Weekendul milosteniei
Astăzi e sâmbăta moşilor de iarnă, se face pomenirea celor adormiţi. Oamenii merg la biserică, participă la Sfânta Liturghie, apoi aduc daruri şi pomelnice pentru cei dragi care au trecut la Domnul. Apoi încep să împartă acele daruri celor săraci şi necăjiţi.
Mâine e duminica înfricoşătoareai judecăţi, duminica în care Domnul ne aduce amine să hrănim pe cei care sunt flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei ce stau în frig, să-i vizităm pe cei ce sunt în spitale sau acasă bolnavi, să mergem să-i vizităm pe cei din temniţă, să dăm o sticlă cu apă celor care nici atât nu au, şi mai presus de toate să ne împrietenim cu cei străini, să-i primim în sufletul şi-n casa noastră.
E un weekend al milosteniei, un weekend al darurilor, două zile în care să mergem la cumpărături pentru cei săraci, în care să mai eliberăm şifonierele de hainele pe care nu le mai îmbrăcăm şi să le dăm celor de pe stradă. Dumnezeu îngăduie uneori să suferim ca să ne aducem aminte că sunt şi alţii care suferă. Chiar dacă azi avem de toate mâine putem să suferim…
„Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13)
„Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”. (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13)
Mergeţi la Hristos Domnul şi daţi-i o pâine, îmbrăcaţi-L cu o hăinuţă, veseliţi-L cu o vorbă bună !
Am primit prea multe de la El, cum să nu-i dăm nimic înapoi?!
Împrieteniţi-vă cu Hristos !
(Claudiu)
Lucian
februarie 23, 2011 @ 10:00 am
Ai dreptate