Zdrobind porţile iadului
Poate că pare devreme pentru a vorbi despre zdrobirea porţilor iadului (nu este ceva ce ar trebui să fie lăsat până la Paşti?), dar Biserica ne angajează ca “zdrobitori de poartă” mult mai devreme în Postul Paştelui decât chiar Sfintele Paşti în sine. Sâmbetele de aducere aminte (“Sâmbetele morţilor”) pe care le avem şi în care ne rugăm pentru cei răposaţi (sunt aproape în fiecare sâmbătă din Post) sunt mici readuceri aminte că de Paştele Domnului nostru s–au sfărâmat porţile, şi astfel noi putem să ne rugăm liberi pentru răposaţi.
Pasajul din Scriptură (Matei 16:18), atunci când Hristos spune că “porţile iadului nu vor birui Biserica” este adesea interpretat în sensul că Biserica va fi ocrotită de atacurile duşmanului. Acesta este un mod de a traduce acest pasaj. Literar pasajul spune, “porţile infernului” mai degrabă decât “porţile iadului” care pentru mine semnifică mai puţin o problemă cu duşmanul şi mai mult o problemă cu puterea morţii şi toată nimicnicia care cuprinde iadul.
În această dimineaţă, când ne–am rugat încă odată pentru cei plecaţi dintre noi am realizat că acesta nu este numai un “eveniment memorial” în care ne suportăm durerea şi ne rugăm pentru cei dragi care au plecat dintre noi. Acesta este un act Pascal esenţial, care proclamă vestea cea bună, prin rugăciunile noastre, că Hristos a călcat cu moartea pe moarte.
Ne rugăm pentru ei – şi ei se roagă pentru noi. Biserica este Una – pe pământ şi în Cer. Duminică de Duminică ne rugăm călătorind pe drumul ce duce către Sfintele Paşti. Şi acest ciclu de “Sâmbetele Morţilor” nu va fi complet decât la ultima care ne este oferită în duminica de Rusalii. Şi la “Vecernia îngenunchierii” din Duminica Rusaliilor ne vom ruga pentru toţi cei aflaţi în “iad” de la începutul lumii. Este îndrăzneală, dar aceasta este rugăciunea aşa cum este scrisă.
Persistăm în rugăciune în ciuda dificultăţilor!
