Visele – sunt calea diavolilor către suflet
Demonii se folosesc de vise pentru a tulbura si vatama sufletele omenesti; chiar si monahii neincercati, luand aminte la vise, isi aduc vatamare, si din aceasta pricina trebuie neaparat sa aratam aici ce insemnatate au visele in ceea ce priveste omul a carui fire nu este inca innoita prin Duhul Sfant.
In vremea somnului omenesc, starea celui ce doarme este astfel randuita de Dumnezeu ca orice om se afla intr-o deplina odihna.
Aceasta odihna este atat de deplina, incat omul, pe durata ei, pierde constiinta existentei proprii si intra intr-o stare de uitare de sine. Pe timpul somnului, orice activitate care se face cu efort, in mod deliberat, sub imperiul ratiunii si al vointei, conteneste: ramane doar acea activitate care este indispensabila existentei si nu poate fi despartita de aceasta. In corp, sangele isi continua miscarea, stomacul mistuie hrana, plamanii respira, pielea asuda; in suflete, continua sa se nasca ganduri, inchipuiri si simtiri, insa nu dependent de ratiune si liberul-arbitru, ci prin lucrarea inconstienta a firii. Din asemenea inchipuiri, insotite de o gandire si simtiri caracteristice, se alcatuieste visul.
El este adesea straniu, dat fiind ca nu apartine sistemului de inchipuiri si cugetari voluntare si deliberate, ci apare spontan si de sine statator, potrivit legii si necesitatii firii. Uneori, visul poarta amprenta incoerenta a cugetarilor si inchipuirilor voluntare, iar uneori constituie o urmare a dispozitiei sufletesti. In acest fel, visul in sine, insusi, nu poate si nu trebuie sa aiba nici o insemnatate. Asadar, este ridicola si cu totul ilogica dorinta unora de a vedea in himerele viselor pe care le au prevestiri asupra viitorului propriu sau asupra viitorului altora sau vreun oarecare alt talc. Cum poate exista un lucru care nu are nici o pricina ca sa existe?
Pe calea inconstienta a sufletului
Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre in vremea cat suntem treji, au cale libera spre ele si atunci cand dormim. Si in vremea somnului, ei ne ispitesc cu pacatul, amestecand cu inchipuirea noastra si inchipuirea faurita de ei. De asemenea, vazandu-ne ca luam aminte la vise, se silesc sa ne faca visele cat mai interesante, iar in noi sa starneasca o mai mare atentie fata de aceste naluciri, sa ne faca, incetul cu incetul, sa ne incredem in ele. Aceasta incredere este intotdeauna impreunata cu parerea de sine, iar parerea de sine falsifica modul in care ne vedem cu mintea pe noi insine, iar drept urmare, intreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala � exact ce le trebuie demonilor.
Celor ce au sporit in parerea de sine, demonii incep sa li se arate in chip de ingeri de lumina, in chip de mucenici si preacuviosi, chiar si in chipul Maicii lui Dumnezeu si al lui Hristos Insusi, fericesc petrecerea lor, le fagaduiesc cununile ceresti, ridicandu-i prin aceasta la inaltimea parerii de sine si a trufiei. Aceasta inaltime este, totodata, si prapastia pierzarii. Trebuie sa stim, si iarasi sa stim, ca in starea noastra, neinnoita inca prin har, nu suntem in stare sa vedem alte vise in afara de cele alcatuite de aiurarea sufletului si de barfirea demonilor. Asa cum, in stare de veghe, din firea cazuta, rasar in noi, sau sunt aduse de demoni in chip statornic si neincetat, cugete si inchipuiri, si in vremea somnului vedem vise doar prin lucrarea firii cazute si prin lucrarea demonilor.
Asa cum mangaierea noastra in vreme de trezie sta in strapungerea inimii, care se naste din constiinta pacatelor noastre, din aducerea-aminte de moarte si de judecata lui Dumnezeu (numai ca aceste ganduri apar in noi din harul lui Dumnezeu, care traieste in noi, sadit prin Sfantul Botez, si sunt aduse de ingerii lui Dumnezeu, potrivit starii noastre de oameni aflati sub pocainta), tot asa, si in somn, foarte rar, la mare nevoie, ingerii lui Dumnezeu ne infatiseaza fie sfarsitul nostru, fie muncile din iad, fie infricosata judecata care incepe odata cu apropierea morti si continua dupa moarte.
Aceste vise ne aduc frica de Dumnezeu, strapungerea inimii, plansul pentru noi insine. Asemenea vise se dau, insa, foarte rar unui nevoitor, sau chiar si unui pacatos vadit si inrait, prin osebita si nestiuta iconomie a lui Dumnezeu; sunt date rar nu din zgarcenia Dumnezeiescului har fata de noi, nu! Ci din acea pricina ca tot ce se intampla cu noi in afara randuielii obisnuite ne duce la parere de sine si clatina in noi smerenia, care este neaparat trebuincioasa pentru mantuirea noastra.
Alina VOICULESCU
Articol preluat de pe site-ul Creştin Ortodox
florinm
ianuarie 26, 2009 @ 10:15 pm
O carte extraordinara „despre vise si vedenii” a parintelui Cleopa. Acolo sunt explicate mai pe larg, mai pe inteles, multe, multe lucruri…
Claudiu
ianuarie 26, 2009 @ 11:32 pm
Multumesc, nu stiam …
Adriana
iulie 30, 2009 @ 1:38 am
Florin,
Stii unde pot sa gasesc in format electronic cartea de care vorbesti?
Multumesc mult!
carla
iulie 30, 2009 @ 8:22 am
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/14vise.htm
florinm
iulie 30, 2009 @ 8:53 am
Adriana, cartea intreaga cred ca o gasesti pe scribd. Pe sfaturiortodoxe sun niste fragmente, din „Ne vorbeste Pr. Cleopa”
Insa e cu totul altceva daca o cumperi. Caut-o in librariile online.
Laura-optimista
mai 15, 2010 @ 7:31 pm
Din Sfânta Scriptură, reiese clar ce atitudine trebuie să avem faţă de vise: „Precum este cel ce aleargă după vânt şi încearcă să prindă umbra sa, tot astfel e şi omul, care crede în vise”.
Chiar astăzi, am citit în ziarul Lumina un articol, intitulat „Credinţa în vise ne îndepărtează de Dumnezeu şi de realitate”, în care se afirma că, potrivit Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, visele pot fi împărţite în trei categorii, în funcţie de provenienţa lor: vise dumnezeieşti, fireşti şi demonice.
De aceea, pentru a nu fi amăgiţi, cred că este mai bine să ne încredem în Domnul nostru Iisus Hristos în mod statornic şi necondiţionat, fără a lua aminte la închipurile subconştientului nostru, care ne întristează, sau ne înveselesc în vremea somnului.
Eu, în general, am vise comice… 🙂 Visez situaţii, cuvinte şi persoane, care mă amuză şi mă trezesc foarte surprinsă de faptul că experienţele mele din timpul zilei se amestecă şi se combină în moduri cu totul neaşteptate.
Multă bucurie şi nădejde!
Hristos cu noi şi nimeni împotriva noastră!
Silvia
mai 16, 2010 @ 11:04 am
Vreau sa cred ca acest articol a fost scris pentru o anumite categorie de oameni: fie pentru calugari (sau cei care tind pe aceasta cale) fie pentru cei care in fiecare dimineata incearca sa traga concluzii obsesive fata de visele avute.
Eu, de fel, visez in fiecare noapte. Nu cred in toate visele, insa multe mi-au anticipat anumite evenimente(nu zic „prezis” pentru ca nu a fost asa).
Totodata mi se intampla sa visez lucruri care imi ofera un confort sufletesc foarte mare chiar cand nu ma astept (mi s-a intamplat chiar in sesiunea trecuta de examene ceva similar, am visat ca eram in apa marii cu niste colegi si m-am trezit foarte relaxata).
As spune mai multe, dar ma opresc doar la faptul ca, in general, la mine in familie, cand fratele meu pateste ceva rau, mama mea are niste vise tulburatoare (ea de obicei nu viseaza noaptea). La mine se intampla cam la fel cu tatal meu.
Nu vreau sa sugerez nimanui sa creda in vise, pentru ca multe sunt inselatoare, insa nu cred ca e bine sa fim extremisti…
Silvia
mai 16, 2010 @ 11:07 am
si as mai avea o nelamurire fata de aceasta fraza: „Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre in vremea cat suntem treji, au cale libera spre ele si atunci cand dormim.” … din cate stiu eu, demonii nu au acces la sufletul omului. parca chiar in cazul lui Iov i-a spus Dumenzeu lui Satana „de sufletul lui sa nu te atinigi”…
Daca ma insel, sa ma lamureasca cineva cat de cat avizat
Laura-optimista
decembrie 11, 2010 @ 5:16 pm
Silviu,
În primul rând, pentru a putea avea o discuţie eficientă, te rog să-ţi precizezi apartenenţa religioasă. Mai exact, nu mă preocupă religia ta din acte(şi ateii sunt, în general, botezaţi), ci convingerile tale, pentru că, dacă eşti al lui Hristos, îmi va fi foarte uşor să-ţi explic perspectiva ortodoxă asupra viselor şi a oniromanţiei, iar tu vei accepta învăţătura revelată a Bisericii. Dacă nu eşti creştin, va fi necesar ca mai întâi să-L primeşti pe Hristos Domnul în viaţa ta, pentru a putea accepta faptul că voia Sa, chiar dacă de cele mai multe ori depăşeşte capacitatea de înţelegere a raţiunii noastre, este, în orice situaţie, spre binele nostru, Iisus fiind Binele şi Adevărul absolut.
În nădejdea că împărtăşeşti convingerile noastre ortodoxe, îţi voi spune că oniromanţia este incompatibilă cu învăţătura Bisericii, deoarece face parte dintre diferitele ramuri ale ocultismului şi nu are nicio legătură cu adevărul revelat de către Domnul Hristos. Potrivit ştiinţei, visul este doar o manifestare a subconştientului nostru în vremea somnului, care este necesară(Dumnezeu a creat şi visele, desigur), dar nu ne poate pune în legătură cu o altă lume, ci este alcătuită din combinarea informaţiilor, pe care le-am acumulat în subconştient. Cred că n-am dat definiţia exactă din psihologie, dar aceasta este ideea. În acest sens, Sfinţii Părinţi, cu sute de ani înainte de întemeierea psihologiei moderne, au definit visul drept "o mişcare a sufletului în vremea nemişcării trupului"(Sfântul Ioan Scărarul). Nu putem şi nici nu ni se cere să ne abţinem de a visa în timpul somnului… nu suntem habotnici, ci credincioşi(este o mare diferenţă între credinţa autentică şi habotnicie, cele două stări existenţiale fiind chiar opuse una alteia), dar suntem opriţi de a face prevestiri pe baza viselor. Majoritatea viselor provin, aşa cum ne învaţă ştiinţa, din subconştientul nostru şi foarte rar, în cazuri cu totul excepţionale, Dumnezeu ne poate revela voia Sa prin vise. Totuşi, chiar şi în această din urmă situaţie, pentru a nu fi amăgiţi, datoria noastră ar fi aceea de a nu ne încrede în vise, de a nu le lua în considerare, pentru că, dacă sunt de la Dumnezeu, El va şti exact motivul pentru care nu le-am acceptat şi ne va descoperi mesajul Său în alt mod.
Nicio practică esoterică nu este de la Dumnezeu, nu are legătură cu sfânta noastră credinţă în Hristos. Anul trecut, cineva mi-a relatat despre un documentar de la postul de televiziune Discovery(care, în general, nu prea promovează credinţa creştină), în care era prezentat un caz cutremurător al unui nefericit, care practica ocultismul. După mai mult timp de rătăcire, nefericitul s-a îmbolnăvit psihic şi, fiind sfătuit să spună o rugăciune, a acceptat, dar i-a fost imposibil să rostească numele Domnului Iisus Hristos. Îţi dai seama? Îţi dai seama ce tragic este faptul de a nu te putea adresa Iubitului nostru Mântuitor şi Dumnezeu? Nu sunt legende aiuristice şi băbeşti, ci cazuri semnalate de către oameni de ştiinţă. De aceea, să ne ajute Dumnezeu pe toţi să ne încredem doar în El şi să ne rugăm pentru cei căzuţi în credinţe false şi periculoase, pentru ca şi ei să se întoarcă la Adevăr, adică la Hristos. Menţionez faptul că mediumul, al cărui caz a fost prezentat în acel documentar de pe Discovery, a reuşit, în cele din urmă, să se întoarcă la Dumnezeu, căci la Domnul nimic nu este cu neputinţă, nici chiar recuperarea sufletelor pierdute.
Doamne ajută!