Un “croseu” de …dreapta credinta

Fluturele e o scrisoare…impaturita in doua…si care cauta adresa unei flori. Iar floarea, prin parfumul ce-l imprastie tuturor celor ce trec pe alee, inalta ruga catre Dumnezeu.

Dar ce putem sa-I cerem noi lui Dumnezeu? Oare nu suntem prea nevrednici? Cu siguranta, da. Drept aceea, ar trebui sa ne rugam sa ne dea puterea de a ne inalta capul inspre frumusetea Cerului , de a cuteza a privi smeriti inspre vesnicie…„Acum ma apropii eu, pacatosul si impovaratul, catre Tine, Stapanul si Dumnezeul meu si nu indraznesc sa ma uit la cer; numai ma uit si graiesc: Da-mi, Doamne, mai inainte ca sa-mi plang faptele mele cu amar.” (Canonul de Pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos)

Dumnezeu e Bun si, fara a-I cere noi, El ne ofera toate lucrurile folositoare pe calea spre mantuire, caci El stie de ce avem noi nevoie! Drept aceea, suntem datori a-I multumi in fiecare clipa pentru Darurile Cele mari pe Care le revarsa asupra noastra neincetat!

Dar ceva tot ma nelinisteste ! Totusi…traim intr-o lume plina de viclesug, de desertaciuni, de desfrau…si ma intreb de ce sa murim in acest tipar creat de vreun “antichrist”? O, lume, lume… De ce trebuie sa-ti gresim? De ce nu putem intoarce poporul la dreapta credinta?

La televizor, in reviste, ziare, pe internet…peste tot…se promoveaza acelasi stil de viata desarta! Dar de ce “sa ne traim clipa” (ceea ce mi se pare un mod extremist de a zice…iar exagerarile sunt ale diavolului!) cand ar trebui sa traim azi ca si cand am muri maine?

Problema majora cu care ne luptam consta in faptul ca tot mai multi oameni nu constientizeaza ca Dumnezeu este mereu cu ei, nu vor sa inteleaga ca ei sunt fii ai lui Dumnezeu, ca sunt lucrarea Atotstapanitorului. Astfel de oameni traiesc intr-o lume in care doar televizorul, distractia si internetul constituie un mod de a relationa, lipsindu-se astfel de nenumaratele binefaceri pe care le-ar putea dobandi daca ar interactiona in mod direct cu alte persoane…

Dar oare nu e mai de folos unui suflet pierdut a primi un zambet de la o persoana, un sfat prin viu grai, o privire ingaduitoare si calma decat a se refugia in “lumea lui”?

Multi se afunda intr-o lume virtuala, creeandu-si un alt “eu”, un ‘eu’ al deznadejdii, al melncoliei, al singuratatii, al izolarii…Dar oare nu e mai de folos ca “toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam”?

Acum realizez de ce adeseori se facea comparatia: pamantul-vale a plangerii. Dar cum sa nu plangi cand vezi ca neamul tau s-a sustras de la dreapta credinta, cand vezi ca nu mai respecta legea divina si o iau in deradere? Sau cum am putea noi, tinerii ortodocsi, sa ramanem imuni la nenumaratele influente negative care ne vin de la semeni, cultivate de diavol?

“Eu altceva nimic n-aduc/Decat o vina grea../Si unde , Doamne, eu s-apuc/Decat spre mila Ta?” (Naintea Ta, Iisus iubit). De ce sa lasam loc diavolului sa ne stapaneasca, cand noi am fost creati “trup si suflet”(Facere II,7) de Dumnezeul nostru Cel Atotputernic? Drept aceea, sa indeplinim sfatul Sfantului Apostol Petru, Care zice:”Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petr.V,8).

Dar oare lumea nu ar fi “mai buna” daca nu s-ar deda la destrabalari si vicleniei, iesind din cercul vicios al mortii? Libertatea unora s-a transformat in libertinaj, ceea ce nu e conform Traditie ortodoxe. Astfel, in dreapta credinta, Mantuitorul Iisus Hristos devine modelul spiritual al fiecaruia dintre noi. Multi nu cred ca vor veni zile si mai grele. Ei se afunda continuu in pacate, iar savarsirea pacatului si nemarturisirea lui ii duce la moarte. ”Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.”(Ioan 8, 32). Asa ne spune Mantuitorul, ne da garantia ca, lucrand conform poruncilor Sale, conform dreptei credinte vom fi liberi ca pasarile cerului…luminandu-ne pe drumul spre mantuire…caci “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”(Ioan 14, 6).Traind in si prin Hristos vom dobandi cele necesare mantuirii…

Sa luam deci, aminte, ca lasandu-ne prada desertaciunilor lumii putem cadea in prapastia cea intunecata, de unde nu mai este scapare: moartea…

Iar a fi un om viu ca si cum ai fi unul mort…e trist. Drept aceea, sa traim in dreapta credinta pentru a fi niste oameni de-a pururea vii…si sa murim intru nadejdea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine toata cinstea, slava si inchinaciunea: Tatalui si Fiului si Sfantului Duhi n veci. Amin.

(Denisa Felicia)