„Despre viaţa de familie şi diverse probleme ale vieţii contemporane” – Arhimandrit Arsenie Papacioc (recomandare de carte)

În tinereţe ne punem deseori întrebări despre căsătorie, familie şi despre creşterea copiilor. Ne gândim cum ar trebui să fie viitorul soţ/viitoarea soţie, cum ar trebui să se comporte atât faţă de noi cât şi de cei din jur. Eu mă întrebam zilele trecute dacă o persoană credincioasă se poate căsători cu cineva mai puţin credincios sau chiar deloc. Nu a trecut mult timp şi am găsit răspunsul la această întrebare oarecum dificilă, într-o carte cu totul specială: „Despre viaţa de familie şi diverse probleme ale vieţii contemporane.”(Arhimandrit Arsenie Papacioc)

Am terminat de citit cartea într-un timp scurt şi am înţeles din scrierile Părintelui Arsenie Papacioc, că e o mare ispită să te căsătoreşti cu cineva necredincios:

„Vin fete la spovedit şi scriu pe pomelnic numele iubitului. Şi le întreb:

— E credincios?

— Nu, începe şi el acum.

— Păi, nu-i o ruşine, acum, la 20 de ani, student fiind, începe şi el să se roage? Asta trebuia să o facă de mic copil! Băiatul acesta e primejdios! Vrei tu acum să-l încreştinezi pe el? (…) E o ispită!”

De asemenea, am înţeles că unicul scop al căsătoriei este mântuirea reciprocă. Foarte mulţi tineri consideră că a te căsători înseamnă a-ţi forma o familie, a fi fericit, a avea o viaţă plină de plăcere şi a fi într-un cuvânt, împlinit/împlinită. Nimeni nu contestă fericirea într-o căsătorie, dar scopul trebuie să fie mântuirea, după cum ne îndeamnă Părintele Arsenie: „Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Aşa că, dragii mei, o căsnicie se poate întemeia pe o iubire adevărată şi pe o coordonată exclusiv creştină.”

Ce ar trebui să înţelegem printr-o coordonată exclusiv creştină? Acelaşi drum spre Hristos şi în Hristos. Dacă viitorul soţ/viitoare soţie nu merge la Biserică, nu se spovedeşte la un duhovnic, nu se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, dacă nu ţine post şi mai ales – dacă în inima acelei persoane domneşte o nepăsare colosală faţă de Dumnezeu, acea căsnicie nu va rezista. Acea iubire, mai precis, nu va rezista. De ce? Pentru că Dumnezeu este iubire şi ne porunceşte: „să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13,34) Iar ca să ajungem să iubim cu adevărat o persoană, fie că ne va fi pe viitor prieten/ă sau viitor soţ/viitoare soţie, este nevoie de o mare pregătire lăuntrică.  Este nevoie de acea văpaie care să ardă înlăuntrul nostru permanent!

Tot în această carte am descoperit că: „iubirea nu are nici început, nici sfărşit” şi că de fapt aceasta este semnificaţia verighetei. Iubirea necontenită, desăvârşită, eternă. Oare cum poate cineva să cunoască această iubire dacă nu L-a cunoscut mai întâi pe Mântuitorul Hristos?

Am învăţat de la Părintele Arsenie Papacioc faptul că: „e o mare greşeală să te îndrăgosteşti de un băiat sau de o fată şi să punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu!”. Dacă ne vom rezuma la asta, ne vom degrada duhovniceşte. Iubirea nu va avea durabilitate. „Frumuseţea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumuseţea creştină din fiecare, pentru fiecare.” Nu putem fi frumoşi în interior dacă nu îL avem pe Hristos. Dacă nu trăim în Hristos şi pentru Hristos: „Să recunoşti că eşti fiul lui Dumnezeu şi atunci trăieşti viaţa în Hristos. Fără a fi prezenţi în Hristos, suntem morţi. Numai împreună cu El suntem vii.”

Poate mulţi tineri vor zice: „Sunt sigur/ă că mă iubeşte această persoană, chiar dacă nu e atât de credincioasă!” Tot Părintele Arsenie Papacioc ne luminează, învăţându-ne că: „nu există niciun fel de siguranţă, de percepere în viitor, de sens, de scop, dacă nu există Dumnezeu.” Aşadar, nu trebuie să ne grăbim atunci când  vom forma o relaţie de prietenie, care va avea ca scop ulterior căsătoria. Trebuie să cercetăm cu atenţie persoana întâlnită, deoarece: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”ne învaţă Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni.

De ce e musai ca o relaţie de prietenie să aibă ca scop căsătoria? Fiindcă: „Relaţia de prietenie nu se face numai din dorinţa de a avea o relaţie, ci cu scopul unei căsătorii.” Să întipărim în inimile noastre aceste cuvinte extrem de importante ale Părintelui Arsenie Papacioc.

Dacă veţi citi această carte veţi înţelege nu doar lucruri legate de căsătorie şi familie, ci veţi înţelege şi că oamenii se tem cel mai mult de suferinţă. Dar oare de ce a fost ea îngăduită de către Dumnezeu? Ne explică Părintele Arsenie: „Dumnezeu cu orice chip prin suferinţă îl face pe om să reuşească să stea de vorbă cu sine mai precis decât în orice altă situaţie; să se cunoască pe sine, să se compare, să-şi dea seama că există Evanghelia de la care nu ne putem abate, că e pentru toată lumea, nu numai pentru unii (…). O suferinţă nu şi-a atins scopul ‘terapeutic’ dacă n-ai ieşit cu un folos duhovnicesc din ea (…). Dumnezeu îţi atrage atenţia printr-o boală, prin te miri ce, ca să devii mai bun. Pentru că oricât ai fi de bun nu eşti destul de bun.”

Dragii mei, vă îndemn cu prietenie şi cu drag să citiţi această carte scrisă de Părintele Arsenie Papacioc. Nu veţi regreta şi în plus, veţi rămâne cu foarte multe lucruri frumoase şi utile. Vă vor fi de folos informaţiile găsite în paginile cărţii şi vă veţi bucura că aţi ales să o citiţi.

(Georgiana)