Un Tovaras nevazut

Inaintea mintii oamenilor se deschid doua cai: una lata, plina de ademeniri si de aceea multi sunt cei ce merg pe dansa (Matei 7,13); iar alta suitoare si ingusta si putini se afla care sa mearga pe ea. Calea larga e calea pierzarii. Pe ea alearga de zor doua feluri de drumeti: Lucifer, cu toata ceata lui de ingeri, aruncati pe pamant si toata „lumea” pe care o inseala el. Si-i inseala asa ca-i inteapa cu acul placut al pacatului, care le amortestes sufletul o vreme, sau chiar toata vremea vietii pamantesti. Acestia pentru Dumnezeu sunt morti, desi lor li se pare ca traiesc, dar sunt morti, nestiind de Dumnezeu, sunt cu ingerii cei rai impreuna calatori la iad pe calea pierzarii. Asa au calatorit toti nepotii lui Adam, mii de ani de-a randul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a facut totul din partea Sa, ca sa-i intoarca pe oameni din povarnirea pierzarii intr-o cale noua, in calea mantuirii. De aceea Fiul,  a doua Fata a lui Dumnezeu, S-a facut Om desavarsit – afara de pacat – si ne-a aratat Cararea. Prin urmare, calea mantuirii e chiar cararea pe care a mers Dumnezeu Insusi ca om adevarat, facandu-ni-Se pilda intru toate (Ioan 13,15) si dandu-ne indrazneala. Pe cararea mantuirii inca merg doua feluri de calatori, caci de-atunci…un Tovaras nevazut si bun merge cu noi, cu fiecare, in toate zilele, cu fiecare rand de oameni, pana la sfarsitul veacului (Matei 28.20): Dumnezeu Insusi si cu sfintii Sai, intovarasind nevazut pe oameni…

(Pr. Arsenie Boca – Cararea Imparatiei)