Skip to content

10 Comentarii

  1. talita
    septembrie 24, 2008 @ 9:20 am

    Of, cat de bine te inteleg, Claudiu!!! si mie mi se intampla sa ma rusinez a-mi face cruce inainte de masa, cand sunt multi oameni in jurul meu. in astfel de situatii, de multe ori si eu ma inchin cand nu ma vede nimeni. insa sufletul tot greu imi este, ca si cand nu as fi facut… si apoi, cu cata durere ma duc seara la rugaciune, inaintea Celui de care m-am rusinat inaintea oamenilor. de cate ori m-am gandit la cuvintele pe care le-ai citat tu la finalul articolului si-am plans pacatul meu.
    cat de vinovata ma simt inaintea blandului nostru Mantuitor!
    Il rog pe Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa-L marturisim cu bucurie toata viata noastra.

    Reply

  2. Dan
    septembrie 24, 2008 @ 11:45 am

    Trist dar adevarat. Uneori m-am simtit rusinat cand mi-am facut cruce in dreptul unei biserici iar cei din jurul meu nu, alteori cand am luat masa la restaurat si-am multumit crestineste. Si ce pacat, caci a vorbi si a te manifesta pentru Dumnezeu este un lucru firesc…sadit in noi de la bun inceput. Cred ca si din asta se cunoaste ca lumea a ajus straina fata de Dumnezeu.

    Reply

  3. Rafa
    ianuarie 4, 2009 @ 5:18 pm

    Complexele sunt pe plan intern până te obişnuieşti. Ceilalţi nu au treabă, unii pot să te creadă necinstit căci nu-ţi cinsteşti pe Dumnezeu.

    Reply

  4. ionutz
    ianuarie 4, 2009 @ 8:28 pm

    Cu siguranta acest sentiment m-a cuprins de multe ori…!offf cu cate Domnul ma imbraca si cu cata usurinta Il dezbrac cu pacatele mele …. lasandu-l sa planga din cauza faptului ca imi e rusine……de EL !Oare cum sa indraznesc sa ridic ochii mei spre cer??

    Reply

  5. Balan Claudiu
    ianuarie 4, 2009 @ 9:22 pm

    Ne rusinam de Dumnezeu, si asta in fiecare zi. De fapt a te rusina de Dumnezeu inseamna a face pacatul. Cine face fapte bune vine la lumina, la Dumnezeu, cine face fapte rele sta in intuneric, se fereste de lumina, se rusineaza sa le faca la lumina, se rusineaza de Dumnezeu.

    Reply

  6. flinutz
    ianuarie 4, 2009 @ 10:04 pm

    Fraţilor, ca să nu spun toţi, majoritatea dintre noi am simţit măcar o reţinere în afirmarea credinţei noastre…
    Cred că soluţia este foarte simplă: dacă treci pe lângă o biserică, sau eşti la masă, sau pleci la drum, sau eşti la examen – vrei să te inchini – păi atunci închină-te! Şi s-ar putea să mai fie şi altcineva prin jurul tău căruia i-ar fi fost ruşine să facă fapta bună dacă era singur.
    Pur şi simplu, dacă simţiţi că aveţi ceva de spus, spuneţi! Folosiţi cuvântul cu atenţie, ca să nu ajungeţi să puneţi paie pe foc… Trebuie sa stiti cât să spuneţi şi unde să vă opriţi.
    Apăraţi preoţii, apăraţi Biserica (atât comunitatea aceea care vine la slujbe, cât şi în ansamblu), apăraţi-L pe Dumnezeu, spuneţi „Hristos”.
    Şi sfinţilor apostoli le-a fost ruşine cu El după răstignire… Le-a fost frică şi ruşine, se temeau pentru viaţa lor. La fel şi noi – să nu ne temem că se mai întâmplă să ne ruşinăm, sau să ne temem… E omeneşte, încă nu suntem tari în credinţă. Dar ca şi în cazul apostolilor, El este cel care ne alege, după inima noastră, să-I urmăm şi după aceea.
    Nu vă temeţi, nu deznădăjduiţi.

    Reply

  7. Gundy
    februarie 14, 2010 @ 1:50 am

    Nimeni nu este fara de pacat, si nu cred ca n-a trecut cineva, macar o data printr-o faza de rusinare, ba chiar negare sau nerecunoastere a credintei de/în Dumnezeu; daca stam bine sa ne gândim chiar si unul din Apostolii dragi Domnului ( Sf. Ap. Petru )l-a negat, desi erau alte împrejurari si credinta lui probabil nu poate fi asemanata nici pe departe cu a noastra. Dar Domnul l-a iertat, ba chiar mai mult… Principalul este sa trecem peste acest obstacol, sa-l constientizam si sa încercam sa-l înlaturam. Nu este greu, greu este doar primul pas care trebuie facut. Dar gânditi-va, de ce va rusinati? Care este cauza? Chiar va pasa ca sunteti „judecati” de cei ce va privesc? Conteaza „judecata” celor multi?! Eu nu cred, însa conteaza judecata Lui, de aceea trebuie sa ne fie rusine si în acelasi timp teama! Asa ca nu pot decât sa va îndemn ca în acele momente de ispita, deruta si bucium, sa va gânditi, de cine va rusinati de fapt, si sunt sigura ca raspunsul aflat va va da un impuls pozitiv iar rusinea va disparea…Principalul este ca dupa o astfel de „cazatura”, sa ne ridicam degraba! Fie ca Bunul Dumnezeu sa va întareasca în continuare credinta si nu deznadajduiti, cere-ti ceea ce aveti nevoie, dar cu inima curata si sigur vi se va da! Doamne ajuta!

    Reply

  8. Laura
    septembrie 9, 2010 @ 8:20 pm

    Ma alatur si eu voua.Inca imi este rusine sa-mi fac cruce la masa desi imi doresc mult.Ma simt atat de prost cand nu imi fac..Imi doresc sa o fac de multe ori..
    Sa-l rugam pe Iisus sa ne dea curaj! Poate intr-o zi ne vom recunoaste intr-un restaurant facandu-ne cruce si ne vom zambi discret pentru ca avem acelasi dorinta in inima! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    Reply

  9. PIRVULETU
    martie 27, 2013 @ 10:08 am

    Doamne ajuta !
    cand am citit initial articolul ,ma intrebam oare o sa ajung si eu vreodata sa reusesc sa ma inchin la masa ,sa nu ma mai rusinez in fata colegilor,celor apropiati… . multumesc pentru marturisire acum cand ma bucur ca mi-a fost de folos !

    Reply

  10. PIRVULETU
    martie 27, 2013 @ 10:09 am

    Doamne ajuta !
    cand am citit initial articolul ,ma intrebam oare o sa ajung si eu vreodata sa reusesc sa ma inchin la masa ,sa nu ma mai rusinez in fata colegilor,celor apropiati… . multumesc pentru marturisire acum cand ma bucur ca mi-a fost de folos !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *