Urcuşul din tine este cel mai anevoios. Te caţeri pe împotriviri, pe tabieturi, pe comodităţi scrijelind doar crusta dinafară.

Prima zi: Dorinţa.

Urcuşul din tine este cel mai anevoios. Te caţeri pe împotriviri, pe tabieturi, pe comodităţi scrijelind doar crusta dinafară. Foarte greu simţi, sub povara paşilor tăi cum crapă o obişnuinţă. Să spargi un mod de viaţă şi să descoperi altul e ca şi cum ţi-ai desface capul şi ai băga acolo, cu mâna, cu forţa o nouă cale spre o nouă viaţă.

Am pornit de jos, din existenţa măruntă, din colb şi frunze ca să ajungem la nori. Dar nu am reuşit. Pe drum ne-au agăţat crengile încărcate de griji ale copacilor altei vieţi. Viaţa de zi cu zi.

A început Postul cel Mare. Mare prin grandoarea semnificaţiei lui. Mare prin lungime, mare prin efortul pe care ar trebui să-l depunem şi mare prin bucuria pe care o aduce la sfârşit. Şi pentru cei înţelepţi, mare pentru liniştea cu care parcurg toată perioada.

Am aşteptat Postul cel Mare ca pe un sens al primăvării deja începute. Ca pe o explicaţie înţeleasă de sufletul obosit în lupte inutile. Fiecare plecare devreme, de dimineaţă, spre lume, te lasă mai secătuit de forţe interioare. Forțe bune, de bucurie, de linişte, de plinătate. Începi dimineaţa cu un prea plin de ceea ce ar trebui să fie şi vii seara gol, stors, obosit de tot şi de toate. Postul e respiro pe care îl aşteaptă sufletul să se rupă din vârtej.

Nu mai contează ora, nu mai contează dată, ştii doar că azi s-a sfârşit prima săptămână din Post. Ai participat la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care s-a cântat pentru tine. Şi astfel, ziua şi săptămâna au căpătat o semnificaţie. Un alt fel de semnificaţie. Ai înţeles ceva din existenţa ta, dincolo de apă, mâncare, somn şi cuvinte.

Deşi, a durat o clipă, o oră şi la plecare te-ai încruntat în gândul că trebuie să faci şi asta, şi asta, şi să ajungi şi acolo, doar dacă alergi. Şi ai mai judecat şi pe ea şi pe el şi pe tine şi te-ai mărit şi te-ai îndreptăţit singur şi ţi-ai mai plâns de milă când ai ajuns la următoare trecere. Totuşi azi ai urcat prima treaptă spre Bucurie.

Te balansezi ameninţător în bătaia gândurilor tale. Se vede. Şi tu sperai să urci!! Rămâi măcar acolo! Nu te prăbuşi!!! Poate mâine vei reuşi mai mult…

(Claudia Chiorean)