Ajutorul Sfântului Nectarie merge mână în mână cu credința ta

Eram elevă în clasa a XII-a și mă pregăteam temeinic pentru admiterea la facultatea. Decisesem, cu multă fermitate, că vreau sa urmez Facultatea de Drept a Universității din București.

Acum câțiva ani admiterea era una foarte dificilă, cu greu reușeai să promovezi examenul, iar numărul candidaților era cu mult peste locurile pe care facultatea putea să le ofere.

Astfel că am decis să învăț foarte sârguincios atât pentru bac, admitere, examenul DELF (care atestă cunoștințele de limbă franceză), dar și pentru permisul de conducere. Pe scurt, încercam să fructific timpul cât de bine puteam și nu lăsam vreo oră să-mi scape inutil. Aveam o disciplină impecabilă.

După un an în care singurul obiectiv fusese studiul, a venit ziua admiterii la facultate.

Examenul conținea 100 de întrebări, 50 pe partea de gramatică și 50 legate de economie, iar modul în care am gestionat timpul a fost unul de-a dreptul dezastruos.

Fără să înțeleg de ce, am decis cu îndârjire să insist pe grilele legate de gramatică (aproximativ 70% din timp), astfel că pentru economie mi-a mai rămas aproximativ o oră (timp atât pentru rezolvarea grilelor, cât și pentru a completa acele buline alocate special pentru răspunsuri).

Văzând că sunt tot mai presată de puținul timp rămas, am realizat că am 2 variante: fie las o parte din grilele de la economie nefăcute, fie fac grilele în mod intuitiv și-am ales, până la urmă, să le completez total intuitiv, cum am spune într-o variantă colocvială “din ochi” (cee ace mai târziu am înțeles că a fost harul oferit de Sfântul Nectarie).

Când am ieșit din sala de examen, mama mea mă aștepta afară, în curtea facultății. Eram distrusă și încercam să mă abțin din plâns, dar aveam deja obrajii umezi.

În același timp ieșise din sală o colegă de liceu care avea ochii plini de sclipire și fața luminată, bucuroasă.

Mama a înțeles atunci că n-a fost deloc prea bine și inima i s-a frânt. Îmi povestește și acum câtă durere a simțit după ce m-a văzut ieșind atât de tristă, mai ales pentru că știa cât de mult am muncit.

Am mers apoi împreună la mănăstirea Radu-Vodă unde se află moaștele Sfântului Nectarie.

Imediat cum am intrat, m-am așezat în genunchi undeva în colțul din dreapta și preț de câteva ore am plâns în hohote.

Simțeam că atât de mult efort s-a dus pe apa sâmbetei, efectiv eram complet dărâmată. Să știi că ar trebui să o iei de la capăt, să sacrifici iar tot timpul tău și toată energia…e greu de dus un astfel de gând, mai ales la o vârstă care e destul de fragedă.

M-am ridicat într-un final, după ce simțeam că nu mai am pic de vlagă și am mers la raclă.

Strigam din toți “rărunchii” inimii și aș fi făcut orice ca Sfântul Nectarie să mă audă. Iar rugăciunea a ajuns la el…

În câteva zile am aflat că fusesem admisă la Facultatea de Drept, Universitatea București, forma de învățământ – zi (ceea ce pe viitor a contat enorm).

Parcă renăscusem. Simțeam că ajutorul Sfântului mă ajutase să trăiesc cea mai mare împlinire pe care o avusesem eu până atunci.

Apoi, după înscrierea la facultate, am înțeles că pe parcursul celor 4 ani voi avea nevoie de un povățuitor care să mă sprijine ori de câte ori am nevoie.

Așa că am mers la racla Sfântului și am citit acatistul 3 zile la rând. În a treia zi, după ce am terminat, mă tot uitam în jur în speranța că voi vedea un părinte pe care să-l pot întreba dacă e de acord să îmi fie duhovnic. Și nu era niciunul dintre părinți, dar parcă ceva îmi spunea “mai stai puțin, nu pleca”. Apoi am întrebat o doamnă care se ocupa de așezarea florilor dacă știe pe cineva la care m-aș putea spovedi. Și mi-a răspuns foarte zâmbitoare “sigur, e aici un părinte care are mare dragoste pentru tineri, vine cât de repede”. După vreo 10 minute a intrat părintele, doamna mi-a făcut discret semn că despre acest părinte vorbea. I-am explicat că sunt student în București de curând și i-aș fi tare recunoscătoare dacă ar fi de acord să îmi fie duhovnic. A zâmbit, mi-a spus când să vin la spovedit, iar de atunci acela e părintele meu duhovnic și e unul dintre cei mai minunați preoți pe care îi cunosc.

Tot Sfântului Nectarie îi datorez acest mare ajutor oferit.

Sunt multe lucrurile pentru care îi mulțumesc și pentru care știu că îi sunt datoare, multe, enorm de multe.

Dar mai știu un lucru: ajutorul Sfântului merge mână în mână cu credința ta. Pentru că, vă pot mărturisi din experiență, atunci când ești “căldicel” în rugăciune și nu-ți dorești din toată inima și cu toata ființa ta ceva, e destul de probabil să nu se îndeplinească.

Iar asta nu înseamnă că Sfântul Nectarie sau alți sfinți la care ai evlavie nu sunt dispuși să te ajute, ci că s-au împlinit cele spuse cândva “fie ție după credința ta”.

Dumnezeu să ne ajute să avem dragoste, luminarea minții pentru a ști ce ne dorim cu adevărat și ajutor pentru a primi tot ce ne e de folos.

Autor: F.T.