Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos nu este planul B al lui Dumnezeu

11

În conferința părintelui John Behr, decanul Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New York, ținută la Iași zilele trecute, am auzit o idee foarte interesantă, pe care niciodată n-am conștientizat-o în acest fel, de fapt nu am înțeles-o așa de bine până acum.

În mod greșit înțelegem mântuirea sufletelor noastre astfel:

Planul A: Dumnezeu a făcut lumea, și toate la început erau bune foarte. Atât natura cât și omul au fost create fără de păcăt, fără nimic rău. Noi oamenii, păcătuind am stricat totul, am cunoscut moartea în toate formele ei, iar natura a suferit și ea după căderea noastră. Dumnezeu văzând acest lucru a trebuit să repare ceea ce am greșit noi și să vină cu planul B: întruparea Fiului Său.

Greșeala: Iisus Hristos nu este planul B al lui Dumnezeu.

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu au fost luați prin surprindere de căderea omului în păcat, încropind pe moment un alt plan prin care să restaureze natura căzută a omului și a întregului univers.

Dumnezeu în atot-înțelepciunea Sa, a prevăzut dinainte căderea omului în păcat și a pregătit totul în așa fel încât să-și revină de bună voie, și să ajungă la desăvârșire.

Spunea părintele John Behr: „Toate au venit la existență create de Hristos, prin Hristos, întru Hristos, și pentru Hristos. Iar Hristosul de care vorbim este Hristos Cel Răstignit și Înviat, mielul sacrificat încă de la începutul lumii. Începutul este foarte important. Trebuie să cunoaștem foarte bine acest lucru.”

Întruparea Fiului lui Dumnezeu a fost stabilită de Dumnezeu înainte de facerea lumii. Căderea omului în păcat, degradarea naturii, și tot răul din lume au fost subsumate de Dumnezeu planului Său de mântuire. Nu prin predestinare, ci prin atotștiință. Este ca și cum un conducător al unei armate, foarte bun strateg, prevăzând dinainte mișcările adversarului, ar lua din timp măsuri ca să i le contracareze. La fel Dumnezeu, prevăzând dinainte unde ne vom împiedica, a gândit modalități de a ne ridica, de a ne sprijini când suntem slabi.

De altfel știința ne arată astăzi cum prin date statistice adunate dealungul timpului se pot previziona tot felul de evenimente nefaste. Să vă dau un exemplu:

Într-o termocentrală astăzi aproape totul este automatizat, și există doar câțiva ingineri care supraveghează funcționarea, fără să facă nimic. Tot ce se întâmplă în interiorul ei pentru furnizarea de energie electrică și termică (presiunea gazului, temperatura agentului termic, cantitatea aerului, mărimea flacării, intensitatea curentului electric, tensiunea, etc) este controlat prin fel de fel de subansamble electro-mecanice conectate la un computer care are instalat un program (soft) complex care ține toți parametrii în termeni normali. Acest soft a fost astfel programat încât să facă față tuturor situațiilor de urgență care apar și să reacționeze imediat pentru a limita toate pericolele. Astfel dacă scade presiunea gazului, sau se oprește curentul electric, sau se sparge o țeavă, sau se fisurează o piesă, .etc atunci computerul dă mai departe comandă ansambelor automatizate pentru a echilibra ciclul de funcționare.

Ba mai mult, softul este capabil să stocheze într-o bază de date parametri de funcționare ai termocentralei, săptămâni la rând, iar apoi să învețe singur pe baza acestor date, cum ar fi mai eficient să reglezea automat ciclul de funcționare pe viitor în funcții de factorii externi.

Ce vreau să înțelegeți din acest exemplu este că Dumnezeu a preconizat de la început parametrii în care oamenii vor acționa liber, și le-a pregătit din timp ajutor și modalități de a-i feri să cadă în anumite capcane. Spre deosebire de softul termocentralei care află comportamentul ei după ce culege datele statistice, după ce îi vede „faptele”, Dumnezeu știe dinainte cum va „funcționa” omul.

Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel în acest sens:

„El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie.” (2 Timotei 1, 9)

Iar Sfântul Irineu spune un lucru care ne provoacă foarte mult gândirea și modul nostru de a vedea lumea:

„De vreme ce există un Mântuitor era necesar să se nască și cei ce urmează să fie mântuiți (salvați), așa încât Mântuitorul să nu există în zadar.”

Observați cum Sfântul Irineu ne lasă de înțeles că existența Mântuitorului precede existența oamenilor.

E ca și cum o femeie însărcinată în câteva luni, află de la medicul ei că pruncul pe care-l poartă în pântece are malformații și se va naște cu grave probleme de sănătate, ba chiar cu handicap, și totuși decide să-l nască și să se jertfească alături de el pentru a-l crește și a-i oferi iubire. Nu se înfricoșează că se va naște bolnav, nu se teme de jertfa la care este chemată ci acceptă cu bunăvoie viața dăruită de Dumnezeu și merge mai departe.

La fel și Dumnezeu: Creează pe om, deși știe de la început că va cădea în păcat. Acceptă de bună voie smerenia de a se face Om și suferința de a se răstigni pe cruce, bucuros că prin Înviere îl va mântui.

Știu, sunt foarte multe întrebări care vă trec prin minte… dar cheia răspunsului la toate aceste întrebări este: iubirea lui Dumnezeu care îl crează pe om liber să facă ceea ce vrea. Iubirea lui Dumnezeu și libertatea omului pot explica toate nelămuririle noastre privind apariția și existența noastră pe acest pământ.

Sfântul Apostol Pavel este pe aceeași linie ca și Sfântul Irineu:

„Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească; Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit; Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui, pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înţelepciunea şi priceperea; Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotinţă, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El, Întru Care şi moştenire am primit, rânduiţi fiind mai înainte – după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale, – ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.” (Efeseni 1, 3-12)

Ce discurs minunat! Câtă iubire și delicatețe în exprimare!

Observați că adverbul „înainte” este folosit de 4 ori într-o singură frază, tocmai pentru a face cât mai clară hotârarea lui Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, de a ne chema să fim sfinți, drum spre sfințenie care va trece și prin căderi de tot felul.

Observați cum spune: „ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ” știind Dumnezeu dinainte că vor fi momente când vor exista dezbinări și oamenii nu vor sta uniți în Hristos. Căderea lui Adam fiind chiar prima dezbinare în Hristos a omenirii.

Un alt argument este prologul (începutul) Evangheliei după Ioan în care apostolul face o expunere care cuprinde trei etape de timp:

  • Existența lui Dumnezeu înainte de a facerea lumii („La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”) explicând relațiile din Sfânta Treime dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

  • Facerea lumii și lumea înainte de cădere (Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor)

  • Și lumea căzută în păcat („Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.”)

Trecerea aceasta rapidă prin toate aceste trei etape arată unitatea lor, continuitatea lor, felul înțelept în care Dumnezeu le-a așezat pe toate. Iar toate îl au pe Hristos drept cheie de înțelegere a existenței noastre.

Prin Hristos a făcut Dumnezeu lumea și omul, Hristos a fost rânduit de la început să fie viața și lumina oamenilor, și tot Hristos este trimis să-i caute pe cei ce nu L-au conoscut.

Prin extensie putem trage următoarele concluzii:

  • Dumnezeu știe tot răul care se va întâmpla, toate alegerile greșite pe care le vor face oamenii.

  • Dumnezeu a rânduit de la început metode de a-i corecta și vindeca pe oameni întâmpinând răul viitor cu un plan foarte înțelept.

  • Dar planul de mântuire a lui Dumnezeu față de întreaga omenire se va realiza tot prin oameni, prin cei buni care vor colabora cu El, care-i vor împlini poruncile, prin cei care formează Trupul Bisericii Lui.

  • Dumnezeu știe oamenii cu care poate pleca la luptă (misiunea de propovăduire) așa cum un comandant de armată știe să-și aleagă doar soldații cei mai buni, în care a văzut potențial și talent.

  • Dumnezeu nu predestinează pe nimeni spre rău ci face totul posibil ca fiecare om să se mântuiască, singura condiție este: să vrea!

Întruparea Fiului nu este planul B al lui Dumnezeu, ci este chiar parte din planul inițial de facere a lumii. Iată de ce sfinții părinți au înțeles Vechiul Testament doar prin Hristos, văzându-L prezent pretutindeni, în orice acțiune a lui Dumnezeu față de poporul lui Israel și față de neamuri, deși pe atunci El se revelase doar ca Tată, nu ca Treime de Persoane.

Cred că ar trebui, ca în toată viața noastră duhovnicească, să avem la temelia credinței noastre acest gând: Hristos nu este planul B, ci noi suntem cei rânduiți înainte de facerea lumii să ajungem sfinți ai lui Dumnezeu prin El, Cuvântul cel Întrupat.

 

(Claudiu Balan)

(Visited 108 times, 1 visits today)