Vrei să vezi ce eşti fără Dumnezeu ?
Dacă m-ar părăsi bunătatea lui Dumnezeu, aş rămâne om vechi, cu totul în păcate, care au început în tinereţile mele şi în parte continuă până acum, şi aş fi cu totul beznă şi întuneric, necurăţie şi putoare. Dar bunătatea lui Dumnezeu mă curăţeşte, mă sfinţeşte, mă luminează, mă înnoieşte, mă bine-înmiresmează şi mă împodobeşte neîncetat. Slavă Domnului pentru acest lucru !
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)
Văd în închipuire, cu ochii inimii, cum inima mea îl inspiră pe Hristos în sine, cum Acela pătrunde în ea, aducându-i, dintr-o dată, pace şi dulceaţă. Nu mă voi lipsi de Tine, Iubitorule de oameni, Tu care eşti respiraţia şi bucuria mea! Bolnav sunt fără Tine.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Când diavolul ni se află în inimă, simţim ceva ca o greutate ucigă toare, neobişnuită, o pară de foc în piept şi în inimă; sufletul simte că ceva îl strânge şi că se întunecă; totul ne irită; simţim repulsie faţă de orice faptă bună; interpretăm anapoda orice cuvânt şi orice gest ale altora faţă de noi, vedem în ele porniri împotriva noastră, făcute cu rea intenţie, o lezare a onoarei şi de aceea nutrim faţă de ei ură adâncă, ucigaşă, gând de mânie şi răzbunare. „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 20). Sunt zile când duhul rău mă tulbură şi pe mine.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Saurian
septembrie 12, 2009 @ 4:49 pm
Foarte frumos!
andreea c
septembrie 12, 2009 @ 4:52 pm
in momentele tulburi, ai impresia ca intreg decorul dimprejur se schimba in felurite scene, care te indeamna parca sa li te incadrezi fortat…si in primul rand, mirosul duhului din care fac parte, deja intrandu-ti in narile sufletului, ajungi sa crezi ca fac parte din tine…poate, si asta cauza, din care mai gustam din feluritele impresii murdare, arata exact neputinta si aplecarea sufletului spre un anumit pacat…insuportabile cum sunt, oricum, starile urate devin in principal un medicament indispensabil pentru nejudecarea aproapelui…cel putin, pentru existenta lor, multe mofturi au mai cazut, dupa ce’am si realizat cat de rau e sa fii neinteles, cand cineva are totusi motiv sa o faca, te chinui si tu, se chinuie si celalalt…asa incat ultima alternativa, pt evitarea raului indoit, mai ramane rabdarea cu propria persoana, daca se poate si cu zambetul pe buze ca din Pateric…dar asta tot Dumnezeu o lucreaza in noi, macar pt o mica intentie buna…:-)
D
septembrie 12, 2009 @ 6:21 pm
Tot lucrul bun NUMAI Dumnezeu il lucreaza in noi. Noi suntem nimic. Si putem in consecinta.
Ce am fi noi fara samanta de Dumnezeire sadita in sufletul nostru ?
paula
septembrie 12, 2009 @ 8:09 pm
Foarte foarte frumos!
Adriana
septembrie 12, 2009 @ 8:46 pm
Intr-adevar foarte frumos!
adriana
septembrie 13, 2009 @ 5:11 pm
daca credeti ca este de folos si pentru alti copii
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/09/unui-copil-care-astazi-implineste-14.html
adriana
septembrie 13, 2009 @ 5:16 pm
este nevoie de multa rugaciune aici
http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/12/valentina-a-fost-in-urma-ei-raluca-ana-maria-21-de-zile-orfana-de-mama-in-urma-ei-robert-marian-8-ani-orfan-de-mama/
multumesc
Veronica
septembrie 19, 2009 @ 4:49 am
Cred ca toti stim ca fara Dumnezeu noi sintem:”NIMIC” Da . Acesta este adevarul. Fara Dumnezeu noi nu sintem nimic. Acolo, unde nu exista Dumnezeu – nu exista iubire. Acolo, unde nu exista Dumnezeu – nu exista pace. Acolo, unde nu exista Dumnezeu – nu exista lumina. Acolo, unde nu exista Dumnezeu – nu exista nimic. Doamne , ai mila si fii in veci de veci cu noi . Ajuta-ne, te rugam Doamne sa fim si noi cu tine o vesnicie. AMIN!!!
dany
octombrie 6, 2009 @ 10:51 pm
Fara Dumnezeu? pe multi ii incurca Dumnezeu, dar fara sa vrea ei se pun in postura trairii unei vieti fara sens
Cei ce l-ati gustat pe Dumnezeu stiti k fara El totul e absurd si asta nu e filosofie, e realitate
Fara Dumnezeu, viata e o serie de esecuri continue care tind spre nimic
Nici bogatia nu te face fericit, nici faima, nimic, numai Hristos e sursa fericirii, daca nu credeti, uitati-va in jurul vostru,. uitati-va la lume, cum se impiedica in orice, cum nu-i ies planurile si cum se sfarseste totul intr-o groapa rece
Fara dumnezeu, e criminal si sa afirmi ca viata are vre-un sens, defapt e cea mai mare minciuna sa-i spui cuiva ca viata ar avea sans fara Dumnezeu si asta tocmai pt ca nu are
alina
octombrie 7, 2009 @ 9:19 am
Minunat articol, fara Dumnezeu totul e in zadar!
alina
octombrie 7, 2009 @ 9:37 am
Am citit cazul Valentinei, Maica Domnului sa-i ajute pe copii si pe tatal lor, Sfintii Parintii spun ca ne mantuim prin nastere de prunci.Dumnezeu sa o ierte si sa aiba grija de copii, Doamne ajuta!
Guest
iunie 18, 2010 @ 4:24 pm
Cata durere..ma regasesc in cuvintele: „Când diavolul ni se află în inimă, simţim ceva ca o greutate ucigătoare, neobişnuită, o pară de foc în piept şi în inimă; sufletul simte că ceva îl strânge şi că se întunecă; totul ne irită; simţim repulsie faţă de orice faptă bună; interpretăm anapoda orice cuvânt şi orice gest ale altora faţă de noi, vedem în ele porniri împotriva noastră, făcute cu rea intenţie, o lezare a onoarei şi de aceea nutrim faţă de ei ură adâncă, ucigaşă, gând de mânie şi răzbunare.”
E cumplit 🙁
g
iulie 19, 2010 @ 2:07 pm
Ma cutremur.. inima mea e lacas al diavolului( ma regasesc in ultimul paragraf[quote]Când diavolul ni se află în inimă, simţim ceva ca o greutate ucigătoare, neobişnuită, o pară de foc în piept şi în inimă; sufletul simte că ceva îl strânge şi că se întunecă; totul ne irită; simţim repulsie faţă de orice faptă bună; interpretăm anapoda orice cuvânt şi orice gest ale altora faţă de noi, vedem în ele porniri împotriva noastră, făcute cu rea intenţie, o lezare a onoarei şi de aceea nutrim faţă de ei ură adâncă, ucigaşă, gând de mânie şi răzbunare.[/quote] 🙁
Laura-optimista
septembrie 8, 2010 @ 10:32 pm
Slavă lui Dumnezeu, pentru că ni S-a arătat nouă, celor împovăraţi de păcate! Slavă Domnului, căci, în iubirea Sa, n-a trimis la noi doar prooroci, apostoli, sau îngeri, pentru a ne vesti despre El, ci S-a întrupat El Însuşi, S-a făcut asemenea nouă, rămânând Dumnezeu adevărat şi astfel ni S-a revelat în chip desăvârşit! Ce ar fi viaţa noastră fără Hristos? Am deznădăjdui… Sf. Siluan Athonitul descrie experienţa dramatică a pierderii harului divin. Deşi cei mai mulţi dintre noi mai avem multe ispite de biruit şi nu am ajuns la starea de sfinţenie, cred că am trăit, într-o oarecare măsură această experienţă. Atunci când păcătuim, simţim că Domnul S-a îndepărtat de noi… de fapt, că noi ne-am îndepărtat de El şi, chiar dacă încercăm să uităm că L-am întristat pe Mântuitorul, aceasta ne revine în conştiinţă, până când ne ridică tot El din starea de întristare. Filosoful Petre Ţuţea a exprimat o idee memorabilă: „Fără Dumnezeu, omul nu este decât un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Aşa fiind, să nu ne mire faptul că mulţi dintre cei lipsiţi de credinţă cad în deznădejde şi… ajung chiar să dispreţuiască cel mai preţios dar al lui Dumnezeu: viaţa.
Cu toate acestea, aceşti semeni ai noştri sunt iubiţi de Dumnezeu! Din iubire faţă de ei şi faţă de noi toţi, Hristos Şi-a dat viaţa pe cruce şi a înviat din mormânt! Din acest motiv, niciodată nu ne va putea despărţi cineva de Domnul nostru Iisus Hristos, ci vom rămâne veşnic întru iubirea Sa! Toţi cei care aleg credinţa cea adevărată nu vor cunoaşte niciodată din proprie experienţă tragedia îndepărtării de Dumnezeu. Mă poate întreba cineva: de unde eşti atât de sigură că vom rămâne veşnic în comuniunea cu Dumnezeu, dacă vom dori aceasta? Răspunsul… îl găsiţi în Sf. Scriptură, mai exact în Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel, cap. 8, versetele 31-39. 🙂 🙂 Cred că cine a citit acest text biblic cu atenţie şi încredere nu mai poate deznădăjdui niciodată. 🙂
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Laura-optimista
elena
august 27, 2011 @ 6:02 pm
Ce sunt fara Dumnezeu?
-NU TRAIESC, NU SIMT ,NU IUBESC…
-Pustiul e mai plin decat eu fara Dumnezeu…
-nu imi gasesc linistea, ma cuprinde teama, ma prinde dejnadejdea…
-sunt mereu in cautare dar nu gasesc nimic, nu am putere ,mi se risipeste intelepcinea, mi se intuneca privirea…
-alerg spre nicaieri,
-cad in abis si nu are cine sa ma prinda,
-sunt inconjurat de persoane , dar ma simt singur,
-sunt trist ,decazut si nimic nu ma multumeste
-imi plang de mila , ma indreptatesc ,judec, osandesc, dispretuiesc
-sunt pe patul de moarte si nu am doctor care sa ma vindece
-respir dar nu imi dau seama ca traiesc…
…Sunt un bot de ţarana ,o trestie leganata de vant si nu imi gasesesc alinare decat in Domnul meu Preasfant!
” omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului asa va inflori, ca duh a trecut prin transul si nu va mai fi si nu-si va mai cunoaste inca rodul sau…”(psalmul 102)