Datarea radiometrică: despre ştiinţă şi speculaţii asupra trecutului

Nu voi intra în mod intenţionat în detalii tehnice, dat fiind faptul că nu sunt relevante pentru articolul de faţă şi ţinând cont de faptul că puţini dintre cititori sunt familiarizaţi cu limbajul tehnic. De asemenea, articolul trateaza datările în general, autorul nu se rezumă de exemplu şi la metoda cu radioizotopi de carbon care are anumite atuuri şi poate fi verificată istoric ţinând cont că evaluează o perioadă limitată în trecut (de aproximativ 5000 de ani – ţinând cont de timpul redus de înjumătăţire al izotopilor de carbon).
În primul rând datarea radiometrică rezidă în determinarea concentraţiei izotopilor radioactivi dintr-un anumit material, apoi în funcţie de aceasta şi de perioada de înjumătăţire a izotopului respectiv, precum şi de concentraţia iniţială a acestuia în material, se calculează vechimea materialului respectiv (rocă, fosilă, etc.). Totul arată bine până când se ridică întrebarea: De unde se ştie concentraţia iniţială a unui izotop radioactiv într-o rocă sau fosilă?
Răspunsul corect este că nu se ştie câtuşi de puţin. Nu există vreun motiv raţional să presupunem că în urmă cu zeci sau sute de milioane de ani (sau miliarde), concentraţia atmosferică a izotopilor radioactivi era similară cu cea de azi şi nici că în momentul formării rocilor acestea conţineau o cantitate de izotopi identică cu cea din rocile formate în alte perioade (asta duce la imposibilitatea datării). Însă, băgaţi de seamă, fără a cunoaşte concentraţia iniţială, orice calcul este bazat pe speculaţii, nu pe ştiinţă. Un alt element, la fel de neplăcut pentru această ştiinţă minunată, e faptul că pleacă de la încă o presupoziţie. Se consideră că materialul supus verificării nu a fost expus (în milioane sau miliarde de ani) niciunui agent care-i putea modifica concentraţia de izotop, fie prin adăugare de substanţă fie prin scăderea ei. Chiar şi despre temperatură trebuie să se presupună că s-a păstrat în anumite intervale (pentru că oscilaţiile de temperatură pot modifica concentraţia izotopilor). Până la urmă s-a ajuns în punctul în care speculaţiile (incredibile) unora sunt considerate demonstraţie ştiinţifică. Chiar şi despre Ida, se consideră demonstrat ştiinţific că ar avea o vechime de 47 de milioane de ani, însă eu întreb: ¨dacă speculaţiile sunt considerate ştiinţă, atunci care este semnificaţia expresiei demonstrat ştiinţific?¨. Aşa că în loc de a răspunde cu Nu ştiu(singurul răspuns sincer şi raţional), omul de ştiinţă (generic) începe să presupună, iar presupunerea lui este văzută automat ca şi demonstrată ştiinţific – şi iată, astfel este încheiat itinerarul nu ştiu-presupun-ştiinţă.
Aşadar, ce fel de ştiinţă este aceasta? Faptul ar putea fi explicabil dacă ne-am imagina că am ajuns într-o situaţie în care ne roade o foame imensă după date ştiinţifice în domeniul datării, altfel nu s-ar explica avansarea speculaţiei pe post de ştiinţă. În ce mă priveşte, nu sunt destul de pregătit mintal pentru a accepta presupunerile unora pe post de date ştiinţifice demonstrate, iar în ce-i priveşte pe alţii, se pare că au destulă motivaţie pentru a înlocui ştiinţa cu speculaţia.
(Marius Fersigan – Blogul Big Bang)





Viorel
iunie 3, 2011 @ 1:51 pm
Celor care vor sa afle mai multe amanunte cu privire la minciuna datarii radiometrice (exceptie face datarea cu carbon 14), despre modul cum a fost „introdusa” teoria evolutiei precum si alte lucruri interesante, le recomand cu caldura sa caute si sa citeasca lucrarea: „Cartea Facerii, Crearea lumii si omul inceputurilor” de Ier. Serafim Rose aparuta in editura Sofia.
Sebastian
iunie 3, 2011 @ 5:12 pm
Foarte interesant blog-ul lui Marius aka Syme. Discutiile pe care le are cu ateii pe site-ul acele cateodata ma depasesc total. Arma lui principala este logica dar trebuie totusi specificat ca Syme nu este de partea ortodoxiei ori a catolicismului, protestantismului etc. pozitia lui este una mai neutra preferand sa fie de partea Crestinismului ca un tot.
Administrator
iunie 3, 2011 @ 7:31 pm
Stim Seb lucrurile acestea. Insa atata timp cat Marius nu intra in probleme dogmatice care ar putea crea divergente, ci merge pe linia teism/ateism nu cred ca exista probleme. E drept ca in unele articole face uz prea mult de ratiune, rationalism care usuca sufletul, si ar putea suplini in schimb cu un pic din Sfanta Scriptura, dar in afara de acest aspect eu cred ca face o treaba foarte buna. Urmarirea discutiilor lui pot fi foarte solicitante intelectual, asa ca recomandam sa se faca cu masura de catre curiosi, dar cu siguranta avem ceva de invatat de la el. Atitudinea rabdatoare, sustinerile argumentate si organizate, etc. Nu este usor deloc sa porti dezbateri sustinute cu ateii, deoarece lucrul acesta iti poate alunga repede pacea sufleteasca.