Turul Dunării în România, cu mașinile de la Călărași la Baziaș (1-5 iunie 2023)
Dragilor, de ceva vreme tot îmi dă târcoale un gând cu o excursie mai deosebită, un tur cu mașina pe malul Dunării de la un capăt la celălalt al fluviului în România. Cu ajutorul Domnului am găsit prilejul potrivit în mini-vacanța de 5 zile din perioada 1-5 iunie 2023 în care sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt și Sfânta Treime.
Este o zonă puțin cunoscută și explorată de români, și cred că ar fi foarte interesant să mergem și să aflăm poveștile Dunării și ale oamenilor care locuiesc aici. Plecăm din București și luăm Dunărea de la Călărași până la ieșire din țară la Baziaș, port cu port, și încercăm să vedem cum și-a pus Dunarea amprenta pe viața oamenilor. Al 2-lea cel mai mare fluviu din Europa, care pleacă din Munții Pădurea Neagră din Germania și se varsă și Delta noastră la Farul din Sulina, străbate 10 țări și trece prin 4 capitale dealungul a aproximativ 3000 de kilometri.
Cea mai lungă porțiune a Dunării se află pe teritoriul țării noastre (28,9%). Ce a însemnat pentru români și țările române Dunărea? Ce a oferit și ne oferă în continuare acest mare fluviu? Ce evenimente istorice se leagă de Dunăre? Ce tradiții și obiceiuri au românii care locuiesc la Dunăre? Cum locuiesc, ce lucrează și cum mănâncă acești oameni care trăiesc pe malul Dunării? Acestea sunt întrebările la care vom încerca să aflăm răspuns dealungul excursiei noastre.
Iată programul propus:
Ziua 1: Joi, 1 iunie 2023
Total: 386 km
Traseu: București – Călărași – Oltenița – Giurgiu – Zimnicea – Turnu Măgurele
Cazare: Fântânele (Pensiunea La Nașu)
- 06.00 – Întâlnire la baza Dealului Patriarhiei
- 06.15 – Plecăm spre Călărași
- 08.30 – Vedem Dunărea de pe malul Călărașiului.
- 11.00 Vizităm Oltenița, gura de vărsare a Argeșului în Dunăre, unde vedem faleza și turnul alb.
- 13.00 Vizităm faleza Dunării din Giurgiu.
- 15.30 Vizităm portul Zimnicea, cel mai sudic punct la României
- 17.30 Vedem Dunărea la Turnu Măgurele. În Turnu Măgurele facem mici cumpărături pentru micul dejun de mâine.
- 19.30 – Ne cazăm la Pensiunea La Nașu în satul Fântânele.
- 20.00 – Cina cu pește proaspăt la meniu [opțional]
- 22.00 – Seară de rugăciune împreună.
Ziua 2: Vineri, 2 iunie 2023
Total: 315 km
Traseu: Turnu Măgurele – Corabia – Bechet – Calafat – Manastirea Maglavit – Salcia – Gârla Mare – Izvoarele – Balta Verde – Țigănași – Batoți – Hinova – Drobeta Turnu Severin
Cazare: Drobeta Turnu Serverin (Apartamente C Guest House)
- 07.30 – Micul dejun cu mâncarea noastră.
- 08.30 – Plecăm spre Corabia.
- 09.40 – Vizităm portul turistic din Corabia, modernizat recent.
- 11.00 – Vizităm portul și plaja la Dunăre din Bechet.
- 12.00 – Vedem Dunărea de pe plaja de la Calafat.
- 13.00 – Vizităm Mănăstirea Maglavit construită pe locul unde ciobanul Petrache Lupu l-a văzut pe Dumnezeu în vedenie ca un bătrânel. Aici începe una dintre cele mai mari mișcări religioase din istoria României.
- 14.30 – Vizităm Portul Cultural Cetate. Cândva aici a existat un port agricol vechi, întemeiat în anul 1880. Grâul și făina de la pământul fertil al Olteniei era transportat spre Budapesta și Viena în prima jumătate a secolului XX. Mircea Dinescu cumpără aceste ruine și investește în restaurarea lor. Ideea lui e să facă ”un port cultural”. După ce fostele clădiri administrative se transformă în vile, şi este construit un minihotel şi o bucătărie, în 2007 locul se transformă în centru pentru turism şi călătorii.
- 15.30 – Plecăm spre Drobeta Turnu Severin și oprim în punctele de belvedere ale Dunării.
- 17.00 – Ajungem în Drobeta Turnu Severin și ne cazăm.
- 18.00 – Vizităm orașul și mâncăm ceva prin oraș.
- 22.00 – Seară de rugăciune împreună.
Ziua 3: Sâmbătă, 3 iunie 2023
Total: 315 km
Traseu: Drobeta – Mănăstirea Vodița – Orșova (începe Defileul Dunării) – Mănăstirea Mraconia – Dubova – Cazanele Mari – Moldova Veche – Baziaș – Sasca Montană
Cazare: Sasca Montană (Pensiunea Casa Montană)
- 07.30 – Micul dejun cu mâncarea noastră.
- 09.00 – Vizităm Mănăstirea Vodița, cea mai veche ctitorie voievodala atestata documentar si, totodata, primul asezamant monahal din tara noastra administrat autonom, dupa regulile specifice Bisericii Ortodoxe, stabilite in canoane de Sfantul Vasile cel Mare.
- 10.00 – Plecăm spre Orșova. De aici începe cea mai frumoasă zonă a Dunării. Întinzându-se pe o suprafaţă de 120 km, de la Porţile de Fier până la Baziaș, Clisura Dunarii este cel mai lung defileu de pe cursul Dunării şi unic în Europa prin grandoarea configuraţiei sale. Prezintă o succesiune de bazinete depresionare ce alternează cu clisuri, în Cazanele Mari şi Mici lăţimea fluviului încorsetându-se pe alocuri până la 150m. În urma construirii hidrocentralei la Porţile de Fier, prin dimensiunea noului lac de retenţie, Defileul Dunării si în deosebi zona Cazanelor au scăpat de grozăvia învolburării apelor prin strâmtorile marcate de versanţii abrupţi. S-au numit „cazane” pentru că aici, prin coridoare cu fiorduri, apa părea că fierbe clocotitor si întunecat.
- 11.00 – Vizităm Mănăstirea Mraconia
- 12.00 – Ne oprim la Cazanele Mari. Plimbare cu barca pe Dunăre.
- 14.00 – Plecăm dealungul defileului Dunării până la Baziaș.
- 19.00 – Ne cazăm la Sasca Montană.
- 23.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nera cu ocazia praznicului Pogorârii Duhului Sfânt.
Ziua 4: Duminică, 4 iunie 2023, Pogorârea Duhului Sfânt
Total: 290 km
Traseu: Sasca Montană – Mănăstirea Nera – Băile Herculane – Drobeta – Craiova
Cazare: Craiova (Hotel Green House)
- 09.00 – Paraclisul Maicii Domnului
- 10.00 – Mâncăm la Mănăstirea Nera
- 15.00 – Vizităm Băile Herculane.
- 16.30 – Plecăm spre Craiova
- 19.00 – Cazare în Craiova.
Ziua 5: Luni, 5 iunie 2023, Pogorârea Duhului Sfânt
Total: 235 km
Traseu: Craiova – Caracal – Roșiorii de Vede – Alexandria – București
- 08.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la o biserică cu ocazia sărbătorii Sfintei Treimi.
- 12.00 – Mâncăm undeva ceva de prânz în Craiova.
- 14.00 – Plecăm spre București
Total: 1541 km
Numărul de locuri disponibile este 16.
Prețul este de 850 de lei de persoană și include 4 nopți de cazare și cheltuielile de transport (200 de lei combustibilul) pentru aproximativ 1600 km. Vom merge cu mașinile personale și vom împărți costurile de combustibil câte 4 persoane în fiecare mașină. Costul excursiei nu include nicio masă.
Poate participa orice persoană din orice oraș al țării, cu vârsta între 18 și 40 de ani, indiferent dacă a mai fost sau nu în taberele noastre, indiferent dacă face parte sau nu din Asociația Ortodoxia Tinerilor.
Având în vedere că participanții vin din mai multe orașe ale țării, fiecare se va ocupa personal de transportul până la București și înapoi spre casă. Participanții din același județ se vor organiza în prealabil și vor merge împreună cu trenul sau mașinile personale. Eu voi anunța cu câteva zile înainte de plecare, lista finală cu toți participanții pe fiecare oraș, și apoi voi transmite tuturor datele de contact (telefon și email) pentru a putea lua legătura unii cu alții.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la telefon / whatsapp 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un acont de 200 de lei în contul de mai jos. Înscrierea este validă abia după transferul bancar și după confirmarea primită din partea organizatorului că mai sunt locuri libere.
Data ultimei înscrieri este 24 mai 2023 iar acontul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Bancă: GarantiBank România
Acont: 300 de lei
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!
Pentru detalii despre taberele noastre intrați aici: taberele OT.
(Claudiu Balan)