Turul României „Fericiți cei Prigoniți”, plecare din Iași (15-19 martie 2018)
Dragilor, pentru că este anul când sărbătorim 100 de ani de la marea noastră unire de la 1918, și ar trebui să ne uităm în istoria neamului nostru mai cu atenție, asociația noastră – Ortodoxia Tinerilor, va organiza 3 tururi ale României la închisorile comuniste. În anii trecuți organizam acest tur odată pe an, vara, și doar cu plecare din București. Am hotărât ca în 2018 să organizăm acest tur de 3 ori, odată cu plecare din Iași (martie), odată cu plecare din București (iunie) și odată cu plecare din Cluj (septembrie), pentru a da șansa și tinerilor din Moldova și Ardeal de a participa.
Scopul acestui tur este de a-i cunoaște pe martirii și mărturisitorii care au suferit în temnițele comuniste, jertfindu-se pentru neamul românesc. Este o pagină de istorie care nu se învață la școală, și care aduce înaintea tuturor modele extraordinare de oameni. În acest tur, care va începe pe 15 martie și va dura până pe 19 martie, vom vizita fostele închisori comuniste: Jilava, Pitești, Aiud, Sighet, Râmnicu-Sărat dar și obiective legate de unitatea neamului și jertfa înaintașilor noștri, cum ar fi: Mausoleul de la Mărășești, Catedrala de la Sibiu, Cetatea Alba-Iulia, Catedrala Reîntregirii și Crucea de la Piatra-Fântânele. Vom vizita deasemenea și locașuri sfinte care sunt strâns legate de martirii din temniță: Mănăstirea Aiud, Mănăstirea Rohia, Mănăstirea Petru-Vodă, dar și Mănăstirea Piatra-Fântânele.
Vor fi 5 zile pline, 4 nopți și 1600 de kilometri parcurși pe urmele celor care s-au învrednicit a fi numiți eroi ai neamului și sfinți ai închisorilor comuniste. Iată mai jos programul complet.
Traseu complet: Iași – Târgu Ocna – Mărășești – Râmnicu Sărat – Jilava – Pitești – Sibiu – Alba-Iulia – Aiud – Mănăstire Rohia – Sighet – Piatra Fântănele – Mănăstirea Petru Vodă – Iași
Ziua 1 – Joi, 15 martie 2018
Iași – Târgu Ocna – Mărășești – Râmnicu Sărat – Buzău
Distanță: 360 km
Cazare: Buzău
- Ora 06.00 – Plecare din Iași.
- Ora 09.00 – Vizităm Troița închinată martirilor de la Târgu Ocna, chiar lângâ Penitenciarul-Spital.
- Ora 11.00 – Plecăm spre Mausoleul Mărășești.
- Ora 12.30 – Vizităm Mausoleul Mărășești. Mausoleul a fost ridicat pe locul în care, în vara anului 1917, s-au desfășurat luptele de la Mărășești, soldate cu victoria trupelor române. În confruntările de la Mărășești au pierit 480 de ofițeri și 21.000 de soldați români. Actualmente mausoleul adăpostește 5073 de soldați și ofițeri în 154 de cripte individuale și 9 cripte comune de pe 18 culoare.
- Ora 14.30 – Plecăm spre Râmnicu Sărat.
- Ora 16.00 – Vizităm Închisoarea Râmnicu Sărat, numită și închisoarea tăcerii, care a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care întâlnim nume ca Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Corneliu Coposu. O altă figură reprezentativă care apare printre deţinuţii de la Râmnicu Sărat a fost liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Un alt grup de deţinuţi a fost acela al reprezentanţilor fostei guvernări antonesciene.
- Ora 17.30 – Plecăm spre Buzău.
- Ora 18.30 – Cazare în Buzău.
Ziua 2 – Vineri, 16 martie 2018
Buzău – Jilava – Pitești – Sibiu
Distanță: 405 km
Cazare: Sibiu
- Ora 07.30 – Plecare spre Jilava.
- Ora 09.30 – Vizităm Fortul 13 Jilava, cea mai mare temniță din lagărul comunist român, închisoare de tranzit pentru majoritatea celor care au fost condamnați pe nedrept la multă suferință.
- Ora 11.30 – Plecăm spre Pitești.
- Ora 14.00 – Vizităm Închisoarea Pitești, cel mai crunt loc de tortură din întreg circuitul carceral comunist, unde au pătimit: Valeriu Gafencu, Constantin Oprișan, Alexandru Ghica, Elisabeta Rizea, Dumitru Bordeianu, Niță Corneliu, Traian Popescu, Pr. Crăciun Opre, Aurelian State, Mihai Buracu, Pr. Constantin Voicescu, Pr. Roman Braga, Nicolae Purcărea, Pr. Lungeanu Mihai, IPS Bartolomeu Anania și mulți alții.
- Ora 15.30 – Plecăm spre Sibiu
- Ora 18.30 – Cazare în Sibiu
Ziua 3 – Sâmbătă, 17 martie 2018
Sibiu – Aiud – Alba-Iulia – Mănăstirea Rohia – Târgu Lăpuș
Distanță: 264 km
Cazare: Târgu Lăpuș
- Ora 08.30 – Vizităm Catedrala din Sibiu
- Ora 10.00 – Plecăm spre Alba-Iulia.
- Ora 11.00 – Vizităm Catedrala Reîntregirii neamului din Alba-Iulia și parte din Cetatea Alba Carolina.
- Ora 13.30 – Plecăm spre Aiud.
- Ora 14.30 – Vizităm Închisoarea Aiud, Mănăstirea Aiud, Schitul Râpa Robilor. Vizităm Monumentul „Calvarul Aiudului” și Mănăstirea Aiud. La Aiud au pătimit: Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Ilarion Felea, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Marcu Dumitru, Petre Țuțea, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Dumitru Bordeianu, Prof. Alexandru Mironescu, Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Zosim Oancea, Pr. Gherasim Iscu, Teodor M. Popescu, Pr. Nicodim Măndiță, Pr. Ioan Sabău, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Dumitru Zamisnicu și mulți alții.
- Ora 18.00 – Plecăm spre Mănăstirea Rohia unde a viețuit monahul Nicolae Steinhardt, o figură foarte cunoscută a mărturisitorilor din temnițele comuniste.
- Ora 21.00 – Târgu Lăpuș
Ziua 4 – Duminică, 18 martie 2018
Mănăstirea Rohia – Sighet – Piatra-Fântânele
Distanță: 270 km
Cazare: Piatra-Fântânele
- Ora 08.30 – Participăm la Sf. Liturghie la Mănăstirea Rohia.
- Ora 11.00 – Plecăm spre Sighetul Marmației
- Ora 13.00 – Vizităm Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet, care se află în fosta Închisoare Sighet. Este al 3-lea muzeu ca mărime și importanță din Europa din seria celor dedicate regimului comunist.
- Ora 16.30 – Plecăm spre Piatra-Fântânele
- Ora 20.00 – Cazare la Piatra-Fântânele
Ziua 5 – Luni, 19 martie 2018
Piatra-Fântânele – Mănăstirea Petru-Vodă
Distanță: 284 km
- Ora 08.30 – Vizităm Mănăstirea Piatra-Fântânele și Crucea.
- Ora 10.00 – Plecăm spre Petru-Vodă
- Ora 12.30 – Vizităm Mănăstirea Petru Vodă. Vom vizita chilia părintelui Justin de la schitul de maici denumită „Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului”, ne vom închina la mormântul lui, vom merge apoi în cimitirul mănăstirii unde se află îngropați Pr. Gheorghe Calciu, Radu Gyr și alți martiri.
- Ora 16.00 – Plecăm spre Iași
- Ora 19.00 – Sosire în Iași.
După cum observați programul este foarte consistent dar și solicitant. Dar nădăjduim că va fi și de folos sufletesc. Pe parcursul turului veți avea asigurat un ghidaj la toate obiectivele vizitate, care să conțină informații esențiale despre fiecare loc. Deasemenea veți primi și un caiet de drum consistent, cu toate materialele necesare despre fiecare loc care urmează a fi vizitat.
Așa cum observați plecarea va fi din Iași și întoarcerea tot în Iași.
La acest tur poate participa orice persoană cu vârsta între 18 și 40 de ani, indiferent dacă este sau nu membru al asociației noastre, indiferent dacă a mai participat sau nu la taberele asociației Ortodoxia Tinerilor, cu singura condiție de a fi apt la drum lung cu automobilul.
Numărul de locuri este 20. Transportul se va face cu mașinile personale ale participanților. Nu este necesar să aveți neaparat mașină ci puteți merge cu automobilele celorlalți participanți.
Costul aceste taberei este de 300 de lei, și cuprinde 4 nopți de cazare. În plus se adaugă costul cu combustibilul care este aproximativ 160 de lei / pers / 4 oameni în mașină. Costul poate fi puțin mai mic sau puțin mai mare în funcție de consumul fiecărei mașini. Acești bani se plătesc șoferului mașinii din care fiecare va face parte, atunci la fața locului. Total 460 lei.
Pot participa tineri din toate orașele țării, cu precizarea că plecarea va fi din Iași și întoarcea tot în Iași.
Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la email asociatia@ortodoxiatinerilor.ro sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați suma pentru cazare, adică 300 de lei în contul de mai jos.
Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea acontului veți fi trecuți pe lista participanților.
Data ultimei înscrieri este 10 martie 2018 iar costul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:
RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON
Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.
Titular: Claudiu Balan
Bancă: GarantiBank România
Suma: 300 de lei
Mențiune: Turul României
Cei care nu ați mai participat la taberele noastre puteți vedea impresii și fotografii aici: Tabere Ortodoxe.
Pentru cei care vreți să vedeți cum a fost în anii trecuți în acest tur puteți intra pe aceste linkuri:
Turul României „Fericiţi cei Prigoniţi” 2015
Turul României „Fericiți cei Prigoniți” 2016
Turul României „Fericiți cei Prigoniți” 2017
Vă așteptăm cu drag alături de noi.
Doamne ajută!
(Claudiu Balan)