Urcați la Izvor, căci veșnicia ne cumpănește!
Pentru cel cu credință în Dumnezeu mântuirea începe astăzi. Fericiți sunt cei preocupați să cunoască frumusețea Ortodoxiei, să își înalțe gândurile, rugăciunea cu ardoare și cu sete către Cel cu adevărat Preadulce. Ba mai mult decât atât, să-și transforme rugăciunea în reguli de viață. Duhovnicul meu obișnuiește să spună că sfințenia este la îndemâna tuturor, nu trebuie decât să o dorim. Acest fapt nu este o utopie, căci El ne așteaptă cu brațele deschise. Cine oare ar fi atât de inconștient să îi refuze dragostea, odată descoperită? Cine oare nu dorește să fie iubit?
Coincidențe nu există iar Dumnezeu nu se joacă niciodată cu inimile noastre, nu ne amăgește, ci coboară tainic în sufletele noastre și ne rânduiește fiecare zi dându-ne doar atât cât știe că putem duce. Crucile noastre sunt cruci simple, nu precum cele ale sfinților. Mântuitorul nostru ne cunoaște cu desăvârșire, nu este lucru care să îi rămână ascuns.
Fiecare secundă din viața noastră îi este înfățisată în milenii, iar fiecare celulă din ființa noastră – într-un nou univers. Judecata Sa nu o putem pune la îndoială și totuși, omul, fiu indecis, pregetă, nu de puține ori, să se încreadă cu toată făptura sa în voia Creatorului său – asemeni lui Toma, care a dorit dovada palpabilă a semnelor stricăciunii din trupul nestricăcios, refuzând să creadă că Mântuitorul ar fi prezent într-un trup ce ar putea fi văzut după Înviere.
Dumnezeu a dat liberul arbitru: omul să aleagă binele ori să devină rob patimilor. El nu constrânge, nu obligă, chiar dacă deciziile ne sunt pline de gratuitate cu raportare la finalitatea pe care orice existență trebuie să o cunoască: mântuirea. Sfântul Nicolae Velimirovici obișnuia să spună că dacă fugi de Dumnezeu, El nu va fugi după tine, însă te va aștepta. Părintele nostru este întruchiparea însăși iubirii, a însăși răbdării, dar trebuie conștientizat că urmările faptelor noastre sunt veșnice în fața Lui; că orice gând plin de bunătate se ia în considerare, că orice suspin se contorizează, orice privire malițioasă, că nimic nu rămâne nerăsplătit sau nepedepsit. Totul este contabilizat, iar Dumnezeu este cel mai bun contabil. Drumul este sinuos, plin de pante abrupte pentru cei ce aleg a- L mărturisi, pentru cei au curajul să spere în viața veșnică, în fericirea eternă regăsită în locul pe care s-ar cuveni numit Acasă.
A fi ucenicul lui Iisus nu înseamnă să te oprești în mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus înseamnă o prevedere, un război și a-ți zidi o cetate (Arsenie Boca), iar a nu-ți face socoteala înseamnă nu doar o lipsă de respect față de propria persoană, ci și o altă bătălie câștigată de diavol. Lupta trebuie asumată în fiecare zi și în fiecare ceas. Mă îndoiesc profund că El se așteaptă ca noi să-L mărturisim de două ori pe săptămână, să venim la Biserică o dată pe lună și să ne spovedim doar de patru ori pe an.
Mereu la slujbă auzim cuvintele: „Și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viața, nu doar jumătate, nu doar câteva minute pe zi. Sufletul nostru tânjește după o prezență continuă a lui Dumnezeu în conștiința noastră, iar Iisus ne îndeamnă astfel: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.” (Marcu 8, 35). Mintea umană nu poate înțelege judecățile Lui iar creștinul, mic discipol, în lipsa cârmuirii, se ofilește precum o frunză. Pe timp de război soldatul este obligat să se supună dispozițiilor ce i se dau, trebuie să fie pregătit pentru orice, chiar și pentru moarte, fără să îndrăznească să riposteze. La fel și noi: avem nevoie de lepădare de sine, de ascultare față de voia Sa, de repulsie față de păcat. Avem două opțiuni: fie Îl urmăm, Îl ascultăm. Îl căutăm, Îl iubim cu toată ființa, cu tot cugetul, fie rămânem fii rătăciți, răzvrătiți, condamnați după moarte. Nu există o a treia cale, „nu putem sluji la doi stăpâni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6, 24).
Nu putem alege a avea un minim de credință, a o consuma “cu măsură”. Într-adevăr, trebuie să existe o măsură în toate, dar nu în credință. În acest caz nu pot decât prelua cuvintele unui oarecare scriitor, strigându-le cu toată inima: „Dați, vă rog, Ortodoxia mai tare! Nu cuvintele, ci glasul lor.” Să se nevoiască să facă auzit glasul Lui. Să spargă fagurii harului, cuvintele, căci s-au uscat şi întărit în noi ca nişte table de piatră ale Legii; şi să lase să curgă mierea iubirii dumnezeieşti. Urcați la Izvor, căci veșnicia ne cumpănește!
În calitate de ucenic lui Iisus, cred că cea mai mare datorie a mea este să învăț să iubesc cu adevărat, căci dragostea mea este destinată eternității; să fiu conștient de responsabilitatea pe care o am față de ceilalți, căci doar astfel îmi pot lumina sufletul și mintea. Faptul de a fi ucenicul Lui îl egalez cu a fi asemnenea unui poet care trece cu sensibilitate prin creație, cu empatie. Să iubesc, dar să iubesc cu tot sufletul. Să iubesc cu artă. Să-L căut pe Dumnezeu, să înțeleg care este rolul meu aici. Să-mi iubesc aproapele, dar nu cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul ( I Ioan 3, 18). Sunt român; sunt român, pietrean, elev, în curând student, dar înainte de toate acestea sunt ortodox. Când mărturisesc aceasta, am spus deja totul. M-au impresionat la un moment dat cuvintele unui enoriaș: atunci când spune că este creștin ortodox, îi pare că ezită… Parcă este creștin, parcă este creștin ortodox, dar parcă mai sunt și alții… Creștini martorii lui Iehova, creștini penticostali, creștini baptiști, creștini catolici… El este ortodox. Eu sunt ortodox. Ortodoxia este întru Adevăr, iar Adevărul este întru mine. Sunt ortodox iar datoria mea este de a conștientiza acest fapt. Nimic altceva nu mă poate defini mai bine decât perseverența pe care o arăt, dar mai ales pe care ar trebui să o arăt în relația mea cu Dumnezeu… Întâi m-a iubit El, pentru ca eu să-i pot măcar încerca răspunde. Totul cu voia Sa.
Adevăratele mele atribuții nu vizează a-mi asigura în mod special acea parte financiară ce mistuie sufletul mult prea multor creștini. Am credința că Dumnezeu mă va ajuta. Oare El nu știe mai bine decât mine cele de care are trebuință trupul meu? Ne îndeamnă astfel: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33) Trebuie să-i dăm Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21). Responsabilitatea mea, dorința mea este să fiu un bun ortodox. Nu unul la nivel teoretic, ce a primit Taina Sfântului Botez iar acum se complace în a-și dedica viața în conformitate cu valorile lumești. Omul e supus greșelii. Carnea și sângele nostru, otrăvite de păcate, mint. Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre ne confruntăm cu o reală disoluție morală. Există acest paradox, bine ilustrat de Octavian Paler: avem: clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minți mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin. Avem case mai mari, dar familii mai mici. Avem mai multe accesorii, dar mai puțin timp; avem mai multe funcții, dar mai puțină minte, mai multe cunoștințe, dar mai puțină judecată; mai mulți experți și totuși mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puțină sănătate. Societatea avansează pe plan economic, științific, însă regresează pe cel spiritual; avem grijă de trup, însă nu avem grijă de suflet.
Păcatul nu este înfăptuit fără repercusiuni, iar a te retrage și a nu face nimic nu este calea pe care Mântuitorul nostru a propăvăduit-o. Atunci când conștiința noastră ne ceartă avem îndrăzneală față de Stăpân. Oare de ce nu acceptăm faptul că nu putem fi dumnezei într-o lume fără Dumnezeu, că noi suntem cei care au nevoie de El și nu El de noi? Că Dumnezeu ne așteaptă să ne întoarcem cu o nețărmuită dragoste și răbdare?… Hristos este tulpina iar noi suntem mlădițele. Tot ceea ce suntem suntem datorită Lui, tot ceea ce avem avem din mila Lui, tot ceea ce am trăit am trăit cu El. Suntem fii, suntem fii care greșesc, dar care pot să se ridice. C.S. Lewis spunea că păcătoșenia, dacă o examinăm, constă în căutarea a ceva bun într-o direcție greșită. Tocmai această direcție greșită ne duce spre pierzanie, iar conduita promovată ne prinde pe toți în vârtej și ne doboară.
Dar să nu încetăm să căutăm…. Cu toții avem mântuirea în buzunare! Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt„. Să încercăm să nu fim asemeni regelui care s-a cocoțat pe tronul lui. Tronul inimii noastre este al lui Hristos și cu cât conștientizăm mai repede acest fapt ne putem întoarce cu adevărat cu toată făptura spre El și spre cei dulci ai lui, sfinții, prietenii noștri. Aceștia au trecut deja proba de foc. Oare noi nu putem? Nu are rost să deznădăjduim, ci mai degrabă să ne aducem aminte cuvintele: „Trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruinţă, judecata” (Matei 12, 20).
Dobândește pacea interioară și mii din jurul tău se vor mântui! Să începem cu noi, să răzbim prin smerenie și dragoste creștinească! Căci, în fond, ce ar putea da omul la schimb pentru sufletul lui?…
Erema Roxana-Loredana, 18 ani,
clasa a XII-a, Colegiul Național “Calistrat Hogaș” Piatra Neamț
Laura Stifter
iunie 22, 2013 @ 12:17 pm
Felicitări pentru acest articol minunat, dragă Roxana!
Ai scris câteva cugetări de o deosebită profunzime duhovnicească şi filosofică, într-un stil foarte frumos şi cu un limbaj elevat!
Cumva eşti olimpică la Religie, Română şi Filosofie?
M-au impresionat în mod deosebit, pe lângă originalitatea stilului şi a gândirii, exemplele nenumărate din Sfânta Scriptură, din scrierile unor Sfinţi, dar şi din literatura laică.
Felicitări încă o dată şi Dumnezeu să-ţi sporească aceşti talanţi!
Mă întreb: ce vor fi gândind profesorii tăi de română şi Religie, când îţi citesc eseurile?… 🙂
Doamne ajută!
Roxana Loredana
iunie 22, 2013 @ 1:28 pm
[quote name=”Laura Stifter”]Felicitări pentru acest articol minunat, dragă Roxana!
Ai scris câteva cugetări de o deosebită profunzime duhovnicească şi filosofică, într-un stil foarte frumos şi cu un limbaj elevat!
Cumva eşti olimpică la Religie, Română şi Filosofie?
M-au impresionat în mod deosebit, pe lângă originalitatea stilului şi a gândirii, exemplele nenumărate din Sfânta Scriptură, din scrierile unor Sfinţi, dar şi din literatura laică.
Felicitări încă o dată şi Dumnezeu să-ţi sporească aceşti talanţi!
Mă întreb: ce vor fi gândind profesorii tăi de română şi Religie, când îţi citesc eseurile?… 🙂
Doamne ajută![/quote]
Mulțumesc foarte mult pentru încurajări:) E prima dată când am scris ceva despre relația mea cu Dumnezeu, la îndemnul duhovnicului meu. Mi-aș dori mult să fie de ajutor… Bucurii
Laura Stifter
iunie 22, 2013 @ 1:50 pm
Cu siguranţă articolul tău le va fi de ajutor multor cititori.
M-aş bucura să citesc şi alte articole scrise de tine. 🙂
Să ai o vacanţă minunată!
Doamne ajută!
albinuta
iunie 22, 2013 @ 3:13 pm
Foarte frumos si datator de nadejde ,felicitari
Ludmila Doina
iunie 22, 2013 @ 3:51 pm
Iertare, dar ma abtin sa ma implic intro lectura adanca a acestui articol, care daca intr-adevar apartine unei eleve de 18 ani, se cuvenea sa-i treaca putina bibliografie, pentru ca ce am mai citit pe ici, colo, prin el, iti trebuie o viata sa le capeti, sau aduni, sa le inveti de la Sfinti Parinti, si sa te binecuvinte Domnul cu ele.
Exemplu, Parintele Gaqleriu a cautat indelung pana a realizat ce este bine si ce este rau, sau traiesti o viata intreaga si poate ca nu ai dobandit marea virtute a discernamantului, care nu este putin lucru, si a vorbi in teorie cu atata usurinta despre acestea pare desuet, pentru cei care au trudit si au cautat „pe branci”, cu sinceritate, pana totusi au mai primit cate ceva.
Si apoi urmeaza obisnuitele elogii, aveti persoane cu mult talent pt asta.
Dar o sa va ajute articolele impersonale, dar elogiate, la ceva?
„Fiecare secundă din viața noastră [u]îi este înfățisată în milenii”[/u]
In ce fel de milenii? Explica! Vesnicia este in afara timpului, sau mai bine zis, timpul nostru pamantesc, reprezinta foarte putin, d.p.d.v al lungimii lui, in vesnicie.
„Totul este contabilizat, iar Dumnezeu este cel mai bun contabil.”
Nici intrun caz, ca Domnul nu sta la panda; Domnul este bun contabil? de unde ai scos asta? Poate ne spui si noua.
„Oare de ce nu acceptăm faptul că nu putem fi dumnezei într-o lume fără Dumnezeu,…”
Si eu as continua: „pe care noi ne-am construit-o, refuzand sa traim in cea construita de Dumnezeu si carmuita de El”
Oare semnatara l-a scris ????????????????
Indiferent ca a facut-o ea sau altcineva, textul nu curge, nu se leaga, ca si cum ar fi fost luate franturi de ici de colo, scoase din context.
Cu scuzele de rigoare, dar critica este constructiva
HRISTOS S-A INALTAT !
Roxana Loredana
iunie 22, 2013 @ 6:08 pm
[quote name=”Ludmila”]Iertare, dar ma abtin sa ma implic intro lectura adanca a acestui articol, care daca intr-adevar apartine unei eleve de 18 ani, se cuvenea sa-i treaca putina bibliografie, pentru ca ce am mai citit pe ici, colo, prin el, iti trebuie o viata sa le capeti, sau aduni, sa le inveti de la Sfinti Parinti, si sa te binecuvinte Domnul cu ele.
Exemplu, Parintele Gaqleriu a cautat indelung pana a realizat ce este bine si ce este rau, sau traiesti o viata intreaga si poate ca nu ai dobandit marea virtute a discernamantului, care nu este putin lucru, si a vorbi in teorie cu atata usurinta despre acestea pare desuet, pentru cei care au trudit si au cautat „pe branci”, cu sinceritate, pana totusi au mai primit cate ceva.
Si apoi urmeaza obisnuitele elogii, aveti persoane cu mult talent pt asta.
Dar o sa va ajute articolele impersonale, dar elogiate, la ceva?
„Fiecare secundă din viața noastră [u]îi este înfățisată în milenii”[/u]
In ce fel de milenii? Explica! Vesnicia este in afara timpului, sau mai bine zis, timpul nostru pamantesc, reprezinta foarte putin, d.p.d.v al lungimii lui, in vesnicie.
„Totul este contabilizat, iar Dumnezeu este cel mai bun contabil.”
Nici intrun caz, ca Domnul nu sta la panda; Domnul este bun contabil? de unde ai scos asta? Poate ne spui si noua.
„Oare de ce nu acceptăm faptul că nu putem fi dumnezei într-o lume fără Dumnezeu,…”
Si eu as continua: „pe care noi ne-am construit-o, refuzand sa traim in cea construita de Dumnezeu si carmuita de El”
Oare semnatara l-a scris ????????????????
Indiferent ca a facut-o ea sau altcineva, textul nu curge, nu se leaga, ca si cum ar fi fost luate franturi de ici de colo, scoase din context.
Cu scuzele de rigoare, dar critica este constructiva
HRISTOS S-A INALTAT ![/quote]
Când am spus că „Fiecare secundă din viața noastră îi este înfățisată în milenii” am vrut să surprind faptul că nu putem ascunde nicio secundă de El-îmi venise în minte o mărturie despre Judecata de Apoi. În ceea ce privește ideea de contabil, era faptul că Dumnezeu nu uită nimic din ce am făcut, nicidecum că „ar sta la pândă”.
Am scris ce am simțit. Îmi pare rău că nu este destul de bun, tema fusese „ce înseamnă pentru mine să fiu ortodox”. Am încercat… Voi ține cont de critici, vă mulțumesc frumos. Cât despre bibliografie, nu aș ști ce să adaug. Sunt lucruri pe care le-am citit de-a lungul timpului. Sper ca Dumnezeu să vă dea multă sănătate și împliniri, numai bine!
Ludmila Doina
iunie 22, 2013 @ 6:18 pm
Bine Roxana, sa zicem ca ceea ce ai scris, este ceea ce ti-a ramas din ce ai citit din Sfintii Parinti, si ai ascultat predici, si atunci iti apartin, dar trebuie sa fii foarte atenta cand intocmesti fraza, ca deviezi de la subiect, vrand sa scrii prea multe, si se pierde logica.
Cand scrii despre cele sfinte ai o raspundere foarte mare.
Roxana Loredana
iunie 22, 2013 @ 6:27 pm
Știu asta. Nu am reușit să detectez acele devieri din corpusul lucrării poate pentru că este prea proaspătă.. Voi încerca să fiu mai atentă, poate va fi mai bine data viitoare… Mulțumesc încă o dată!
Laura Stifter
iunie 22, 2013 @ 8:07 pm
Doamna Ludmila,
Hristos S-a înălţat!
Citind primul dvs comentariu, îmi este destul de dificil să înţeleg care sunt, concret, obiecţiile pe care le-aţi putea formula în privinţa ideilor exprimate în articol. Practic, observ că nu aţi adus nici un contraargument la adresa vreunei idei exprimate de Roxana, ci v-aţi exprimat doar o bănuială (neîntemeiată) potrivit căreia textul ar fi fost scris de altcineva fiindcă… e prea bun ca să fi fost compus de o elevă. Astfel, aţi lăsat să se înţeleagă că, de fapt, articolul este excepţional, de vreme ce vă e greu să credeţi că aparţine, într-adevăr, unei tinere.
Există, din fericire, tineri minunaţi, capabili de a exprima idei deosebit de profunde, de a-L mărturisi pe Dumnezeu în mod sincer şi persuasiv şi de a înţelege anumite lucruri pe care alţii le-au intuit la vârste mult mai înaintate. Există astfel de tineri şi cred că Roxana este unul dintre ei (n-o cunosc, dar articolul, care CU SIGURANŢĂ ESTE SCRIS DE EA, mă duce la această concluzie). Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
În privinţa celor două idei pe care le-aţi comentat, v-a răspuns Roxana şi, oricum, nu sunt în măsură şi nu este necesar să răspund în locul ei. 🙂 Totuşi, m-a întristat formularea unei astfel de bănuieli nejustificate şi neargumentate, cum că articolul ar fi fost scris de către altcineva. Şi-mi este foarte uşor să empatizez cu Roxana, fiindcă recent a spus cineva despre mine că… nu mai are importanţă, mi-a pus la îndoială anumite performanţe meritate din perioada liceului, pentru care am studiat şi m-am străduit foarte mult în acei ani. De ce mi-a vorbit aşa? Fiindcă aşa i-a venit. Pe ce temei? 0!
Este atât de trist şi nedrept!!! 🙁 De aceea am intervenit, deşi mesajul dvs nu mi-a fost adresat mie.
Aştept cu bucurie şi articole scrise de dvs, doamna Ludmila şi-mi cer scuze dacă am scris, cumva, ceva necuviincios sau dacă v-am întristat în vreun fel. M-am descărcat emoţional şi pentru ceea ce mi s-a întâmplat mie nu cu mult timp în urmă… 🙁
Haideţi să nu mai bănuim şi să avem încredere unii în alţii!
Doamne ajută!
albinuta
iunie 23, 2013 @ 9:54 am
Doamne ajuta ,cand citesc articole ca acesta nu pot decat sa dau slava lui Dumnezeu ca ne descopera tineri talentati care la randul lor trebuie incurajati,ca mama stiu cat de mult conteaza pentru copil sa fie INCURAJAT (nu elogiat ,laudat),nu am de unde sa o cunosc pe tanara carea scris articolul insa cu siguranta ca este scris de ea ,pentru cei care pun la indoiala aceasta a se citi cu mare atentie inceputul :scrie ca a fost indemnata de parintele duhovnic sa scrie deci de cineva care o cunoaste foarte bine care are incredere in ea,care stie exact cum gandeste ,de cineva care stia ca o sa iasa ceva foarte frumos si folositor ,prin ceea ce spun acum nu doresc sa supar pe nimeni , nici sa iau apararea cuiva doresc doar sa subliniez ca ar fii frumos sa incercam sa sprijinim mai mult tinerii,sa avem mai multa incredere in ei ,sa-i incurajam alfel cum ar putea fii buni parinti si buni cetateni ?Neavand incrdere in ei ,punandu-le la indoiala faptele lor (mai ales cand vedem ceva foarte bun )nu facem decat sa-i indepartam ,sa le distrugem visele uneori sa-i oprim din drumul lor frumos .
Este doar o parere aunei mame cu 2 copii deci iertare daca prin ceea ce am am suparat
Ludmila Doina
iunie 23, 2013 @ 10:17 am
AMIN. Pentru toate „comentatoarele”
Nu vad de ce va zbateti atat; adevarul nu se apara, nu se indreptateste pe sine, nu se zbate, pentru ca este in Adevar.
DOMNUL FIE CU VOI, si cu mine !Amin.
sdaniel
iunie 23, 2013 @ 1:08 pm
Buna ziua Roxana!
Pentru un prim articol, mie mi se pare ca l-ai scris excelent. Felicitari si sper sa continui arta de a crea eseuri si articole. Nu multi reusesc sa-si puna gandurile pe hartie si sa transmita sentimente nobile doar prin cuvinte. Tu ai reusit.
Roxana Loredana
iunie 23, 2013 @ 1:27 pm
[quote name=”sdaniel”]Buna ziua Roxana!
Pentru un prim articol, mie mi se pare ca l-ai scris excelent. Felicitari si sper sa continui arta de a crea eseuri si articole. Nu multi reusesc sa-si puna gandurile pe hartie si sa transmita sentimente nobile doar prin cuvinte. Tu ai reusit.[/quote]
Mulțumesc frumos, voi ține seama:)