Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta ? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?
Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creştinului obişnuit, mai ales a creştinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi aceasta este, într-adevăr, viaţa fiecărui creştin.
Părintele Sofronie spunea: ,,Una este mântuirea omului, căci Dumnezeu a dat aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie şi Maicii Domnului şi Sfinţilor şi tuturor, până şi mie, păcătosului“. Deci, dacă sunt pentru toţi aceleaşi porunci şi aceeaşi Evanghelie, aceeaşi este şi mântuirea, aceeaşi este şi calea, deşi, în detalii, ia tot felul de forme.
La mănăstire se cultivă retragerea din lume, singurătatea şi tăcerea. Dar şi în îmbulzeală şi în învălmăşeală se poate găsi mântuirea. Sfântul Siluan menţiona pe Sfântul Ioan din Kronstadt” care, deşi a trăit în condiţii de viaţă agitată, fiindcă îi iubea pe oameni, se ruga pentru ei şi rămânea, prin rugăciune, în gloată ca şi monahul în tăcerea chiliei lui. Deci, atât tăcerea, cât şi tumultul să se recunoască în dragoste. Dar dragostea trebuie câştigată.
Începutul iubirii poate fi acesta: dacă nu vrei să spui ca Sfinţii Părinţi: ,,Eu sunt cel mai păcătos“, măcar să-ţi dai seama că tot păcatul trăieşte în tine. Şi văzând aceasta, ne recunoaştem reciproc. Te cunosc mai mult decât crezi sau
decât cred eu, prin mine insumi. Atunci, în loc să-1 judecăm pe aproapele, să-l iubim, căci şi Dumnezeu mă miluieşte pe mine. Hai să facem ca Dumnezeu! Să nu mă enerveze aproapele cu felul lui de a fi, căci şi eu enervez pe alţii că suntaşa. Dar cum mă schimb eu din acest ,,aşa“? Dar el cum se schimbă din acest ,,aşa“, chiar dacă`,,aşa“-ul lui nu este ca al meu, ci altfel?
Dar îi pot înţelege durerea şi-i pot compătimi slăbiciunea. Prin compătimirea aceasta mă unesc cu fratele meu, chiar începând de la păcat. Şi iată că Dumnezeu face o astfel de minune ca păcatul, care este despărţire şi moarte,
să devină – paradoxal – viaţă şi apropiere, unire între oameni. Să vă povestesc acum o întâmplare care lămureşte mai bine cele ce am spus.
Erau într-o gară, în Anglia, doi oameni şi acolo, fireşte, era aglomeraţie mare. Unul din ei zicea: ,,Ah! tare nu sufăr îmbulzeala asta, mulţimea asta care forfoteşte, oamenii aceştia“. Celălalt i-a spus: „Eu în fiecare văd, potenţial, un prieten, un frate. Tu trăieşti în îmbulzire şi în gloată. Eu
trăiesc într-o adunare de prieteni şi de fraţi“.
Lăuntric, acest lucru este adevărat. Cel puţin eu am învăţat de la acela că tu, în măsura în care îţi este dat, poţi schimba atitudinea gloatei. Şi vă mai spun că acela care vedea prieteni in masele de oameni nu avea frică de nimeni: mergea pe străzi în puterea nopţii, căuta îmbulzeala oriunde şi nqa păţit niciodată nimic. Ştiu însă că celălalt a avut de suferit, de câteva ori, de pe urma gloatei. Acum nu vă îndemn să faceţi toţi la fel, dar totuşi de aici se desprinde, evident, o morală.
Spuneţi-ne, părinte Rafail, de ce v-aţi făcut călugăr şi dacă sunteţi satisfăcut de starea aceasta pe care o aveţi?
Şi călugărirea mea a fost o criză, paralelă cu cea a revenirii la ortodoxie. Căci mă gândeam: ,,Nu cumva dracul nu numai să mă întoarcă la ortodoxie, ci să mă facă cumva şi călugăr?! Ce nefericire, ce nebunie, ce smintiri!“. Dar tot acelaşi „şarpe“ îmi spunea: ,,Dar dacă acesta este un lucru bun, pe care Dumnezeu îl vrea?“. ,,Nu“, mă împotriveam eu. Până la urmă am ajuns la aceeaşi soluţie: ,,Doamne, dacă vrei să fiu călugăr, Tu trebuie să mă convingi, prostia mea să o convingi; inima asta întunecată să o convingi“.
Dacă sunt satisfăcut de călugărie? Vă mărturisesc că, mulţumită lui Dumnezeu, n-am avut niciodată, după aceea, vreo îndoială în toate încercările prin care am trecut. Sunt însă foarte nesatisfácut de rezultate, dar asta nu~i din vina lui Dumnezeu, ci din vina mea. M-a trecut Dumnezeu prin crize, dar mi-a vorbit. Şi m-a convins, în loc să-mi tragă două palme şi să-mi zică: ,,Acum, vino şi stai în casa Tatălui tău, ca Fiul risipitor“, mi-a dat mângâierea de a cunoaşte ortodoxia, nu ca fiind mai puternică sau mai adevărată, ci ca fiind însuşi sufletul omului, aşa cum l-a făcut Dumnezeu. Totuşi, celor care voiesc să vină la ortodoxie le spun: ,,Dacă cred în ortodoxie, cred ca şi Sfântul Apostol Pavel care voia ca toată lumeatsă fie aproape sau întocmai cum era el, afară de lanţurile cu care era legat pentru Domnul, afară de suferinţele pe care le indura pentru Evanghelie“.
În legătură cu ce am trăit eu pentru călugărie, aş spune că parcă m-a îmbătat Dumnezeu cu câţiva litri de ţuică puternică, pentru câteva luni. În anii aceia (aveam 18-19 ani), căutam pe furiş – căci mă pregăteam să intru în viaţă, să mă căsătoresc, să am o femeie, ca toată lumea – care din fetiţele ce mă înconjurau ar fi putut să-mi fie nevastă. Dar căutam de la Domnul să-mi dea aceasta, fiindcă ştiam că nu-i lucru uşor căsătoria. Deci, mă uitam la fetele din clasă, de pe stradă, la cele cu care mă mai întâlneam căutând un semn de la Dumnezeu şi parcă nu mai venea. Şi se părea că timpul trece şi îmbătrânesc, iar eu nu văd nicio fată despre care Domnul să-mi fi dat un semn evident că ar putea să-mi fie nevastă. Dar, după nu ştiu câte luni, mi-a venit, ca unuiom care se trezeşte din beţie, gândul călugăriei. Acest lucru, pe care îl numisem în înverşunările mele şi smintire, şi nebunie când eram cu protestanţii, doream să mi-l imaginez ce poate fi cu adevărat. Mă aflam în Franţa şi mă gândeam chiar să mă duc şi pe la catolici, măcar să-mi dau seama ce face călugărul. Bunăoară, se scoală dimineaţa, se duce la biserică, dar după aceea ce face? Deci, ce este călugăria, la modul practic. Cu toate nedumeririle mele, aveam în mine un aşa dor, un aşa drag şi simţeam în mine ceva aşa de puternic, anume că acesta-i lucrul pe care l-am voit din copilăria mea.
Între timp mă întâlnisem cu părintele Sofronie, care mi-a confirmat că această chemare nu era o beţie de tânăr, ci era de la Dumnezeu şi că trebuie să-mi termin şcoala, dar pentru mănăstire, ca pregătire pentru viaţa călugărească. După aceasta, la un moment dat, întorcându-mă în Franţa ca să mai fac un an de şcoală, mi-am amintit că înainte fusese un timp când mă uitam în jurul meu, în clasă, pe stradă şi printre prietene, căutând o fată care ar fi putut, de la Domnul, să~mi fie cândva soţie.
Cum am uitat, când am uitat să mai caut aşa ceva, cum m-a îmbătat Dumnezeu de n-am mai văzut în jurul meu, la vârsta aceea – tânăr, de 18 ani şi, vă spun, nu un înger – şi n-am mai dorit însoţirea cu o fată, nu ştiu. Vă spun aceasta ca să înţelegeţi ce lucru minunat poate să facă uneori Domnul cu un necredincios, cu un om păcătos ca toţi oamenii şi poate chiar mai mult decât toţi oamenii.
(Pr. Rafail Noica)
RDF
decembrie 17, 2010 @ 12:33 pm
Minunat articol!!!:-) Dumnezeu şi Maica Domnului să ne arate fiecăruia CALEA pe care trebuie să o urmăm! Problema omenirii:Se îngrijeşte pentru prea multe…şi nu-l acceptă pe Dumnezeu în viaţile lor…:sad:
RDF
decembrie 17, 2010 @ 12:33 pm
L*
GABRIEL resurection
decembrie 17, 2010 @ 8:26 pm
CINE MANANCA DE POST SA NU VORBEASCA DE RAU PE CEL CE NU MANANCA SI INVERS BINENTELE…sunt oameni cu vocatie in anumite lucruri si lucrrari,sunt oameni care isi doresc sa traiasca in lume sa aiba o familie un serviciu etc,altii vor mai mult sa se calugareasca la manastire,altii vor mai mult sa se duca in pesteri paduri munti,iar altii si mai mult sa se desavarseasca ,ducandu se in pustiu cat mai departe de lume doar el si Dumnezeu,pt cineva din lume i s ar parea ceva anormal,ca si cand am stii ce este normal?asa si calugarul pustnic ar putea sa zica despre cel care traieste in lume ca este un desfranta…NU JUDECA SA NU FII JUDECAT…fiacare dintre noi avem ceva frumos in noi,iar daca cineva voieste sa se casatoreasca bine face iar daca voieste sa se calugareasca si mai bine face,sa nu ezite niciodata,dar in calugarie nu mai este cale de intoarcere odata ce ai depus juramantul,oricum si unii si altii se roaga lui Dumnezeu pt mantuire…DOAMNE AJUTA
Laura-optimista
decembrie 20, 2010 @ 2:17 pm
Da, minunat! M-au impresionat mult şi comentariile Denisei. 🙂
Astăzi Biserica face pomenirea Sfântului Ioan de Kronstadt. De asemenea, în calendarul ortodox, este pomenit, în ziua de 20 decembrie, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, care a fost ucis pentru Hristos din porunca împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.
wishmaster
aprilie 18, 2011 @ 8:39 am
Oare e posibil ca dorinta aceasta arzatoare de-a merge la manastire nascandu-se in sufletul unui rocker k mine (sa fie o chemare de la Dumnezeu, sau e doar o joaca de-a diavolului)…in sensul ca cei ca mine sunt iremediabili?
Admin
aprilie 18, 2011 @ 9:09 am
Nimeni nu e iremediabil.
Hristos a fost rastignit pe cruce cu doi talhari, doi oameni care au omorat si batut oameni pentru bani. Unul din ei l-a rugat pe Iisus, recunoscandu-i dumnezeirea:
„Pomeneste-ma Doamne cand vei veni in imparatia Ta!”
Domnul Hristos îi spune cu multă iubire iertându-i toate păcatele:
„Adevărat, adevărat îţi zic ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai!”
Wishmaster, eu personal am fost un om care s-a scaldat in multe pacate in tinerete, fiind un mizerabil, dar Dumnezeu m-a primit si s-a folosit de ravna mea in rau orientand-o in bine.
Foarte posibil ca gandul tau sa fie de la Dumnezeu, dar asta nu pot sti sigur. In schimb poti merge sa-ti marturisesti pacatele si sa vorbesti cu un preot, el te va ajuta dandu-ti sfatul cel bun.
Doamne ajuta!
Ana
aprilie 18, 2011 @ 9:14 am
Mergi
Pai gandul la manastire este legat de Dumnezeu. Mergi. Esti pe drumul bun. Mergi.
Ana
aprilie 18, 2011 @ 9:19 am
Admin, nu vazusem postarea ta cand am scris. Din ce scrie Wishmaster, eu am inteles ca vrea doar sa mearga la o manastire, nu sa se calugareasca. Oricum, spovedania este singura decizie buna, indiferent de gand.
wishmaster
aprilie 18, 2011 @ 9:22 am
Thx, am facut-o deja si mi-a zis sa imi termin facultatea (adica peste 2 luni) si dupa sa imi urmez inima, tot ce voiam sa stiu e daca acest gand poate venii si de la diavol in sensul k vrea sa te introduca printre acei oameni doar k sa le tulburi linistea; oricum am inteles opinia ta si iti multumesc pe aceasta cale….tine-o tot asa!
wishmaster
aprilie 18, 2011 @ 9:34 am
@Ana:Ideea e ca eu vreau sa merg si sa raman acolo, si implicit sa devin monah (asta dak voi fi destul de vrednic); eu voiam doar sa stiu daca acest gand poate fi si necurat avand in vedere faptul ca sunt un rocker de vreo 10 ani….that’s all 🙂
P.S.- Nu vb in necunostinta de cauza, stiu ce inseamna viata de manastire, cum prea bine realizez faptul ca e un drum fara intoarcere…
Ana
aprilie 18, 2011 @ 10:03 am
frumos
@wishmaster
Nu ai cum sa le strici linistea celor de la manastire. Stiu ca cel care merge la manastire intra intr-un program si intai e frate de manastire, deci nu e o decizie totala si mai are timp pana staretul sau duhovnicul sau ii da binecuvantarea sa se calugareasca (daca viata ii permite, daca nu are familie sau de intretinut vreun parinte bolnav etc).
Te felicit pentru gandul tau de a-ti inchina viata lui Hristos. Dumnezeu sa-ti ajute. Post usor in continuare si spor la studiu.
Doamne ajuta
wishmaster
aprilie 18, 2011 @ 10:11 am
@Ana: Multumesc mult, si sa fie pentru toata lumea acest post cu folos si cu adevarat revelator, cu precadere saptamana ce tocmai a inceput.
ellena
aprilie 18, 2011 @ 11:43 am
De catva ani imi sta gandul la manastire imi place foarte mult viata de manastire dar stiu foarte bine ca nu as face fata , de aceea in momentele mele de nedumerire mi-am spus: Doamne daca e sa merg si e voia Ta, Tu care pe toate le cunosti si cunosti si luptele si slabiciunile mele, convinge-ma Tu care e calea pe care trebue s-o urmez! De ceva timp am realizat ca parca s-a cam schimbat gandul meu acum… conteaza mult cauza pentru care iti indrepti gandul spre manastire caci dupa cum spune un parinte drag mie" nu te gandi ca in manastire scapi de ispite si de lupte, nu! acolo se accentuiaza luptelele tale si daca tu nu faci fata in lume n-o sa faci fata nici in manastire…"
Ma gandeam de multe ori ca in lume nu se poate trai ca in manastire , dar stiu ca ma inselam ,caci daca vrei sa urmezi lui Hristos poti sa o faci oriunde ai fi pe acest glob, nu poti sa fugi de propria ta persoana, asta e lupta pe care o duci toata viata fie ca esti mirean, fie ca esti calugar…
Dumnezeu sa ne calauzeasca pasii, oriunde s-ar indrepta acestia ,spre calea mantuirii si sa ne dea raspuns in vremea nedumeririlor ca astfel sa stim ce este bun pentru noi si ce ne este de folos!…
PS. De la ce manastire este imaginea din articol? minunata…
Admin
aprilie 18, 2011 @ 11:48 am
Salut Ellena,
De la Manastirea Sambata de Sus, pe drumul intrea Brasov si Sibiu.
Este minunat acolo!
Ana
aprilie 18, 2011 @ 12:32 pm
@Ellena
[quote]Ma gandeam de multe ori ca in lume nu se poate trai ca in manastire , dar stiu ca ma inselam ,caci daca vrei sa urmezi lui Hristos poti sa o faci oriunde ai fi pe acest glob, nu poti sa fugi de propria ta persoana, asta e lupta pe care o duci toata viata fie ca esti mirean, fie ca esti calugar…[/quote]
Asa este. Insa la manastire exista un alt ritm de viata, un program al slujbelor de la care poti fi nelipsit. Daca sambata dimineata vrei sa dormi mai mult, acasa se poate, dar la manastire clopotul, toaca si harnicia celorlalte maicute te trezesc din adormire:-). Acasa te poti intoarce pe cealalta parte.
Sunt multe diferente. Cred insa ca daca voi care aveti dorinta asta de a merge la manastire si daca viata va permite (nu aveti obligatii familiale), mergeti ptr o perioada mai lunga sa va intariti sufletul.
Maria Vicol
noiembrie 4, 2011 @ 12:25 pm
DINCOLO DE LUME – documentar cu Pr. Calistrat la Manastirea Barnova
http://www.youtube.com/watch?v=v1qprNqaRtE&feature=related
Teodora
noiembrie 4, 2011 @ 8:18 pm
@Ellena
Ai dreptate, Ellena,se poate trai si in lume intr-o anume masura in duhul vietii de manastire,dar mult mai greu si cu eforturi insutite…au fost si vor mai fi si de acum inainte oameni care sa traiasca in lume in feciorie,dedicandu-se rugaciunii,postului,ajutorii si slujirii oamenilor etc. Maica Siluana Vlad spunea ca si aceasta este un fel de monahism, o calugarie launtrica,in duh.
Este minunat ca simti in sufletul tau aceasta inclinatie si acest dor…sa te ajute Dumnezeu,daca o fi voia Sa, sa duci pana la capat aceasta dorinta!
Manastirea ofera alt fel de conditii pt viata duhovniceasca – fiindca oricat de slab si decazut ar fi monahismul zilelor noastre,totusi calugaria ramane calugarie…Iisus Hristos ieri,si astazi si in veci este acelasi, la fel ca si Harul Sau, pe care il trimite cu imbelsugare mai ales celor care au puterea sa se desprinda din valtoarea si placerile lumii si sa-si dedice viata slujirii Lui. Pt cine are chemare, viata manastireasca nu e grea, iar greutatile si ispitele inerente aduc cu ele si mari bucurii.