Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

Zilele acestea am citit cateva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe ganduri următoarele randuri:

“ Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricand, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”

Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. Acum 20 ani, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;

“ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.

Intâlneşti astazi oameni care sunt îngrijoraţi doar de bucata de paine şi de confortul familiei, care îşi pierd zilele in dulceaga rutină a bucuriei de a exista. Nu le pasă de durerile altora, nu-i frămantă sufletul cu întrebări dezmorţitoare. Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Trist, dar aceştia sunt creştinii zilelor noastre;oameni care au devenit creştini doar pentru că cineva ia dus la biserică şi ia botezat, iar nu prin asumarea conştientă a învăţăturii ortodoxe în viaţa personală.

Cea mai înspăimântătoare primejdie pentru toţi creştinii ortodocşi – apostazia – începe să-şi arate primele roade. Apostazia aceasta seamănă într-un fel cu cea a primelor secole creştine, aşa cum apare ea în Istoria Bisericii si în Vieţile Sfinţilor, dar şi în perioada din nainte de revoluţie, pentru că te desparte tot de Hristos, tot de mântuire, tot de Biserică, dar este mult mai periculoasă astăzi. De ce? Apostazia zilelor noastre a îmbrăcat forme noi, „binevoitoare”, „diplomatice”, „umaniste”„drepturile omului”, etc. Cei care au avut de sufeit în perioada din nainte de revoluţie, spun despre comunism: era tiranic, oprimant şi lucrul aceste era vizibil şi-ţi dădea posibilitatea de a identifica duşmanul şi de a te apăra, de a te împotrivii, de a rezista. Dovadă sunt martirii închisorilor comuniste. Astăzi nu mai este aşa. În numele democraţiei, apostazia, este prezentă peste tot, ne pândeşte ca un fur, la şcoală ( a se vedea încercarea de scoatere a Sfintelor Icoane din sala de curs), la locul de muncă şi chiar prin casnicii noştrii, părinţi fraţi şi surori. Nu iartă pe nimeni. Absolut toţi suntem in vizorul ei.

Adevăratul creştin ortodox al zilelor noastre este hărţuit din toate direcţiile. Astăzi nu se mai strigă “ Exista Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”, se strigă altceva. Oare pentru ce s-a întrupat, răstignit şi înviat Domnul Iisus? Pentru confortul nostru, pentru mărirea salariilor pe care să le cheltuim pe lucruri trecătoare?! Orice drept măritor creştin ortodox ştie că nu.

Ceea ce este şi mai trist, este că omul zilellor noastre nu mai sesizează că a păcătuit în faţa lui Dumnezeu, că a călcat poruncile Bisericii şi ale Mântuitorului Hristos, săvarşeşte păcatul şi apoi, nepăsător se bucură mai departe de viaţă fără frământări şi mustrări de conştiinţă.

Părintele Paisie Aghioritul numea lumea de astăzi “Generaţia nepăsării”, zicând că “nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”

Într-adevăr datorită nepăsării astăzi asistăm la multiple lepădări; lepădări de dragoste pentru semenii noştrii, lepădări de curaj, lepădări de dreptate, lepădări de adevăr, lepădări de credinţă, lepădări de Biserică. Sfantul părinte Ignatie Briancianinov spune: “ In vremurile din urmă oamenii vor cădea din duh in trup, din vieţuirea cea duhovnicească în vieţuirea cea trupească. Vor uita cu desăvarşire de cer şi de veşnicie. Se vor ocupa întru totul de organizarea treburilor pămanteşti, vor căuta să-şi facă o societate şi un trai perfetc pe lume. Vor căuta să aducă raiul pe pământ. Şi-n lumea asta vor uita cu desăvarşire de Dumnezeu Îşi vor satisface poftele în cea mai mare parte a lor…”

Dacă asistăm astăzi la atatea lepădări, acestea nu se datorează numai lor, celor ce s-au lepădat, ci în mare măsura, cred, şi acelora care puşi să fie călăuză, au iubit greşit pe Dumnezeu şi nu au dat exemplu de trăire cu Hristos. Cineva îmi spunea că a ascultat o caseta cu predica unui fost preot ce a trecut la baprişti şi că în aceea predică respectivul mărturisea că până nu a trecut la baptişti, fuma, înjura şi făcuse multe grozăvii. Cine era de vină pentru toate acestea? Binenţeles, Ortodoxia. Poate că am păcătuit, dar mi-am zis: “Bine că a plecat”. Ortodoxia noastră, cu adevărat, astăzi este supusă unui tir teribil care loveşte în ea

Deci a spune doar “Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox” nu-i deajuns.

A fi creştin ortodox înseamnă a gandi potrivit cu învăţătura dreaptă, a respecta Cuvantul lui Dumnezeu şi al lăuda pe Dumnezeu potrivit învăţăturii sănătoase. A fi creştin ortodox, înseamnă a fi căutător de Hristos şi de fraţi.

“Dar nu este uşoară această slujbă. Greutăţile ei ni le arată şi istoria lui Iosif. Iosif a căutat pe fraţii săi, dar ce s-a întamplat cand i-a aflat? Fraţii l-au întampinat de departe cu batjocuri, strigand:”Iată vine visătorul” (Facerea 37,19) Aşa se întâamplă – şi se va întâmpla – şi cu noi. Pe căutătorii de fraţi, lumea şi oamenii cei lumeşti îi întâmpină cu batjocuri. Când te apropii de oamenii cei lumeştii cu chemările mântuirii, de departe te întâmpină cu batjocuri ca acestea: Iată vine „pocăitul”!….iată vine iar ”sfântul acela” …” (  Părintele Iosif Trifa )

Dragul meu, poate că nu am reuşit să mă fac înţeles, poate că ţi se va părea că am fost părtinitor, dar nu uita: Nu-i deajuns să spunem;” Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox.”, dar în acelaş timp să mergem la Biserică doar la Paşti şi la Crăciun.

“Uită-te în jurul tău şi cântăreşte ceea ce vezi, dar nu te grăbii, chiar dacă va trebui să“ratezi” o zi de distracţie…… Prea mulţi dintre noi am zidit câte un dumnezeu pe care îl purtăm cu noi oriunde mergem. Un fals dumnezeu care este gata să ne ierte tot ce facem, căruia nu trebuie să te rogi niciodată, care nu-ţi cere să posteşti, care îţi acceptă cu stoicism toate patimile şi toate mizeriile tale….” ( Monahul Neofit – Rugăciuni către tineri).

(Sorin Micutiu)