Virtuțile nu sunt concepte inventate, ci felul lui Dumnezeu de a fi

Tot auzim vorbindu-se de virtuţi în predicile Bisericii, de dobândirea lor. Mie personal că absolvent de teologie şi creştin practicant de mulţi ani recunosc că discursul despre virtuţi l-am perceput destul de tehnic şi impersonal. De ce să dobândim virtuţile? Ce sunt virtuţile? Da, ştiu: iertarea, răbdarea, blândeţea, smerenia, nejudecarea aproapelui, înfrânarea şi multe altele…

Dar cine a stabilit că noi trebuie să le dobândim? Cine a creat conţinutul lor? De exemplu: cât de smerit să fii ca să dobândeşti virtutea smereniei? Sau cât de milostiv trebuie să fii ca să consideri tu sau alţii că ai dobândit virtutea milosteniei? Care e cumulul virtuţilor dobândite ca să intri în împărăţia cerurilor? Ce fapte să ai ca să fi dobândit smerenia? Par întrebări matematice şi impersonale şi aşa sunt, ba chiar eretice aş zice, dar aşa am perceput eu discursul despre virtuţi…

Până într-o zi… când am auzit din zbor undeva la cineva, nu ştiu la cine şi cum, probabil un gând luat de la sfinţii părinţi, care zice aşa: virtuţile sunt felul lui Dumnezeu de a fi. Atunci am înţeles mai clar ce sunt virtuţile! Atunci m-am luminat.

Virtuţile nu sunt concepte abstracte, teorii matematico-duhovniceşti, cu conţinuturi morale inventate şi propuse nouă! Explicarea virtuţilor sunt de faptul un mod de a descrie cum este de fapt Domnul Iisus Hristos că persoană.

El Însuşi spune:

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29)

Când predicatorii Bisericii ne spun să dobândim virtuţile, ei de fapt spun ceea ce Domnul zice:

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13, 34)

Ne spun să fim ca Domnul nostru. Nu să fim perfecţi de dragul perfecţiunii ci să fim desăvârşiţi aşa cum El este, şi apostolii L-au văzut precum este, şi au spus şi celor ce au urmat după ei, şi aşa mai departe până când mesajul lor a ajuns şi în zilele noastre şi în vieţile noastre.

Să fim blânzi ca Domnul şi iubitori de oameni asemenea Lui. Să nu vorbim urât niciodată, aşa cum din gura Lui nu a ieşit niciodată un cuvânt deşert. Să nu judecăm pe oameni ci să-i iubim aşa cum El pentru ăsta special a venit: “Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.” (Ioan 12, 47) Să nu desfrânăm în niciun fel aşa cum El niciodată n-a privit cu poftă trupească pe cineva.

Să fim răbdători aşa cum El a răbdat în atâtea situaţii în care a fost respins, apoi căutat să fie omorât, apoi batjocorit şi răstignit.

Să fim ascultători de Tatăl nostru cel din ceruri aşa cum El mereu a stat ferm în cuvântul Tatălui Său şi niciodată nu şi-a făcut voia Sa.

Să ne rugăm cât mai des aşa cum Domnul Iisus se ruga adesea retrăgându-Se în locuri pustii şi liniştite ca să se poată ruga nestingherit.

Să iertăm aşa cum Domnul nostru Iisus Hristos nu a ţinut minte răul după ce a înviat, iertându-şi toţi prigonitorii şi chemându-i la pocăinţă.

Să fim smeriţi aşa cum El, Creatorul nostru, niciodată nu s-a lăudat înaintea oamenilor zicându-le: “Eu v-am creat, eu am făcut universul tot, eu vă ştiu toate gândurile, eu am toată puterea, eu vă pot pedepsi pentru tot răul ce-l faceţi, eu vă ştiu şi cele mai adânci năzuinţe ale sufletului, eu ştiu viitorul…”. Domnul niciodată nu s-a arata mai presus de noi ca să ne copleşească cu puterea Sa, ci prin smerenie mereu s-a coborât la noi ca să ne câştige.

Să fim milostivi aşa cum El a vindecat toată boala şi neputinţă în popor, alungând demonii din oameni şi tuturor făcându-le bine şi mereu miluind pe toată lumea.

Să lucrăm ca pentru Dumnezeu munca noastră, aşa cum Domnul nostru vitejeşte şi permanent a lucrat la mântuirea oamenilor cât a fost pe pământ.

“Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (Ioan 5, 17)

Privită aşa dobândirea virtuţilor nu mai este o chestie tehnică ci o asemănare cu Domnul nostru. Facem şi noi ceea ce vedem la El. Dar şi El a făcut ceea ce a văzut la Tatăl:

„Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai.” (Ioan 5, 19)

Privite aşa virtuţile nu mai par aşa grele, par mai la îndemână. Au conţinut, pot fi văzute de noi în faptele Domnului, scrise în evanghelii.

Dar virtuţile mai pot fi văzute şi în aproapele nostru. Dacă aproapele meu a ajuns să fie milostiv ca Domnul, e mai uşor pentru mine să văd în mod real virtutea milosteniei în faţa mea. Dar Domnul Iisus care a luat chip în aproapele meu lucrează milostenia prin el. Aşa se face că virtuţile Domnului Iisus devin vii în oamenii de lângă noi. Evanghelia se întrupează în fața noastră în oamenii curați și ascultători, urmăritori ai Domnului.

Unii din noi ajung sfinţi şi vedem în ei mai multe virtuţi lucrătoare… În aceşti oameni ia chip Iisus Hristos atât de evident încât ÎL recunoaştem viu şi lucrător în ei, exact cum spune Sfântul Apostol Pavel:

„O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Galateni 4, 19)

Chemarea către dobândirea virtuţilor devine o chemare către asemănarea cu El. Dar singuri nu putem. Tatăl care ne-a înfiat prin botez ne trimite pe Duhul Fiului Său în inimile noastre. Acest Duh Sfânt este cel ce lucrează în noi pocăinţă, curăţirea de păcate, iluminarea şi îndumnezeirea, adică asemănarea cu Dumnezeu.

De acum înainte când nu înţelegi clar cum trebuie să fii şi să te comporţi, gândeşte-te cum s-a comportat Domnul Iisus Hristos în toate situaţiile vieţii Sale ca om. Şi aşa îţi va fi mult mai uşor să înţelegi ce să faci şi cum să faci.

Şi ca să înţelegi că nu există bine sau virtute lucrătoare în om care să nu fie din fiinţa și persoana Fiului Dumnezeu, ascultă ce zice El Însuşi:

“Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei 5, 48)

Cum este El să fim şi noi.

Şi Sf. Ap. Iacob zice:

“Că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor…” (Iacov 1, 17)

Domnul vrea să ne impulsioneze pe toţi să fim buni ca El căci în bunătate toţi ne vom iubi şi vom fi una.

Autor: Claudiu Bălan