Tu, eu şi Hristos (o poveste de iubire)
Cum s-au întâlnit … nu-şi amintesc nici ei. Oricum se cunoşteau demult. Se gândeau de mici unul la celălalt. Înainte de a se întâlni ei în mod real, se întâlneau inimile lor la rugăciune, înaintea lui Hristos. Aşa că întâlnirea a fost de fapt o recunoaştere. Ei erau sfioşi, dar Îngerii lor se îmbrăţişau, bucurându-se de iubirea care avea să se nască.
Îşi deschideau sufletul în fiecare zi, tot mai mult, unul către celălalt şi au văzut că împărtăşeau aceleaşi idei, visau aceleaşi visuri şi mai ales aveau aceeaşi mare iubire: Hristos. El le era Domn atotputernic, Prieten drag şi bun Sfătuitor. În fiecare seară, iubitul Îi povestea în taină lui Hristos despre frumuseţea iubitei lui, iar ea, cu inima strânsă de fericire Îl ruga pe Bunul să le dea iubire curată.
Şi iubirea lor lua uneori chip de porumbel şi zbura uşor străbătând înaltul cerului şi oprindu-se pe braţele Prietenului lor drag. Alteori, lua chip de floare şi se aducea în dar Preacuratei Măicuţe a lui Hristos, iar alteori, se înălţa ca o cântare duioasă înaintea Dumnezeului tuturor.
De multe ori ea îşi aducea aminte de naivitatea pe care o avea când era mică şi când, mâncând, obişnuia să-I lase loc la masă şi lui Hristos, ori seara, când mergea la culcare, avea mereu grijă să fie un colţ de pat liber, să aibă şi Domnul ei drag unde să se odihnească. Acum, naivitatea asta dulce părea că îi cuprinde pe amândoi: pe banca din parc unde obişnuiau să se oprească, era mereu loc şi pentru Hristos.
De multe ori inima lui îi cânta iubitei şi inima ei îi răspundea. Hristos era Cel care îi învăţa să-şi cânte unul altuia. Ei îi cântau Lui, Domnului tuturor, cu toată inima, iar El primea cântările lor şi le împletea cu degetele Lui făcând din ele o singură cântare şi din inimile lor, o singură inimă. Şi aşa, cântarea lui era şi cântarea ei, rugăciunea lui era şi rugăciunea ei…
Şi se sărutau aceşti doi tineri,… se sărutau frumos, că Hristos era cu ei. Mergeau înaintea icoanei Lui şi sărutau amandoi odată palmele iubitului lor Domn. Iar El strângea în mâinile Lui sărutările lor şi făcea din ele una singură. Astfel, sărutul ei devenea al lui şi sărutul lui era al ei.
Iar Îngerii se bucurau ştiind că avea să urmeze o nuntă frumoasă la care Hristos Domnul şi Măicuţa Lui vor fi invitaţi de seamă. Şi surâdeau Îngerii ştiind că în scurt timp cei doi nu vor mai fi două trupuri cu două inimi ci un singur trup şi o singură inimă …
Zboară, Îngerul meu, peste lume şi vezi de mai visează cineva acelaşi vis ca mine!
Dan
mai 27, 2009 @ 12:04 pm
Deosebit! Sa dea Domnul la cati mai multi tineri o astfel de poveste.
Georgiana
mai 27, 2009 @ 12:44 pm
superba povestea
anca
mai 27, 2009 @ 6:40 pm
Intr-adevar o singura inima…..sa dea Domnul ca toti mai multi tineri sa aiba parte de o asemenea fericire si iubire,deplina,cu Hristos alaturi.superb!
Monica
mai 27, 2009 @ 7:45 pm
Doamne ajuta ! Foarte frumos articolul.
andrei
mai 27, 2009 @ 8:25 pm
Toata aceasta compozitie de mare caliatea sufleteasca are girul Dumnezeiesc! Se simte cum emana caldura hristica! Tatal, Fiul si Sfantul Duh mereu sa ne ocroteasca Calea! Felicitari si asteptam si alte asemenea crampeie curate! Hristos S-a Inaltat!
Oana
mai 27, 2009 @ 9:07 pm
O poveste deosebita, o inima duioasa.Imi doresc sa ne scrie Hristos povestea de dragoste la toti si sa avem casatorii binecuvantate!
Aniri
mai 27, 2009 @ 9:26 pm
Pff, daca ati sti ce va apreciez… Incredibila si „naivitatea” ei minunata 🙂
Sper sa fiti puternici si fericiti, iar in necazuri, inca multumind.. si mereu impreuna..
nicoleta
mai 28, 2009 @ 2:43 pm
…………..:-)…
Monica
mai 28, 2009 @ 3:54 pm
Felicitari Ionut ptr articol !
ionutz
mai 28, 2009 @ 8:01 pm
Imi pare rau Monica…nu e al meu:D rog pe claudiu sa afiseze numele autorului!!Imi pare rau pt confuzie;-)
ionutz
mai 28, 2009 @ 8:08 pm
O luam pe ghicite????:D:D:D:D:D
Monica
mai 28, 2009 @ 8:48 pm
STIAM CA SCRII FOARTE FRUMOS SI AM CREZUT CA E AL TAU.
ORICUM TU AI TALENT ASA CA NU ITI CERE SCUZE.
FELICITARI SI CELUI CARE SCRIE ARTICOLELE SUNT NEMAIPOMENITE.
admin
mai 28, 2009 @ 9:38 pm
Autorul a preferat sa ramana anonim.
Monica
iunie 14, 2009 @ 9:02 pm
Pe net am gasit un fragment de text -iar acolo o fraza mi-a atras atentia -DUMNEZEU ESTE SUFLETUL PERECHE AL INTRGII LUMI.-Foarte frumos.
„…Si într-un caz si în celalalt ar trebui ca fiecare sa-si gaseasca propriul sau suflet pereche prin sufletul caruia sa vada adevarata culoare si adevaratul zâmbet al acestei existente chiar daca la mine, acestea constau în ceasca de cafea bauta în zori de Marea Mea Iubire, pe care nu o cunosc, nu i-am vazut ochii niciodata, dar simt asemeni unui orb pentru prima oara în viata când vad prin ea, o pata de lumina divina care nu poate veni decât din imensitatea eternitatii întregului Univers, din nelinistea ancestrala a Destinului tuturor lumilor posibile ale Existentei, din ceea ce este mult mai presus de noi si care se afla în noi, fiind una din infinitele fete ale Lui Dumnezeu.
Abia acum pot spune ca îl cunosc pe Dumnezeu ca îi stiu adevarata Sa fata care este sufletul meu pereche.
De aceea nimeni, niciodata nu va putea spune ca îl simte pe Dumnezeu alaturi pâna nu-si va gasi cu adevarat sufletul sau pereche.
Pâna atunci va trai doar cu Iluzia Vietii sale ca îl are pe Dumnezeu alaturi dar niciodata cu adevarat în el.
Abia atunci va vedea maretia si grandoarea acestei fete a Lui Dumnezeu care este mai eterna decât tot ceea ce numim noi eternitate fiindca se afla deasupra acestei eternitati lasând Destinul sa devina eternitatea Lipsei din semanticul infinit la care sa se raporteze.
Prin urmare Dumnezeu se afla etern în sufletul pereche al fiecaruia dintre noi, unicul loc unde poate fi gasit cu adevarat.
De ce atunci când ma gândesc la sufletul meu pereche îl simt pe Dumnezeu altfel, mai bun dar si mai exigent, mai cald dar si mai razbunator, mai trist dar gata oricând de cel mai debordant optimism dar si exuberanta izvorâta din adâncul etern al privirilor noastre pierdute în negura necuvintelor acestui vis cu nume de lume?
Atunci ma întreb cine este Dumnezeu?
DUMNEZEU ESTE SUFLETUL PERECHE AL INTREGII LUMI , cu universuri paralele cu tot.
Cum fiecare om are sufletul sau pereche la nivel individual si aspira la acesta, tot asa în ceea ce priveste omul ca fiinta sociala, aspira catre Dumnezeu.
Cum fara sufletul pereche nu ar mai fi omul privit ca individ, fara Dumnezeu nu ar mai fi lumea în ansamblul ei.
Dumnezeu este reperul fundamental al lumii, iar cum lumea este cunoastere, pe Dumnezeu se sprijina întreaga cunoastere.„
anonim
iulie 4, 2009 @ 11:24 am
cat de frumos… :-< numai ca eu ma indoiesc ca mai exista asa ceva, poate exista doar in filme si carti sau pe un site, scris de o inima visatoare ca aici… :-<
„1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
8. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii – se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;
9. Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.
10. Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.
12. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
cat de frumos….:-< asta e iubirea la care toti visam desi unii nu recunosc.
dar cine mai iubeste asa???
dar eu am o problema cu dragostea la oameni: nu cred ca oamenii pot iubi cu adevarat absolut, total neconditionat. si nu ma refer neaparat la interese, ci mai ales la faptul ca in general nu prea suntem capabili sa iubim pe cineva cu adevat si pentru totdeauna cu acelasi devotament , indiferent de orice. iubim pe cineva, si la un moment dat greseste, face lucruri care ne ranesc tare, pe care nu credeam ca ar putea sa le faca, ne face sa suferim multi ani in sir(cum sunt de exemplu unele casnicii)… in conditiile astea mai ramane iubirea aia enorma pe care o declarasem la inceput? mai suntem in stare sa iubim la fel si in conditiile astea, total neconditionat si sa-i ramanem alaturi persoanei respective tot restul vietii indiferent de suferinta provocata? mai putem sa simtim si sa ne comportam asa cum scrie in epistola catre corinteni? am observat ca in general nu. si atunci ce fel de iubire e asta?! doar iluzie? sau oamenii in general nu pot iubi decat intr-un mod egoist? nici asa nu merge. iubirea nu are nimic de-a face cu egoismul, de fapt sunt total opuse. atunci cum e? chiar nu putem iubi? un alt exemplu mai sunt si cazurile tragice in care unul din soti moare. celalalt sufera o vreme si apoi se recasatoreste si ii spune altcuiva „te iubesc”… mi se pare atat de ipocrit si trist…cum sa iubesti pe cineva cu adevarat daca inima ta a fost daruita deja altcuiva? unde e iubirea pt persoana aia? sau pur si simplu faptul ca a plecat, s-a mutat la Domnul , a facut sa plece si „iubirea” ta? nu pot sa inteleg… sau de ce nu putem iubi pentru totdeauna pe cineva chiar daca nu suntem iubiti de acel cineva? sau cum e moda asta cu o gramada de relatii in cursul unei singure vieti? te daruiesti cate un pic fiecaruia sau cum? unde e iubirea de care toata lumea vorbeste? asta e? nu cred…
Uneori tind sa cred ca nici rudele, parintii nu iubesc chiar absolut neconditionat, desi probabil e cea mai curata dintre iubiri. zic ca nici ei nu iubesc total neconditionat pt ca au unele asteptari,care daca nu sunt implinite….nu e bine. si te iubesc pt ca esti sau nu esti intr-un fel.
Iubim imagini pe care noi le avem despre ceilalti. de ce?
gandindu-ma la toate astea, incep sa cred ca iubirea adevarata e doar un privilegiu divin, pe care doar Dumnezeu il simte cu adevarat…si poate il mai gusta si cei care locuiesc langa El.
Sper sa nu va plictisesc cu ideea asta a mea. Mi-as dori sa stiu ce parere aveti despre ce am zis si daca aveti ceva raspunsuri pt intrebarile mele. Ma preocupa mult subiectul asta si doresc mult sa gasesc raspunsuri. Si probabil nu-s singura care-si pune intrebarile astea…
MONICA
iulie 4, 2009 @ 4:00 pm
*Citeam pe site-ul Maicii Siluana -ca numai Dumnezeu ne iubeste pur si simplu ,fara a avea vreun merit inaintea Lui ,deci nu dupa dreptate.
Acum eu drept sa-ti spun in legatura cu mine , ma cam indoiesc-am aceasta prejudecata -ca Dumnezeu cel putin pe mine ,m-ar iubi daca as fi asa cum ar vrea El .Stiind greselile si slabiciunile mele mi-e greu sa cred ca cineva (El) ma iubeste neconditionat .
ionut
iulie 4, 2009 @ 7:41 pm
te iubeste monica ,te iubeste neconditionat,altfel nu ar rabda greselile nimanui!!!!!!!
lavinia
septembrie 26, 2009 @ 1:20 am
foarte frumoasa povestea de dragoste…intotdeauna ma gandesc si sper sa am parte si eu de o asemenea dragoste sunt foarte confuza si imi pun intrebarea oare cineva ar putea sa iubeasca o persoana care nici macar nu stii sigur daca exista?…eu cred ca da…
Claudiu
septembrie 26, 2009 @ 8:15 am
Vezi Monica, asta e dragostea care sminteste!
Oana
septembrie 26, 2009 @ 10:14 am
Monica, draga mea, Dumnezeu te iubeste asa cum esti, cu pacate, fara pacate, cu slabiciuni, bucurii. Noi nu avem cum sa intelegem acest lucru pentru ca suntem oameni. La Dumnezeu totul este cu putinta, El este altruist, El face diferenta intre om(suflet) si pacat. El iubeste sufletul tau, cum un parinte isi iubeste copilul. Crezi ca mamele noastre nu ne mai iubesc atunci cand gresim? Sau un alt exemplu este pilda fiului risipitor…asadar draga mea,Dumnezeu te iubeste si inca foarte mult.