Un fir de brad

Sunt ca un fir de brad, care, batand vantul puternic a fost dezradacinat. Si, purtat asa de viforul incercarilor, sunt izbit in pomii care stau bine infipti in pamantul carora luam chip. De cele mai multe ori nu reusesc decat sa ii lovesc cu mica mea tulpina si, in timp ce sunt desprins de ei de viscol, le las doar noroiul de pe radacina mea micuta.

Uneori, dar de putine ori, sunt izbit de vantul puternic in copaci primitori, rabdatori cu noroiul meu, si in timpul indelungat in care imi tin dos intemperiilor, radacinile mele firave se impamantenesc pe tulpina lor, langa radacina lor groasa, calita, viguroasa … Uneori, un fir de bradut se loveste la randu-i de tine, si tu inca fraged, cu radacinile inca neprinse, ori il vei scapa in bataia vantului pe cel neajutorat gandindu-te la viitoarele tale fructe, nevoi, ori il vei proteja cu micile tale crengi, la adapostul tulpinii ce iti tine acoperamant, la radacina pomului care iti este adapost si care iti daruieste din seva lui, tie.

In timp, de cele mai multe ori, acel fir de brad se va desprinde, dezradacina, ca oarecand odata tu, si o parte din maduva, din seva ta, va pleca odata cu el, o parte din tine, cum aievea tu ai luat cu tine o parte din cei care te-au protejat de intemperiile vietii. Vine insa in viata cate un moment crucial cand, in urma unei furtuni, nu mai rezista nici macar radacina ta, deja inmugurita, incrustata pe tulpina unui pom sanatos, puternic, si ii lasi pe cei mai micuti sa se desprinda gandindu-te egoist la tine…si ajungi asa de singur si neputincios, de te desprinzi si tu de cei mai mari, te lasi dus de urgia vantoasei si te rostogolesti in noroiul din jurul tau, te lovesti de resturile moarte ale celor care au trecut pe langa tine, care s-au lovit in tine sau care i-ai lepadat, te murdaresti de murdaria lor, ba chiar de murdaria ta care odinioara s-a desprins de pe tine si a cazut pe ei, fara voia lor, si acum o resimtim ca o rana, ca pe a lor, ca pe vina lor.

Insa, la vreme de intristare rasare Soarele si tu esti incrustat la Tulpina unui nou Pom, inalt, puternic, care de aceasta data iti va fi ori de cate ori protectie impotriva oricarei furtuni. Iti vei repeta din nou inradacinarea, dar de aceasta data mult mai accelerat si resturile, cojile tale, vor cadea la prima adiere de vant pentru ca vei avea nadejdea in Pomul care te tine la tulpina Sa. Ei bine, peste ani, vei aduna si tu multi pomi mai mici in jurul tau, care mai de care mai noroiosi, mai scunzi si mai ciunti, poate mai deformati de incercari decat tine, cu mult mai mult. Le vei suporta nevoile si viermii ce ii vor roade si pe ei, dar vor veni si pe tine, caci imparti si bucuria dar si necazul, uneori doar oferind protectie si primind lovituri in tulpina, simtind noi, mici si straine radacini infiripandu-se langa tine.

Uneori vei fi reticent, dar de multe ori le vei lasa sa se hraneasca din seva ta, iti vei lasa chiar o ramura oblojita sa cada in bataia vantului, ca hrana necesara ei sa o opresti acum la radacina ta pentru puii de copac ce au nevoie mai multa seva pentru a nu-si pierde inradacinarea de aici, si nu numai cate o ramura. Si asa, in timp, vei observa ca langa tine sunt o sumedenie de pomi, care mai de care mai frumosi, mai rodnici, in care s-au altoit diverse si diverse tulpini care isi vor gasi loc in ranile facute de cioturile lor, loc de altoire. Iti vei pleca in timp crengile peste unii mai fragezi si iti vei lasa frunzele sa cada pentru a le acoperi radacinile de inundatii, ca ele murind sa le fie hrana radacinilor celor mici.

Intr-o Seara, pe la orele 6, vei deschide ochii si vei zari ca toti sunteti de fapt la adapostul unui Pom, ca El este in mijlocul vostru, si ca roadele voastre sunt bune foarte si nenumarate si nemaintalnite. Va veti intreba cine este, si cu greu veti putea sa va ridicati crengile pentru a putea privi ochii Sai. Indraznind insa, inainte de a vedea furtuna si cutremurul apropiindu-se, ridicati ochii si vedeti ca Pomul pe care toti ne-am incrustat tulpinile cioturoase, in ranile sale in care ne-am ALTOIT NOI TOTI, „NOI TOTI NE-AM VINDECAT”, este acelasi Pom ca la sadirea noastra in Rai, e Pomul Vietii si vad astfel acest Pom: Crucea Mantuirii.

Pe ea se afla pironita o privire smerita, cu ochii insangerati, cu chipul plecat si trupul istovit de ranile noastre. Vom privi in stanga noastra si vazand primejdia ce vine, despicandu-se catapeteasma Tulpinii Pomului de care toti suntem hraniti si inradacinati, Il vom ruga pe Cel muribund sa ne primeasca si pe noi acolo unde se va duce fiind dezradacinat si slabit din vina noastra. Acea privire de pe Lemnul brazdat de loviturile noastre ne va privi cu blandete si desprinzandu-Si Tulpina din noroiul vietii pamantului ne va duce cu El in noua Gradina a linistii, Imparatia cerurilor, Noul Rai. Ne va impamanteni pe toti, noi, pomii, roadele Pomului, in gradina Sa pregatita de Stapanul tuturor pentru rodire vesnica. Iar noi, ridicandu-ne crengile inflorite, ne vom lumina cunoscand ca suntem in Gradina Raiului, plina de pomi, cu binecuvantate roade, inradacinati la radacina Pomului Vietii, astazi Crucea mantuirii, izbavitoare de toate necazurile si incercarile vietii noroioase ale pacatului!

Si vom aduce lauda: Bucura-te Sfanta Cruce, Lemnul Vietii!

(Anesti)