Către cei necăsătoriți: V-ați gândit vreodată să alegeți viața în feciorie (curăție)?

Cred că nu greșesc dacă spun că în vremurile de astăzi, poate ca niciodată în istoria umanității, numărul persoanelor necăsătorite în lume este foarte mare, atât în rândul bărbaților cât și în cel al femeilor. În România conform statisticilor jumătate din populația țării are statutul: de necăsătorit(ă), divorțat(ă) sau văduv(ă). Vă dați seama?, undeva la 9-10 milioane de români trăiesc în acest fel!

De ce atât de multe persoane singure? Sunt multe motive și toate le regăsim în stilul de viață al societății noastre din ce în ce mai secularizate (dez-îndumnezeite).

De la începerea „vieții” sexuale din adolescență la dependența de pornografie, de la dorința de a face cât mai multe studii până la o strategie educațională fără Evanghelia lui Hristos. De la căutarea unei vieți pline de plăceri și cât mai confortabile la depărtarea de greutățile vieții de familie (muncă, casă, copiii, griji, etc.). De la dorința de a avea o carieră la dorința de a câștiga bani ușor, de la ateism și evoluționism la influențele negative ale internetului și tehnlogiei, și așa mai departe, lista ar putea continua mult. Toate singurătățile oamenilor își au cauza principală în depărtarea tuturor de Dumnezeu și în neascultarea față de poruncile iubirii Lui.

E multă suferință în rândul fetelor și băieților necăsătoriți, mai ales a celor trecuți de 30-35 sau 40 de ani. Stând în mijlocul atâtor persoane necăsătorite văd că e o presiune enormă care apasă pe mintea și inima lor.

De unde această presiune? De la familie și prieteni, de la societate, unii cred că și de la Dumnezeu (dar nu e așa, căci El ne-a dăruit libertatea) și de la Biserică. Această „presiune” este bună până la un punct căci îndeamnă la întemeierea unei familii și la o viață în rânduială pentru cei ce ard de pofta trupească, departe de curvie și păcate grele. Dar de la un punct încolo devine dăunătoare.

Ei simt că dacă nu se vor căsători își vor rata viața, că nu se vor putea mântui, că nu vor avea sens, că nu vor avea bucurii. Această percepție asupra vieții prin care căsătoria ne aduce fericirea nu este una biblică. Fericirea ne-o aduce viața curată alături de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel și mulți alți sfinți stâlpi ai Bisericii o confirmă. Vezi mai jos.

Citind astăzi capitolul 7 din Întâia Epistolă către Corinteni m-a surprins să-L aud pe Sf. Apostol Pavel spunând de patru ori că bine este oamenilor a trăi în feciorie / curăție, fără să se căsătorească. Se pare că uităm asta foarte ușor, dar cuvântul Domnului spus prin gura plină de Duhul Sfânt al lui Pavel, are putere să întărească inimile noastre.

Întrebat fiind de corintenii abia încreștinați dacă se cuvine bărbaților a se depărta de femeile lor, el răspunde

prima dată:

„Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.” (1 Corinteni 7, 1-2)

Iar Sfântul Teofilact al Bulgariei explică:

Zice: Binele cel dintâi și biruitor al oricărui om – atât al celui de rând (deci nu numai al aceluia ce urmează a se preoți, precum rău au înțeles unii), cât și al celui ce urmează a ajunge sfințit – binele cel dintâi și cel mai înalt – zic – al fiecărui om este acesta: a nu lua femeie nicidecum, ci a păzi fecioria. Însă – zice – lucrul cel mai sigur și care ajută neputincioasa fire a oamenilor este nunta, adică a-și lua omul femeie legiuită – după cum arată mai jos (în versetul următor).

Sunt sigur că o parte din cei necăsătoriți din diferite motive, ar putea alege să trăiască în feciorie / curăție alături de Dumnezeu până la sfârșitul vieții și le-ar fi mult mai ușor. Când zic feciorie mă refer la situația în care nu au căzut în păcate trupești și să continue așa, iar când zic curăție mă refer la situația în care au cunoscut păcatele trupești dar de acum înainte vor să trăiască viață curată fără să mai desfrâneze. Cum să trăiască în feciorie? Acasă la ei, dar ancorați puternic în viața parohiei lor, sau intrând în mănăstire, dar ambele cu dor și drag de Dumnezeu și iubire de oameni.

Apoi Sf. Apostol iarăși zice

a doua oară:

„Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.” (1 Corinteni 7, 8)

Sfințitul Teodorit explică:

„Ardere” nu numește supărarea poftei, ci înrobirea sufletului și covârșirea spre mai rău. Deci zice: Dar – dacă nu puteți răbda lovirea poftei, ci sufletul vă e neputincios către lupta aceasta, pentru că nu aveți osârdie fierbite către cele bune – nimeni nu vă oprește a vă căsători.”

Iar o notă explicativă a cărții „Tâlcuirea Epistolei Întâi către Corinteni și Epistolei a Doua către Corinteni” scrisă de Sfântul Teofilact al Bulgariei zice:

„Deci – dacă omul nu s-ar supune poftei cu mintea, și dacă ar avea bărbăție duhovnicească și osârdie spre cele bune, și dacă ar iubi fecioria cu tot sufletul – el ar putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, să gonească lovirile gândurilor trupești și să potolească aprinderea poftei. Și astfel ar putea să aleagă viața întru feciorie, crezând cu adevărat că, pentru puțina bântuire ce suferă de la trup, și pentru lupta ce o cearcă, are să primească de la Dumenzeu strălucite cununi.

Iarăși Sfântul Apostol Pavel spune

a treia oară:

„Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.” (feciorelnic adică, 1 Corinteni 7, 25-26)

Iarăși  Sfântul Teofilact al Bulgariei explică:

După ce ne-a iscusit cu învățăturile sale despre întreaga-înțelepciune, Apostolul se suie acum la isprava cea mare a fecioriei, și zice că Domnul nu a legiuit și nu a dat poruncă pentru feciorie, ci numai a zis că cine poate și voiește, acela să și-o însușească: „Cel care poate întelege, acela să înțeleagă!” (Matei 19:12). Deci – zice Pavel – nici eu nu cutez a porunci cuiva sã pazească fecioria, pentru că aceasta este mare și primejduitor lucru. Dau însă sfat, căci și eu m-am învrednicit, din mila lui Dumnezeu, „a fi credincios”, adica a fi un apropiat al lui Dumnezeu, vrednic de a mi se încredința tainele Lui. Încât – zice – după socoteala mea, e bine a fi omul depărtat de nuntă și a nu se căsători, din princina nevoii acesteia de față, adică a greutăților și nevoilor care urmează nunții, a necazurilor și grijilor căsătoriei, și din pricina necurăției.

Iarăși Sfântul Apostol Pavel spune

a patra oară:

„Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.” (1 Corinteni 7, 27-28)

Sfântul Teofilact explică:

Pe de altă parte, prin „dezlegare”, se înțelege și simpla slobozire de femeie, chiar și a celui neînsurat vreodată. Însă findcă spune cã cel „dezlegat de femeie” nu trebuie sã caute femeie să se însoare, ca sã nu se creadă că aceasta e poruncă pentru ca oamenii sã urmeze numaidecît fecioria- Apostolul zice mai departe ca acei creștini care s-au însurat nu au păcătuit. Bagă de seamă însã cum, pe de lături și în chip ascuns, dumnezeiescul Apostol îi îndeamnă pe oameni către feciorie, numind nunta „legătură” și lanț, iar fecioria „dezlegare” și „slobozenie” !

Pentru toate acestea dar hotărăște Sfântul Grigorie al Tesalonicului că mult mai lesniciosă (ușoară) este viața întru feciorie decât cea întru nuntă:

”Dacă îi pasă cuiva de mântuirea sa, să trăiască întru feciorie, aceasta fiind mult mai odihnitoare decât viața întru căsătorie” (Cuvânt pentru Xenia)

Multe sunt binefacerile fecioriei. Fericitul Ieronim zice cã

,,fecioria este jertfa pentru Hristos si e asemenea viețuirii îngerești”.

Sfântul Atanasie cel Mare zice că

„este bogăție necheltuită, cunună neveștejită, lăcaș al lui Dumnezeu, petrecere a Sfântului Duh, mărgăritar neprețuit, biruință asupra iadului și asupra morții.”

Fericitul Augustin zice:

„Fecioareasca petrecere este petrecere îngerească și este cugetarea, în trup stricăcios, a veșnicei nestricăciuni.”

Sfântul Ignatie, în epistola către Tarsieni, le numește pe fecioare „preotese ale lui Hristos”. Sfântul Ambrozie îi numește pe bărbații feciorelnici „mucenici”. Sfântul Ciprian a numit fecioria „trandafir al Bisericii”.

Sfântul Grigorie Teologul zice în stihurile sale că fecioarele urmează fecioria dumnezeieștii Treimi și că se numesc ”fecioare” fiindă aleargă la Fecioara și Maica lui Dumnezeu, pe aceea urmându-o.

Sfântul Filip, apostolul și diaconul, avea în casa sa patru fiice fecioare, care prooroceau precum arată Faptele Apostolilor, cap. 21. Prin îndemnarea Sf. Ap. Pavel , Sf. Tecla a ales fecioria (după Sf. Ambrozie în Cartea despre feciorie). Și Sfânta Ifighenia, cu îndemnarea Sf. Apostol Matei, a rămas întru feciorie (după Avdia). Sfânta Flavia – fiica lui Clement, senatorul roman – s-a lipit de feciorie, cu îndemnarea Sfântului Clement al Romei.

Feciorelnicii și fecioarele se află sus, în muntele lui Dumnezeu, și urmează Mielului oriunde ar merge, conform Apocalipsei (14, 1).

În stihurile sale Sf. Grigorie Teologul zice că a văzut două femei împodobite îmbrățișându-l pe el, care erau Fecioria și Înțelepciunea, de vreme ce înțelepciunea este unită cu fecioria, iar cel ce dorește a ajunge înțelept trebuie să fie neînsurat și fecior ori feciorelnic.

Iar Sfântul Grigorie al Nyssei zice:

”De aceea socotesc că și izvorul nestricăciunii, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, nu a intrat în lume prin nuntă, ca să arate prin chipul înomenirii această mare taină, anume că singură curăția este îndestulă a primi venirea lui Dumnezeu, care într-alt chip nu este cu putință a se isprăvi cu toată scumpătatea, fără numai de s-ar înstrăina cineva pe sine desăvârșit de trupeștile patimi” (Cuvânt despre feciorie, cap.II, tomul al III-lea).

Despre aceasta Isidor Pelusiotul a zis: că

„feciorelnicii se aseamănă cu soarele, iar cei căsătoriți cu stelele” (epistola 115).

Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

„Cu atât e mai presus fecioria de nuntă, cu cât e mai sus cerul de pământ.”

Sfântul Atanasie cel Mare numește nunta „cale măsurată și lumească”, iar fecioria o numește ”cale îngerească și nesfârșită” (în scrisoarea către Amun).

Vorbind despre părinții care vor să-și mărite fetele fecioare, Sf. Apostol Pavel spune că bine face dacă n-o mărită.

„Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.” (1 Corinteni 7, 28)

Dacă ar fi să vorbim despre viața în feciorie / curăție ar trebuie să înșirăm sute sau poate chiar mii de pagini de laudă aduse de sfinții Bisericii noastre. Oare chiar este nepotrivit acest fel de a viețui astăzi? Dar oare nu era la fel de nepotrivit în vremea Domnului și a apostolilor când trăiau într-un imperiu păgân și desfrânat și idolatru?