“Voi ortodocşii ridicaţi doar catedrale – să meargă la catolici sau la pocăiţi, aia se ajută între ei”

14

Aşa gândesc mulţi dintre romani şi din păcate foarte mulţi dintre cei care se declară „creştini ortodocşi”, atunci când vine vorba de implicarea Bisericii Ortodoxe în ajutorarea celor nevoiaşi.

În satul în care locuiesc am întâlnit o familie cu o situaţie foarte gravă şi am decis să fac ce pot pentru a o ajuta.

Părinţii nu au şcoală şi au 7 copii, dintre care 4 până în 7 ani. Şi-au vândut casa (amărâtă şi mică) pentru că aveau datorii. Necesitatea acestui gest poate fi discutată; doar că aceşti oameni nu ştiu să-şi gestioneze viaţa, fiindcă nu au avut niciodată nici un exemplu şi nu au fost educaţi niciodată în acest sens. De fapt, educaţia de orice fel le-a lipsit. Au în schimb bun-simţ şi modestie.

Acum sunt pe drumuri, dorm într-un pod parţial neizolat, nu au venituri, nici nu ştiu să facă nimic, deoarece nu au avut şansa să înveţe vreo meserie. Noaptea e din ce în ce mai frig, doar Bunul Dumnezeu ştie cum reuşesc să reziste temperaturilor scăzute, fără haine adecvate şi cu nişte pături subţiri.

Trăiesc din mila oamenilor şi de multe ori rabdă foame zile la rând.

Autorităţile îi ajuta „în viitor”: primăria le va repartiza o locuinţă socială, iar Protecţia copiilor va face o anchetă socială după ce vor primi locuinţa socială. Doar că ei mor de foame şi de frig în prezent, în fiecare zi.

Am făcut o colectă printre colegii de serviciu şi mămici, am reuşit să le cumpăr de câteva ori mâncare, însă aceasta este doar o picătură de speranţă într-un ocean de chin şi disperare. Mulţi colegi au avut inimă bună şi i-au ajutat pe aceşti copii, dar şi-au exprimat şi părerile legate de acest gen de situaţie, păreri care contravin moralei creştine şi care reflectă viziunea multora despre viaţă.

Voi reda câteva din aceste păreri: „De ce fac copii dacă sunt săraci şi nu au cu ce să-i crească?”, „Hai să-i punem sterilet la mamă şi gata, am rezolvat problema”, „De la ortodocşi nu se pot aştepta la ajutor, că ăştia fac doar turle de biserică, mai bine să meargă la catolici sau la pocăiţi, că ăştia se ajută între ei.”

Cel mai tare m-a durut percepţia despre activitatea filantropică a Bisericii Ortodoxe, şi asta din două motive,  contradictorii. În primul rând, fiindcă eu ştiu despre multe iniţiative filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române în ţară. În al doilea rând, fiindcă am fost nevoită să le dau dreptate, aceste iniţiative sunt total insuficiente.

Biserica Ortodoxă este percepută că o Biserică care construieşte aşezăminte de cult, şi nu una care-şi ajută semenii, în timp ce alte biserici şi culte, deşi îi rătăcesc pe oameni şi îi duc la pierzanie, sunt percepute ca ajutându-şi semenii, ca implicându-se în viaţa comunităţii, ca venind în întâmpinarea nevoilor acesteia, ca „salvându-i” pe cei oropsiţi. Astfel, bieţii oameni ajung să-şi piardă sufletele în schimbul unei farfurii de mâncare şi a unor haine. Oamenii săraci sunt de obicei uşor de manipulat şi de atras către aceste biserici şi culte.

Pe noi ortodocşii acest mod de gândire trebuie să ne trezească din confortul de credincioşi „căldicei” şi să ne mobilizeze în aplicarea concretă, practică a învăţăturilor Mântuitorului nostru. Lângă fiecare biserică trebuie să ne străduim să construim şi o cantină socială, şi un azil, şi un centru unde să fie adăpostiţi oamenii sărmani. Iar dacă acestea nu există, atunci este de datoria noastră, a tuturor şi a fiecăruia în parte, să pornim aceste demersuri, să ajutăm şi să ne zbatem pentru realizarea lor, fiecare acolo în parohia din care face parte.

Într-o ţară majoritar ortodoxă, Biserica Ortodoxă trebuie să devină o „forţă” în sensul pozitiv al cuvântului, atunci când vine vorba de implicarea în viaţa comunităţii, mai ales în viaţa celor necăjiţi, singuri şi bolnavi. Şi aceasta nu este doar responsabilitatea mitropolitului X, a episcopului Y sau a preotului paroh Z. Este obligaţia şi datoria fiecăruia dintre noi ca aceste aşezăminte sociale să existe şi să funcţioneze pe lângă fiecare biserică ortodoxă.

E uşor să judeci o mamă, fiindcă a făcut 7 copii când nu are cu ce să-i crească, e uşor să oferi avortul sau protejarea împotriva sarcinilor nedorite, e uşor să dai vina pe tărăgănarea demersurilor din instituţiile statului, e uşor să citeşti Paraclisul Maicii Domnului stând în genunchi pe un covor pufos, în căldură, e uşor să posteşti când ai mâncare de post din belşug în frigider.

Mai greu este să nu judeci, mai greu este să te rogi „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, ai milă de mine păcătoasă” în timp ce umbli pentru autorizaţia de construcţie pentru cantină socială, mai greu este să umbli din casă în casă cu un chitanţier şi să aduni bani pentru un centru de adăpost, mai greu este să duci în spate, alături de crucea ta şi crucile mult mai grele ale celor amărâţi.

Mai greu este să-l întrebi pe cel care întinde mâna şi aşteaptă de la tine bănuţi sau ceva de mâncare dacă e ortodox. Şi dacă este, atunci e greu să-l întrebi dacă şi-a botezat copiii, e greu să-l întrebi când s-a spovedit şi s-a împărtăşit ultima oară, e greu să-l întrebi dacă e cununat. E greu să-ţi rupi din timpul tău să-l îndrumi spre Biserică şi spre tainele bisericii, să-i alini suferinţele vieţii de zi cu zi şi să-i luminezi sufletul cu credinţa ortodoxă.

Doamne ajută!

(Natalia)

(Visited 33 times, 1 visits today)