Veșnicie (de Andrei Ciurunga)

O altă poezie superbă scrisă în suferința temniților comuniste:

Nimic din ce-a durut nu ne mai doare,
am îmblânzit și lanțul și celula
și-avem atâția sfinți în închisoare,
că ne săltăm în fața lor căciula.

Nimic din ce ne-a frânt nu ne mai frânge,
suntem mai fără moarte ca oțelul.
Ne rup în două, nu mai curge sânge,
ne trag în săbii, nu simțim măcelul.

Nimic din ce-a ucis nu ne ucide
purtăm în trupuri sorb de apă vie,
Și ce dacă ni-s fețele livide?
Și ce dacă ni-s pruncii în robie?

Azi fruntea noastră nu se mai prăvale,
ci crește numai, crește ca o pâine,
căci, împotriva negurii din cale,
noi bem lumina zilei pentru mâine.

(Poeți după Gratii, Editura Mănăstirea Petru Vodă, 2010, p.181)