Viaţa ca o taină
Voiam să fug, să mă ascund de-a mea gîndire
De toate acele puţine fapte şi de miile de nedreptăţi,
Să şterg dulceaţa sufeinţei, amărăciunea necredinţei
Şi clipele frumoase ale căinţei…
Aş fi zburat deasupra pătimirii
Dar mi s-a frînt in zbor aripa iubirii,
Am cutezat să cred, dar m-am împotmolit in necredinţă
În mreaja cunoaşterii m-am afundat şi m-am trezit în neştiinţă.
Visam sa schimb o lume-ntreaga
Dar ce coşmar, cînd m-am văzut pe mine neschimbată!
Căci căutam s-alung tot răul cel de lînga mine
Nerealizînd că răul….era defapt in mine.
Aş fi voit să fiu indiferentă, dar m-au ucis…atîtea lacrimi, atîta suferinţă
Ce m-au facut firavă in drumul meu spre pocainţă.
Priveam în gol, voind ca să găsesc
Un loc in suflet in care să mă odihnesc,
Şi-n căutarea de iubire ,am ingheţat pe toţi ,
Cu recea mea privire.
Şi rătăceam c-o sete tot mai mare
Dar refuzam s-aud a Domnului chemare- la viaţă…
Dar, m-am oprit şi pentru prima dată am simţit,
Că viata e o taină…ca s-o descoperim ne e menit!
(Elena C.)
Mihaela
septembrie 22, 2011 @ 7:49 am
foarte frumoasa poezia. felicitari!!!!!