Unul dintre cele mai frumoase discursuri din Biblie

„Acesta era din ţara Avsitidei, din hotarele Idumeii şi Arabiei, fiu din fiii lui Isav, de era el al cincilea de la Avraam. Pe tatăl său îl chema Zaret şi pe mama sa, Vosora. Însă mai înainte se numea Iovav, şi a proorocit patruzeci şi cinci de ani şi a apucat înainte de venirea lui Hristos o mie nouă sute douăzeci şi cinci de ani. Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul. Pe acesta, la sfârşitul nevoinţelor sale, l-a mărturisit de sus Dumnezeu şi i-a întors îndoit toate câte îi fuseseră luate, precum arată cu amănuntul istoria lui. Şi a trăit după această încercare o sută şaptezeci de ani, de s-a făcut toată vremea vieţii lui două sute patruzeci şi opt de ani.”

Cartea lui Iov este una dintre cele mai frumoase din toată Scriptura. Sunt foarte multe lucruri de învăţat din această bogată capodoperă scripturistică plină de discursuri care mai de care mai teologice sau mai morale. După ce lui Iov i se i-au toate, el le spune prietenilor săi că suferă degeabă, că nu a făcut nici un rău şi nu ştie de ce Dumnezeu l-a pedepsit. Prietenii lui totuşi nu-l cred şi insistă că sigur a făcut vreo mare greşeală de l-a adus Dumnezeu în stadiul acesta. În discursul de mai jos Dumnezeu vorbeşte (se ceartă; se războieşte) cu Iov ca să-i arate cât de fără de prihană sunt gândurile şi judecaţile Lui şi cât de departe sunt de gândurile omului. Dumnezeu îi arată puterea Sa şi îl face să conştientizeze pe cine încearcă Iov să judece, şi cu cine încearcă să se pună.

E un discurs excepţional, care vine chiar din gura lui Dumnezeu, care practic dezvoltă referatul creaţiei din cartea Facerii. Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale! E un discurs în care se vede câte taine sunt ascunse în creaţie şi cât de minunat a făcut Dumnezeu lumea.

Capitolul 38

1.     Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, şi i-a zis:
2.     „Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?
3.     Încinge-ţi deci coapsele ca un viteaz şi Eu te voi întreba şi tu Îmi vei da lămuriri!
4.     Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui.
5.     Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat?
6.     În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,
7.     Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?
8.     Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii,
9.     Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece,
10.     Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare
11.     Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale?
12.     Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei,
13.     Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ?
14.     În revărsatul zorilor, pământul se face roşu ca roşiile peceţi şi ia culori ca de veşmânt.
15.     Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) şi braţul ridicat este frânt.
16.     Ai fost tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei?
17.     Ţi s-au arătat oare porţile morţii şi porţile umbrei le-ai văzut?
18.     Ai cugetat oare la întinderea pământului? Spune, ştii toate acestea?
19.     Care drum duce la palatul luminii şi care este locul întunericului,
20.     Ca să ştii să-l călăuzeşti în cuprinsul lui şi să poţi să nimereşti potecile care duc la el acasă?
21.     Tu ştii bine, căci atunci erai născut şi numărul zilelor tale e foarte mare.
22.     Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,
23.     Pe care le ţin deoparte pentru vremuri de strâmtorare, pentru zilele de bătălie şi de război?
24.     Unde se risipesc aburii şi se răspândeşte pe pământ vântul de la răsărit?
25.     Cine a săpat albie puhoaielor cerului şi cine a croit drum bubuitului tunetului,
26.     Ca să plouă pe un pământ nelocuit şi pe o pustietate unde nu se află fiinţă omenească
27.     Şi să adape ţinuturile sterpe şi uscate şi să scoată pajişte de iarbă din întinderea pleşuvă?
28.     Are ploaia un tată? Cine a zămislit stropii de rouă?
29.     Din sânul cui a ieşit gheaţa? Şi cine este cel ce naşte promoroaca din cer?
30.     Apele se încheagă şi se întăresc ca piatra şi fala mării se face sloi!
31.     Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului?
32.     Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu cârmaci Carului Mare şi stelelor lui?
33.     Cunoşti tu legile cerului şi poţi tu să faci să fie pe pământ ceea ce este scris în ele?
34.     Poţi tu să ridici până la nori glasul tău ca să se sloboadă peste tine potopul ploilor?
35.     Eşti tu în stare să azvârli fulgerele şi ele să plece şi să-ţi spună: Iată-ne?
36.     Cine a pus atâta înţelepciune în pasărea ibis sau cine i-a dat pricepere cocoşului?
37.     Cine poate să ţină cu destoinicie socoteala norilor şi să verse pe pământ burdufurile cerului,
38.     Ca să se adune pulberea şi să se întărească, iar bulgării de pământ să se lipească laolaltă?
39.     Tu eşti cel ce aduci pradă leoaicei şi potoleşti foamea puilor de leu,
40.     Când s-au ascuns în vizuini sau stau şi pândesc ascunşi în hăţişuri?
41.     Cine are grijă de mâncarea corbului, când puii lui croncănesc la Dumnezeu, de foame, şi zboară încoace şi încolo după hrană?

Capitolul 39

1.     Ştii tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor?
2.     Numeri tu lunile sarcinii lor şi ştii tu când le vine ceasul să nască?
3.     Ele îngenunchiază, fată puii şi scapă de durerile lor,
4.     Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se mai întorc spre mamele lor.
5.     Cine a lăsat slobod asinul sălbatic şi l-a dezlegat de la iesle?
6.     I-am dat pustiul ca să-l locuiască şi pământul sărat i l-am hărăzit ocol;
7.     El îşi bate joc de zarva oraşelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân;
8.     El străbate munţii, locul său de păşune, şi umblă după orişice verdeaţă.
9.     Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi să petreacă noaptea lingă ieslele tale?
10.     Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă grapa după tine, peste arătură?
11.     Poţi să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, şi să-i laşi în grijă munca ta?
12.     Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ţi aducă roadele la aria ta?
13.     Aripile struţului sunt negrăit de agere; struţul are pene preafrumoase ţi mândru penaj.
14.     Când îşi lasă ouăle pe pământ şi le lasă să se clocească în nisipul fierbinte,
15.     El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul şi că vreo fiară sălbatică poate să le strivească.
16.     Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică.
17.     Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere şi pătrundere.
18.     Când se scoală însă şi porneşte, face de ocară şi pe cal şi pe călăreţ.
19.     Tu eşti cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica lui coamă?
20.     Tu l-ai învăţat să sară uşor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă!
21.     El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte spre taberele înarmate;
22.     El îşi bate joc de primejdie şi n-are nici o teamă şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23.     La oblânc îi sună tolba cu săgeţi; fulgere aruncă suliţa şi lancea.
24.     De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul şi, când a sunat trâmbiţa, nu mai are astâmpăr.
25.     La chemarea trâmbiţei, pare că zice: Haide! Şi de departe soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor şi strigătele războinice.
26.     Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi?
27.     Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta şi îşi aşază cuibul pe vârfuri neajunse?
28.     El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea – pe un vârf de stâncă şi pe vreo înălţime prăpăstioasă.
29.     Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi străpung depărtările,
30.     Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii”.

Capitolul 40

1.     Şi Domnul a vorbit mai departe cu Iov şi i-a zis:
2.     Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va da oare bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva?
3.     Şi Iov a răspuns Domnului zicând:
4.     „Dacă am fost uşuratic, ce răspuns să-ţi mai dau? Voi pune mâna mea pe gura mea.
5.     Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori şi nu voi lua-o iar de la început”.
6.     Atunci Domnul a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii şi a zis:
7.     „Încinge-ţi coapsele ca un viteaz şi te voi întreba şi Îmi vei da lămuriri.
8.     Poţi tu cu adevărat să găseşti cusur judecăţii Mele? Şi Mă vei osândi pe Mine, ca să-ţi faci dreptate?
9.     Este braţul tău ca braţul lui Dumnezeu? Şi glasul tău este, oare, tunet, precum este glasul Lui?
10.     Atunci împodobeşte-te cu măreţie şi cu semeţie, îmbracă-te cu strălucire şi cu cinste!
11.     Revarsă puhoaiele mâniei tale şi doboară cu o privire pe cel trufaş!
12.     Vezi de toţi semeţii şi smereşte-i şi calcă în picioare, fără zăbavă, pe toţi cei răi!
13.     Ascunde-i pe toţi grămadă, în pământ, şi îi înmormântează.
14.     Şi atunci Eu Însumi te voi preamări, pentru toate câte ai izbândit cu dreapta ta.
15.     Ia priveşte acum înaintea ta, hipopotamul; şi el ca şi tine este făptura Mea; el paşte iarbă ca boul.
16.     Vezi ce putere are în coapsele lui şi ce tărie are în muşchii de pe pântece.
17.     Coada lui e dârză ca lemnul cedrului şi vinele de pe pulpele lui stau ca nişte noduri.
18.     Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă şi mădularele ca nişte drugi de fier.
19.     El este fruntea făpturilor lui Dumnezeu şi făcut să fie cel mai mare peste celelalte dobitoace.
20.     Munţii îi dau hrană şi toate fiarele sălbatice sunt îngrozite când îl văd.
21.     El se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor şi al bălţii.
22.     Frunzele de lotus îi fac umbră şi sălciile bălţii îl împrejmuiesc.
23.     Dacă fluviul vine mare, fără de veste, el nu se sinchiseşte; el stă liniştit pe loc, chiar când ar fi ca Iordanul să-i urce năvalnic până la gură.
24.     Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu un laţ?

Capitolul 41

1.     Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2.     Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?
3.     Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe?
4.     Ori va face cu tine legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată viaţa?
5.     Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ţi înveseleşti fetele?
6.     Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi negustorii să-l vândă cu bucata?
7.     Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc?
8.     Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată!
9.     Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ.
10.     Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine?
11.     Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.
12.     Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui şi despre tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire.
13.     Cine a ridicat pulpana din faţă a veşmântului lui şi cine poate pătrunde în căptuşeala armurei lui?
14.     Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori!
15.     Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic.
16.     Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele.
17.     Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.
18.     Din strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor.
19.     Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei.
20.     Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe.
21.     Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări.
22.     Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte groaza.
23.     Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă.
24.     Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt.
25.     De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui.
26.     Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul.
27.     Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.
28.     Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca nişte pleavă.
29.     O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară.
30.     Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa.
31.     Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii.
32.     El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu plete albe.
33.     Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.
34.     El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice”.

Capitolul 42

1.     Şi Iov a răspuns Domnului zicând:
2.     „Ştiu că poţi să faci orice şi că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru Tine faptă.
3.     Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă de înţelepciune? Cu adevărat, am vorbit fără să înţeleg despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam.
4.     Ascultă – ai spus Tu iar – şi Eu voi vorbi, te voi întreba şi tu Îmi vei da lămuriri.
5.     Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6.     Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă”.
7.     Iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit către Elifaz din Teman: „Mânia Mea arde împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit de Mine aşa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov.
8.     Acum deci luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov”.
9.     Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat, s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul, şi Domnul a primit rugăciunea lui Iov.
10.     Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce avusese mai înainte.
11.     Şi toţi fraţii şi toate surorile şi toţi prietenii lui de altă dată au venit să-l cerceteze, au mâncat pâine în casa lui, l-au compătimit, l-au mângâiat de toate nenorocirile pe care le slobozise Domnul asupra lui şi fiecare i-a dat câte un chesita şi câte un inel de aur.
12.     Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei, şi el a strâns paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine.
13.     Şi a avut şapte fii şi trei fiice.
14.     Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia şi celei de a treia, Cheren-Hapuc.
15.     Iar în toată ţara nu se găseau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov, şi tatăl lor le-a făcut părtaşe la moştenire, lângă fraţii lor.
16.     Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam.
17.     Şi Iov a murit bătrân şi încărcat de zile.