Nu te sminti de propria ta frumusețe!
Frumusețea trupului și a chipului sunt daruri de la Dumnezeu, cu care ne înzestrează de la naștere, ca să ne folosim de ele în comuniunea cu oamenii, în vederea mântuirii. Cu darurile rânduite de pronia dumnezeiască nu trebuie să ne mândrim pentru că nu avem niciun merit să le fi primit, ci trebuie să dăm slavă Celui ce ni le-a dat. Din acest motiv, frumusețea trupului nu face nici ea excepție. Dacă avem un fizic armonios, plăcut vederii, trebuie doar să fim recunoscători celui Care ne-a dat darul, să-l respectăm folosindu-l doar așa cum l-a gândit Cel ce ni l-a dat: cu smerenie, pentru Slava lui Dumnezeu și pentru iubirea de oameni.
Repet, orice dar al lui Dumnezeu se păstrează și se dăruiește cu smerenie pentru folos sufletesc. Drept urmare, a-ți etala frumusețea trupului cu mândrie, e ca și cum un pictor s-ar lăuda continuu cât de bine știe să picteze sau un bun bucătar s-ar lăuda mereu cât de bună e mâncare pe care o gătește. Poate că au dreptate și pictorul și bucătarul, dar aroganța lor ne obosește și în final lasă un gust amar. Așa este și cu frumusețea trupului cu care ”defilăm” înaintea lui Dumnezeu. Când căutăm să ne punem ”în valoare” frumusețea, etalând-o ostentativ sau vulgar, atunci devenim aroganți înaintea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, care ”le stă’mpotrivă celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” își retrage harul de la noi, ca să vedem ce înseamnă căderea în ispită, iar prin cădere să ne smerim și să ne revenim în fire.
În zilele de astăzi, cu atâtea ispite și sminteli la fiecare pas, frumusețea trupului și a chipului sunt mai mult o povară. Peste tot se promovează cultul trupului: cum să-l răsfățăm, cum să-l dezvelim, cum să-i accentuăm carnalitatea. Însă cultul trupului, manifestat prin această grijă obsesivă față de trup, slăbește grija pentru suflet și astfel ne uscăm pe dinăuntru, rămânând doar cu un ambalaj frumos dar asemnănându-ne cu fariseii din vechime, cărora Mântuitorul Hristos le-a adresat cuvintele cele mai aspre: ”Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege” (Ev. Matei 23: 27-28)
Există totuși o explicație pentru care oamenii, și în special tinerii, se smintesc de propria lor înfățișare atât de mult în zilele noastre. Odată cu începerea maturizării care are loc la sfârșitul pubertății, trăsăturile trupul și ale chipului devin mai accentuate, mai bărbătești sau mai feminine, după caz. Trasformarea aceasta majoră, stârnește curiozitate față de noutatea adusă dar și admirație. Tânărul, deși tot el, vede că este totuși mai altfel. De aici, admirația de sine începe să intre în obicei, mai ales că mijloacele care să o susțină sunt la îndemână oricând, banala oglindă fiind la loc de cinste. De la admirație, începe ușor, ușor să se instaleze adulația și uite așa, odată adânciți în ispita admirării de sine, tinerii devin îndrăzneți, își etalează frumusețea fără pudoare, cu mândrie și ajung să-și dorească să guste din avantajele frumuseții trupești înainte de vreme căci schimbările hormonale de la pubertate îi destabilizează iar ei nu au înțelepciunea să depășească această perioadă. Nu conștientizează sărmanii că privirea și mai ales grija exagerată a trupului nasc dorință sexuală care nu le dă pace până ce nu este stinsă. Și cum nu cunosc rugăciunea și postul care alungă pofta, se aruncă în cercul vicios al desfrânării. Și uite așa, după cuvântul Scripturii, aruncă mărgăritarele la porci. Dar vina nu este numai a lor căci nici nu sunt ajutați de cei responsabili cu creșterea lor, ca să păstreze neîntinat darul frumuseții pe care l-a lăsat Dumnezeu în ei.
Din aceste motive zic ”Ferice de tinerii care sunt nevoiți să aibe pudoare din pricina unei frumuseți mai puțin căutate sau din pricina unor neajunsuri ale trupului: acnee, cicatrice, greutate corporală mare sau prea mică, etc”. Dacă ești tânăr(ă) și ai un neajuns al trupului, să știi că prin asta te păzește Dumnezeu de căderea în desfrânare. De rușine tu te ferești de ceilalți, iar ceilalți nu se grăbesc cu ”ofertele” pentru că nu sunt atrași de trupul tău dar asta te scapă ușor de ispita care duce la cădere. Tu însă fii fără grijă, dragostea trece peste toate neajunsurile, și cine te va iubi pentru ceea ce ești ca om întreg (trup și mai ale suflet), va vedea în neajunsul tău doar o particularitate care te face unic(ă). Și pentru fecioria ta, te va iubi mai mult, căci ți-ai dăruit totul, doar celui iubit.
Sfântul Ioan de Kronstadt, sfătuiește ca atunci ”când vezi o fată sau o femeie frumoasă, sau un tânăr frumos, îndreaptă-ți îndată gândul spre Frumusețea supremă a supremei sfințenii, Căreia i se datorează toate frumusețile cerești și pământești. Adică spre Dumnezeu. Dă-I slavă fiindcă face asemenea splendori din pământ. Minunează-te admirând în om frumusețea chipului lui Dumnezeu, care strălucește chiar în starea vătămată de păcat a făpturii noastre. Închipuiește-ți cum va arăta chipul nostru înălțat la starea de proslăvire, dacă ne vom dovedi vrednici de aceasta. Închipuiește-ți cum va fi arătând frumusețea sfinților, a îngerilor, a Maicii lui Dumnezeu; închipuiește-ți negrăita bunătate a feței lui Dumnezeu, pe care o vom vedea aievea. Nu te lăsa amăgit de frumusețea pământească, cea de carne și sânge. Pofta este plăcută, dar păcătoasă, corupătoare, potrivnică lui Dumnezeu. Nu-ți alipi inima de frumusețea fetelor și a femeilor, ci numai de Unul-Dumnezeu, Cel ce a creat toată frumusețea pentru slava Sa și spune: ”Mie a mă lipi de Dumnezeu este bine” (Psalmul 72:27), nu de frumusețea trupească cea trecătoare.”
Vă rog, cei care sunteți înzestrați cu acest dar, nu vă smintiți de frumusețea voastră ca să nu vă păgubiți sufletește și să nu smintiți și pe alții, adăugându-vă și mai multă pagubă sufletească. Nu vă faceți un idol din trup, nu-i dați tribut și mai ales nu-i dați fecioria voastră. Nu vă lăsați atenția răpită de lucruri trecătoare, ci lăsați-vă răpiți de atenția lui Dumnezeu cea netrecătoare.
(Dan)
Teodora
iunie 8, 2012 @ 12:51 pm
Nu m-am gândit niciodată la faptul că m-aș putea sminti de propria frumusețe, poate și pentru că în general am fost o persoană complexată, mereu m-am simțit urâtă față de fetele din jurul meu, niciodată nu am fost mulțumită cu modul în care arătam (cu toate că mulți mă admiră, m-au considerat și mă consideră frumoasă).
Uitându-mă acum în urmă, la pozele de când avem 12-13 ani, exclam de fiecare dată: „Doamne, câtă dreptate aveau părinții mei, ce copil frumos am fost!” Sinceră să fiu, parcă nu reușesc să-mi găsesc defecte și nu înțeleg de ce nu eram mulțumită. Probabil si la 30 de ani mă voi uita la pozele de acum și voi spune același lucru, cu toate că momentan nu gândesc așa 🙂
Adulația propriei persoane, narcisismul, sunt patimi, cu atât mai mult cu cât ne duc și la alte păcate, transformându-se într-un cerc vicios. Dar totodată și nemulțumirea aceasta permanentă, faptul de a nu ne putea accepta așa cum suntem, de a nu ne putea iubi așa cum ne-a creat Dumnezeu, constituie tot un păcat. Nu cred că vine întotdeauna sau exclusiv din mândrie, în cazul unor persoane e vorba și de anumite traume trăite în copilărie, de o anumită sensibilitate față de mentalitatea promovată de mass-media. Sunt fete cărora mamele nu le-au spus niciodată că sunt frumoase și au crescut cu sentimentul de inferioritate, cu impresia că trebuie să se ascundă fiindcă sunt urâte, neatrăgătoare. Părinții (și mai ales mamele, în cazul fetelor) au un mare rol în a-i face pe copiii lor să înțeleagă cam cum stă treaba cu frumusețea.
Am picat și eu în urmă cu câțiva ani în capcana acelor fabuloaselor numere 90-60-90 și m-am chinuit mult până să înțeleg că nu ele reprezintă frumusețea. Am acceptat cu greu că nu voi putea niciodată arăta așa din simplul motiv că sunt foarte scundă, am puțin peste un metru și jumătate. Am suferit în liceu și generală din cauza înălțimii și m-am torturat uneori cu tocuri inuman de înalte. Dacă am fost fericită? Nu știu despre ce fericire putea fi vorba când mă dureau picioarele îngrozitor și mi se umflau, făceam bătături, mă durea spatele și mă simțeam extrem de inconfortabil.
…toate astea până când am zis: STOP! Cine îmi spune că nu sunt frumoasă pentru că sunt scundă?! Cu atât mai mult, prin faptul că sunt minionă, corpul meu are o anumită finețe, feminitate. Și astfel am ajuns astăzi să nu mai port tocuri deloc sau cel mult unele normale, de 3-5 cm și să mă simt excelent.
Am observat că alte fete sunt complexate de mărimea bustului,cum că l-ar avea prea mic. Vă spun sincer că eu sunt nespus de fericită că arăt așa cum arăt (cred că am cam 85, când eram mai slabă acum 2 ani chiar 80) fiindcă altfel m-ar deranja, m-ar durea sau m-ar incomoda mult atât când fac sport de exemplu. Fetelor, luați aminte la avantajul ăsta 🙂
Operațiile estetice sunt păcat și pentru că orice operație implică anumite riscuri. Chirurgia rămâne mereu chirurgie. Am văzut cum arată un tratat referitor la complicațiile post-chirurgicale (nu vreți să știți câte mii de pagini are) și mi-a ajuns. Nu cred că merită să ne periclităm sănătatea pentru lucruri care în ultimă instanță nu ne pot aduce fericirea adevărată. Apoi, multe dintre așa-zisele defecte s-ar putea în multe cazuri rezolva ușor prin sport și alimentație, dar omul este extrem de comod și încearcă să găsească mereu calea cea mai lejeră și cea care implică cea mai puțină „muncă” din partea lui. De fiecare dată rămân șocată de multitudinea de diete care există la ora actuală, și în cărți, și pe internet, toate promițând marea cu sarea, că ne vom transforma în zeițe în cel mai scurt timp cu putință. Pastile care ne garantează că slăbim văzând cu ochii, FĂRĂ EFORT, fără a ne abține de la nimic și fără a face mișcare. Din nou goana omului după miracole peste noapte și comoditate. Dacă s-ar putea să stăm zi și noapte pe canapea la tv, înfulecând ciocolată și chipsuri și să arătăm ca niște staruri doar prin ingerarea unor pastile… ce frumoasă ar fi lumea,nu? Din păcate pastilele de slăbit sunt o mare capcană și toate ne distrug sănătatea, mai mult sau mai puțin, începând prin dereglarile metabolice, digestive etc. De aici și până la ce spunea Cuviosul Paisie, că într-o zi ne vom lua un roboțel sau o păpusă de paie care să ne facă metaniile, rugăciunile…nu e decât un pas.
A ne compara cu alte persoane în ceea ce privește frumusețea fizică sau a ne măsura după anumite standarde e greșit în primul rând fiindcă TOȚI SUNTEM DIFERIȚI,nu numai dpdv intelectual, temperamental, comportamental, ci și dpdv al constituției fizice. De exemplu, mulți se agață de o greutate anume la care vor să ajungă, chiar dacă arată de fapt perfect, uitând că oasele au greutate și densitate diferită, de la om la om: mică, medie, mare etc. Din punctul acesta de vedere, și calculul greutății „ideale” conform IMC-ului (indicelui de masă corporală) este parțial greșit fiindcă nu se iau în considerare multe aspecte precum procentul de grăsime și de mușchi din corp, greutatea și densitatea osoasă ș.a.
Am ajuns la un anumit grad de împăcare cu mine însămi încetând să mă mai compar cu alții, ci doar cu mine însămi, cu ceea ce aș putea fi eu.
Cât despre legătura dintre pierderea fecioriei și frumusețea fizică…aici cred că e partea cea mai dureroasă 🙁 Pentru mine, pierderea fecioriei constituie una dintre cele mai mari pierderi pe care le putem suferi în viață, și din păcate una ireversibilă. Spun din proprie experiență, fiindcă sufletește nu mai sunt de mult curată, chiar dacă trupește sunt „întreagă”. Singura mea nădejde este că fecioria sufletească se poate redobândi, nu este o pierdere iremediabilă…
Cred că suntem și atât de decăzuți încât nu ne mai putem uita la un om, pur si simplu admirându-l, miunându-ne de frumusețea lui, fără a ne sminti, fără a ne lupta cu patima desfrânării. Este cumplit de trist…
Ca un ultim „omagiu” adus frumuseții, aș spune că am văzut în viața mea oameni care m-au impresionat printr-o frumusețe pe care nu aș putea-o descrie în cuvinte. Acei oameni sunt dintre monahi și monahii. Sunt chipuri pe care nu le voi putea uita vreodată fiindcă ele poartă pecetea unei curății după care eu însămi tânjesc, frumusețea Mirelui Ceresc și strălucirea slavei Sale. O frumusețe care nu te coboară, ci te înalță; o frumusețe care nu te smințește, ci îți curățește privirea; o frumusețe care nu va pieri niciodată, care nu va îmbătrâni, nu va face „riduri”, nu va păli, ci dimpotrivă: timpul, suferința, rugăciunea, toate o vor face din ce în ce mai statornică și mai strălucitoare.
Să ne dăruiască Dumnezeu tuturor această frumusețe!
Albinuta
iunie 8, 2012 @ 1:36 pm
Doamne ajuta ,asa cum a zis admin ai scris mult Teodora insa ai scris minunat ,(am reusit sa citesc ultimele comentarii chiar daca probabil nu am citit toate scrise de tine azi ),multumesc ,Dumnezeu sa te ajute si sa-ti trimita tot ce i-ti este de folos
SB
iunie 8, 2012 @ 2:36 pm
Frumos tare ai scris, Teodora! Chiar mă regăsesc într-o parte a comentariului tău.
De asemenea, și articolul scris de Dan este foarte realist.
Mă bucur să-mi clătesc ochii cu acest sait 🙂
Ruxanda
iunie 8, 2012 @ 6:50 pm
Multumesc pt articol…
Ionut Daniel Gondac
iunie 9, 2012 @ 9:11 pm
Frumos articol!Din suflet…:) Sa multumesti lui Dumnezeu pentru frumusetea de a scrie….din suflet>:D< :P. Daca vrei sa comunicam si online, lasa-mi id te rog la adresa ionut.ortodoxiatinerilor@gmail.com si apoi te voi baga in lista de mess. Si eu am scris candva pentru OT, dar m-am lenevit. Astept un raspuns, daca se poate fireste(mesaj pentru autor)
Diana
ianuarie 8, 2013 @ 5:53 pm
Ce frumos spus : ` Dacă ești tânăr(ă) și ai un neajuns al trupului, să știi că prin asta te păzește Dumnezeu de căderea în desfrânare. De rușine tu te ferești de ceilalți, iar ceilalți nu se grăbesc cu ”ofertele” pentru că nu sunt atrași de trupul tău dar asta te scapă ușor de ispita care duce la cădere.`
Mereu am fost nemultumita de aspectul meu ,deoarece Domnul mi-a daruit niste defecte cam neplacute …si ma intrebam de ce tocmai mie ? Acum realizez ca a facut-o pentru a ma feri de desfranare …am ales sa ma izolez de ceilalti si m-am apropiat mai mult de Domnul si asta mi-a facut bine .
Uneori ma intreb oare de ce punem noi atat de mult pret pe aspect? Doar sufletul conteaza si atat ! Restul sunt doar desertaciuni inaintea lui Dumnezeu .
In fata Domnului toti suntem frumosi .Nu exista urati sau frumosi .
Trupul este doar tarana …si in tarana va ajunge .Nu exista diferente .
Claudiu Balan
ianuarie 8, 2013 @ 5:57 pm
Salut Diana,
Dacă ne gândim bine vom observa că nu există persoane urâte și persoane frumoase, și că a vedea pe cineva frumos/urât stă doar în vederea noastră, în modul nostru de a ne raporta la ceilalți.
Cel cu suflet curat pe toate le vede frumoase și nimic nu judecă.
În mintea celui rău și lucrul bun se strică… se vede rău.