Viața noastră este o continuă luptă cu duhurile rele, cu diavolul însuși
În ultima perioadă a rânduit Dumnezeu să ajung să citesc cartea „Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie” și în același timp să mă împărtășesc mai des cu Trupul și Sângele Domnului. Aceste două aspecte m-au ajutat să înțeleg mai bine care este lucrarea diavolului în inima omului și în lume.
Credeam că există diavolul și până acum ceva timp, dar îi rezervam o arie restrânsă de acțiuni, de genul: te ispitește să faci păcate mari, să cazi în patimi grele; intră în oamenii cei răi și îi demonizează; îi ispitește pe marii oameni duhovnicești; și cam atât, cam la asta se limita percepția mea asupra diavolului.
A fost un aspect pe care-l spun Sfinții Părinți în scrierile lor și anume că: fiecare patimă din noi este un duh rău care se află în noi, aspect pe care nu-l puteam accepta. Practic fiecare păcat din noi este un demon care se sălășluiește în sufletul nostru.
Mi se părea oarecum ciudat să spui că un creștin apropiat de Dumnezeu, și ancorat în viața Bisericii, dar care are și păcate, are în el demoni. Mi se părea greu de înțeles cum un om botezat în numele Sfintei Treimi, un om care se spovedește și se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului poate avea duhuri rele în el.
Acum am înțeles altfel lucrurile. Cartea „Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”, pe care v-o recomand cu mare drag, este un mic tratat de demonologie. Se vorbește atât de des de lucrarea diavolului încât te ajută să înțelegi foarte multe aspecte ale vieții omului pe pământ și să fii conștient de fapt că viața noastră este o continuă luptă cu duhurile rele, o luptă pe care n-o ducem singuri ci alături de Dumnezeu, Biruitorul iadului.
Citind veți vedea că diavolul îl ispitea pe Dionysios Fanariotis, autorul cărții, nu doar în gânduri, ci pe față, în chip văzut. Îl lovea fizic și loviturile îi provocau răni. Îi întuneca vederea, îi lua mințile ca să nu mai înțeleagă ce este în jur. Diavolul intra în inima lui fără să-i ceară voie, și el simțea lucrarea diavolului și se tulbura mult și striga după ajutor în gând către Părintele Paisie sau către Dumnezeu.
În vizita lui în India Dionysios a văzut cum oamenii, în secolul XX, încă se mai închină idolilor, ba mai mult se închinau chiar și acestor mari inițiați (guru), care erau în viață, ca lui Dumnezeu, sărutându-le picioarele. Dionysios i-a văzut pe acești guru plini de mândrie, plini de răutate, fără smerenie, fără bunătate, fără bunăcuviință, plini de toată lucrarea diavolului.
În experiențele îndelungate pe care le-a avut în diferitele ashramuri (temple) din India, Dionysios a simțit duhurile rele lucrând în sufletele yoghinilor și în sufletul lui, și a cunoscut că Duhul lui Dumnezeu nu este în acele locuri ci doar satana. Mereu compara ce trăiește în acele temple cu ce trăise înainte în prezența părintelui Paisie Aghioritul, un om despre care spunea că este singurul care-l iubea cu adevărat. În tulburările sale Dionysios compara faptele Părintelui Paisie cu cele ale yoghinilor și zicea:
„Astăzi, după ani de zile, mă reîntorc cu gândul la răspunsul său. Este posibil ca bătrânul Paisie să se afle la un „nivel spiritual scăzut”? El, care săvârșește mii de minuni, care tămăduiește miraculos bolnavi de cancer, paralitici, nebuni, oameni suferinzi de toate maladiile pământului, este la un „nivel spiritual scăzut”? Cel în fața căruia viitorul stă deschis ca o carte, cel care este capabil să-ți relateze cele mai mici amănunte ale neînsemnatei tale vieți și să prevadă ce exactitate ce urmează să și se întâmple, inclusiv în viitorul pe termen lung, se află la un „nivel spiritual scăzut”?
Cel care printr-o simplă mângâiere te umple de har și te face să percepi lumea duhovnicească, să poți trăi prezența lui Dumnezeu, se află la un „nivel spiritual scăzut”? Cel care te salvează din pericole de moarte, de la mii de kilometri distanță, se află la un „nivel spiritual scăzut”? Cel care se deplasează cu trupul său material, într-o fracțiune de secundă, din Sfântul Munte la Tesalonic sau în Epir sau în Macedonie, se află la un „nivel spiritual scăzut”? Cel care poate comunica în limbi pe care nu le-a învățat niciodată, este la un „nivel spiritual scăzut”? Cel care, prin simpla prezență alături de tine, te transfigurează și îți adapă toată ființa cu bucurie, pace și siguranță dumnezeiască, se află la un „nivel spiritual scăzut”?
Îl comparam automat cu yoghina indiancă pe care o întâlnisem în Tesalonic. Aceasta se situa la un „nivel spiritual înalt”, era avansată – după cum pretindeau ei… Părea cu adevărat un pigmeu, absolut inexistentă în fața bătrânului, indiferent de ce criteriu de comparație s-ar fi luat în calcul: cel al puterii spirituale, cel al harismelor, cel al puterilor miraculoase, cel al cunoașterii, sau – mai presus de toate – cel al atotputernicei iubiri.
Toți yoghinii pe care îi cunoscusem până atunci, dar și cei din anii care au urmat, erau un „zero” spiritual în comparație cu bătrânul Paisie.”
Revenind la subiectul nostru, aș vrea să citiți în Sfintele Evanghelii și să vedeți de câte ori Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Însuși, vorbește despre diavol sau chiar cu diavolul în persoană (la ispitirea din pustie). Veți vedea multe ocazii în care Mântuitorul amintește de lucrarea celui rău în sufletele noastre și veți vedea minuni în care El vindecă persoane demonizate, scoțând duhurile rele din ele, pentru a ne arăta tuturor că diavolul există, și nu este o joacă… și lucrează concret în inimile noastre.
Împărtășindu-mă cu Trupul și Sângele Domnului am simțit imediat o bucurie, o pace, o binecuvântare al lui Dumnezeu în inimă, și am încercat să păstrez această pace și după ce plecam de la Sfânta Liturghie. Observam cu tristețe cu Duhul Sfânt care-mi bucura inima, pleca adesea din inima mea la orice gând rău, la orice păcat, la orice faptă rea…
Și bucuria nu ținea mult… pentru că păcătuiam repede.
Și când făceam o faptă rea atunci simțeam în suflet tulburare, atunci realizam că în mine lucrează un duh rău, un duh care a intrat în momentul în care mi-am dat acordul la nivel mental ca să păcătuiesc.
Am ajuns la cuvintele Sfinților Părinți, să zic și eu ca și ei, că fiecare gest de neascultare, mândrie, egoism, răutate, ură, desfrânare, pizmă, invidie, fiecare vorbă rea… fiecare păcat este de fapt o acceptare în inimă a unui duh rău. Și când ele se combină, când avem în inimă un duh rău pe care l-am primit atunci când ne-am mândrit, altul atunci când am fost lacomi, altul atunci când am judecat, altul atunci când am desfrânat, și tot așa… se adună în noi multe duhuri rele, mai mici sau mai mari, conform intesității faptelor, și toate împreună ne dau starea aceea de tulburare, de neliniște, de suferință, de deznădejde, de tristețe. Și atunci vedem cum diavolul lucreză în noi și faptele noastre sunt influențate de el.
Nu există stare de mijloc, nu există punct zero pe această axă, ca în matematică, ci există ori fapte și gânduri care te apropie de Dumnezeu și prezența Duhului Sfânt în inimă, ori fapte și gânduri care ne apropie de diavolul, prin care duhul răutății ne tulbură viața.
Cercetați scrierile Sfinților Părinți, și veți vedea că toți, absolut toți vorbesc de o luptă cu duhurile răutății din noi, de o luptă duhovnicească pe care noi în această lume o ducem cu diavolul.
Nu vă înșelați, zicând că nu există diavol, pentru că Însuși Hristos Dumnezeu a certificat existența lui în Sfintele Evanghelii. De fapt chiar Creatorul nostru l-a creat pe acest înger de lumină, Lucifer, care a căzut amarnic în păcat și a fost pedepsit.
Luați aminte la lucrarea lui în sufletul vostru și stați aproape de Dumnezeu, Cel ce are putere să-i zădărnicească planurile malefice.
Părintele Paisie Aghioritul îi spunealui Dionysios atunci când diavolul l-a lovit, și a doua zi avea dureri:
„Uite cum stau lucrurile. Diavolul nu vrea să-și desconspire existența în fața oamenilor, pentru că în felul acesta îi poate lupta mai ușor. Pe ascuns. Nu te ferești de un inamic a cărui existență o ignori. Însă o dată ce l-ai descoperit, nu mai are sens să se ascundă, așa încât luptă cu tine la arătare.”
Viața noastră este o continuă luptă cu duhurile rele, cu Diavolul însuși. Mântuitorul Însuși atesta acest lucru:
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10:28)
În fotografie este o scenă pictată în biserica Schitului Pocrov din județul Neamț, care reprezintă ispitele monahilor de la diavoli. Dând click pe poză puteți citi ce scrie pe fiecare ispită, pe fiecare duh rău. Observați deasemenea cum la baza piedestalului crucii stă smerenia.
(Claudiu Balan)
sdaniel
septembrie 19, 2013 @ 9:43 pm
Multumesc pentru articol. Eu am afirmat ca nu exista Diavolul, dar lipsa timpului nu mi-a permis sa continui dialogul cu Claudiu.
As incepe invers. Icoana din imagine ne prezinta diavolii: au o coada, sunt negrii bineinteles, au cornite, copite, limba ascutita, gheare fioroase si multe arme medievale, adica sulite si arcuri, nu au pistoale sau grenade :). Si sunt si multi. Ba mai mult, nu au altceva de facut decat sa atace un calugar. Te pufneste rasul vazand scena, mie imi aduce aminte de basmele cu zmei si balauri din copilarie.
Si de fapt si diavolul tot asta este, un zmeu din poveste sau un balaur….si diavolul este la fel de real cum erau si balaurii din povestile pe care mi le citea bunica.
Adica nu este ca Dumnezeu, un creator al universului si al vietii, o cauza a existentei. Pentru mine Dumnezeu este si clipa de inspiratie, senzatia de atractie catre un lucru sau senzatia de bucurie care te cuprinde brusc.
Poti gasi dovezi empirice pentru existenta lui Dumnezeu dar pentru diavol nu ai absolut niciuna. Nu poti sa il vezi nici macar in opozitie cu Dumnezeu, ar trebui sa ii dai drepturi si puteri egale.
Referitor la faptul ca se vorbeste de diavol si in Biblie, asta chiar ma lasa rece. In Biblie exista si metafore si mituri sau legende. Nu stiu daca exista oameni care sa creada povestile cu Noe care construieste o barca in care aduna o specie din toate vietuitoarele pamantului. Sau cu oamenii care construiau un turn sa ajunga la Dumnezeu, iar Dumnezeu, de frica le-a incurcat limbile. Si mai sunt si alte povesti ridicole. Adica ridicole doar daca le iei in serios si nu te gandesti ca poate sunt metafore sau un fel de pilde. Atunci se schimba lucrurile.
Nu sunt un critic neaparat al Bibliei. Inteleg ca a fost scrisa acum doua mii de ani cand limbajul si capacitatea de intelegere erau diferite. Biblia are un scop nobil si pentru mine e suficient.
La fel si in cazul lui Iisus, oamenii care au scris evangheliile nici macar nu au fost contemporani cu el. Au scris si ei ce ajunsese la ei, si stiti cum se dezvolta povestirile. Si la cate evanghelii s-au scris…nimeni are cum sa mai stie ce a spus cu adevarat Iisus.
Pentru mine important e mesajul general transmis de Iisus, acela de pace, iubire si respect intre oameni.
Asta va doresc si eu. Toate cele bune.
sdaniel
septembrie 19, 2013 @ 9:55 pm
Inca ceva de adaugat. Nu as putea citi vreodata o carte cu un astfel de titlu:
„Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”
Pai India exista de peste 4000 de ani si nimeni nu stie cate mii de mari initiati a avut sau n-a avut.
Dupa titlu, ai zice ca Parintele Paisie i-a intalnit pe toti iar conjunctia „si” ii pune pe picior de egalitate pe parinte si toti acei „mari initiati” (ii numeste autorul mari initiati, nu stim pe ce criterii).
De fapt, daca merg pe pasajele expuse de Claudiu, nu erau egali. Parintele Paisie este cu mult peste tot ce a avut si va avea India vreodata. Toata natiunea asta de un miliard de oameni nu face cat Paisie. Redau pasajul:
„TOTI YOGHINII pe care îi cunoscusem până atunci, dar și cei din anii care au urmat, erau un „ZERO” spiritual în comparație cu bătrânul Paisie.” :)))
Tot din carte aflam ca Paisie este mult peste Iisus in ceea ce priveste puterile si minunea:
„El (Paisie), care săvârșește mii de minuni, care tămăduiește miraculos bolnavi de cancer, paralitici, nebuni, oameni suferinzi de toate maladiile pământului”…
„Cel în fața căruia viitorul stă deschis ca o carte, cel care este capabil să-ți relateze cele mai mici amănunte ale neînsemnatei tale vieți și să prevadă ce exactitate ce urmează să și se întâmple, inclusiv în viitorul pe termen lung”
Eu v-as recomanda sincer sa nu cititi aceasta carte.
Dan Sorin
septembrie 20, 2013 @ 6:06 am
[quote name=”sdaniel”]Inca ceva de adaugat. Nu as putea citi vreodata o carte cu un astfel de titlu:
„Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”
Pai India exista de peste 4000 de ani si nimeni nu stie cate mii de mari initiati a avut sau n-a avut.
Dupa titlu, ai zice ca Parintele Paisie i-a intalnit pe toti iar conjunctia „si” ii pune pe picior de egalitate pe parinte si toti acei „mari initiati” (ii numeste autorul mari initiati, nu stim pe ce criterii).
De fapt, daca merg pe pasajele expuse de Claudiu, nu erau egali. Parintele Paisie este cu mult peste tot ce a avut si va avea India vreodata. Toata natiunea asta de un miliard de oameni nu face cat Paisie. Redau pasajul:
„TOTI YOGHINII pe care îi cunoscusem până atunci, dar și cei din anii care au urmat, erau un „ZERO” spiritual în comparație cu bătrânul Paisie.” :)))
Tot din carte aflam ca Paisie este mult peste Iisus in ceea ce priveste puterile si minunea:
„El (Paisie), care săvârșește mii de minuni, care tămăduiește miraculos bolnavi de cancer, paralitici, nebuni, oameni suferinzi de toate maladiile pământului”…
„Cel în fața căruia viitorul stă deschis ca o carte, cel care este capabil să-ți relateze cele mai mici amănunte ale neînsemnatei tale vieți și să prevadă ce exactitate ce urmează să și se întâmple, inclusiv în viitorul pe termen lung”
Eu v-as recomanda sincer sa nu cititi aceasta carte.[/quote]
Eu cred că aici exagerezi puțin. Și mă refer la felul în care înțelegi respectivele pasaje. Am citit și respectiva carte și am citit și o carte ce vorbea în sens pozitiv despre cei din India. A doua carte ( din păcate nu mai țin minte titlul ) am citit-o acum mulți ani când nu eram apropiat de Biserică și mă bucur că am citit-o că am putut să îmi fac o imagine mai corectă a ceea ce se întâmplă în India.
În cartea „Marii inițiați ai Indiei și păr. Paisie” se vorbește de un cult al idolatrizării iar acei așa-ziși „inițiați” yoghini caută să fie respectați ca zei. În cartea de care vorbeam vedeam drumul parcurs de autor pentru a găsi un maestru indian. Ceea ce mi se pare interesant este faptul că nu odată acest om este avertizat de oamenii de acolo că e foarte greu să găsești un maestru yoga adevărat și că majoritatea sunt niște falși. Spunea în respectiva carte că de obicei adevărații maeștrii stau ascunși în munți deoarece nu vor să fie deranjați de oameni. În fine, toată cartea este despre căutările acestui om și se termină cum și-ar fi găsit maestrul ( care în lumina cărții cu păr. Paisie îți dai seama că acel maestru de fapt era un alt din acei mulți „inițiați” ai Indiei care căuta să fie idolatrizat ). Iar în acest mod nu se poate spune că inițiații Indiei sunt respinși ci doar că majoritatea acestora ce se găsesc prin India sunt niște oameni care caută să fie idolatrizați. Până la urmă doar Dumnezeu știe ce a fost cu acei oameni care stau ascunși prin munți pentru a medita.
Alexandru Andrei
septembrie 20, 2013 @ 5:37 am
Salut Daniel,
Icoana din acest articol este o reprezentare grafică a ispitelor la care este supus un călugăr. Reprezentarea grafică a diavolilor nu este chiar metaforică, pentru că sunt multe pasaje din viețile sfinților în care se vorbește și despre urâțenia diavolului. El, ca și ceilalți îngeri, este netrupesc, nematerial, este duh, este nevăzut ochilor omenești.
Oamenii apropiați de Biserică și de Dumnezeu cunosc lucrarea diavolului, o simt, dar nu-l văd niciodată.
Icoana de mai sus, ca și toate celelalte scene pictate pe pereții unei biserici, sunt modalități de a-i educa pe cei care nu citesc, pe cei care sunt la începutul credinței lor. E foarte probabil ca eu să nu-l vad pe diavolul la față niciodată până la sfârșitul vieții, dar asta contează mai puțin. Diavolul și cu toți îngerii lui căzuți pot arăta mult mai urât decât sunt pictați în acest tablou.
Cât despre faptul că diavolul și îngerii lui este un basm, eu vreau să-ți spun că Iisus Hristos nu este un simplu personaj biblic, nici un simplu profet, ci este Însuși Dumnezeu.
Creatorul lumii, care pe tine te inspiră este însuși Iisus Hristos. O zic Sfinții Părinți tâlcuind facerea lumii din primul capitol al Sfintei Scripturi.
Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, a fost ispitit de diavolul atunci când a fost pe pământ ca om, a scos demoni din oameni. Demonii i se închinau când îl vedeau.
Vezi că am făcut un articol special pentru asta:
[url]https://ortodoxiatinerilor.ro/raiul-iadul/19750-iisus-hristos-existenta-diavolului[/url]
Cele patru Sfinte Evanghelii nu sunt simple evanghelii printre altele, ci sunt singurele Evanghelii considerate de Biserica Ortodoxă ca fiind canonice, inspirate de Dumnezeu.
Ba mai mult, noi creștinii credem cu tărie că Sfintele Evanghelii sunt însăși cuvintele lui Dumnezeu spuse întregii lumii.
Că diavolul nu este o metaforă, îți stau la dispoziție mii de argumente din scrierile sfinților, din viețile lor, din Sfânta Scriptură. Trebuie doar să cercetezi.
Există oameni care au dat mărturii reale despre cum au fost posedați de diavol, de cum au pătimit atunci când diavolul era în ei.
Există filme și mărturii cu oameni demonizați care se zvârcolesc și țipă-n gura mare. Poate în drumul tău pe la mănăstiri vei da vreodată de o astfel de persoană, să vezi cât este de înfricoșătoare este prezența ei lângă tine. Să vezi câtă teamă îți inspiră.
Cât privește cartea cu Părintele Paisie, eu cred că ar fi corect ca mai întâi s-o citești și apoi s-o comentezi, pentru că lucrurile nu sunt așa cum le-ai prezentat tu.
Faptul că Părintele Paisie este pus față-n față, sau lângă toți marii inițiați ai Indiei, nu este nicio greșeală. Sunt ferm convins că toata ceata de guru din India din ultimii 4000 de ani nu fac duhovnicește cât Părintele Paisie, care a făcut minuni asemenea lui Hristos, în niciun caz mai mari.
Mântuitorul Hristos a spus chiar în Sfânta Evanghelie că cei care vor crede în El vor face minuni mai mari decât a făcut El.
A nu crede că diavolul există, este echivalent cu a nu crede în Cuvintele lui Hristos, în cuvintele Sfinților Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan, cu a nu crede în Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Petru, în Sfântul Antonie cel Mare, în Sfântul Vasile cel Mare, etc. etc. etc. și cu a nu crede în toți cei care au vorbit despre lucrarea diavolului, care este un reală, nu fantastică.
Inclusiv rugăciunea „Tatăl nostru”, singura rugăciune lăsată de Dumnezeu direct, din gura Lui, menționează existența diavolului:
„…și ne izbăvește pe noi de Cel Viclean. Amin.”
Sfântul Vasile cel Mare a lăsat o slujbă specială de blestemare a diavolului și îngerilor lui, pe care preoții și episcopii o citesc persoanelor demonizate sau în locurile pline de lucrarea diavolului. Citind-o vei vedea că existența celui rău nu este nicio metaforă ci e cât se poate de reală. Aici găsești textul ei:
http://www.scribd.com/doc/44245506/Molifta-Sf-Vasile-Cel-Mare
Daniel, ca să concluzionez, dacă vrei să afli răspunsul la această întrebare: „Există sau nu diavolul?” atunci roagă-L pe Dumnezeu să-ți răspundă, să-ți descopere Adevărul, cum este de fapt.
Alexandru Andrei
septembrie 20, 2013 @ 5:48 am
Daniel îți recomand o emisiune pe această temă, în care Pr. Vasile Mihoc, profesor doctor în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu explică ce este posesiunea demonică și lucrarea diavolului.
http://www.youtube.com/watch?v=5JW752RD_FQ
Părintele spune foarte interesant:
„Însuși mântuirea creștină este o eliberare de demoni.”
„Taina Sfântului Botez este precedată de lepădările de Satana făcute în pronaos.”
Dan Sorin
septembrie 20, 2013 @ 6:08 am
@sdaniel: Iar în legătură cu demonii eu personal sunt mai sigur de existența lor ( uitându-mă la ce se întâmplă în viața mea și în ființa mea ) decât de existența lui Dumnezeu. :p
Ludmila Doina
septembrie 20, 2013 @ 8:46 am
„…si diavolul este la fel de real cum erau si balaurii din povestile pe care mi le citea bunica.”
Sdaniel, stii ca cea mai mare smecherie a diavolului este aceea de a te convinge ca el nu exista? N-o spun eu, ci Sfinti Parinti au spus-o. Si cand a reusit, esti la mana lui cum vrea el si ce vrea el sa faca cu tine, si nu bune, ci rele.
„Pentru mine Dumnezeu este si clipa de inspiratie, senzatia de atractie catre un lucru sau senzatia de bucurie care te cuprinde brusc.”
S-ar parea ca pentru tine Dumnezeu este o notiune impersonala, dar nu este asa.
[b]Dumnezeu este Persoana[/b]. A intrat in istorie, si L-am vazut. S-a coborat pana la noi. S-a micsorat pe Sine, pana la umila si pacatoasa noastra conditie, si nu ca sa ne judece, ci ca sa ne salveze. S-a facut jertfa pentru noi si a luat asupra Sa toate pacatele noastre.
Iar ce afirmi tu mai sus, este o posibila atingere a Duhului Sfant, pentru care trebuie sa fii multumitor, si dornic sa te mai cerceteze.
dan-s,
„Iar în legătură cu demonii eu personal sunt mai sigur de existența lor ( uitându-mă la ce se întâmplă în viața mea și în ființa mea ) decât de existența lui Dumnezeu. :p”
Cum nu esti tu sigur de existenta lui Dumnezeu, cand dupa cate fac dracii din viata si fiinta ta, tu mai existi inca pe fata pamantului, si nu in fundul iadului, unde vor ei sa ne duca pe toti?
Nu ti se pare ca totusi Cineva te tine bine in mana Lui nevazuta, ca sa nu te pierzi? Incearca sa intelegi lectia pe care trebuie sa o inveti.
Dan Sorin
septembrie 20, 2013 @ 8:50 am
@Ludmilla: Am vrut să subliniez ceva. Credeam că faptul că am introdus „:p” era destul de clar.
Schiopu Alexandru
septembrie 20, 2013 @ 9:49 am
Cea mai mare realizare a diavolului in perioada contemporana este de a-l face pe om sa nu creada in existenta sa.. – „Partea Diavolului” – Denis de Rougemont
P.S. Despre nihilism -http://pecersk.blogspot.ro/
Dan Tudorache
septembrie 20, 2013 @ 1:35 pm
Ziua bună Daniel și te rog să mă ierți că te pisălogesc și eu. Știi că te întrebasem încă de acum câteva săptămâni (dacă nu mă înșeală memoria) despre opinia ta vis-a-vis de existența diavolilor. După ce am primit răspunsul m-am împăcat cu ideea că un om poate crede în existența lui Dumnezeu fără să creadă și în existența diavolului, fără să încerc să-mi explic de ce se poate și așa, dar mi-am pus în plan să-ți recomand două lecturi despre asta, două experiențe ”empirice”, ca să mă exprim plastic:
1) Una este a lui Dumitru Bordeianu, mărturisitor în temnițele comuniste, trecut prin teribilul fenomen Pitești:
[url]http://www.fericiticeiprigoniti.net/dumitru-bordeianu/169-invierea[/url] (dacă îți captează atenția, ar fi mult mai bine să citești și articolele anterioare, despre căderea lui, ca să înțelegi mai bine cum de a ajuns așa)
2. Mărturia a doua este a doamnei Margareta Cemârtan Spânu, deportată în Siberia când era copil și ateizată sub comunism:
[url]http://www.fericiticeiprigoniti.net/videoteca/259-sa-nu-ne-razbunati/1398-marturii-despre-suferintele-romanilor-din-basarabia[/url]
Mărturia o găsești în partea a doua a fimului, începând cu minutul 14.
O variantă scrisă cu altă ocazie de autoarea o reproduc aici, pentru că nu mai găsesc nicăieri pe net ca să dau link:
”CUM AM REVENIT LA DUMNEZEU
La orfelinatul sălbatic, fiind înconjurată de ateişti şi fiind influenţată, devenisem o antihristă adevărată în numai trei ani.
Satan îşi făcuse mendrele, spre bucuria lui. Când venisem în Mihăileni, tanti Măriuţa, fiind o bună creştină, a hotărât să mă facă şi pe mine, dar s-a lovit de o piatră…
Mă lua, aproape cu forţa la biserică. Eu mergeam, dar îi ziceam că totuna nu cred în Dumnezeu. Vă închipuiţi? O puştoaică de 13 ani şi se opune vehement. Asta oare nu înseamnă că Satan are o mare putere şi nu în zadar a cumpărat sufletele a milioane de oameni, printre care şi al lui Vladimir Ilici Ulianov (Lenin).
Dar cum nimic nu-i veşnic pe acest pământ, se terminase într-o noapte şi ateismul meu.
Am avut mare noroc de al doilea fecior, care după clasa VI, se duse să înveţe la Liceul coregrafic din Kiev. Acolo a întâmpinat greutăţi psihologice, fiind între ruşi şi ucraineni. Atitudinea ostilă unul faţă de altul l-a pus pe gânduri şi căuta pricina acestei stări.
S-a băgat în biblioteca Liceului, dar n-a găsit răspunsul apoi după doi ani a trecut la biblioteca orăşenească. Acolo a dat de manualele de psihologie. Ele, la rândul lor, erau legate cu filozofia antică, apoi lanţul l-a dus şi la religii. Le-a studiat pe toate care există în lume, dar s-a oprit la una, după părerea lui cea mai apropiată sufletului lui şi asta era – “Crişna”.
Vine el o dată în vacanţă şi îmi povesteşte înflăcărat despre obiceiurile crişnăiţilor. Îl ascult, ba chiar plec cu el la sala cu orgă, unde câţiva tineri au demonstrat frumos şi cântecele şi mâncarea gustoasă fără de carne.
Întorşi acasă la Bălţi eu îi zic cu blândeţe: “Dragul mamei, eu nu sunt contra să fii creştin, ba invers, mă bucur că poţi crede fără să vezi, dar nicidecum nu pot primi religia altui neam. Buneii şi stră-străbuneii noştri au fost ortodocşi. Te-am botezat la Biserica Ciuflea din Chişinău, eu cu tata suntem la fel botezaţi, poftim fii şi tu creştin ortodox, nimeni nu-ţi va pune vreo piedică…”
S-a pus el pe gânduri şi după un timp oarecare s-a lăsat de “Crişna” şi s-a apucat serios de Biblie. După ce a studiat-o şi răsstudiat-o, s-a gândit că dacă suntem o familie, trebuie să credem cu toţii şi să-l cinstim pe Dumnezeu. Dar nu avea cu cine discuta. Taică-său era ocupat până peste cap, eu mă opuneam şi îl rugam să mă lase în pace.
Romeo însă nu se lăsa şi în fiecare vacanţă o lua de la început cu mare răbdare şi insistenţă. De ruşinea lui acceptam dialogul, dar de fiecare dată se termina cu conflict. Între noi existau două puteri: benefică şi malefică la mine. Şi dacă el vizita toate bisericile din Kiev şi Mănăstirea “Peceorskaia” eu în Bălţi nici cu un picior nu călcam în biserică.
Terminase Romeo liceul şi plecă să lucreze în Suceava în Ansamblul folcloric “Ciprian Porumbescu”. Vai de mine! Acolo în genere toată ţara e împânzită cu biserici şi mănăstiri frumoase, îngrijite, cu fel de fel de icoane făcătoare de minuni şi cu puteri dumnezeieşti. Aşa că s-a dus Romeo definitiv cu Dumnezeu sau mai bine zis a fost ales şi chemat de Dumnezeu.
Venind în concediu el tot mai aprig şi mai aprig se străduia să mă convertească, eu însă nu mă dădeam convinsă, dar l-am susţinut şi chiar l-am ajutat, când a hotărât să plece la facultatea de Teologie din Iaşi. Ştiam că un om cu credinţă, rău nu poate fi şi vom avea o bătrâneţe fericită cu el alături.
Acum când venea în vacanţă, fiind băiat cuminte de pe la şapte ani, nu mi-a cerut nimic niciodată. Acum însă m-a rugat un singur lucru – să citesc Biblia. I-am promis şi, într-adevăr, încercam, dar mai mult de prima pagină nu mă puteam mişca, adormeam imediat. Eu, cea care, altădată, îmi trebuia cel puţin 40-50 de minute, până mi se închideau ochii? Şi aşa se repeta, oricând vroiam să citesc anume Biblia.
Vine Romeo de Ziua femeilor acasă şi printre altele mă întreabă dacă am citit Biblia. Aflând că nu a zis: “La ce mai învăţ la teologie, dacă părinţii îmi sunt păgâni?!”. Şi s-au pornit nişte discuţii aprinse. El îmi argumenta, eu ripostam cu dovezi şi tot aşa până ni se făcuse ciudă şi jale. M-am lăsat jos la podea şi am început să plâng, totodată, zicând aşa cuvinte: “Doamne, dacă eşti, dă-mi un semn oarecare ca să nu mă mai cert cu copilul meu, care vine acasă atât de rar!…” recunosc, din cele spuse nimic nu am crezut. Am spus aşa ca să-l impresionez pe Romeo ca să-mi dea pace cu religia lui.
Şi, într-adevăr, a avut efect. El a plecat la Iaşi, eu am şi uitat ce a fost.
MINUNEA DOMNULUI
Era 17 martie 1995. Vineri. Mă culcasem la ora 23.30. O iau în mână şi mă gândesc: “Cum oare se poate ca o lume întreagă, afară de ruşi, să creadă, dar eu nu? Sunt cea mai deşteaptă?”. Şi atunci încerc să citesc Biblia, care mi-a dăruit-o Romeo fiind încă la Kiev.
Mi se făcuse somn. Mă uit la ceas şi văd că e ora 11.45. Pun Biblia deschisă pe noptieră cu faţa-n jos şi imediat adorm. Dorm pe partea dreaptă într-o odaie de la nivelul patru. E noapte. Patul e de fier, îngust. Deodată simt că cineva mă apasă. Mă trezesc şi vreau să pipăi cu mâna, dar n-o pot scoate. Mă apasă tot mai tare şi mult timp. Nu mai pot de durere. Sunt lăţită de tot. Îmi iese sufletul. Curg lacrimi pe care nimeni nu le vede, sunt singură în odaia întunecoasă. Oasele-mi plesnesc şi eu nu înţeleg cine mă omoară aşa de încet şi dureros. Deodată înţeleg cine e… şi încep a-mi face cruce în gând şi a spune “Tatăl nostru” pe care îl uitasem încă pe la 11-12 ani. Acum, însă îl spuneam pe de rost, de parcă nici nu-l uitasem. L-am repetat în gând de vreo trei ori şi greutatea enormă a început să mă slăbească. Îmi venise aerul în plămâni şi cu el o idee: de a mă coborî cu orice preţ jos pe podea şi târâş să ajung la întrerupător ca să aprind lumina. Ştiam de undeva că necuratului nu-i place lumina…
Aşa şi am făcut. Cu mare greu, cu el încă călare, mă târâiam cei trei metri de la pat până la uşă. În timpul cela văzui prin crăpături cum sub podeaua de scânduri se vede para de foc. Şi atunci, presupunerile mi s-au întărit – era terenul Satanei. Am aprins lumina şi deodată totul a dispărut. Şi limbile de foc de sub podea, şi greutatea enormă de pe mine. Odaia era mare şi în ea un singur pat cu o perdea trasă lângă el. Totul era necunoscut.
Când colo, de după pierdea iese un motan roşcat cu ochii de foc şi alene se îndreaptă spre mine. Mi-am adus aminte că Romeo îmi spunea şi de foc şi de motani în care este Satan (în realitate el nu mi-a vorbit de aşa ceva). Înfricoşându-mă că totul iar se va repeta, am hotărât să mă duc la bucătărie şi pe fereastră să sar jos (de ce? dacă în partea opusă era uşa la scări?). Dacă voi rămâne vie – bine, dacă nu mai bine să mor repede decât să trag ceea ce am mai tras adineaori, mă gândii eu.
Când deschid uşa îngustă a bucătăriei, n-am pe unde trece, chiar în prag stă un om înalt în haină neagră călugărească. Văzând aşa ceva, eu dau să trec pe partea stângă unde rămăsese puţin loc, dar acolo văd o masă, iar pe masă un scaun cu spetează, iar pe scaun şede un moşneag cu barbă şi plete albe mari. El nu s-a uitat la mine deloc, dar nici eu nu am reţinut mult privirea asupra lui. Înţelesesem că nu am pe unde trece la ferestruică şi stăteam la spatele omului în negru.
Deodată omul din uşă întoarce capul spre mine pe o clipă-două. Eu îl văd, îl recunosc şi cad în genunchi la picioarele lui. Era Isus Hristos. Încep să plâng vinovată şi să spun că îl rog să mă ierte, că doar El ştie că cerusem un semn, şi că iată acum mi l-a dat şi am înţeles că este Satan şi Dumnezeu şi că de azi înainte voi crede şi la toţi voi spune şi… Nu mai ştiam ce să mai zic. Dar Isus parcă mi-a citit gândul. A ridicat mâna dreaptă în sus apoi mi-a întins-o mie şi nu ca, de obicei, fac preoţii, ci cu palma-n sus, sărutând-o ea m-a impresionat puternic. Era galbenă ca ceara. Degetele lungi şi subţiri, carne pe ele nu era deloc, numai oasele şi pielea.
După aceasta imediat am revenit în patul meu trează, de parcă nici nu adormisem. Eu sufăr cu ochii din copilărie şi dimineaţa e un chin adevărat până pot deschide ochii. În ei se acumulează sare, ca firicelele de nisip, şi am o durere arzătoare până ea nu se topeşte. Topindu-se din cauză că mişc pleoapele curg şiroaie de lacrimi şi numai după aceea îi pot deschide. Numai doctorii îmi vor înţelege starea asta şi poate cei care suferă ca mine.
Dar atunci nu am simţit absolut nimic, de parcă nici nu am dormit!
Mă uit la ceas şi văd că e fix ora 24.00. Deci în 15 minute am trăit şi suferit într-o noapte întreagă un calvar. Cei care vor citi, lasă să creadă ce vor, eu însă ştiu bine că a fost o minune dată de la Dumnezeu şi cerută chiar de mine cu o săptămână în urmă, dar în care nu credeam deloc că poate fi. Domnul m-a auzit atunci şi mi-a văzut lacrimile fierbinţi şi dorinţa de a nu mă mai certa cu propriul copil din cauza religiei şi mi-a dat semnul cerut. Acum sunt liniştită şi cred în unul Dumnezeu şi pentru El sunt gata să-mi dau viaţa, dacă mi s-ar cere. Primesc toate pedepsele de la El pe care le merit. Şi îi mulţumesc că m-a readus la sânul Lui! După asta am studiat şi Biblia şi alte cărţi religioase foarte liniştit.
Desigur, că îi mulţumesc şi feciorului meu care s-a rugat pentru mine, pentru răbdarea lui şi insistenţă. Să mai zică cineva că oul nu învaţă găina!…
”
Cam asta ar fi. Dacă nu simți nevoia să-mi spui ceva după asta te rog nu te forța. Nu voi mai încerca să te conving în vreun fel. Știu că e obositor să te cicălească mai multe persoane pe o anumită convingere.
Doar că închei cu precizarea că cei care au scris evangheliile chiar au fost contemporani cu Mântuitorul Hristos și i-au fost prieteni intimi: Sf. Apostoli Matei, Marcu, Luca și Ioan + epistolele sf. ap. Petru și Pavel.
Te îmbrățișez frățește!
sdaniel
septembrie 23, 2013 @ 9:25 pm
@Admin.
Avem o diferenta de perceptie in a vedea lucrurile. Esti foarte convins de scrierile sfintilor parinti sau cele din biblie ca fiind adevarul absolut. Eu sunt convins ca scrierile respective reprezentau societatea de atunci, acum 2000 de ani. Bolile erau frecvente, media de viata era mica, mortalitatea era mare, nu aveau medicamentatie. Pentru viata grea si boli nu puteau da vina pe Dumnezeu, asa ca Diavolul a fost inventat si considerat vinovat de toate cele rele. Anii au trecut, acum stiu de unde vin bolile, eu raman la parerea ca este o simpla metafora.
Ma rog, nu as continua discutia, nu ajungem la un consens.
@ Dan-s
:))) Chiar mi-a placut gluma ta.
@ Ludmila
„stii ca cea mai mare smecherie a diavolului este aceea de a te convinge ca el nu exista? N-o spun eu, ci Sfinti Parinti au spus-o. Si cand a reusit, esti la mana lui cum vrea el si ce vrea el sa faca cu tine, si nu bune, ci rele.”
Deci o fiinta despre care eu am crezut tot timpul ca nu exista, m-a convins (cum oare? fiind preocupata sa ramana inexistenta) sa cred (ceea ce deja credeam) ca nu exista!!! Realizezi cat de absurda e afirmatia asta?
Asa pot zice si eu ca tu crezi ca Buddha nu exista pentru ca Buddha te-a convins ca el nu exista.
Mai zici de asemenea: „Cum nu esti tu sigur de existenta lui Dumnezeu,cand dupa cate fac dracii din viata si fiinta ta, tu mai existi inca pe fata pamantului, si nu in fundul iadului, unde vor ei sa ne duca pe toti?”
Nu e prima data cand aud ceva de genul acesta. Sincer vorbind, cred ca Diavolul este cea mai buna modalitate de a convinge pe cineva sa se apropie de Dumnezeu. E greu sa inteleaga cineva cat e de bun Dumnezeu (si cred sincer asta), e mai usor sa il sperii cu Diavolul.
@ dan
Multumesc de lectura si lamuriri. o sa incerc sa iti raspuns alta data…cu scuzele de rigoare.
Claudiu Balan
septembrie 23, 2013 @ 9:30 pm
Daniel, noi n-am înțeles prea bine în ce crezi tu? sau în cine crezi?
Poate de aceea ne chinuim să-ți explicăm aici.
Dacă ai crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ai crede și în cuvintele Lui.
Dacă nu crezi în El, atunci nu ești creștin, deși totuși ești botezat.
Spune-ne te rog în ce crezi tu, ca să știm de unde să pornim discuția.
sdaniel
septembrie 24, 2013 @ 1:41 pm
Eu sunt nascut si botezat ortodox. Provin dintr-o familie 100% romana si ortodoxa.
Eu si fratele meu, fiind mai tineri suntem ceva mai realisti, nu credem chiar orice citim si intelegem lumea cam cum face noua generatie.
Ca sa iti raspund integral…desi nu pot intelege de niciun fel conceptul de treime, trei persoane in una si una in trei, accept totusi acest lucru. Cred (nu sunt chiar sigur) ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Ganditi-va la mine ca un produs al acestor ani. Cand redai exact ceea ce a spus cineva trebuie sa ai o inregistrare, o filmare, o stenograma ceva. Pe acele vremuri nu exista asa ceva. Ca atare, sa reproduci dupa zeci sau sute de ani ceea ce a spus IIsus este imposibil.
Sunt convins ca conceptele promovate de Iisus sunt reale (gen iubirea aproapelui, altruismul, bunatatea etc.) dar nu as lua cuvintele dintr-o carte care a fost scrisa si rescrisa si tradusa de atatea ori la modul mott-a-mott.
Claudiu Balan
septembrie 26, 2013 @ 8:18 am
Salut Daniel.
Știi ce este foarte interesant, că nașul tău când te-a botezat a spus de 3 ori înaintea preotului, a oamenilor și a lui Dumnezeu că se leapădă de Satana, răspunzând în numele tău, și că se unește cu Hristos.
Îți redau pasajul din slujba rânduielii botezului ca să vezi:
[quote]”Preotul intreaba: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
Si raspunde cel ce vine sa se boteze la fiecare intrebare; iar de va fi prunc sau pagan de alta limba cel ce vine sa se boteze, atunci raspunde nasul sl zice: Ma lepad.
Preotul intreaba a doua oara: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
El sau nasul raspunde: Ma lepad.
Preotul intreaba a treia oara; Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
El sau nasul raspunde: Ma lepad.
Preotul iarasi intreaba pe cel ce se boteaza: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Preotul iarasi il intreaba a doua oara: Te-ai lepadat de satana?
EI sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Dupa aceea ii zice preotul: Sufla si-l scuipa pe el.
Iar el sau nasul sufla de trei ori si scuipa de trei ori.
Si facandu-se acestea, preotul intoarce cu fata spre rasarit pe cel ce se boteaza, care tine mainile slobode in jos, si il intreaba: Te unesti cu Hristos? Si raspunde cel ce vine sa se boteze sau nasul: Ma unesc. Preotul iarasi il intreaba a doua oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a doua oara: Ma unesc. Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a treia oara: Ma unesc. Apoi il intreaba preotul: Te-ai unit cu Hristos? El sau nasul raspunde: M-am unit. Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?
Si el sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.”[/quote]
Prin urmare, existența diavolului este certificată de însuși botezul pe care tu l-ai primit, prin voia părinților, și prin mărturisirea nașilor în locul tău.
La baza sufletului tău stă chiar credința în Dumnezeu dar și adeverirea faptului că diavolul există și lucrează în sufletele celor răi.
Dan Tudorache
septembrie 26, 2013 @ 12:09 pm
[quote name=”Claudiu-admin”]
La baza sufletului tău stă chiar credința în Dumnezeu dar și adeverirea faptului că diavolul există și lucrează în sufletele celor răi.[/quote]
Cred că nu este cinstit să spunem ”în sufletele celor răi” pentru că în acest mod împărțim implicit oamenii în ”noi, cei buni” și ”ei, cei răi”. Diavolii lucrează în sufletele tuturor oamenilor care au patimi, deci și în noi creștinii… că avem destule.
Boitos
septembrie 26, 2013 @ 8:47 am
Daniel, citeste cand ai timp Acatistul Sf Treimi.
Adica sa citesti ca sa intelegi fiecare fraza ce vrea sa spuna, la inceput poate o citesti … ca pe o lectura, pana ai credinta si citesti cu sufletul.Dar de acolo, zic eu, vei intelege mai multe.
,,Cred (nu sunt chiar sigur) ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” – de ce nu esti sigur? Ce anume nu te face sa fi sigur?Oare Biblia nu este destul de sigura?
Claudiu Balan
septembrie 26, 2013 @ 9:10 am
Salut Daniel,
Am mai găsit un argument din Sfânta Scriptură, în Epistola Sobornicească întâia a Sfântului Apostol Ioan, capitolul 3, 7-8:
[quote]”Copilaşilor, nimeni să nu vă amăgească; cel ce’nfăptuieşte dreptatea este drept, aşa cum Acela drept este. Cel ce săvârşeşte păcatul e de la diavolul, pentru că diavolul încă de la’nceput păcătuieşte. Pentru aceasta S’a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să strice lucrurile diavolului. „[/quote]
Boitos
septembrie 26, 2013 @ 12:23 pm
Ai dreptate, Dan.
Si pana la urma, la sf vietii nu se stie care sa va mantui?
Cel rau , cu multe patimi, dar care se pocaieste, se spovedeste,ii pare rau de ceea ce a facut.
Sau cel care toata viata a facut bine, s-a luptat cu raul, dar dintr-o gresala sau intamplare nefericita , ajunge sa isi piarda credinta sau sufletul.
Dintre noi nu se stie care este cel bun sau cel rau.Numai Dumnezeu ne poate masura sufletul, dupa masura talantilor pe care ni-i ia dat.
Boitos
septembrie 26, 2013 @ 12:26 pm
Probabil ca Claudiu a vrut sa spuna ceva de genul:
– cel care persista in rau , este slujitor la cel rau,
– cel care persista in bine, va incerca sa fie slujitor la Cel Bun.
sdaniel
septembrie 26, 2013 @ 6:18 pm
@Claudiu
Nu vreau sa te superi pe mine dar cred ca cuvantul „argument” sau „dovada” se refera la altceva.
Adica faptul ca este mentionat de preoti la botez sau ca este surprins in carti de mii de ani, preluate ulterior pana in zilele noastre nu reprezinta un argument/dovada.
Altfel, pe acest principiu as spune si eu ca Marte in conjunctie cu Venus iti va da o zi buna. Asta spun astrologii de mii de ani. Citeste Horoscopul zilnic si o sa vezi ca asta scrie. E o dovada?
Parerea mea e ca plecati de la o premisa gresita, aceea ca „scrie in Biblie”, deci este adevarat. Toata istoria Diavolului s-a scris plecand de la Biblie. Nimeni nu indrazneste sa conteste vreo litera din Biblie. Nu cred ca am citit vreodata pe acest site, contestarea a ceva din Biblie.
Nu e o jignire, dar suntem in anul 2013, lumea s-a schimbat, oamenii sunt mai educati, mai inteligenti, mai logici…acum doua mii de ani, mai putin de 1% din populatie stia sa citeasca. Nu pot accepta o teorie de atunci, doar pe baza faptului ca „scrie in Biblie”.
Nu ma intelegeti gresit, am tot respectul pentru Biblie, cartea e un tezaur si cultural, si social, si moral si istoric, dar mare parte din ea nu mai are valabilitate azi. Nu poti schimba toata societatea de azi (7 miliarde de oameni) dar poti adapta credinta in Dumnezeu potrivit stadiului actual de dezvoltare.
Eu, cand ma gandesc la Dumnezeu, il vad extrem de implinit si fericit privind la noi si la ceea ce am ajuns sa facem. Poate sa fie mandru de omenire. In ciuda imperfectiunilor noastre si numeroaselor greseli pe care le-am facut de-a lungul istoriei, suntem pe drumul cel bun.
sdaniel
septembrie 26, 2013 @ 6:50 pm
@Simona
M-ai intrebat de ce nu sunt sigur ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu.
Sincer nu m-am gandit prea tare la asta. Din principiu eu imi las o marja de eroare la orice nu mi se pare sigur. Sunt sigur ca locuiesc la etajul 2, ca sunt casatorit, ca 2 plus 3 face 5, ca exista firma Mercedez. Sunt sigur de o multime de lucruri pe care le vad sau le pot certifica prin calcule. Pentru restul imi las o mica marja de eroare (e valabil si pt. diavol, eu cred ca nu exista dar accept faptul ca poate ma insel).
Sincer nu pot aduce cine stie ce dovada pentru mica mea indoiala ca Iisus nu e Fiul lui Dumnezeu. Adica, ceea ce a realizat El nu prea poate fi opera unui biet muritor ca mine si ca voi. Ar fi mici intrebari, de genul de ce un fiu si nu o fiica, sau de ce nu mai multi fii ai lui Dumnezeu? sau de ce tocmai atunci si acolo vazut de putini oameni? sau daca avea puteri nelimitate, atunci moartea sa nu mai este un sacrificiu? Si apoi de ce s/a sacrificat ? Ca practic nu a disparut nici pacatul si nici rautatea din oameni. Ma rog, genul acesta de intrebari, care oricum nu mi-ar creea cine stie ce dubii privind originea divina a lui Iisus. Singura chestie care m-a pus intr-adevar pe ganduri este faptul ca evreii nu cred in Iisus si asta e de-a dreptul uluitor. Adica, Iisus era evreu, a trait printre ei, a trait pe teritoriile lor. Si tocmai evreii nu cred in el, asta e de-a dreptul ciudat. Am crezut tot timpul ca, cel mai bine, propriul popor isi cunoaste istoria si predecesorii. E ca la noi. Intrebati un englez cine este Dracula si stiti si voi ce va v-a spune. Noi stim ca Dracula e de fapt Vlad Tepes iar partea ca domnitorul era vampir e o simpla poveste, pornita de la un roman.
Cine are dreptate? romanii sau cei ce cred in vampirul Dracula? Bineinteles ca noi . Pai si atunci de ce nu cred evreii in Iisus? Poate stiu ceva ce noi nu stim.
Boitos
septembrie 27, 2013 @ 5:49 am
,,Parerea mea e ca plecati de la o premisa gresita, aceea ca „scrie in Biblie”, deci este adevarat.” – sa presupunem prin abstract ca este asa cum spui tu si nu cum spune noi.Bun.
Faptul ca aceasta carte, atat de valoroasa pt noi , iar pe altii este o simpla carte de lecturat inseamna ceva.
Atunci de ce exista ,, legenda” ca Iisus este fiul lui Dumnezeu ? De ce de mii de ani se transmite aceasta ,, legenda ” prin grai viu, prin scrieri, prin fapte?
Sunt , au fost, vor exista dintotdeauna oameni care pot da dovada ca exista Dumnezeu, exista Sfanta Treime, exista Fecioara Maria.
De ce in Biserici ( catolica , ortodoxa, probabil si la alte religii ) exista icoane cu Iisus, cu Sfanta Treime ?
Tu cauti, din care observ , lucruri palpabile, pe care le vezi, le mirosi, le simti cu mana. Oare cum a fost creat pamantul? Oare ce dovada mai mare este ca exista Dumnezeu .
Faptul ca exista lucruri care trebuie simtite su sufletul e altceva.
Intreaga Biserica este sprijinita pe credinta, iubire, iertare.
Si mai ales credinta.Orice rugaciune vei zice , daca o zici fara credinta este aproape nimic.
Boitos
septembrie 27, 2013 @ 6:05 am
,,Ar fi mici intrebari, de genul de ce un fiu si nu o fiica, sau de ce nu mai multi fii ai lui Dumnezeu?”
O femeie nu ar fi putut duce crucea, si sa nu uitam ca de fapt capul familiei este barbatul.
Mai ales in acele timpuri cand femeile erau considerate mult mai jos decat barbatii.Oamenii considerau ca prin femeie a intrat pacatul in lume.
Dumnezeu si-a trimis pe unicul sau Fiu ca sa ne de-a o sansa.
O sansa sa ne indreptam, sa iertam, ca iubim.
Daca ne uitam putin in trecut, vedem ca oamenii lui Dumnezeu au dus multe razboaie cu cel rau.Dumnezeu a distrus o data pamantul, si a salvat un singur om, pe familia lui, si animalele.
Dar cel rau iarasi a intervenit.
Asta inseamna ca nu prin razboi si distrugere il invingi pe dusman, ci prin dragoste si iertare.
Un om rau nu poate ierta, pe cand unul bun va ierta tot timpul.
Daca ai copii, oare tu nu ii ierti tot timpul? Oare nu ii iubesti f mult pt ca sunt ai tai? Asa si Dumnezeu, suntem creati de El.
Prin Iisus ni-i s-a dat o onoare: sa fim copii lui Dumnezeu, daca vom asculta de El, si avem voie sa Il numim Tata.
,,Ca practic nu a disparut nici pacatul si nici rautatea din oameni” – de unde stii tu la care cum a disparut pacatul sau rautatea ?
Dumnezeu nu ne obliga, nici pe mine , nici pe tine, sa facem bine, ne da libertatea sa alegem.Nu ne baga mana in buzunar sa dam un leu la un om sa isi cumpere paine.
Dumnezeu a venit imbracat cu haina mantuirii, a sansei pt noi, pe urma va veni cu haina judecatii: care, ce am facut.
Boitos
septembrie 27, 2013 @ 6:14 am
,,dar suntem in anul 2013, lumea s-a schimbat, oamenii sunt mai educati, mai inteligenti, mai logici.” – consider ca nu suntem nici mai educati, nici mai inteligenti, nici mai logici.
Nu avem cum fi mai inteligenti, daca lucram numai pe calculator ( in mare parte ) si fara sa ne punem mintea la contributie.
Ai vazut ce constructii se faceau mai demult, cu materiale rudimentare, totul facut prin palma omului.Acuma ce facem? Proiectam pe calculator, lucram cu utilaje.
Mai educati nu cred ca suntem ,deloc.Faptul ca cineva face o scoala , asta nu inseamna educatie.Educatie inseamna:sa spui buna ziua, imi cer scuze, multumesc, sa ajuti pe cineva in suferinta.
Sincer eu inca am prins vremea cand barbatii spuneau:,, sarut-mana”
In ultimii ani nu am vazut pe cineva sa imi spuna asa.
Sau mai ales sa isi sarute mana, asa ceva este o mare raritate, pe cale de disparitie.
Sau un barbat sa incepa de la primul cuvant sa se adreseze cu per tu, fara macar ca o femeie sa ii de-a voie sa faca asa ceva.
Daca te-am plictisit imi cer scuze,dar oricum Dumnezeu in marea lui iubire de oameni, ne da aceasi sansa la toti, chiar daca venim la el din primul ceas sau in ceasul al 12-lea.
Boitos
septembrie 27, 2013 @ 6:30 am
,,Eu, cand ma gandesc la Dumnezeu, il vad extrem de implinit si fericit privind la noi si la ceea ce am ajuns sa facem.”
– de ce crezi ca Dumnezeu este fericit ca ne vede asa?
Ca ajungem ca construim cladiri inalte, ca am descoperit ca putem zbura pe luna, ca avem masini?
Sau ca incercam sa facem bine, si nu rau, ca ajutam, si nu impiedicam, sa iertam si nu ne razbunam, ca uitam raul?
Poti construi mii de cladiri, cat de inalte vrei, pt ca nu vei avea o asa mare satisfatie ca un sarac care isi spune multmesc dupa ce i-ai dat un ban.
Sau dupa ce ai ajutat un batran sa urce scara.
Oare care dintre ele sunt mai importante inaintea lui Dumnezeu, ( prin viziunea ta )?
Dan Tudorache
septembrie 27, 2013 @ 7:47 am
Urmărind discuțiile observ că Claudiu se încăpățânează să dea argumente dintr-o sursă (Sf. Scriptură) pe care Daniel o contestă (în ceea ce privește existența diavolilor). Și desigur că nu o contestă prin însăși afirmațiile din ea, ci o contestă pur și simplu pe considerente exterioare ei. De aceea, consider că [b]a persista[/b] în a da argumente dintr-o singură sursă, sursă pe care celălalt nu o acceptă… e o greșeală de abordare care mai mult sâcâie. De ce am spus asta? Pentru că de prea multe ori am văzut această abordare între credincioși convinși 100% și alții mai puțin convinși, agnostici sau atei.
Credinciosul dă argument din sfânta scriptură dar pentru celălalt argumentul e nul pentru că nu crede în autenticitatea sfintei scripturi. Deci cei doi nu au un fond comun acceptat de discuție! Ca atare, nu-și are sensul să se bată pasul pe loc în această direcție ci trebuie imediat căutat un fond comun de dialog: logică, istorie, psihologie, medicină, experiențe personale, etc.
Abia pe acest fond comun acceptat se poate purta o discuție în care celălalt (agnostic, ateu, etc) e dispus să accepte argumente sau să dea contra-argumente… pentru că pentru el sunt mai credibile izvoarele istorice laice decât izvorul biblic, pentru el sunt credibile medicina+psihologia iar nu cărțile de cult.
Desigur, asta nu înseamnă ca în calitate de credincioși să renunțăm la argumentele din Scriptură, deci la învățătură… dar înseamnă să pornim de acolo de unde celălalt poate înțelege și accepta, pentru ca pas cu pas, clar ca lumina zilei să-i arătăm celuilalt că până la urmă Biblia nu e chiar o carte frumoasă de povești. (desigur, asta nu înseamnă că încercăm să validăm Biblia prin alte științe ci că pornim de unde se poate accepta în comun ca mai apoi să ajungem acolo nu s-a acceptat la început pentru că nu s-a înțeles sau pentru că excesul de scepticism a refuzat pur și simplu un adevăr)
Personal de asta am și dat ca argument pentru existența diavolilor două experiențe personale. Se poate recomanda studierea Fenomenului Pitești, din care se poate observa cu vârf și îndesat că demonizarea este o realitate palpabilă ca tastatura la care scriem. Se poate merge la Frăsinei, unde se pot vedea live crizele demonizaților căci acolo psihologia este depășită. Pot fi întrebați cei care au mers la Frăsinei și au văzut demonizați. etc. etc.
Eu cred că Daniel are nevoie de dovezi empirice pentru a crede (a se încredința) că diavolii chiar există. Sigur… astfel de dovezi implică multă suferință dar nici că se poate o lămurire mai deplină.
Așadar, rog să țineți cont, ca atunci când purtați discuții contradictorii cu cineva, să aveți în vedere faptul că aduceți argumente din surse comun acceptate. Acesta e începutul.