Viața mea desfrânată
Buna tuturor! As dori sa va povestesc si eu cateva momente din viata mea care au transformat trupul meu, templul lui Dumnezeu,intr-o mocirla și un loc pentru desfranari. De la o varsta foarte frageda, inainte de varsta de 10 ani, am inceput sa practic pacatul malahiei, ma jucam tot felul de lucruri desfranate cu verisoarele mele,nu intelegeam multe lucruri, dar mai vedeam filme porno la televizor si cu acestea ma indeletniceam, cu regret va spun ca de mica ma umplusem de asemenea murdarii…
Timpul a trecut si crescusem, incepusem sa ma apropii de Dumnezeu si sa doresc o viata mai curata, doar ca locurile unde o cautam nu erau bune. Incepusem sa merg la discoteca inca de pe la varsta de 12 ani iar acolo mi-am facut primul prieten pe care l-am sarutat. Nu vedeam nimic rau in asta, apoi a urmat altul pe care l-am iubit, dar ma parasise pentru ca dorea sa fie liber si sa poata bea (acesta era un motiv), apoi suferisem mult si ma apropiasem de Dumnezeu, doar ca ma amageam crezand ca nu e nimic rau in a ma saruta, asa ca incet incet am oferit teren de la un sarut la o mangaiere, apoi am fost acasa la un prieten si faceam tot felul de jocuri perverse crezand ca nu e nimic grav atata timp cat imi pastrez virginitatea. Dar fecioria mea de mult era pierduta…
Nu aveam pe nimeni care sa ma indrume daca e bine ceea ce fac, aveam un parinte care ne spovedea pe toti in clasa ori ma rusinam sa zic acestea cand eram singura cu parintele si de aceea patima tot crestea in mine, iar eu consideram ca nu e asa grav…
De aceea, cine va citi aceste randuri si inca nu a cazut in acestea, aveti grija fratilor, ca inca de la un sarut v-ati pierdut intreaga lupta, nu va amagiti! Mai bine sa se taie ispita de la radacina, ca asa ne amageste vrajmasul ca „las’ ca nu e asa rau daca il saruti sau daca il mangai”, dar el stie ca atunci cand incepi si gusti din placere greu te mai poti abtine!…
Asa, fratii mei, m-am amagit de-a lungul timpului, chiar daca in tot acest timp am cunoscut persoane bune, am citit carti ortodoxe care imi dadusera puterea sa aspir la o viata crestina, chiar imi doream sa pastrez virginitatea mea ca sa ascult de Hristos, nu mai doream sa cad vreodata in pacat, vedeam cea mai mare bucurie si implinire in a-mi pastra virginitatea, dar la varsta de aproximativ 19 ani am cazut cu un baiat. Visam de mult sa am o relatie serioasa si de durata, dar nimeni nu dorea daca nu ma daruiam. Asa m-am amagit crezand ca voi avea relatia mea mult asteptata, dar ma amagisem! El isi dorea doar trupul meu si nici nu credea in Dumnezeu! In plus dorea sa-i fac si alte blestematii, pe care nu le acceptam, iar atunci m-am desteptat! Am plans continuu si am cerut iertare de la Dumnezeu, ma gandeam la ce era mai rau, daca raman insarcinata, mai ales ca urmam un liceu militar. Toate fetele vorbeau de sex si doream sa incerc si eu, caci eram singura fata din camera care inca mai eram virgina, ma amagise vrajmasul cu tot felul de ganduri si de aceea am incercat…
Atunci am renuntat la el, nu am mai dorit nicio relatie, dar in timp ma „vindecasem”, iarasi mergeam in discoteci, beam, dansam si ispiteam prin tinutele si corpul meu. Arat destul de bine si puteam atrage orice barbat pe care mi-l doream, iarasi ma sarutam si nu ma mai gandeam la consecinte, ma gandeam doar la cum sa-mi satisfac poftele. Am mai cazut iarasi, eram slaba, nu mai puteam lupta ca inainte cand ma opream dupa un sarut. Acum era atfel, caci dupa ce cazi in pacat greu te mai poti abtine. Ce frumoasa era virginitatea, iar acum ma simt asa slabita, toate sunt stricate in mine, am pierderi de memorie, sufar de egoism, nu am incredere in mine, sunt pesimista…si altele…sufar din orice!
Mereu am tins la o viata mai buna si am dorit sa renunt la ceea ce am facut, sa uit totul. Chair daca toata viata a fost o mizerie, Hristos a fost cu mine si m-a iubit asa cum sunt, m-a sprijinit, m-a ridicat si toate astea mi-au dat putere sa trec peste, asa ca desfranata aceea care i-a spalat picioarele cu lacrimi si le-a sters cu parul ei, asa doresc sa fac si eu, singura mea cale de salvare sete pocainta…ma iertati daca v-am scarbit cu viata mea, dar simteam ca trebuie sa o spun si sa alarmez pe altii care inca mai sunt virgini sa nu cada prada vrajmasului care vrea sa ne amageasca prin tot felul de ganduri! Sa lupte prin rugaciune si spovedanie sincera, sa fuga de ispite, sa se nevoiasca cu fapte bune pana trece ispita, orice dar numai sa nu cada, pentru ca dupa cadere lupta e mult mai grea, chiar extrem de grea!!! Va implor sa luati aminte la aceste vorbe ca vi le spun din suflet si va iubesc si va respect pentru viata pe care o duceti pentru ca si eu mi-am dorit-o dar am fost slaba si neincrezatoare!
Acum imi doresc sa duc o viata placuta lui Dumnezeu, si sa-mi gasesc o persoana care ma iubeste si isi doreste o viata curata si sa astepte pana ne casatorim. E greu, dar trebuie sa am rabdare si am nadejdea in Dumnezeu ca imi va darui acea persoana. Stiu ca ma iubeste si de aceea il iubesc foarte mult! El m-a iertat, dar eu trebuie sa nu mai gresesc! Doresc celor feciorelnici multa tarie si multe binecuvantari de la Domnul ca sa reziste pana la final, iar celor cazuti ca mine, nadejde ca sa se ridice si sa continue lupta pentru ca Hristos pentru noi s-a rastignit si pe noi ne iubeste si ne asteapta…asa ca tineti minte cu zicea parintele Siluan: ȚINETI MINTEA IN IAD ȘI NU DEZNĂDĂJDUIȚI!
Domnul sa fie cu fiecare dintre noi și sa ne primească pe toți in Rai unde iubirea si fericirea e vesnică! mă iertați pentru tot (mai ales pentru exprimarea mea).
(Alexandra, 21 de ani)
pau
decembrie 7, 2010 @ 2:55 pm
eu te admir foarte mult. pentru ca esti o luptatoare. sa nu fii trista! orice s-ar intampla, Hristos e cu tine. iar ispita devine ispita cand ii permiti tu sa devina..dar banuiesc ca lucrurile astea deja le stii..;-)) iti doresc din suflet sa ai parte de bucurii si fericire intru Hristos! si iti multumim pentru curajul de a scrie si pentru dragostea ta revarsata peste noi ! iertati-ma daca am suparat!
Maria-Constanta
decembrie 7, 2010 @ 7:09 pm
Poate daca am fi mai apreciati(si de lume si de biserica) atunci cand nu sumtem desfranati sau buni la suflet poate ca ar fi mai multa lume care s-ar feri de pacate.
florin
decembrie 8, 2010 @ 7:10 pm
Este de admirat si curajul Alexandrei de a ne impartasii din viata ei.Poate daca ar fi mai apreciati cei care nu sunt desfranati ar inmugurii in sufletul acestora slava desarta care mai mult rau aduce.
Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii sale sa ne intareasca cugetul nostru sa ajungem oarecum ca si Sfantul Simeon cel nebun pentru Hristos sa nu ne mai afecteze poftele trupesti oricata necuratie am vedea.
Iertati-ma pentru cuvintele mele! Dumnezeu sa ne ajute!
Georgi
decembrie 9, 2010 @ 10:04 am
Multumesc pt marturisire. te iubesc. Domnul sa ti ajute
cosa_alin
decembrie 9, 2010 @ 11:18 am
critica pentru dramatism
eu inteleg cum e sa fii intr-o astfel de situatie, apreciez sinceritatea si, mai mult, respect experienta ta de viata si intelepciunea dobandita in urma ei, dar iarta-ma daca sunt critic deoarece nu sunt de acord cu declaratia ,,inca de la sarut ai cazut". sunt milioane de povesti ale unora care s-au sarutat….si nu au cazut. 🙂 problema in cazul tau era ca erai prea impatimita si orice gest iti trezea in tine poftele, dar altii poate nu au aceleasi probleme, poate nu in masura aceasta si atunci e grav sa spui ….sarutul = cadere. 🙂 nu de alta…dar s-ar putea sa nu mai vrem sa mai sarutam pe nimeni de frica, iar atunci cadem in celalalta extrema. dragostea este normala si la fel anumite gesturi de tandrete. pacatele incep un pic mai tarziu, nu chiar la sarut. e drept – poate sa iti vina ispita in minte, dar asta nu e neaparat un pacat si nu e neaparat din vina ta. Recomand Danion Vasile pentru subiectul – ,,ce e normal inainte de casatorie" Sarutul nu e un pacat! ca din cauza altor patimi, sarutul te starneste…e alta mancare de peste, dar s-ar putea ca nu toti sa aiba problemele tale.
Georgi
decembrie 9, 2010 @ 11:34 am
@COSA_ALIN
Multumesc ca m-ai linistit… >:D
upside down
decembrie 9, 2010 @ 11:36 am
Doresc sa va adresez si eu o intrebare – daca este prea indrazneata va rog sa stergeti comentariul si sa ma iertati – ce insemna [i]normalitate sexuala?[/i] Am avut unele discutii cu prietenii si trebuie sa recunosc ca m-au dat peste cap, practici care mie mi se par scarboase („alternativele sexuale”, fetisurile) sunt considerate firesti, iar eu pt ca nu am acceptat niciodata sa le fac sunt inapoiata si . Cand aud de avort mi se zbarleste parul pe mine dar 90% din femeile pe care le stiu au facut minim unul,restul sunt de acord cu el ,inclusiv cei din familia mea. Chiar nu voi putea sa „tin” un barbat langa mine daca nu-i fac toate capriciile, sau daca nu-l las sa se duca si la altele din cand in cand?asa cum mi s-a zis?
Am trecut de adolescenta de cativa ani si aveam impresia ca pot desebi normalul de anormal dar ma simt nevoita sa cer si parerea altora. imi cer scuze daca deranjez!
Apocalyps
decembrie 9, 2010 @ 12:06 pm
@upside down,
[i]”Chiar nu voi putea sa „tin” un barbat langa mine daca nu-i fac toate capriciile, sau daca nu-l las sa se duca si la altele din cand in cand?asa cum mi s-a zis?”[/i]
Cred c�, decizia iţi aparţine.Ca s� g�se�ti un b�rbat crendicios soţiei,mai întâi el trebuia s� cread� în Dumnezeu �i s� p�zeasc� porunciile Lui,la fel �i tu trebuie s� tr�ie�ti în credinţ� c�tre Dumnezeu.Fiind c� legile Domnului sunt pentru noi,ca s� tr�im în adev�r �i iubire adev�rat�.�i eu îmi pun întrebare,de voi g�si pe cineva care se p�ze�te de relaţii intime înainte de c�s�torie,�i care i�i dore�te de a fi fidel� partenerului,a�a cum m� p�zesc �i eu,ca s� fiu fidel tot restul vieţii mele.
Saurian
decembrie 9, 2010 @ 1:11 pm
@cosa-alin: Tu spui că sărutul nu e păcat. Oare? Dacă fecioria unei fete e asemănată cu un ou sărutul se poate compara, după păr. Savatie Baştovoi, ca şi cum ai împunge oul cu un ac ( cea mai puternică barieră a fecioriei a fost spartă prin sărut. Părerea mea e că şi unele atingeri sparg o anumită barieră a fecioriei. Noi în societatea noastră atât de stricată nu prea cunoaştem pe cineva fecior sufleteşte şi trupeşte cu adevărat). Spunea păr. Savatie că mai mare e drumul de la nici un gest la sărut decât de la sărut la actul sexual. Mai spunea acest părinte că astfel de săruturi sunt date patimii şi nu persoanei iubite. Mulţi duhovnici îmbunătăţiţi nu sunt de acord cu sărutul dintre tineri, ba mai mult ei nu sunt de acord nici cu mângâierile şi altele de gen. Lucrurile sunt foarte complexe dar sărutul dacă e acceptat e doar ca un pogorământ. În mod normal săruţi doar pe soţ. Aici pe site era undeva răspunsul întrebării: "Cum îmi sărut iubitul/iubita?" Şi se spunea ceva de genul că acel sărut se naşte din adâncul inimii şi e doar pentru cel ales. Păr. savatie iarăşi spunea că atunci când săruţi pe soţie trebuie să fie ca şi cum ai săruta o icoană.
Apocalyps
decembrie 9, 2010 @ 2:21 pm
@Admin,
Scuză te rog,dar spre devieri m-am îndreptat în privinţa mesajului postat recent?
cosa_alin
decembrie 9, 2010 @ 9:01 pm
raspuns
@saurian
de acord cu ce spuneti. cunosc afirmatia parintelui savatie. discutia e un pic mai spinoasa si a imparte marii duhovnici in 2: o categorie a celor ce vor sa impuna viata duhovniceasca si inaltimile monahale in viata de familie; si o alta categorie a celor ce spun viata de familie trebuie traita ca familie si nu ca viata monahala. adica daca eu sunt casatorit, e clar ca am ales sa ma mantuiesc prin familie, iar daca am facut acest pas, trebuie ca sa am o sotie pe care sa o iubesc si careia sa imi manifest dragostea. dragostea din familie nu e pacat atunci cand e binecuvantata, dar nu poti sa iubesti intr-un mod monastic. unele lucruri tin de dragoste si de manifestarile ei, anumite lucruri sunt normale si necesare intr-un cuplu care se pregateste de casatorie. Daca iti iei nevasta trebuie sa iti placa totul la ea, nu doar cum gandeste. Trebuie sa iti placa si corpul ei, fara ca prin asta sa cazi in pacate sau patimi. totul e normal si lasat de Dumnezeu. Nu intersectati preceptele vietii monastice si a modului ingeresc de a trai cu cele normale, omenesti, mai trupesti…lasate tot de Dumnezeu prin acel ,,inmultiti-va", e ceva firesc. amandoua cai sunt bune si placute lui Dumnezeu. Una e mantuirea in manastire si viata in singuratate, si alta e viata in cuplu si tot ce implica ea, pornind de la faptul de a-ti placea tot ce tine de persoana de langa tine, ajungand la nasterea de prunci si viata de familie in general.
taberele sunt impartite, de aceea sfintii parinti recomanda ca un cuplu sa se spovedeasca la preoti de mir, deoarece ei cunosc problemele vietii de cuplu. nu le incurca. de aceea recomand Danion pentru ca el s-a confruntat cu aceasta problema si o discuta in cartile lui – ce e normal in viata de cuplu, disputa intre duhovnici. cititi pentru a avea o imagine de ansamblu. surprinzator – amandoua puncte de vedere sunt corecte (din motive diferite, e drept) si amandoua sunt placute lui Dumnezeu.
Saurian
decembrie 10, 2010 @ 1:43 pm
@cosa-alin: Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Nu spun că nu sunt duhovnicii ce sunt puţin mai habotnici dar în problema asta nu e vorba de respectivul caz. Şi în plus nu sunt de acord cu această împărţire a duhovnicilor sau împărţirea drumului căsătorie faţă de călugărie. Drumul e acelaşi dar diferă doar în forma exterioară ( vezi la ultima conferinţă a păr. Rafail Noica ce a vorbit despre căsătorie şi monahism ).
Spui că "-)ragostea din familie nu e păcat dacă e binecuvântată" şi vreau să te întreb: în ce constă binecuvântarea lui Dumnezeu? Oare nu în Taina Cununiei? Şi atunci cum poţi să spui că sunt bune anumite gesturi trupeşti în afara căsătoriei? Spui că ceea ce simţiţi unul pentru altul e dragoste şi nu patimă? Atunci căsătoriţi-vă mâine. De ce nu o faceţi? De ce nu eşti de acord să-ţi asumi responsabilitatea în primul rând? E o vorbă ce o aud deseori: întâi trebuie să vină Crucea şi apoi Taborul. Dar firea noastră stricată vrea să se îndulcească cât de mult poate cu Taborul şi să amâne Crucea cât de mult. Nu spun prin asta că iubiţii care se mângâie sau se sărută ajung în iad ci doar că este totuşi un păcat şi acceptarea acestor gesturi din partea unui duhovnic trebuie să fie doar ca un pogorământ datorat vremurilor stricate pe care le trăim.
Spui că "-)ragostea din familie nu e păcat dacă e binecuvântată" – deci să înţeleg din asta că dacă nu e binecuvântată respectiva dragoste atunci e păcat? Orice dragoste dacă e curată e binecuvântată precum orice păcat nu poate fi binecuvântat. Până la urmă în ce constă căsătoria? În a-ţi asuma nişte responsabilităţi şi a te hotărî să mergi cu cineva pe drumul mântuirii. Tu nu te căsătoreşti ca să iubeşti pe cineva pentru că Dumnezeu chiar ne cere să iubim cât de mult. Noi pe ce anume facem atâta caz? Pe gesturile trupeşti ce au ca finalitate actul sexual ce duce la naşterea de copii. În momentul în care atingi pe cineva fără să existe această poftă în tine atunci dragostea ta e curată şi poţi să ai aceste gesturi şi faţă de un bărbat ca tine. Dacă ţi se pare scârbos să te porţi cu un bărbat aşa cum te comporţi cu cea pe care o iubeşti atunci tu nu simţi dragoste ci poftă (să nu mă înţelegi greşit: vreau să spun că dacă acea fată ar fi un băiat ai avea aceleaşi gesturi fizice faţă de ea). O poftă sexuală ce Dumnezeu a sădit-o între bărbat şi femeie. Iar pofta sexuală a fost sădită doar pentru conceperea copiilor. Dragostea nu trebuie să ţină cont că celălalt e bărbat sau femeie. Să îţi dau un caz concret ce mi s-a întâmplat. La un moment dat simţeam că îmi iubesc duhovnicul ca pe fata de care sunt îndrăgostit sau altfel spus că eram îndrăgostit de duhovnicul meu. Dar orice gest trupesc ce îmi venea în minte în legătură cu acel om îmi provoca scârbă. Adică pofta era îndreptată normal spre genul feminin dar dragostea nu ţinea de gen. Să nu spun că în exprimarea ta când spui că trebuie să îţi placă şi corpul ei sună a ceva pătimaş. Ce fată s-ar simţi măgulită dacă i-ai spune că îi iubeşti şi corpul ei? Te-ar trata ca pe un tăuraş în călduri. De ce? Pentru că ele apreciază dacă le iubeşti indiferent de corpul lor. Dacă greşesc să mă corecteze persoanele de gen feminin ( dar din experienţa mea cu fete credincioase sună foarte urât ).
Spui iarăşi că din cauza acestor lucruri Sfinţii Părinţi recomandă pe preoţii de mir să spovedească pe cei căsătoriţi. Să ştii că nu e motivul pe care l-ai spus tu. Ci e altul. Un călugăr nu ştie cum e viaţa atunci când ai de muncit pentru familie, de crescut copii şi toate grijile astea şi cât de mult te obosesc. Poate nu eşti în stare să faci acatiste şi slujbe ca un călugăr deoarece nu îţi permite timpul sau te obosesc prea tare grijile vieţii. Şi în acest fel e de preferat un preot de mir să fie cel care sfătuieşte. La fel dacă apar unele probleme în familie e de preferat un preot de mir care poate să privească situaţia mai clar din unghiul celorlalţi. Sau poate preoţii de mir pot să fie mai îngăduitor cu cei căsătoriţi căci ştiu ce ispite mari sunt în lume. Dar faptul că preoţii de mir sunt mai îngăduitori sau fac pogorăminte nu înseamnă că păcatul nu mai e păcat şi virtutea nu mai e virtute. Ţi-aş recomanda să citeşti:
http://sfappetrupavelandrei.wordpress.com/2010/12/08/primavara-iubirii-sfaturi-despre-prietenie-si-casatorie/
http://sfappetrupavelandrei.wordpress.com/2010/07/10/despre-iubire-si-sexualitate/
cosa_alin
decembrie 10, 2010 @ 5:21 pm
@saurian
doar pentru ca tu nu esti de acord nu inseamna ca e neaparat asa. cum ziceam, suntem din tabere diferite. Tu vezi casnicia foarte monastic si o privesti asa cum traiesc ingerii…in ceruri. dar noi aici pe pamant ne casatorim si ne insuram 🙂 e drept si ai dreptate in tot ceea ce zici. e modul ingeresc de a privi lucrurile. cei care privesc astfel lucrurile de obicei aleg calea monahismului pentru ca vor ca lupta lor sa se duca la alt nivlel, un nivel mult mai duhovnicesc si mult mai in detaliu. de aceea monahul se aseamana ingerilor pentru ca incearca sa duca viata lor. Din acest punct de vedere daca analizezi lucrurile ai perfecta dreptate. totul este pacat. orice gand, orice gest e un pacat deoarece tu ti-ai asumat aceasta lupta impotriva gandurilor de orice fel si impotriva lucrurilor care de indeparteaza de Dumnezeu, sau chiar iti iau gandul de la El. 🙂 e partida monasticilor.
dar te rog, nu incerca sa impui celor care nu sunt pregatiti si nu vor sa duca acest razboi, acest tip de viata. nu e singurul mod in care ma pot mantui.
celalalta modalitate e viata de familie, ori in viata de familie e diferita de cea monastica. dragostea intre soti nu e deloc ca si cea intre doi …frati intre Hristos. e diferita si e si carnala. in aceasta privinta iti recomand sa citesti epistolele catre corinteni in care se vorbeste despre cele doua moduri de viata, sa vezi ca implica carnalul. Sf. Pavel zicea chiar ,,cine nu se poate rabda…sa isi ia femeie" referindu-se la carnalitate, spunand ca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda in iad. deci…nu arde in iad. acum sa presupunem ca sarutul ar fi atat de …starnitor in patima impreunarii… foarte bine, cei doi trebuie sa se doreasca inainte de casatorie, sa isi doreasca sa faca prunci, nu sa traiasca frateste in casnicie (evident, cum spune tot Sf PAvel, afara daca ei s-au inteles in prealabil in aceasta privinta). cand te pregatesti de casatorie, te pregatesti sa faci prunci, ori pentru aceasta trebuie sa iti doresti sotul si din acest punct de vedere, nu doar la nivel intelectual…ca atunci e platonic si atunci nu mai faci prunci. noi cei ce am ales sa traim in lume, nu ne-am asumat razboiul duhovnicesc in toate detaliile lui, asa cum si-l asuma calugarii, intr-un mod ingeresc. noi suntem cei ce luptam in modul general, in mijocul tuturor problemelor ce se ivesc in viata de lume.
sa o luam altfel: sa presupunem ca intr-adevar imi doresc sa traiesc asa cum zici tu, si ca imi doresc sa lupt cu patimilie din radacina si atunci evit sarutul ca sa nu starneasca nici o dorinta in mine. iti vin ispitele din alta parte si pierzi in alta parte. ai facut un gest superficial (eviti sarutul ) si pierzi la pacate mai mari, fie ele ale desfranarii, fie ele ori care altele. caci in lume diavolul de prinde din toate partile, de aceea cei care au ales sa duca un astfel de razboi, se retrag din lume daca isi doresc sa castige cu adevarat. o astfel de atitudine e chicioasa, superficiala, strecuratoare ce tantari si ighititoare de armasari. dar vezi…sarutul nu starneste neaparat pofta. poti sa saruti si din dragoste curata. acum problema e sa lamurim ce anume e curat in dragostea casnica. e ea diferita de dragostea de aproape? adica sotul ti-l iubesti diferit fata de cum iubesti aproapele? raspunsul e da, il iubesti diferit. il iubesti si carnal, iar daca nu il iubesti si trupeste, cum pot sa nasti prunci? ii spui ,,,hmm ne uitam la tv sau facem un copil?" adica cu aceeasi detasare? scuzxa-mi ironia dar nu poti sa fi asa detasat.
renunta la subiectivitate, nu suntem aici sa discutam adevaruri ce tin de credinta noastra pe baza subiectivismului ,,eu nu sunt de acord. eu asa am patit" sunt moduri diferite de a te mantui si poate pe tine te-a indrumat Dumnezeu la un alt razboi, la o alta masura cu care sa masori lucrurile. dar poate noi suntem indrumati de Dumnezeu la o alta masura si la un alt mod de a masura duhovnicia. cei care sustin aceste lucruri sunt cei ce au ales viata ingereasca si masura vietii ingeresti, insa e total diferita de cea a vietii de casnicie. acolo sunt alte masuri si alte cerinte. ca dovada, slujba cununiei e diferita de slujba tunderii in monahism. Cununia e o taina, tunderea e doar o ierurgie. daca in tundere, iti asumi (ca un precept secundar) iubirea de aproape, in casnicie iti asumi ceva mai mult si mult mai diferit – pe unul dintre aproape sa il iubesti ca pe insusi trupul tau, sa te ALIPESTI de ea si sa fiti amandoi un trup, sa nasteti prunci, sa lasi totul si sa te unesti cu ea. vezi toata discutia din Efeseni pe tema aceasta – tema casnicei – vezi ca nu se limiteaza doar la o dragoste platonica.
ai dreptate, dar vezi…doar in modul ingeresc de a trai, dupa cum zice Hristos, atunci cand nu se mai insoara si nu se mai casatoresc ci traiesc ca fratii…ca ingerii. 🙂 casnicia e modul de viata dinainte de acesta, e modul de viata din lume. 🙂
repet: esti subiectiv. tu ti-ai adoptat modul de a vedea lucrurile specific monahismului si monahilor. nu gresesti, insa nu doar tu ai dreptate. Trebuie neaparat sa vezi si contraargumentele ,,lumestilor" si doar atunci sa tragi concluzii. Danion Vasile tocmai cu aceasta problema s-a confruntat si punctul acesta de vedere il impartaseste si el. si nu e singurul. sunt multi duhovnici mari si renumiti care sustin acelasi lucru, nu opus si nu contrar celor spuse de tine si partida monastica, ci …pe o cale alaturata. doua cai care duc amandoua la Dumnezeu.
ca o completare, sunt multe intamplari in spatiul romanesc ale unor duhovnici mari (Arsenie Boca, Ilarion Argatul, Cleopa etc.) care au oprit de la impartasanie diferite femei care au tinut prea mult…,,post" casnicie si au refuzat actele sexuale. 🙂 ce chestie… pare socant. insa Cleopa de exemplu isi arugmenta decizia astfel ,,daca ai ales sa te casatoresti, traieste ca o sotie nu ca o maicuta de la manastire. daca iti trebuie viata monastica, trebuia sa te calugaresti, nu sa il fortezi acum pe sotul tau la abstinenta." 🙂 nu fi suparat pe mine ca te contrazic si imi sustin punctul de vedere. nu insamna ca tu gresesti. repet, amandoi avem dreptate intrucat amandoi privim problema din puncte de vedere diferite. 🙂
cititi cartile si ascultati conferintele lui Danion Vasile pentru o expunere mai mare si mai buna a acestor probleme. prezinta amandoua puncte de vedere cu argumente si contraargumente. in final fiecare trebuie sa aleaga. insa orice alegere este buna ,,si asa e bine…si nici asa nu greseste" 🙂
gabriel resurection
decembrie 10, 2010 @ 7:51 pm
fecioria si casatoria sunt pot spune la fel de importante,primul om din rai a fost fecior,mantuitorul fecior,fecioara maria fecioara,alti oameni clerici, neclerici,monahi,sfinti au fost feciori,deci iata ca fecioria este buna…desi fecior si virgin sunt sinonime,intelesul este diferit,fecior insaemna neatins,caci poti fii virgin,in schimb sa faci tot felul de chestii,si nu ma refer la sarut, dar cum s a spus si mai sus te poate starnii, asa ca paza buna trece primejdia rea,mai bine sa rezisti pana la sfarsit si dc vrei sa te casatoresti totul sa inceapa cu binecuvantarea lui Dumnezeu, Sf ap Pavel spune(parafrazez),, daca are cineva fata si voieste sa si o marite bine face,dar daca voieste sa ramana fecioara si mai bine face,,Ispita sa stiti ca nu este un pacat…INVOIALA CU ISPITA ESTE PACAT…stim foarte bine cati barbati si femei,care au avut o viata desfranata au devenit sfinti,SFmaria egipteanca stiti ce viata destrabalata a dus si a ajuns la o viata atat de desavarsita prin pocainta ,incat si Sf Zosima s a mirat mult, important in viata este sa fii cumpatat si de cate ori cazi sa te ridici, iar Dumnezeu nu voieste jertfa,ci MILA
MILA VOIESC NU JERTFA,,asadar in viata trebuie sa fii milos caci cine iubeste mult i se iarta mult, daca esti zgarcit degeaba esti fecior,asta o spune vadit pilda celor 10 fecioare unde 5 dintre ele erau intelepte si altele 5 neintelepte,insa doar 5 s au mantuit….am putea spune DE CE? doar erau fecioare nu ?…asa este insa pacatul celor 5 care nu s au mantuit a fost acela al zgarceniei,candela faptelor bune nu le a ajuns de aceea s a stins…ASADAR IN VIATA SA FIM BUNI PT CA BUN ESTE dOMNUL Dumnezeul nostru,sa iertam gresalele celor ce ne gresesc, pt ca si noi cerem iertare lui Dumnezeu prin spovedanie si am fii ipocriti sa facem altfel, si sa plangem pt pacatele noastre si indiferent de pacat El ne iarta
Ana
martie 6, 2011 @ 3:10 pm
Buna!Am citit postul si tot ce pot spune e ca-i doresc tot binele autoarei si sa nu-si piarda speranta si credinta.
Eu am o cunostiinta care timp de cativa ani a avut o relatie cu cineva.Il iubea si avea chiar planuri sa se marite cu el,au fost impreuna mai multi ani pana ce el a inselat-o iar la final s-au despartit.A fost sfarsita de duere,lucrau in acelasi loc,deci il vedea zilnic si simtea cum moare tot cate putin cand il vedea fericit dupa ce ea ii daruise totul.Nu intelegea de ce a trebuit sa se intample asa.Simtea ca daca va mai sta sa il vada zilnic nu-si va reveni niciodata.A plecat in alta localitate,i-a fost greu la inceput dar cu timpul a cunoscut oameni buni care au ajutat-o sa-si revina.A cunoscut un alt baiat,acel baiat a reusit sa o faca sa-si revina,au devenit prieteni cu timpul,iar pana la urma s-au casatorit.M-am tot gandit la acest lucru,oare suferinta ei a fost un fel de pedeapsa pentru greseala ce a facut-o?Pentru faptul ca a cedat asa usor?Iar faptul ca a cunoscut un alt om si odata cu el si fericirea a fost rasplata,pentru ca la final Dumnezeu rasplateste orice om cu suflet bun care a suferit?Eu asa cred…Cred ca orice greseala se plateste,dar la final orice om cunoaste fericirea.De aceea vreau sa-i spun autoarei care a scris postul ca va cunoste sigur fericirea si ea,chiar daca a facut greseli,pentru ca dupa cele spuse in post si le-a platit cu multa suferinta!Si orice om are dreptul la fericire.