Umilinţa iubirii este o forţă teribilă

Credinciosii adevarati sunt intr-o continua lupta cu pacatul si de aceea ei ard de dorinta dupa dragostea lui Hristos. Aceasta dragoste nu este decat rabdarea, bunatatea, milostivirea Sa, poate si mai mult de atat. Nu am cuvinte sa exprin dragostea Domnului pentru noi toti!

Cei ce au  dragoste pentru El, stiu sa biruiasca toate ispitele ce apar in timpul luptei. Adancimea bunatatii Lui ne ajuta sa trecem cu bine peste toate incercarile si necazurile vietii. Astfel, de la credinciosi putem ajunge incredintati. Ne incredintam viata, grijile in mainile Lui. Suntem nevrednici de binefacerile Lui, si totusi El ni le ofera.

Faptul de a-L primi continuu pe Dumnezeu, de a-L dori din toata fiinta, îl conduce pe credincios la adevarata umilinta. Cu cât vrea mai mult sa se predea astfel Stapânului sau, cu atât mai mult el trebuie sa se simta mic si sarac, slab si încrezator în bratele Tatalui. Atunci rugaciunea sa declanseaza puterea: „Umilinta iubirii este o forta teribila, cea mai puternica din toate”, spune staretul Zosima în Fratii Karamazov de Dostoievski.

Constiinta vie ca apartinem lui Iisus, ca El este Stapânul vietii noastre si ca El tine  destinul nostru, provoaca un astfel de sentiment de libertate în adâncul fiintei noastre încât chiar situatiile care par fara nici o iesire se deschid ele  într-un mod tainic, în interiorul si exteriorul nostru.

Rugaciunea de incredintare în mâinile lui Dumnezeu, deschide un izvor de bucurie vesnica  în noi. Dar si invers, trairea repetata si perseverenta a bucuriei profunde, oricare ar fi circumstantele exterioare, conduce în mod sigur la o si mai mare incredintare. Cine nu cauta bucuria? Cine o gaseste dar nu este cea Adevarata; este doar o bucurie trecatoare creeata de lucrurile lumesti, de duhurile necurate. Unde este bucuria de la Tatal? In linistea sufletului aflam bucuria, si avem constiinta prezentei lui Dumnezeu. Si unde este Dumnezeu cu darul Sau, acolo nici un lucru nu este greu. Ea nu se ascunde in grija celor lumesti, ci in unirea noastra cu Dumnezeu. In alaturarea noastra cu El. Sfantul Vasile cel Mare spune: ,,Cel care se alătură lui Dumnezeu, să îmbrăţişeze sărăcia pentru totdeauna şi să fie străpuns (fixat) în teama de Dumnezeu, potrivit celui care a spus: „Străpunge cu firea Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut”.

Siguranta ca Dumnezeu este cu noi si ca ne daruieste toate cele de trebuinta este dusa pana la aceea ca se nimiceste orice temere: „De-as umbla pe valea umbrei mortii (de-as fi pandit de moarte), de rele nu m-as teme, caci Tu cu mine esti” (Psalm 22).,,  Incredintarea in Dumnezeu ne face hotarati impotriva tuturor celor negative si, orice s-ar intampla, chiar de-am fi panditi de moarte, avand incredintarea si fiind patrunsi de adevarul ca Dumnezeu este cu noi, n-avem nici un fel de teama.” (Parintele Teofil Paraian)

Dar ce putem face cu duhurile cele necurate? Am spus ca ele trebuiesc indepartate, dar ne este peste putinta orice am face. Nu avem rabdare si parca credinta noastra se slabeste din ce in ce mai mult.

Incredintati Domnului si  nerabdarea si nestapanirea voastra! Cereti-I un „duh smerit si linistit” si invatati sa fiti uniti in Hristos si ve-ti primi pacea Domnului. Prin rugaciunile de dimineata noi ne incredintam Lui; ii cerem sa ne lumineze si sa ne apere in tot parcursul zilei de vrajmasii vazuti dar si de cei nevazuti.

,,Încredinţarea noastră în mâinile lui Dumnezeu este cea mai profundă şi mai preţioasă faptă a noastră. Se petrece fulgerător, la fel ca toate celelalte, însă nu la fel se şi dobândeşte, ci sporeşte treptat, pe parcursul unei perioade mai mari sau mai mici de timp, în funcţie de posibilităţile şi simţul cel bun al lucrătorului. Originea ei o aflăm la convertire, când este însămânţată, fiindcă atunci cel ce se pocâieşte rosteşte neapărat şi cuvintele acestea: „voi părăsi răul şi voi lucra binele; numai să nu mă lipseşti, Doamne, de ajutorul harului Tău”. Cu această stare lăuntrică, creştinul păşeşte în arena nevoinţelor ascetice şi se osteneşte cu multă osârdie, nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu, însă este de la sine înţeles că râvna merge înainte, şi apoi vine ajutorul.”

Trebuie să fim încredinţaţi că Dumnezeu este Făcătorul, Creatorul făpturii şi al omului, dar în acelaşi timp şi purtătorul de grijă si datatorul a tot binele. „În mâna Lui El ţine viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri” (Iov 12, 9-10).

Doamne ajuta!

(Georgiana)