„Vrei să râdă toţi de tine: eşti un marginalizat, un ciudat!? Toată lumea o face, nu e nici un păcat, că doar nu faci rău la nimeni”.

Dragi prieteni,

Mă alătur acelora care şi-au împărtăşit din experienţa de viaţă pentru a îndemna tinerii la păstrarea fecioriei până la căsătorie. Din păcate, vă scriu aceste rânduri din perspectiva celui care a pierdut acest dar, al fecioriei, în tumultul vieţii şi în vârtejul capcanelor presărate la tot pasul de către diavol. Capcane care pot fi extrem de subtile. Recunosc, era o vreme în care mă credeam semeaţă şi mă gândeam că eu niciodată nu aş putea să cad în asemenea păcate. Şi totuşi…

De aceea, niciodată să nu subestimaţi puterea şi lucrarea răuvoitoare a celui rău, are arme pe care doar rugăciunea şi credinţa puternică în Dumnezeu le poate birui. Atunci când te afli într-o zonă de oarecare confort duhovnicesc, când eşti ”căldicel”, te afli pe teren prielnic pentru tot felul de căderi. Şi atunci se găsesc scuze, sau pretexte, sau prejudecăţi care te îndeamnă spre păcat. Societatea în care trăim, secularizată şi într-o stare continuă de degradare, după modelul ”minunata lume nouă” – care numai minunată nu e – poate fi destul de manipulatoare. Şi asta o ştim cu toţi cum: prin internet, mass-media în general, şcoală, anturaj nepotrivit sau exemplul prost al celor din jur.

Presiunea este foarte mare, şi atunci vine şi diavolul şi spune,”bă, eşti prost/proastă, vrei să râdă toţi de tine, eşti un marginalizat, un ciudat/ciudată, toată lumea o face, nu e nici un păcat că doar nu faci rău la nimeni, etc., etc.”, până când te hotărăşti să intri şi tu în rând cu „lumea” şi ajungi fără să-ţi dai seama într-o cădere liberă din care prea greu îţi revii, de cele mai multe ori. Îţi pierzi inocența, puritatea, cele mai de preţ daruri cu care este înzestrat trupul tău, de la Dumnezeu. Uiţi în mod desăvârşit de faptul că trupul tău este un templu, al Duhului Sfânt, şi că nu ai nici un drept să-l strici prin păcate, uiţi de porunca lui Dumnezeu: „Să nu faci desfrânare”, şi uiţi de multe. Parcă ţi se întunecă mintea şi te prosteşti dintr-o dată. Sau cel puţin aşa s-a întâmplat cu mine.

Mă uit în urmă cu un regret imens şi, în autoironia mea, numesc această perioadă mai neagră din viaţa mea ”being stupid”. Însă, e puţin spus. Mărturisesc că, pe cât de nevinovat sau nesemnificativ ni se arata păcatul înainte de a-l săvârşi, pe atât de devastator resimţi efectul lui, după. Fără nici o exagerare. Se întoarce totul la 180 de grade. Sufleteşte, mental, trupeşte, totul se schimbă. Nimic nu mai e la fel. Nimic nu va mai fi la fel.

Şi la un moment dat te trezeşti. Ca dintr-un vis urât, ca din cel mai mare coşmar al tău. Te trezeşti prădat de tot ce aveai mai scump. Curăţia trupului, integritatea, inocența ta. Ai ajuns în valea plângerii şi atunci conştientizezi cât de mare a fost darul primit de la Dumnezeu pe care tu l-ai pierdut. Şi câte valenţe îmbracă această pierdere!

Toate argumentele pro-păcat se topesc ca prin minune şi te trezeşti, ”gol”, în faţa lui Dumnezeu. Atunci îţi dai seama că ai fost înşelat. Iar diavolul, care mai deunăzi te amăgea în fel şi chip cât de banal şi de normal este să faci ceea ce ai făcut, acum are grijă să amplifice la infinit efectele faptelor tale, împingându-te constant, mai-mai poate cazi în prăpastia cea mai adâncă a deznădejdii, de unde nu te mai ridică nimeni. Cum am mai spus, tare subtil este acest înger căzut!  Nădăjduieşti în iertarea lui Dumnezeu, dar este atât de greu să te ierţi pe tine însuţi!

Bineînţeles, există căinţă, iar bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu covârşeşte starea noastră de păcătoşenie. Dacă ne căim, dacă hotărâm să nu mai greşim, dacă avem credinţă neînfruntată, Hristos ne aduce din nou în ceata prietenilor Săi. Se mai jertfeşte încă o dată pentru noi, pentru salvarea noastră din păcat. Însă eşti nevoit să trăieşti cu amintirea, cu tot ceea ce ai făcut, pentru tot restul vieţii. Este extrem de dureros, şi, recunosc, nu trece o zi în care să nu regret acest păcat. Deşi a trecut ceva vreme de atunci.

Aşa că, sfatul meu, din suflet, pentru toţi tinerii care vor citi aceste rânduri, este să nu vă lăsaţi înşelaţi. Sunt toate amăgiri, nu vă pierdeţi ce aveţi mai scump pentru nimeni şi nimic din lumea aceasta. Cred cu tărie că păstrarea fecioriei până la căsătorie este vitală pentru sănătatea sufletească, mentală, trupească a fiecăruia dintre noi. Fecioria până la căsătorie este un mare dar de la Dumnezeu, preţuiţi-l la adevărata valoare!

Pentru că Dumnezeu, în mare Lui înţelepciune, a creat totul cu un rost. Iar a te păstra curat până la căsătorie are un mare rost, şi aduce o mare binecuvântare. Pentru că toate lucrurile mari şi mici se fac cu ajutorul lui Dumnezeu, şi ce poate fi mai bun şi mai frumos pe lumea aceasta decât unirea dintre bărbat şi femeie, în familia creştină, prin Sfânta Biserică şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu gânduri bune pentru toţi tinerii, şi cu nădejde în Dumnezeu,

Ema