Un popor valorează atât cât şi-a însuşit din Evanghelie
Iubiți frați români de pretutindeni, părintele Rafail Noica spunea că”omul este ceea ce rămâne după Judecata lui Hristos, nu după judecățile oamenilor”. La o scară mult mai mare, adică la cea a nației din care ne tragem cu toții, profesorul și savantul Simion Mehedinți a rostit un adevar pe cât de scurt pe atât de profund: ”un popor valorează atât cât şi-a însuşit din Evanghelie”. Așadar, în perspectiva veșniciei, valoarea unui popor este nici mai mult nici mai puțin decât atât cât l-a reprezentat pe Hristos sub trecerea timpului.
La Judecata de obște, atunci când vor fi cernunte toate neamurile prin sita Evangheliei lui Hristos, nu vor întra în veșnicie turnul Effel al francezilor, Statuia Libertății a americanilor, Big Ben-ul englezilor, piramidele egiptenilor sau stăzile cu gropi și fără gropi ale românilor. Nici judecățile oamenilor despre acestea. Nu va fi prețuită nicio intenție și niciun efort care au avut drept țintă confortul, prosperitatea și slava de pe pământ pentru că din toate acestea nu va rămâne piatră pe piatră. Toate aceste sunt perisabile și nu au legătură cu mântuirea și cu viața veșnică. Se vor prețui doar faptele la care popoarele au trudit pentru iubirea de Dumnezeu și de semeni. Și mai mult ca oricare altă faptă va străluci mărturisirea lui Hristos, cu prețul vieții căci spune Mântuitorul: ”pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10,32)
Și din acest punct de vedere, poporul român este de mare valoare înaintea lui Dumnezeu, pentru că a dat nenumărați cetățeni ai raiului. Și poate că astăzi, mai mult ca în oricare dintre zilele anului, ar trebui să ne aducem aminte și să fim onorați de cuvioșii, martirii și sfinții români necanonizați încă, și care au înfruntat prigoanele carlistă, antonesciană și mai ales comunistă.
Dar poate că cel mai elementar lucru pe care ar trebui să-l învețe generația de astăzi de la aceste modele de valoare veșnică este să nu mai aruncăm cu pietre în imaginea propriului popor din care facem parte, oricât de mult nu ne-ar conveni situația economică, politică, socială sau culturală a țării, ci să punem umărul la scoaterea carului românesc din vria în care se află numai și numai datorită păcatelor noastre, ca neam.
Ar fi putut țăranca Elizabeta Rizea să-și vadă liniștită de sapa și viața ei, dar a preferat să arate că demitatea și curajul țăranului român nu pot fi călcate în picioare de nicio conjunctură politică nefavorabilă blidului de mămăligă.
Ar fi putut filozoful Constantin Oprișan să nu se mai întoarcă în țară, ca să-și poată publica ideile geniale prin reviste și cărți de succes, dar a preferat să-și dăruiască geniul filozofic pentru luminarea și mângâierea martirilor din închisori.
Ar fi putut omul de știință George Manu să-și continue munca de cercetare în Franța, dar a preferat să îmbogățească cultura și demnitatea acestui popor lăsând și prin cuvânt dar și prin faptă îndemnul ”fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni.”
Ar fi putut poetul Vasile Militaru să-și vândă talentul literar pentru o viață de lingușire, dar a prefeat să spună tranșant că ”în poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”, păstrând demnitatea omului de cultură, ca atâția alții.
Ar fi putut gazetarul Sandu Tudor să aibe un trai împărătesc din bârfa de ziar, din șantajul sau polemizarea din interes, dar a preferat să lase toate aceste deșertăciuni, arătând sfințenia cinului monahal prigonit.
Ar fi putut doctorul Dumitru Uță să profeseze medicina în condiții decente, dar a preferat să slujească aproapelui în sărăcia, presiunea și promiscuitatea închisorii.
Ar fi putut omul de stat Mircea Vulcănescu să facă o politică de compromis, de interes personal, dar a preferat să reprezinte interesul poporului român cu riscul propriei libertăți și vieți.
Ar fi putut preotul Gheorghe Calciu să tacă la dărmarea bisericilor și la ateizarea tinerilor români, ca să-și ocrotească familia, dar a preferat să arate care este vocația și valoarea preoției, indiferent de potrivnicia sorții.
Ar fi putut ierarhul Nicolae Popovici să practizeze tacit cu regimul ca să-și păstreze slava de episcop, dar a preferat să iubească poporul dreptcredincios iar nu scaunul episcopal, mărturisindu-l pe Hristos cu riscul vieții.
Toți acești oameni deosebiți, de la vlădică la opincă, reprezintă valoarea poporului român în veșnicie pentru că au vrut să-l reprezinte și să-l mărturisească pe Hristos cel veșnic. De aceea pomenirea lor va rămâne din veac în veac.
Însă dragilor, astăzi este rândul nostru să arătăm ce valoare avem ca nație. Noi suntem generația scoasă la probă acum, noi suntem cei care astăzi arătăm prin faptele noastre dacă îmbogățim sau sărăcim valoarea poporului român în veșnicie. Exemple de credință, demnitate și curat avem, mai trebuie doar urmate.
Și nu va fi cine să cântărească mai bine valoarea generației de astăzi decât generația de mâine.
La mulți ani tuturor românilor!
(Dan)
Ludmila Doina
decembrie 1, 2011 @ 4:19 pm
Multumim pentru urarea din finalul textului de o mare frumusete !
Urez la randul meu LA MULTI ANI tuturor.
Si o mica poezie superba a unui tanar poet de mare valoare, Marius Iordachioaia:
[b]filocalica[/b]
am cunoscut un calugar
care, citind pomelnice,
saruta
suflete…
SB
decembrie 1, 2011 @ 9:27 pm
Multumim Dan; foarte frumos articolul!
La multi ani tuturor romanilor!
I.S.N.
decembrie 2, 2011 @ 5:03 pm
Minunat articol:D
La Multi Ani Romania!
elena
decembrie 2, 2011 @ 9:49 pm
Frumos articol, pacat ca multe valori pleaca din Romania si uita sa se mai intoarca…
Dan Tudorache
decembrie 3, 2011 @ 7:43 am
As indrazni sa spun ca problema nu este ca pleaca ci ca uita sa se mai intoarca, sau mai rau, daca nu se mai intorc nici macar nu poarta recunostinta poporului in care s-au format ca oameni. Sigur ca nu vreau sa generalizez, dar sunt convins ca daca oamenii acestia care au trait vremuri mult mai grele decat noi, au putut, inseamna ca este doar o chestiune de vointa animata de credinta in Dumnezeu si nimic mai mult. Deci nu contextul social, economic sau politic ne scuza ca n-am vrut sa facem si noi ceva, cat de mic, pentru tarisoara asta. Oricum, am deviat un pic de la scopul articolului deoarece nu urmaresc sa arat cu degetul ci sa arat ca se poate si ca cei care trebuie sa poata suntem noi 🙂 Multumesc tuturor pentru gandurile frumoase!
Carmen Dan
decembrie 3, 2011 @ 10:18 am
E o chestiune de Educatie.
Romanii nu sunt invatati sa aprecieze putinul ce-l au si nci sa-l cultive.
Plecatul in afara nu e o cale mai usoara, ci mai sigura pentru finaltatea unor scopuri profesionale/financiare dar si ca dezvoltare personala.
Societatea romana are multe tare comportamentale, deci sa nu ne mire rezultatele noastre ca romani.Daca vrei sa faci ceva,ti se da peste maini…tot ce se importa din vest este bun.Se neaga ca ar fi fost vreodata ceva bun in Romania.
Asta-i marea problema …nu ne cunoastem si nici recunoastem valorile.
Petcu Catalin Emil
decembrie 2, 2015 @ 7:21 pm
Sunt peste 200 de tari pe harta acestei lumi, credeti ca Dumnezeu apara si ocroteste o natiune mai mult decat pe alta ? Nationalismul a facut mai mult rau decat bine in istoria acestei lumi. Eu sunt fericit ca sunt ortodox si roman insa nu pot sa spun ca sunt si mandru ca sunt asa. Poti sa fi mandru doar pentru ceva pe care il obtii tu prin actiunile tale nu pentru ceva pe care-l obtii prin nastere. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce mi-a oferit zilnic si imi apar convingerile religioase si patriotice insa nu pot sa neg sau sa judec dreptul altui om de a-si apara convingerile chiar daca vin in opozitie cu ale mele.
Dan Tudorache
decembrie 4, 2015 @ 8:51 am
Salutare Cătălin.
Oricât m-am străduit să te înțeleg, nu am reușit să observ legătura dintre obiecțiile tale și articol.
În materialul de mai sus este vorba despre cât valorează un popor în perspectiva judecății universale iar tu ai obiectat ceva ce nu sa afirmat, anume că Dumnezeu ar apăra și ocroti o națiune mai mult decât pe alta. Fiecare popor are cu siguranță o valoare de grup, așa cum și la nivel individual faptele și viețuirea unui om strălucesc mai mult decât ale altuia. Dar lucrul acesta nu-l împiedică pe Dumnezeu să-și reverse mila peste toate neamurile întrucât „El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”.
A fi mândru de ortodoxie și românism înseamnă a fi bucuros și recunoscător de zestrea spirituală și etnică (care încorporează cultura, limba, trecutul istoric cu oamenii model) pe care am moștenit-o/primit-o gratuit. Tot așa cum suntem mândri de părinții noștri (de felul lor de a fi, de educația pe care ne-au dat-o, de afecțiunea pe care ne-au purtat-o, etc.).
Când spunem „mamă, sunt mândru de tine!”, ce spunem defapt? Ne lăudăm cu ce am obținut prin propriile acțiuni sau exprimăm o stare de recunoștință și bucurie față de părinții noștri?
Deci când spunem că suntem mândri de faptul că ne-am născut ortodocși și români ne exprimăm defapt bucuria și recunoștința pentru ceea ce alții ne-au transmis, pentru ceea ce am moștenit fără efort.
Apoi, ce legătură are articolul la care comentăm cu eventualitatea negării sau judecării dreptului altui om de a avea alte convingeri? Nu văd unde s-a pus problema aceasta.
Cât privește naționalismul, până și legislația în vigoare (și asta în ciuda abuzurilor legii 217/2015) face diferențierea între naționalism și naționalism extremist/șovin. Cred totuși că este o mică diferență între naționalismul generației 1948 de pildă, și naționalismul propagat de Corneliu Vadim Tudor prin partidul România Mare.