Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina (Predică la duminica a 26-a după Rusalii)

„Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele;  şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?  Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.”

(Evanghelia după Luca, cap.12, 16-21)

În numele Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

A doua duminică a postului Naşterii Domnului continuă şi accentuează sfatul dat de Mântuitorul în prima duminică: „Mergi şi fă şi tu asemenea”, mergi şi tu şi ajută pe cei în suferinţă, mergi şi tu şi dă din avuţiile tale.

Deşi mesajul general este acelaşi, de a face milostenie totuşi pilda din duminica aceasta are câteva particularităţi. Fiecare duminică a Naşterii Domnului întregeşte acest mesaj: să iubim şi să dăruim.

Poate nu ne-am gândit niciodată, dar sfatul pe care ni-l dă Dumnezeu ca un părinte duminica la Biserică ar trebuie să fie ca un plan de acţiune pentru noi pe toată săptămâna. Ar trebui să începem să-l punem în practică începând chiar când ieşim din biserică şi să fie pe agenda noastră duhovnicească pentru întreaga săptămână care urmează.

Unui om bogat i-a rodit ţarina din belşug, din belşugul harului lui Dumnezeu şi din dragostea care dă ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, şi peste cei zgârciţi şi peste cei milostivi; iar acest bogat se vede pus în faţa unei probleme. Avea deja multe roade, hamberele îi erau pline, nu-i lipsea nimic şi se-ntreba unde poate să-şi adune ce a cules din roadele pământului.

Ajunge la concluzia că nu mai are loc unde le pune şi hotărăşte să strice hamberele şi să le facă mai mari. Acesta este primul gând egoist şi rău al bogatului.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune frumos că un prim pas în a începe să daruim şi să fim milostivi este de a da ceea ce avem în plus, ce nu ne este de neaparată nevoie. Când avem şifonierul plin de haine, frigiderul şi cămara plină de mâncăruri, dulapurile cu multe perechi de încălţări, şi în general când am început să nu mai avem loc în casă e o ocazie să ne-ntrebăm dacă nu cumva am uitat că prisosul celor avuţi a fost dat de Dumnezeu pentru a fi dăruit celor săraci şi pentru a le câştiga dragostea.

Poate am uitat că preaplinul casei noastre este tot de la Dumnezeu şi-l poate lua de la noi imediat dacă nu ştim ce să facem cu el, sau dacă-l folosim egoist.

Un alt doilea gând pe care-l are în inimă bogatul este înţelegerea total greşită asupra sufletului. El îi spune sufletului său: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.„

Fiecare zi a vieţii noastre este dăruită de Dumnezeu şi nu stă-n puterea noastră să trăim mai mult sau mai puţin, ci atât cât ne ţine Dumnezeu cu harul Său, atât cât vrea El. Nu pot spune sau gândi că o să mai trăiesc mulţi ani de acum în colo pentru că viaţa pe care o am este un dar de la El pe care-l poate lua oricând. Sufletul meu care-mi pune în mişcare tot trupul este energia necreată a lui Dumnezeu care mă pune-n mişcare zilnic, nu am eu putere să decid cât să mai trăiesc. Şi totuşi bogatul în nebunia lui îşi spune în sine că de acum mulţi ani se va veseli.

Acest om n-a cunoscut până atunci sau n-a vrut să înţeleagă că sufletul este mai presus decât trupul, că sufletul arată asemănarea noastră cu Dumnezeu, că sufletul nu se poate ghiftui cu mâncare şi băutură ci trupul face asta. Sufletul nu se poate distra la petreceri şi la mese copioase ci trupul.

Hrana sufletului curat este iubirea care o am către ceilalţi, este rugăciunea care o fac către Dumnezeu, este bucuria harului care vine din slubele dumnezeieşti. Sufletul curat adună-n el tot ce-i frumos, de fapt adună în el dragostea pentru ceilalţi oameni şi pentru Dumnezeu. Dacă mi-e dragă o persoană, atunci iubirea care se cuibăreşte în sufletul meu pentru acea persoană îmi va folosi să iubesc pe altcineva, mă va ajuta să fiu deschis şi bun cu un alt om, dar mă va ajuta mai ales să mă apropii şi să-L iubesc pe Dumnezeu.

Aşa cum hrana sufletului curat este îmbogăţirea în Dumnezeu, aşa hrana sufletului stricat este răutatea, egoismul, zgârcenia şi în final este suferinţa, este alegerea liberă de a nu iubi pe celălalt şi pe Dumnezeu.

Iată ce spune Domnul despre un astfel de suflet:

„Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea.  Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

La toate aceste gânduri rele Domnul stă împotriva bogatului şi a răutăţii lui şi-i spune: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău”.

Nebune viaţa nu e a ta, e a Mea, viaţa nu e pentru mâncare şi băutură ci pentru a-ţi face prieteni şi pentru a te bucura iubind. Nebune preaplinul mâncărurilor tale este pentru cei săraci, pentru cei ce suferă…

Nebune!!!… strigă Dumnezeu sufletului fiecăruia dintre noi în Postul Crăciunului, mai ales când picioarele noastre sunt grabnice spre distracţii, spre mâncare multă, băutură şi spre nepăsare.

Ajută-ne Doamne să ajutăm pe cei săraci în fiecare zi!

Ajută-ne Doamne să dăruim măcar ce avem în plus, pentru ca mai apoi să dăruim, ca şi femeia văduvă, de la gura noastră.

Amin.

(Balan Claudiu)