Turul României „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate” (20 – 26 iunie 2022)
Hristos a înviat!
Dragilor și-n acest an organizăm un tur al României la fostele închisori comuniste pentru cei care încă nu cunosc bine această pagină de istorie a neamului nostru scrisă cu sânge în cartea învrednicirii noastre.
Această excursie este o incursiune în paginile istoriei recente, care aduce lumină asupra prezentului, care ne oferă exemplele de eroism și sfințenie ale unor oameni animați de o credință strașnică și de un patriotism ardent. Viața lor, transfigurarea suferinței în bucurie, lupta lor alături de Dumnezeu, sunt pilde și modele autentice de sinaxar care să ne inspire și să ne modeleze sufletele, așa încât să vrem și să putem să semănăm și noi cu ei și cu Cel care i-a sfințit.
Nu este de ajuns să le știm doar viața și scrierile ci este important, pentru o bună cunoaștere a istoriei neamului nostru, să vizităm locurile unde au suferit, adică locurile de anchetă, închisorile, lagărele de muncă forțată, locurile de deportare și gropile comune unde au fost aruncați. Din acest motiv vă propunem să facem împreună un tur al României la închisorile comuniste, pe care noi l-am numit Turul României „Fericiți cei Prigoniți”, fiind acum la a 7-a ediție. Turul se va desfășura în perioada 20-27 iunie 2022.
Va fi o săptămână plină în care aveți ocazia să vă cunoașteți mai bine istoria neamului și pe eroii și martirii noștri. În plus de asta prin acest tur veți avea ocazia să vizitați o bună parte din meleagurile țării noastre, de la mare la munte, de la Sighetul Marmației până în Bărăgan și la Marea Neagră.
Iată mai jos programul complet:
Ziua 1 – Luni, 20 iunie 2022
Traseu: (București) Monumentul Aripi – Jilava – Târgșor – Mislea – Pitești
Total km: 270
Cazare: Pitești
- 08.00 – Întâlnirea participanților la Monumentul Aripi din fața Casei Presei Libere. Monumentul Aripi este dedicat recunoașterii meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist din România. Simbolistica lui este una extraordinară. Vom vorbi câteva minunte despre această minunată operă de artă, realizată de unul din cei mai mari sculptori români, Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud.
- 09.00 – Vizităm Piața Revoluției acolo de unde a început „oficial” căderea regimului Ceașescu. Aici pe 21 decembrie 1989 românii au strigat împotriva dictatorului și revoluția împotriva regimului comunist începută la Timișoara, începe și la București. Mergem și în fața sediului fostei Securități, principalul organ de represiune în comunism.
- 11.00 – Vizităm Fortul 13 Jilava, cea mai mare temniță din lagărul comunist român, închisoare de tranzit pentru majoritatea celor care au fost condamnați pe nedrept la multă suferință.
- 13:00 – Vizităm locația Penitenciarul Târgșor, singura închisoare de minori din lume, unde au pătimit: Gheorghe Andreica, Virgil Maxim, Cazacu Marcel, Mihai Buracu, Nicoleta Valeria Grossu, Aurel, Obreja, Mircea Mîrza-Reus, Bălan Iulian Deliu.
- 14.30 – Vizităm locația fostei închisori de femei de la Mislea (fosta mănăstire Mislea) unde au suferit Elisabeta Rizea, Aspazia Oțel-Petrescu, Maria Antonescu (sora mareșalului Antonescu), Arlette Coposu, soţia ţăranistului Corneliu Coposu, Lucreția Jurj, Lucia Popșor, Ana Simion, și multe alte femei.
- 16.30 – Vizităm Închisoarea Pitești, cel mai crunt loc de tortură din întreg circuitul carceral comunist, unde au pătimit: Pr. Gheorghe Calciu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Alexandru Ghica, Elisabeta Rizea, Dumitru Bordeianu, Niță Corneliu, Traian Popescu, Pr. Crăciun Opre, Aurelian State, Mihai Buracu, Pr. Constantin Voicescu, Pr. Roman Braga, Nicolae Purcărea, Pr. Lungeanu Mihai, IPS Bartolomeu Anania și mulți alții.
- Cazare și cină la o pensiune în Pitești.
Ziua 2 – Marți, 21 iunie 2022
Traseu: Pitești – Făgăraș – Mănăstirea Recea – Târgu-Mureș
Total km: 356
Cazare: Târgu-Mureș
- 07.30 – Plecăm spre Făgăraș
- 11.00 – Vizităm Monumentul Martirilor Rezistenței Anti-comuniste din fața Cetății Făgărașului unde se afla fosta închisoare a polițiștilor. Apoi ne oprim în fața liceului Radu Negru din Făgăraș, de acolo de unde mulți elevi au ajuns în rezistență din munți.
- 16.00 – Vizităm Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Recea de lângă Târgu-Mureș, unde a viețuit Pr. Ioan Iovan, unul dintre cei mai mari mărturisitori ai Domnului Hristos în regimul comunist.
- 20.00 – Cazare și cină la o pensiune în Târgu-Mureș
- 21.00 – Seară de film dedicată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Ziua 3 – Miercuri, 22 iunie 2022
Traseu: Târgu-Mureș – Aiud – Gherla – Mănăstirea Nicula – Măn. Rohia – Baia Sprie – Cavnic – Sighet
Total km: 384 km
Cazare: Sighet
- 07.00 – Plecăm spre Aiud.
- 08.30 – Vizităm Monumentul „Calvarul Aiudului” și Mănăstirea Aiud, dar vom trece și prin fața fostei temnițe Aiud, astăzi penitenciar de maximă siguranță. La Aiud au pătimit: Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Ilarion Felea, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Marcu Dumitru, Petre Țuțea, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Dumitru Bordeianu, Prof. Alexandru Mironescu, Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Zosim Oancea, Pr. Gherasim Iscu, Teodor M. Popescu, Pr. Nicodim Măndiță, Pr. Ioan Sabău, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Dumitru Zamisnicu și mulți alții.
- 11.00 – Plecăm spre Gherla.
- 12.30 – Vizităm Mănăstirea Memorialul Gherla și groapa comună de deținuți politici din zona Cărămidăriei. Prin Închisoarea Gherla au trecut Pr. Ilarion Felea, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Pr. Constantin Sârbu, Pr. Gheorghe Calciu, Dr. Dumitru Uță, Prof. George Manu, Virgil Maxim, Traian Trifan, Dumitru Bordeianu, Pr. Nicolae Steinhardt, Pr. Ioan Iovan și mulți alții
- 14.00 – Vizităm Mănăstirea Nicula
- 16.00 – Plecăm spre Mănăstirea Rohia.
- 18.00 – Vizităm Mănăstirea Rohia unde a viețuit părintele Nicolae Steinhardt, mărturisitor în temnițele comuniste.
- 19.00 – Vizităm la Baia Sprie locul fostului lagăr de exterminare prin muncă. Aici au pătimit: Pr. Justin Pârvu, George Manu, Marin Naidim, Pr. Nicolae Grebenea, Ilie Mocanu, Aristide Nedelcu și mulți alții.
- 19.30 – Plecăm spre Sighetul Marmației.
- 21.00 – Cazare și cină în Sighetul Marmației
Ziua 4: Joi, 23 iunie 2022
Traseu: Sighet – Cimitirul Săracilor – Mănăstirea Bârsana – Mănăstirea Piatra Fântânele – Mănăstirea Petru-Vodă
Total km: 309 km
Cazare: Mănăstirea Petru-Vodă
- 09.00 – Vizităm Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet. Este al 3-lea muzeu ca mărime și importanță din Europa din seria celor dedicate regimului comunist. Aici au pătimit: Acad. Ioan Lupaș, Gheorghe Brătianu, Acad. Constantin C. Giurescu, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Andreica, Dumitru Oniga, Ștefan Meteș și mulți alții.
- 15.00 – Vizităm Cimitirul Săracilor unde erau îngropați deținuții politici din Închisoarea Sighet
- 16.00 – Vizităm Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din lumea creștină. Plecăm spre Mănăstirea Petru-Vodă.
- 20.30 – Cazare și cină la Mănăstirea Petru-Vodă, ctitoria părintelui Justin Pârvu, mărturisitor în temnițele comuniste și mare duhovnic al românilor.
Ziua 5: Vineri, 24 iunie 2022, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
Traseu: Mănăstirea Petru-Vodă – Târgu Ocna – Râmnicu Sărat
Total km: 312 km
Cazare: Râmnicu Sărat
- 08.00 – Participăm la Sfânta Liturghie
- 11.00 – Vom vizita chilia părintelui Justin de la schitul de maici denumită „Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului”, ne vom închina la mormântul lui, vom merge apoi în cimitirul mănăstirii unde se află îngropați Pr. Gheorghe Calciu, Radu Gyr și alți martiri.
- 12.00 – Vizităm Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Paltin
- 13.00 – Plecăm spre Târgu Ocna
- 17.00 – Vizităm Târgu Ocna unde vom merge la monumentul dedicat celor care au pătimit în Penitenciarul Sanatoriu Târgu Ocna. Aici au pătimit: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Gheorghe Nițescu, Gheorghe Jimboiu, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Gherasim Iscu și alții. Vizităm
- 19.00 – Cazare și cină la o pensiune în Râmnicu Sărat.
Ziua 6, Sâmbătă 25 iunie 2022
Traseu: Râmnicu Sărat – Zona de Deportare din Câmpia Bărăganului – Canal Dunăre-Marea Neagră, Lagărul Poarta Albă – Mănăstirea Poarta Albă Galeșu – Eforie Nord
Total km: 280 km
Cazare: Eforie-Nord
- 08.00 – Vizităm Închisoarea Râmnicu-Sărat, numită și închisoarea tăcerii, care a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care întâlnim nume ca Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Corneliu Coposu. O altă figură reprezentativă care apare printre deţinuţii de la Râmnicu Sărat a fost liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Un alt grup de deţinuţi a fost acela al reprezentanţilor fostei guvernări antonesciene.
- 11.00 – Plecăm spre județul Costanța.
- 13.00 – Ne oprim în Zona aproximativă de deportare din Câmpia Bărăganului unde au fost deportați zeci de mii de oameni în mod forțat din toată țara, și lăsați în câmp, păziți permanent .
- 15.00 – Vizităm Monumentul Memorial Poarta-Albă închinat persoanelor care au muncit forțat la Canalul Dunăre-Marea Neagră în condiții foarte de exterminare fizică. Aici au pătimit: Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Arsenie Boca, Pr. Dimitrie Bejan, Pr. Atanasie Ștefănescu, Pr. Gherasim Iscu, Ernest Bernea, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Roman Braga, Gheorghe Tarcea, Iosif Coriolan Buracu, Gheorghe Stănică și mii de alți oameni.
- 15.30 – Vizităm Mănăstirea Poarta-Albă Galeșul ridicată în cinstea acestor martiri.
- 17.00 Cazare în Eforie Nord.
Ziua 7, Duminică, 26 iunie 2022
Traseu: Eforie Nord – Mănăstirea Techirghiol – Măn. Cernica – Piața Revoluției – București
Total km: 280 km
- 09.00 – Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Techirghiol acolo unde a viețuit părintele Arsenie Papacioc, marele duhovnic al românilor și fost deținut politic în regimul antonescian și în dictatura comunistă.
- 12.00 – Masa de prânz.
- 14.00 – Plecăm spre București.
- 15.00 – Vizităm Mănăstirea Cernica în cimitirul căreia se află câteva personalități mari care au suferit în regimul comunist: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Benedict Ghiuș, arhimandritul Andrei Scrima, mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, mitropolitului Tit Simedrea, Ioan Ianolide și alții. La căpătâiul fiecăruia încercăm să află câte ceva despre viața lor.
După cum observați programul este foarte consistent dar și solicitant. Dar nădăjduim că va fi și de folos sufletesc.
Pe parcursul turului veți avea asigurat un ghidaj la toate obiectivele vizitate, care să conțină informații esențiale despre fiecare loc. La acest tur poate participa orice persoană cu vârsta între 18 și 40 de ani, indiferent dacă este sau nu membru al asociației noastre, indiferent dacă a mai participat sau nu la taberele asociației Ortodoxia Tinerilor, cu singura condiție de a fi apt la drum lung cu automobilul.
Numărul de locuri este 16. Transportul se va face cu un microbuz de 9 persoane și cu două automobile personale ale participanților. Nu este necesar să aveți neaparat mașină ci puteți merge cu automobilele celorlalți participanți.
Pentru cei care merg cu microbuzul de 9 persoane costul aceste taberei este de 1000 de lei și include: 6 nopți de cazare, 6 mese de seară și transportul.
Pentru cei care vin cu mașina personală costul este de 750 de lei și include: 6 nopți de cazare și 6 mese de seară. Cheltuielile de combustibil urmând să fie împărțite între călătorii automobilului.
Pot participa tineri din toate orașele țării, cu precizarea că plecarea va fi din București și întoarcea tot în București.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la email ortodoxia.tinerilor@gmail.com sau la telefon / whatsapp 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați un acont de 200 de lei în contul de mai jos.
Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea acontului veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 15 iunie 2022 iar costul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Bancă: GarantiBank România
Acont: 300 de lei
Cei care nu ați mai participat la taberele noastre puteți vedea impresii și fotografii aici: Tabere Ortodoxe.
Pentru cei care vreți să vedeți cum a fost în anii trecuți în acest tur puteți intra pe aceste linkuri:
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)