Vreau să divorţez!
Prea repede apare gândul divorţului şi prea uşor ne împăcăm cu el, ca şi cum ar fi cea mai bună soluţie. Te-ai certat cu el (cu ea), v-aţi supărat, v-aţi zis cuvinte grele, de la un timp relaţia voastra s-a răcit… Oare trebuie să divorţez ? Mai e oare vreo soluţie?
Noi oamenii suntem foarte schimbători, azi aşa, mâine invers. Chiar dacă azi ne-am certat… mâine ne putem îmbrăţişa, putem şterge totul. Părintele Stăniloae spunea că Dumnezeu a lăsat spaţiul ca să ne apropiem unii de alţii când ne iubim, şi să ne putem depărta atunci când nu ne înţelegem bine. Spaţiul trebuie depăşit prin parcurgerea distanţei, pentru a ajunge la persoana iubită. Depăşirea distanţei prin efort, este jertfa pe care o depui pentru a ajunge la cel pe care-l iubeşti.
Te-ai certat cu el, depărtează-te o vreme şi linişteşte-te. În loc să continui cearta sau să te gândeşti la divorţ, pleacă câteva ore de acasă ca să ai mintea mai limpede, şi vino mai târziu. Eşti foarte supărată, atunci dormi o seară la mama, sau la o prietenă şi vino mâine şi vorbeşte cu el… ai să vezi că lucrurile stau altfel faţă de ieri.
Divorţul îţi distruge şi ţie viaţa, şi lui. Divorţul marchează în rău viitorul copilului vostru. Divorţul face să dispară o parte din prietenii voştri, dacă nu toţi. Divorţul te dă afară din casă şi te obligă să locuieşti în altă parte, cu altcineva. Divorţul te obligă uneori să-ţi schimbi şi serviciul. Divorţul te târâie prin tribunale, cu avocaţi, cu certuri cu stres… Divorţul îţi strică toată viaţa în rău!
E oare aşa de greu să iertăm?! Ce dacă ieri m-am certat cu el, azi mă duc şi-l iau în braţe fără să-i zic nimic, pentru că încă n-am curaj să-i vorbesc, dar mâine o să am puterea să-i zic şi iartă-mă!
Chiar dacă el e de vină, mă duc eu şi-mi cer iertare şi îi spun te iubesc! Dacă încă e supărat, mă rog la Dumnezeu care ne-a unit şi-i zic: Doamne! Tu ne-ai unit, Tu împacă-ne! Fug la Măicuţa Domnului şi-i cer ajutorul: Măicuţa te rog îmblânzeşte-i sufletul şi linişteşte-l, şi ajută-ne să ne împăcăm!
Iubirea face mereu minuni, poate şterge răul, pentru că in ea este harul lui Dumnezeu.
Cum să-mi schimb toată viaţa de la două vorbe urâte?! De ce să divorţez de la un nimic.
În lume necazuri vom avea, dar aşa cum zice Domnul: Îndrăzniţi! că eu am biruit lumea.
Nu vă îngrijoraţi, nu e nici o căsnicie fără neînţelegeri, nu e nici o casă fără supărări şi certuri. Nu e nicio familie care să scape de ispitele celui rău. Viaţa e o luptă!
Crezi că dacă azi divorţezi de el, mâine vei găsi altul mai bun? Toate probleme se pot rezolva, iar la cele la care noi nu avem rezolvare, are Dumnezeu: „Ceea ce la oameni e cu neputinţă, la Dumnezeu e cu putinţă!”
Gândul divorţului e de la diavol, şi credeţi-mă că i-l dă oricui s-a cununat. Nimeni nu scapă! A venit ca un gând, ca un gând lasă-l să treacă.
(Claudiu)
florinm
septembrie 16, 2009 @ 12:15 pm
Nu prea sunt de parere ca daca apare o cearta, unul dintre soti trebuie sa plece de acasa… Poate cel care ramane, ramane cu mari frustrari, ca celalalt nu ii da atentia cuvenita, desi acela poate tocmi de-asta pleaca. Eu sunt pentru comunicare, pentru sinceritate 100% intre soti, ca doar de-asta „sunt una”, nu? Sunt una, desi sunt doua fiinte separate…
Va spun din experienta (atat a altora, dar si a mea) ca mult bine face un SINCER „Iarta-ma!”, spus din inima, incercand sa il intelegem pe celalalt.
De multe ori nu intelegem de la inceput pe cel de langa noi, pe care Domnul ni l-a daruit alaturi, dar din voia noastra. Ar fi mai bine TOTDEAUNA sa stim ca nu detinem adevarul absolut, 100%, caci pe acesta il stie doar Domnul… Noi suntem oameni si toti putem gresi, dintr-un motiv sau altul.
Chiar daca sotia mea greseste intr-o privinta, eu chiar nu am nicio vina ca ea gandeste asa? Eu chiar nu am contribuit cu nimic, lipsind-o de afectiunea, de blandetea pe care i-o datorez? Oare eu n-am fost niciodata prea aspru cu ea, facand-o sa acumuleze in ea frustrari, nemultumiri, care rabufnesc dintr-o data, dintr-un aparent „nimic”? Ce am facut eu ca sa o ajut sa imi spuna mereu ce are pe suflet?
De aceea, cu toate ca nu intelegem bine pe cel iubit in momentul acela, sa-i dam si lui credit, pentru in mod sigur avem si noi vina noastra. Pentru asta sa ne cerem iertare, atunci, sa-i spunem: „Dragul meu, iarta-ma, si eu am gresit. Am facut asta, n-am fost asa cum ti-ai fi dorit, asa cum ar fi trebuit, ca sa ne intelegem. Pentru ce sa stam suparati, iubirea mea?”.
Sa incercam sa nu il intaratam pe celalalt, sa fim blanzi cu el si aprigi la lucru, nu invers. De multe ori, confundam pe cel iubit cu un animalut, caruia cand ii spunem „sezi” sa se aseze, cand ii spunem „aport” sa ne aduca batul etc. Si el este om, are aceeasi libertate data de Domnul, are personalitatea sa, e un om minunat – pentru asta il iubesc, si in plus – ma iubeste! Ce ma impiedica atunci sa ma inteleg cu el, sa il fac sa se simta, intr-adevar, liber si implinit?
Divortul este culmea minciunii, disparitia iubirii, cea mai mare tragedie ce se poate produce intre doi soti, care odata si-au daruit vietile unul altuia. Nu conteaza cauzele mici din care se produce, cauza principala este mandria care innabusa dragostea. De-asta, „iarta-ma” spus sincer, cercetarea de sine (atat singur, cat si impreuna cu celalalt – marturisindu-ne unul altuia neputinta si nevoia noastra, adica asumandu-ne si recunoscand greselile noastre fata de el, nu reprosandu-i lui lipsurile sale), comunicarea sincera, rugaciunea in comun, duhovnicul comun sunt cheia unei casnicii bune, dupa placul Domnului.
Gandul divortului – acesta vine oricum, si tot din mandrie este primit. Dracul loveste din multe parti omul si ce-l foloseste pe el. Deci si casatoria, al carei scop este mantuirea, si nasterea de copii. Stiati ca si „ferirea” aduce gandul despartirii?
Dan
septembrie 16, 2009 @ 12:53 pm
Nici eu nu sunt de acord cu plecatul de acasa…chiar si pentru cateva ore…d-apoi pentru o zi doua…sau noua. Dar ma gandesc ca totusi in anumite situatii limita, cand nu lasa nici unul din soti nimic de la el, si cand situatia este tensionata de multa vreme, atunci s-ar putea sa fie o solutie…. ca sa-si adune sotii mintile in liniste. Insa numai insotita de rugaciune…ca altfel eu o vad o greseala si mai mare decat certurile…adica o departare dintr-aceasta care duce efectiv la rupere.
Din fire nu-mi place sa fiu certat cu cineva…urasc lucrul acesta, cu atat mai mult fata de sotie. Pot spune ca doua persoane…cu cat se expun mai tare la cearta, cu atat vine mai greu impacarea si cu cat stam mai mult timp suparati pe cineva, cu atat mai mult ne creiem in viitor predispozitie spre certuri. Asa ca, pe pielea mea am constatat ca cel mai bine este sa vii la impacare imediat, sa nu astepti ca sotia (sotul) sa faca pasul. Si daca vezi ca nu-l face, atunci merge sa-ti ceri tu iertare in locul ei (lui) chiar daca nu ai gresit sau crezi ca vina ta este mult mai mica. Astfel te ajuta si Domnul si iti inveti sotul (sotia) cu un duh impaciuitor. Mai ales in casatorie trebuie sa invatam ca dragostea este mai mare decat drepatea. Cine cauta dreptatea in casatorie mai mult decat dragostea, ajunge sigur la divort. Nu ma refer aici la adulter.
Imi place mult ce a spus odata la televizor Dumitru Dragomir: „Eu niciodata nu pun capul pe perna daca sunt suparat cu sotia. Intotdeauna ne impacam inainte de culcare”
Nu sunt fanul lui Dumitru Dragomir insa va spun sincer ca sfatul asta face mai mult decat toti banii din lume.
Viorel
septembrie 16, 2009 @ 1:29 pm
Sunt deacord cu plecatul de acasa in situatii limita, atunci cand apare o cearta care risca sa se transforme in violenta. Atunci mai bine iesi pe usa, „fugi” si te plimba cateva ceasuri pana ce furtuna s-a linistit. Apoi te intorci si faci tot posibilul sa „o dregi”. Asa m-a sfatuit si unul dintre duhovnicii mei. Divortul este o mare nenorocire, o trauma pentru ambii soti si apare acolo unde Hristos nu a fost chemat intre cei doi.
florinm
septembrie 16, 2009 @ 1:53 pm
Nu e mai bine sa facem totul ca sa nu ajungem la acele certuri mari, violente, care risca sa se transforme in ceva mult mai rau?
Cele mici sunt oriunde, dar cu cat sotii sunt mai atenti fiecare la sine, la defectele sale, nu ale celuilalt, cu cat se straduiesc sa se inteleaga unul pe celalalt, in virtutea faptului ca Domnul ne-a creat pe toti liberi, ca nu este unul mai presus decat celalalt (cum gresit se intelege, de multe ori), cand fiecare ii slujeste celuilalt, cand dragostea se manifesta prin jertfa de sine, nu doar prin intalnirile trupesti, toate aceste „certuri” raman mici, raman la stadiul de „discutii” si fac parte dintr-o pedagogie a casatoriei, cand fiecare are de castigat.
Sa invatam sa ne smerim, sa iubim smerit, slujind celuilalt, nu tratandu-l ca pe unul mai mic, inferior. Sa urmam exemplul Scripturistic: barbatul sa iubeasca femeia asa cum Hristos a iubit Biserica, jertfindu-se pentru ea, transformand-o, innoind-o, sfintind-o. Iar femeia sa-si iubeasca barbatul astfel incat sa se teama pentru el, caci multe ispite au oamenii peste zi. Daca ne rugam unul pentru altul, asa cum scrie Claudiu in articol, trecem usor peste aceste momente inevitabile din viata unei familii. Si e nevoie de rabdare, multa rabdare – cum se exerseaza rabdarea atunci cand vin copiii! Si de-asta copiii sunt adevarate binecuvantari intr-o casatorie! Apropie sotii, unindu-i si in greutati, nu doar in bucurii, iubirea lor da rod, impartasindu-se unul altuia, dandu-se fiecare celuilalt spre folos… N-am cuvinte sa descriu marea bucurie, adevarata bucurie ce o dau copiii parintilor, adevarata iubire pe care acestia incep sa o invete abia atunci, cand vin copiii…
Ne facem prea multe griji pentru ziua de maine – si asta e o alta cauza a „discutiilor” din familie. Haideti sa-L lasam si pe Domnul sa ne ajute, pentru ca El abia asteapta ca-I cerem ajutorul!
emanuela
septembrie 16, 2009 @ 7:42 pm
nu cred ca autorul s-a referit la o plecare mai indelungata de acasa, ci mai mult la o iesire, ca un fel de eliberere de sub presiunea momentului.
Hai sa incerc sa dau un exemplu. Stateam in gazda la 2 batranei simpatici si buni. Ea, ca femeile, uneori se supara, cu sau fara motiv si incepea sa-l certe: „taca-taca, taca-taca….” etc. El o lasa vorbind si isi gasea de treaba in gradina, indiferent de anotimp, pana cand credea ca s-au linistit apele, dupa care se reintorcea in casa. Daca ea incepea iar, iar pleca cu o vorba gen „Oooffff… femeile astea… Are noroc ca mi-a fost draga”. Bineinteles ca batrana incepea sa zambeasca fara sa vrea si toata cearta, ranchiuna, cuvintele care s-au vrut grele, isi pierdeau efectul. Oricum el nu a incercat niciodata sa raspunda la provocarile ei, la reprosuri, ori la alte mici rautati. Pur si simplu iesea din casa, isi cauta de treab, facea orice numai sa nu auda cuvintele care nu ar fi trebuit rostite si de care ei i-ar fi parut rau dupa aceea.
D
septembrie 16, 2009 @ 7:50 pm
Si eu cred ca asa este cel mai bine.
Dan
septembrie 16, 2009 @ 8:50 pm
Da…asa da. Simpatici batraneii. 🙂
D
septembrie 16, 2009 @ 8:53 pm
Mai ales el ! 😉
Viorel
septembrie 16, 2009 @ 10:37 pm
A rabda ocarile(indreptatite dar mai ales neindreptatite), mare incercare! Dar si mare izbanda!
florinm
septembrie 16, 2009 @ 11:25 pm
Emanuela, foarte bun exemplul tau! Nu m-am gandit la situatia asta 🙂
Claudiu
septembrie 17, 2009 @ 8:04 am
Exact la asta ma gandeam, la o iesire de moment, cateva ore…pana se linisteste treaba.
Kiduu
septembrie 19, 2009 @ 9:51 am
oke, divortul!!!
va’ti gandit vreodata ca e ultima solutie? viata nu e roz, Dumnezeu nu apare din neant, certurile nu se rezolva, si’o stiu din proprie experienta.
Parinti mei au divortat. Si ce? Amandoi se simt mai bine asa. Mama era genul de persoana care statea mereu la birou, vine acasa la 10 11 noaptea plecat la 7, si stiti ce chiar ii placea, si inca ii place, exemplu si in uichend lucreza la calculator, si mereu zambeste.
Tata era genul de om caruia nu ii prea pasa de servici, prefera sa iasa mereu cu prieteni la o bere, nu era lcolic, dar era tota opusul mamei
poate daca eu as fi fost diferita ar fi fost alt fel, am fi petrecut si noi tipul in familie, dar eu merue am cautat sa ies p’afara dar fara perinti, deci timpul in familie se rezuma la minute la masa de seara, dar fara mam pt ea nu mananca seara
iar apoi au divortat pt nu mai vb deloc ei, nu a fost rau, amandoi se simt mai bine, sunt mai relaxati, fac ce le place, tata are o prietena, dar mama nu, ei inca ii place mai mult sa lucreze
Adriana
septembrie 19, 2009 @ 11:10 am
Kiduu,
Important este ca tu poti sa iti iubesti parintii si sa-i intelegi…
Dan
septembrie 19, 2009 @ 11:21 am
Kiduu…am si eu o nelamurire totusi. Parintii tau au fost de la inceput asa unul fata de celalalt? Sau atitudinile acestea s-au format in timp? Pentru ca din cate ne spui…ei nu aveau chiar nici un numitor comun in activitatile si felul lor de a fi?
Cum a aparut atata distanta?
nico
septembrie 19, 2009 @ 11:41 am
La vorba apostolului„Femeia este legata prin lege atata vreme cat traieste barbatul ei,iar daca barbatul va muri ea este libera sa se marite cu cine vrea,numai inru Domnul,insa mai fericita ar fi daca ar ramane asa cum este´´i corinteni/Pe de alta parte,nici Moise n a statornicit despartirea cu desavarsire,dar a fost silit sa i a in seama slabiciunea celor care erau plecati spre omoruri,in ziua de astazi abuzarea pshica si fizica,pt aceea exista cartea de despartire,decat sa se ajunga la lucruri mai grave cum ar fi violenta si etc mai bine sa se departa
Adriana
septembrie 19, 2009 @ 11:49 am
Eh, se pare ca la evrei era si o modalitate pentru barbati de a se imbogati avand in vedere ca luau femeia cu zestre si o alungau cu mana goala, putand sa ii dea cartea de despartire „pentru orice motiv”, in timp ce invers nu prea se putea…
Casatoria este si o cruce, si cine o poarta din dragoste pentru Domnul, o duce bine, indiferent de cum este ea, cine insa o poarta din dragoste pentru sine insusi, poate divorta destul de usor, de indata ce considera ca primeste de la casatorie mai mult rau decat bine…
Viorel
septembrie 20, 2009 @ 12:19 am
Cum am spus mai sus, in familia in care nu este chemat Hristos este, frig, este dezbinare, este iad. Si pe asta tot din proprie experienta v-o spun caci si eu ejunsesem pe marginea prapastiei, inainte sa-l intalnesc pe Dumnezeu. „Casatoria este si o cruce, si cine o poarta din dragoste pentru Domnul, o duce bine, indiferent de cum este ea, cine insa o poarta din dragoste pentru sine insusi, poate divorta destul de usor, de indata ce considera ca primeste de la casatorie mai mult rau decat bine…” spune mai sus Adriana dar ii cer voie sa exprim o mica obiectie la „cine o poarta insa din dragoste pentru sine insusi”. Dupa parerea mea, acela nu duce nici o cruce. Crucea se asuma doar constient si doar in relatia cu Mantuitorul. Legat insa de prima parte:”Casatoria este si o cruce, si cine o poarta din dragoste pentru Domnul, o duce bine, indiferent de cum este ea” permiteti-mi sa va spun o istorioara pe care am auzit-o in 1997 din gura ucenicului Parintelui Cleopa, cand am fost la Sihastria.
Cu ceva ani in urma, intr-un sat de prin judetul Tulcea locuia o femeie care avea o viata grea cu sotul ei. Se subantelege ca era vorba de certuri, insulte poate si batai. Toti o sfatuiau sa-l paraseasca pe barbatul acela. Ea insa nu a voit si nu a voit sa faca asta decat, din dragoste pentru Hristos. A dus-o asa vreme indelungata. Intr-o zi, preotul satului fiind chemat la Tulcea la Protoierie pentru ceva treburi, a hotarat sa plece cu o zi mai devreme pentru a face cumparaturi la oras. Cand sa iasa pe poarta, iata ca apare femeia noastra intrebandu-l unde sa duce. Parintele ii spune. Atunci femeia incepe a se ruga de parinte sa nu plece in acea zi. Preotul mirat, insista sa-si puna planul in aplicare dar femeia atat a insistat ca l-a convins si a renuntat. Trenul cu care trebuia sa plece preotul a deraiat, au fost morti si raniti. Concluzia o trageti singuri. Si inca una(si ma duc). Citita nu de mult intr-o carte, intamplata in zilele noastre. In Grecia, intr-un cimitir se oficia slujba inmormantarii unei femei. Erau pe marginea gropii. La un moment dat incepu sa se simta un miros suprafiresc de mir. S-au uitat in stanga, s-au uitat in dreapta, pana la urma s-au lamurit ca mirosul venea de la trupul femeii. Atunci sotul intelegand, a lasat privirea in jos si cu lacrimi spunea: toata viata i-am facut-o un calvar, eu veneam acasa si tipam la ea iar ea imi raspundea cu vorbe blande. Istorioare cu barbati care s-au sfintit pentru ca au fost asupriti de femei inca nu am auzit. V-am aratat aceste doua exemple pentru a demonstra ca prin asumarea Crucii cu toata responsabilitatea putem ajunge la implinirea scopului vietii crestine: dobandirea Duhului Sfant dupa cum spunea Sfantul Serafim de Sarov. Doamne ajuta!
Adriana
septembrie 20, 2009 @ 3:52 am
La partea a doua „cine o poarta insa din dragoste pentru sine insusi”, ma refeream la casatorie, adica cine poarta casatoria din dragoste pentru sine insusi, pentru „avantajele” pe care le primeste din ea, fara asumarea ei ca pe o cruce purtata din dragoste pentru Hristos. Sunt deacord cu tine Viorel in cele ce ai spus 🙂
Viorel
septembrie 23, 2009 @ 4:58 pm
@Adriana
Ca sa nu mor mai prost decat sunt, te rog lamureste-mi o dilema: cate Adriane sunt pe acest blog? Una afirma ca traieste in Franta de trei ani.
admin
septembrie 23, 2009 @ 5:10 pm
Nu-ti face griji Viorel, si in calitate de admin confuzia ar fi destul de mare daca nu am avea posibilitatea sa vedem adresa de mail sau ip-ul fiecarui cititor. Sunt cam 3-4 „Adriane” pe site pana acum. In mod curent sunt doua: Adriana (sora noastra mai vorbareata si mai polemica care locuieste in Franta, dupa cum ne-a marturisit) si Adriana (sora noastra care este autoarea blogului Dardindar). Insa toate Adrianele se semneaza simplu „Adriana”. De aici si nedumeririle aparute. 🙂
D
septembrie 23, 2009 @ 5:25 pm
Pai sa-si spune Adriana 1, Adriana 2, samd. 🙂 Sa stim si noi cu cine vorbim,nu ? Ar fi si in beneficiul lor.
george
septembrie 23, 2009 @ 5:49 pm
Ceea ce Dumnezeu a legat prin Sf taina a cununiei nu desparte nimeni dar cum necuratul isi baga peste tot coada si noi apelam la el in loc sa apelam la ajutorul lui Dumnezeu, la ajutorul Maicii Domnului,de aceea a aparut divortul,iar casatoria astazi nu mai este traita prin mijlocirea Domnului.
Intre doi trebuie sa existe dragoste si intelegere astea 2 valori sunt de baza,asa cum spun si Sf Parinti, iar micile probleme care apar intre soti, asa cum a mentionat si cazul celor doi batrani emanuela, trebuiesc depasite cu intelepciune, adica cand unul vorbeste si este putin mai suparat, celalalt sa taca, sa asculte.
Deci sa invatam de la parintii nostri, de la bunicii nostri, cine n-are batrani sa -si cumpere, intelepciune asta ne lipseste noua tinerilor, suntem prea grabiti in multe in vremurile de acum.
De aceea cand se ajunge la impas, la divort, sa ceara ajutorul AtotProniei Domnului.
Doamne ajuta!
Viorel
septembrie 23, 2009 @ 11:23 pm
@ toate Adrianele!
Rugamintea mea ar fi(si cred ca nu numai a mea), sa va diferentiati intr-un fel, de exemplu adaugand ceva la numele cu care va identificati pe blog. De ex. adaugati initiala numelui de familie! Ca sa stim si noi cu cine votam! E mare confuzie!
Adriana
septembrie 24, 2009 @ 4:30 am
Viorel,
Recunosc ca am zambit cand pe o pagina a site-ului ati luat-o drept mine pe o alta Adriana (eu sunt cea polemica, si eu iti raspunsesem mai sus) 🙂
Am vrut la un moment dat sa ma semnez cu Adriana2, ca sa o las pe Adriana de la Dardindar sa fie ea Adriana, insa s-a creat si mai mare confuzie in sensul ca cineva de pe site a fost convins ca am fost data afara si de asta am aparut cu Adriana2. Asa ca am renuntat. Insa daca este chiar asa de important sa stiti care din Adriane vorbeste la un moment dat (desi mi se parea ca este mereu prea evident 😛 ), este suficient sa faceti click pe nume, si al meu va va conduce la „Parfum de mântuire sau de pierzare?”, direct la commentul unde scrisesem „Buna tuturor! Eu sunt Adriana cea care de obicei ridic controverse pe site. Sper de data asta sa nu fie asa”, in timp ce numele celeilalte Adriana va va conduce la site-ul ei Dardindar 😉
Admin, acum sunt in tara, daca cumva te intrebi ce este cu noul ip 😛
Viorel
septembrie 25, 2009 @ 8:33 pm
@ Adriana „polemica”
Ma bucur ca ai reaparut. Era prea multa liniste pe blog si incepuse sa fie monoton. La un momenta dat am cascat. Asta pentru ca eu sunt cascat nu din cauza somnului. Deci, daca nu gresesc, ai fost in Franta unde te-ai spovedit? E bine ca ai facut-o si acolo, e chiar foarte bine dar daca tot vii prin tara si ai acces la Ortodoxie „autentica”, nu te-ai folosi mai bine daca te-ai „cerceta” si pe aici? Datorita pasului deja facut, vei incepe sa vezi lucrurile altfel, nu datorita tie ci zgura pacatului indepartandu-se de pe ochii mintii „mecanismele” acesteia, de Dumnezeu zidite la zamislirea ta, vor incepe sa lucreze altfel. Vei vedea! Important este sa contribui la aceasta cu propria lucrare, in acord cu invatatura divina! Pentru a evita viitoare confuzii te rog fa o adaugire la numele cu care apari, de ex. adauga initiala numelui de familie. Doamne ajuta!
simpu cetatean
februarie 26, 2010 @ 11:37 pm
Am 42 de ani, sunt casatorit de la 21. M-am casatorit virgin si foarte bisericos sa spunem din pricina familiei, cu o fata modesta si cuminte virgina si ea. Avem un baiat care anul acesta termina liceul. Dupa ce o sa termine si pleaca la facultate, adica prin toamna, divortez. Nu m-am certat cu sotia, dar pur si simplu nu pot sa mai stau in relatia asta. Acum vreo 10 ani am inselat-o din curiozitate, iar de acum doi ani am inceput o relatie cu o alta femeie, e si ea divortata si are doi copii. Ma inteleg extraordinar cu ea, ne potrivim din toate punctele de vedere, initial am fost buni prieteni, apoi s-a intamplat sa ne apropiem. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce simt cand sunt cu ea ce simt pt ea, mi-as da viata fara sa clipesc. Pe sotia mea nu cred ca am iubit-o niciodata pt ca in comparatie cu ce simt in noua mea relatie ea nu a existat vreodata. Am avut impresia ca o iubesc in tot acest timp si asta din cauza lipsei de experienta, pt ca nu am putut sa fac o comparatie. In fine, sotia mea e non stop la Biserica, am facut dragoste ultima data in 1914 toamna, ba e post , ba e miercuri, ba o doare capu. De cativa ani a inceput sa-si puna batice pe cap si poarta doar fuste lungi si bluze lalai, o confunzi usor cu o maicuta. Nu am cu cine sa ma cert, e lipsita de viata si mereu imi intoarce spatele cand vreau sa zic ceva. M-a tarat la toate manastirile saptamana de saptamana plus ca ne spovedim , eu respectiv fortat , practic din 5 in 5 minute. E o femeie buna nu zic, dar sincer eu nu mai fac parte de mult din lumea ei, cred ca divortul o sa vina ca o eliberare pt amandoi, dar astept sa termine baiatul, nu vreau sa-l influentez. Ce vreau sa spun e ca lipsa de experienta, casatoria la o varsta frageda si prea multe bisericisme afecteaza, asa ca fiti normali si poate nu patiti ca mine. E trist sa fii singur in doi, mai bine te masturbezi for ever.
Lucia
februarie 27, 2010 @ 12:10 am
Cetăţene,
Oare peste încă 10 ani, ce va mai fi ?
Sper să ne dai veşti bune, la toamnă!
simpu cetatean
februarie 27, 2010 @ 12:21 am
Da, e clar, ramaneti cu cenusa si cu sacii vostri, am incercat doar sa impartasesc o experienta reala de viata. Multumesc pt luarea in deradere. Da chiar sunt curios ce o sa faci peste 10 ani. Eu incerc sa iau lucrurile asa cum vin si toate vin de la Domnul. Site-ul vostru ar trebui sa se cheme Judecata de Apoi, ca vad ca nu stiti decat sa judecati dragi sfinti. Toate bune! Da nu va vad prea bine.
ionutz
februarie 27, 2010 @ 12:31 am
Ufff mai cetatene,cine nu pune pe Domnul straja inimii ,acela nu poate iubi cu adevarat.Tu ai vazut ca ceea ce a rezultat din aceasta relatie este ca te-a luminat ca mergi pe o cale gresita.Dumnezeu prin femeia ta te lumineaza sa vezi pe unde mergi.Te-a adus Domnul langa ea ca te iubeste si doreste sa vezi si sa te bucuri de Dumnezeu impreuna cu El,nu fara El,caci aceea nu e bucurie…ci iadul inceput inca de pe aici.Iti multumesc daca citesti aceste randuri!
Catalin
februarie 27, 2010 @ 12:42 am
„Acum vreo 10 ani am inselat-o din curiozitate, iar de acum doi ani am inceput o relatie cu o alta femeie”
Si Eva tot din curiozitate a gustat din fruct..ce chestie. Omule cerceteaza-te mai in adanc si vezi daca nu te afli intr-o inselare. Urmele pacatului se vad in timp..nu neaparat imediat, iar viata omului poate deveni un caleidoscop de evenimente inexplicabile si situatii fara iesire datorita dezordinii produse de pacat (=ratacire). Inainte de a o acuza pe ea..cauta si la tine sa vezi unde a fost problema (din experienta iti marturisesc..ca omitem multe greseli personale in constatarile noastre). De cealalta parte inteleg ce vrei sa zici, insa tu te justifici prin desfranare (nu confunda desfranarea cu prostitutia). Pacatul nu consta in unirea trupurilor ci in scopul si in gandurile oamenilor. Pare-mi-se mie ca intelegi lucrurile usor superficial si sper sa nu fii unul care il va intelege pe Dumnezeu mult mai tarziu…prin suferinta..si prin constatarea greselilor usturatoare facute in trecut. Cunosc caz de persoana care gandeste foarte asemanator..dupa 2 casnicii in care era sigur sigur sigur ceva nemaintalnit, o relatie cum nu putea intelege nimeni…Acum e la a 3-a.
In rest, aviz celor care iau casatoria ca pe o joaca…e unul din marile examene ale vietii;-) Sa ne ajute Dumnezeu sa facem alegerile bune si sa luam curat si constient deciziile!
PS: Iti recomand cu toata caldura un duhovnic stabil si potrivit pentru problemele tale, caruia sa ii confesezi tot si la care eventual sa iti duci si sotia. Domnul sa te lumineze!
Adriana
februarie 27, 2010 @ 2:12 am
Simplu cetatean,
Acum vad povestea dumneavoastra. Imi pare tare rau. Intr-adevar v-ati casatorit cu o persoana pe care nu prea ati iubit-o, si care pe deasupra s-a si schimbat intr-o directie opusa celei in care mergeati dumneavoastra. Iar comunicarea intre voi ca soti vad ca a fost aproape de zero dupa cate scrieti 😐
Asta ar trebui sa fie invatatura de minte celor care se casatoresc, sa fie siguri ca se iubesc pentru ceea ce sunt ei cu adevarat…
Lucia
februarie 27, 2010 @ 3:01 am
Cetăţene,
Cred că ar trebui să semnez de acum încolo “Sadica” !
E grea singurătatea în doi, e cea mai cumplită! Dar oare n-are nici un leac ? Afară de cel cu divorţul ? Oare ea (soţia) nu-ţi propune mereu o comuniune în Trei ? (e mult mai greu, dar şi mult mai interesant şi plăcut de lucrat pe un triunghi, decât pe o linie dreaptă, mai ales când triunghiul are vârful în SUS). Doar nu eşti gelos pe El !?
Sinceră să fiu, după cum ai reacţionat la ceea ce ai considerat drept „luare în derâdere”, mă face, într-un fel, s-o compătimesc pe soţia ta, şi să cred că – într-adevăr – „soluţia” ta ar putea fi o eliberare pentru dânsa… decât să stea lângă un tip care vede peste tot numai „Judecăţi de Apoi”…
Mai degrabă tu gândeşti mai matur acum (la 42) „iubirea”, raportând-o însă la altcineva… la care – se pare că – ai avea mult mai uşor acces (ce înseamnă „întâmplarea”! ) …
Ce-ar fi dacă, Doamne fereşte, peste 10 ani şi a II-a va alege ori tot fustele lungi ori , mai rău, va alege pe un altul cu care s-ar putea să se înţeleagă cel puţin la fel de bine …dacă tot facem comparaţii…
Şi încă ceva: nu chiar toate lucrurile vin de la Domnul !
îmi cer iertare pentru sadismul spiritual! Poate cineva, milostiv sufleteşte, se va ruga să scap şi de meteahna asta! Îi mulţumesc anticipat!
Bine ar fi dacă te-ai ruga ca să ajungi să-i „vezi” mai bine pe toţi oamenii, fără discriminări comparative…
Veronica
februarie 27, 2010 @ 3:30 am
Draga simplu cetatean!Cat de mult o iubesc pe sotia ta! Traind langa asa o sfanta, tu nu te-ai molipsit de loc? Iarta-ma , dar tu esti pe o cale gresita. Fiind in locul tau eu m-as intoarce in genunchi, i-as saruta amandoua mainile si i-as cere iertare. Tu nu-ti dai seama ce comoara ai tu! Copilul tau cred ca a primit atat de multe binecuvantari ceresti, pentru ca are asa o mama minunata. Imagineaza-ti ca ai fi avut ghinionul sa dai peste o betiva sau destrabalata. Oare ce ai fi zis despre asa ceva? Doamne fereste-te si fereste pe toata lumea. Eu, pacatoasa , ti-as da un sfat daca nu te superi. Trezeste-te, pana nu-i prea tarziu. Toti barbatii si-ar dori asa o femeie minunata. Dumnezeu sa va aiba in paza Lui. Amin!
Florian
februarie 27, 2010 @ 4:41 am
@cetatean .. dupa cum zice si Catalin ,un duhovnic(bun) comun ar fi primul pas dar numai tu si bunul Dumnezeu stie ce e in sufletul tau poate nu sunt in gradul sa ti dau vre un sfat cel putin teoretic stii ce i de facut fiind si tu un ortodox practicant nu ramane decat sa ne rugam pentru tine,sincer m a miscat povestea ta.Doamne ajuta!
admin
februarie 27, 2010 @ 9:09 am
Salut,
Sunt casatorit de 4 ani si va pot spune ca viata e mult mai grea decat apare ea in carti. Teoria e simpla dar o sa vedeti ca lucrurile in realitate, in practica, sunt mult mai nuantate.
Aici nu esti de vina numai tu, ci si ea, care nu comunica cu tine asa cum ar trebui, iar daca e asa „bisericoasa” cum zici, ar trebui sa se vada acest lucru in relatia cu ceilalti oameni.
Imi pare rau ca ai ajuns s-o inseli, eu cred ca puteai rezolva lucrurile discutand cu ea si te-ar fi inteles.
Doamne ajuta!
VIOREL
aprilie 13, 2011 @ 11:27 am
DIVORT
Sotia a intentat divort si traind aceasta drama va pot spune ca inafara de pierderea prin moarte a unei persoane dragi nu este nimic mai dureros.
O iubesc mult si nu pot sa inteleg de ce nu renunta? de ce rautatea nu-i dispare? de ce nu poate sa ierte? Nu vrea sa-si vada copiii , care au ramas cu mine si ma intreb cu copiii ce suparare are ?
Daca mai traiesc, traiesc doar pentru copii. Divortul iti distruge sanatatea, sufletul , iti intuneca mintea, te introverteste si nimic nu mai area farmecul de alta data.
Ana
aprilie 13, 2011 @ 11:39 am
e dureros, dar cu adevarat nu o iubesti
Viorel
[quote][b]O iubesc mult[/b] si nu pot sa inteleg de ce nu renunta? de ce rautatea nu-i dispare? de ce nu poate sa ierte? Nu vrea sa-si vada copiii , care au ramas cu mine si ma intreb cu copiii ce suparare are ?[/quote]
Am observat deseori starea celui parasit ca este mai mult de a judeca, decat a actiona.
[b]Divortul vostru acum nu tine de decizia sotiei tale, ci de credinta ta in Hristos.[/b] Vrei cu adevarat sa nu divortati? Daca aveti un duhovnic mergi si spovedeste-te din tot sufletul, cere sfat si lucrurile se vor indrepta. Spovedeste greseala ta, nu a ei! [b]Dar chiar vrei sa nu divortati? [/b]
Dan
aprilie 13, 2011 @ 11:48 am
Foarte trista vestea. De cand ma stiu m-au marcat vestile despre divort. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum este sa traiesti asa ceva.
Viorel te rog sa ma ierti ca doar fac pedagogie de cuvinte dar nu stiu ce sa-ti spun ca sa-ti usurez povara macar cu un strop.
Totusi, sunt sigur ca marturia ta va fi de folos caci da de gandit multor tineri, si poate ii va face mai maturi in gandire si fapte cand vine vorba de persoana iubita.
anca
octombrie 27, 2012 @ 5:46 pm
Multumesc celor care au scris acest articol si celor care au comentat. Dupa ce am citit randurile de mai sus, l-am sunat pe sotul meu si ne-am impacat. Eram intr-un moment in care singura solutie pentru mine era divortul. Multumesc ca mi-ati adus pacea in suflet!
Claudiu Balan
octombrie 27, 2012 @ 7:49 pm
Anca, vestea ta ne aduce bucurie…
Dumnezeu să vă ajute să vă împacați și să treceți peste această ceartă.
E foarte greu să-ți faci o familie.
Trebuie să ne păstram familiile pe care le avem…. și să iertăm mereu… pentru că oricine ne-ar fi partener de viață, certuri mereu vor apărea.
Doamne ajută, Anca!