şi răbdarea infinită a Omului Perfect pe care fiecare L-am auzit spunând-o măcar o dată când ne-am grăbit să aruncăm piatra.
Măcar o dată, când ne izbeşte ca o piatră păcatul celuilalt, să exclamăm: „Încă nu ştie ce face!”. Astfel, sporim iertarea imediată, ne salvăm sufletul de apăsătorul venin al supărării. Merită să nu iert dacă ştiu că asta mă opreşte de la a fi cu Hristos?
Gândeşte-te! Tu ce faci când te joci în timpul Domnului cu mântuirea ta?
(Alina)
Ioan
aprilie 7, 2010 @ 8:29 pm
HRISTOS A INVIAT !
Asa II vei suporta prezenta o eternitate, dupa cum suporti prezenta Domnului de aici din aceasta viata; spre ce te trage inima si sufletul tau aici in aceasta viata, spre aceea te va trage pana la capat, aceea vei cauta, si acolo vei ajunge daca vei starui. Iar daca Il vom suporta nu cred ca este cazul sa ne punem problema. Deci vom ajunge la Domnul si cu El. Iar ce va fi acolo, si cum va fi acolo, sa dea Domnul sa ajungem acolo, si nu in alta parte, si apoi vom vedea; nu cred ca e cazul sa ne facem astfel de griji de pe acuma. In rest, personal nu mai am ce spune; de gresit, gresim cu totii, ca suntem niste biete creaturi intrun final, dar avem loc unde sa ne vindecam bolile sufletesti, Biserica, si pe Doctorul care ne asteapta pentru a ne vindeca pe toti, indiferent cat de adanci ne sunt ranile, si cat de grave bolile. Important este sa vrem sa ne vindecam si sa alergam la El pentru asta.
Dar, nu e batut in cuie ce „spun” eu, deci nu e dogma; este doar ce am invatat pe propria-mi piele.
Domnul sa ne conduca pe fiecare spre El !
Lucia
aprilie 9, 2010 @ 8:04 pm
Ideal ar fi să dorim permanent (constant) şi cât se poate de discret binele aproapelui şi astfel – când va rândui Domnul să „răspundă” dorinţelor noastre – aproapele va dori „singur” să facă cunoştinţă cu „Raiul lui Hristos”…
Cât despre „rezistenţa” la Lumina divină, să dea Domnul să n-avem nevoie „dincolo” de „costume astronautice / buncăre” de protecţie…
roxi
aprilie 10, 2010 @ 8:31 pm
Asa cum se produce disiparea intunericului in prezenta Luminii, asa nici Lumina nu suporta intunericul.Depinde de noi ce alegem. Pe Cel care bate la usa sau pe cel care ne fura pt faptul ca nu-I deschidem Lui Dumnezeu?
gabriela tudor
mai 25, 2010 @ 2:38 pm
Raspunsul meu: lucruri marunte, insignifiante, dar poate ca pentru altii inseamna ceva. Depinde si cum le faci. Daca pui dragoste, fii convins ca Cineva, Sus, vede stradania ta si fiecare gand bun si fapta buna.
Felicitari si pentru acest articol. Am citit deja cateva articole care iti apartin si imi place tot mai mult cum gandesti.Ingaduie-mi….esti cumva din Brasov?
g
iulie 20, 2010 @ 1:45 pm
[quote]Tu, cititorule, te-ai întrebat vreodată dacă-L iubeşti de-ajuns de mult pe Creatorul tău ca să Îi poţi suporta prezenţa o eternitate? Sau Raiul acela promis va fi tocmai pedeapsa ta?[/quote] Eu m-am intrebat si am ajuns la concluzia ca nu Il iubesc mai presus de orice si asta doare cel mai tare.
[quote]Omule, însă eu te întreb: Cum vei suporta Lumina Lui Hristos o eternitate, când muritor fiind, nu ai vrut să te laşi pătruns de această Lumină a Învierii?[/quote] Ceva asemanator ne spunea si duhovnicul meu: daca va plictisiti la slujba care tine cateva ore( la Liturghie) inseamna ca va fi o condamnare pt voi daca veti ajunge in Rai, caci acolo se va savarsi vesnic Sfanta Liturghie.
[quote]Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.[/quote]( Imnul Invierii, Valeriu Gafencu)
Va iubesc in Domnul Hristos!! :love: Doamne ajuta, iubitii mei!!
Laura Stifter
octombrie 30, 2011 @ 6:59 am
„Merită să nu iert dacă ştiu că asta mă opreşte de la a fi cu Hristos?”
Să medităm cu multă responsabilitate la aceste cuvinte…
Merită să nu iertăm şi, în general, merită să păcătuim, dacă acele fapte ne îndepărtează de Hristos Dumnezeu?