A făcut Iuda o favoare omenirii vânzându-L pe Hristos?

9

O nedumerire se naşte legitim în mintea noastră: Dacă prin răstignirea lui Hristos pe cruce şi Învierea Lui a venit mântuire la toată lumea, înseamnă că Iuda, personajul cheie prin care Iisus a fost vândut şi omorât, are o mare contribuţie. Gândind aşa, percepem lumea ca fiind predestinată, totul urmând să se întâmple conform unui plan pe care noi nu-l putem schimba. Predestinarea este un concept greşit şi opus în totalitate gândirii şi trăirii creştin-ortodoxe.

Dacă totul este predestinat înseamnă că nu putem fi acuzaţi că am făcut ceva rău întrucât aşa era dinainte stabilit de Dumnezeu, şi noi în micimea noastră n-am fi putut să-i schimbăm planurile. Este ca şi cum ai pune o bombă la un azil de bătrâni şi după ce-i omori pe toţi detonând-o aştepţi şi laude pentru că i-ai scăpat de suferinţă şi i-ai trimis în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă am crede că totul este predestinat, un astfel de om ar fi considerat erou scăpând de pedeapsă pentru că a făcut un mare bine.

Dacă totul este predestinat la ce folos chinul nostru de a face bine? La ce folos educaţia? La ce folos justiţia? La ce folos întruparea şi învierea lui Hristos?

Mântuitorul S-a răstignit şi a Înviat pentru ca fiecare om să devină mai bun, să-L iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele său. Dacă predestinaţia ar fi adevărată Dumnezeu ne-ar obliga să facem binele şi răul, şi am fi ca nişte roboţei care ar executa ordine. Tot conceptul de predestinaţie chiar asta presupune: urmărirea unui circuit prestabilit al vieţii din care nu poţi ieşi indiferent cât de mult te-ai strădui.

Pentru a îndepărta acest gând din mintea noastră Mântuitorul spunea:

„Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea.” (Matei 26, 24)

Iisus Hristos fiind Dumnezeu ştia dinainte ce avea să se întâmple dar preştiinţa Lui nu înseamnă predestinaţiei.

Ştiind cum vor reacţiona oamenii şi ce decizii vor lua în anumite situaţii, Domnul ştie viitorul fiecăruia dintre noi şi a tuturor împreună, şi tocmai de aceea El a descoperit profeţilor ce avea să se întâmple cu Hristos.

Mântuitorul pare a spune: „Eu accept ceea ce o să se întâmple, fără să Mă împotrivesc, dar asta nu înseamnă că Iuda cel care Mă vinde a ajutat în vreun fel îndeplinirea planului de mântuire, ba dimpotrivă, era mai bine ca el să nu se nască decât să facă acest mare păcat.”

Această gravă atenţionare pe care i-o aduce Domnul Hristos lui Iuda are ca scop evitarea unei confuzii între: preştiinţa lui Dumnezeu asupra unui eveniment ce se va întâmpla şi responsabilitatea fiecărui om implicat în acel eveniment pentru faptele sale.

Mai mult decât atât, Mântuitorul a încercat să-l ajute pe Iuda să se răzgândească. Fiind adunaţi toţi la cina cea de taină le-a spus tuturor că: „unul dintre voi Mă va vinde” (Matei 26, 21) tocmai pentru a atinge conştiinţa lui Iuda și pentru a-l determina să se pocăiască măcar în ultimul ceas.

Apostolii au început toţi să se întrebe unii pe alţii oare cine este dintre ei şi în cele din urmă Iuda spune:

„Nu cumva sunt eu, Învăţătorule?” iar Mântuitorul îi răspunde cu dragoste: ”tu ai zis.“ lăsându-i de înţeles că vânzarea atârnă doar de decizia lui şi nu este nimic prestabilit. Iisus era gata să-l ierte şi să-l primească la pieptul Său și pe Iuda aşa cum l-a ţinut pe Ioan, apostolul cel iubit, dar totuşi Iuda şi-a dus planul pâna la capăt, realizând că a greşit doar după ce L-a dat în mâna cărturarilor şi a fariseilor.

Înainte de cina cea de taină, Evanghelia după Luca ne spune că Satana a intrat în Iuda (Luca 22, 3) iar Mântuitorul ca Dumnezeu a observat asta şi tocmai de aceea i-a vorbit cu multă înţelepciune şi tact pentru că ştia că omul doar prin voinţa lui liberă şi apropierea de Dumnezeu poate scăpa de cel rău.

Mântuitorul a încercat să-l ajute să mărturisească acest păcat, şi să scape de consecinţele nefaste care vor urma.  Iuda a refuzat orice apropiere şi deschidere sufletească către Hristos şi a ajuns până la urmă să se spânzure, deznădăjduit.

În concluzie Iuda n-a făcut niciun serviciu omenirii vânzându-L pe Hristos, ba dimpotrivă, a adus mult rău prin asta, din care Dumnezeu în înţelepciunea lui a scos un mare bine.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Iuda nu l-ar fi vândut? Probabil până la urmă cărturarii şi fariseii ar fi găsit o cale de a-L aresta şi omorî.

Cântările din Săptămâna patimilor descriu aşa de adânc şi de grăitor acest gest regretabil al căderii lui Iuda:

„Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra învăţătorului, vrăjmaşul: s-a sfătuit, a gândit vânzarea, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta a şi aflat răsplătire, precum a făcut ticălosul: spânzurare şi moarte cu durere. Pe noi izbăveşte-ne Hristoase Dumnezeule, de partea lui, iertare de greşeale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, preacuratele Tale patimi.” (Triod)

(Claudiu Balan)

(Visited 82 times, 1 visits today)