Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Toate ideile lui Dumnezeu sunt extraordinare. Nu este niciuna care să se măsoare după mintea noastră, şi slavă Domnului că este aşa! Pare că fiecare idee a lui Dumnezeu – despre lume, despre noi, despre viaţa noastră – este o reevaluare completă şi incredibilă a realităţii noastre. A ceea ce ne pare adeseori pierdut. Trist. De nerecuperat.

Iată o astfel de idee care răstoarnă perspectiva noastră asupra pandemiei şi asupra nedreptăţilor sociale agăţate pe urma ei. O idee menită, parcă, să contrazică simţul dreptăţii şi al demnităţii noastre (pe drept) rănite, să înşele aşteptările noastre neîmplinite... O, şi de câte ori Dumnezeu nu ne-a înşelat aşteptările noastre! Dar de fiecare dată când a făcut-o, a făcut-o pentru a deschide un drum nou şi nemaivăzut în existenţa noastră.

Căci, anul acesta am suferit cu toţii sufleteşte (pe lângă apăsarea bolii). N-am avut Paști la Biserică. Mulţi nu s-au putut împărtăşi în posturi. S-a anulat pelerinajul de la Nicula de 15 august. S-a restricţionat drastic pelerinajul la Cuvioasa Parascheva la Iaşi, ca să nu vină cei din alte localităţi. Suntem pe cale să pierdem şi pelerinajul Sfântului Dimitrie de la Bucureşti şi cine ştie, poate şi sărbătorile de Crăciun!... Sunt suferinţe reale, pe care nimeni nu poate să le nege. Nimeni nu poate spune că sunt închipuite. Sunt suferinţe drepte, adică pentru dreptate. Şi în suferinţele noastre, părem că suntem mereu în câmpul întrebării: „De ce ne-ai lăsat, Doamne, cu [conducătorii] ăştia? De ce ne-ai lăsat pe mâna lor...?”.

Când inima omului este rănită de nedreptatea lumii, nu poate vedea dincolo de întrebarea sa. Întrebarea de genul acesta, în felul lui Dănilă din nuvela lui Gala Galaction, „La vulturi”... („De ce, Doamne...?”), dureroasă şi sinceră în felul ei, ne prinde în retorica unei interogaţii fără răspuns. Pentru că nu poate conţine răspunsul, pentru că, într-un fel ciudat, îl are deja. L-a găsit şi i-l impută lui Dumnezeu. Nu este o interogaţie, este mai degrabă un rechizitoriu. Pentru că ţinem atât de mult la dreptatea noastră  – dreaptă, nimic de zis, din perspectiva libertăţii religioase – încât nu ne gândim că există o dreptate mai înaltă şi negândită a lui Dumnezeu, care covârşeşte orice rău ne-ar putea face nouă lumea. Ceva care farmecă inima cu răspunsul desăvârşit al dreptăţii Lui la jeluirea noastră. Şi dacă suntem gata să lăsăm jeluirea noastră, pentru o clipă – oricât de ciudat ar părea – vom primi dreptatea Lui incredibilă ca pe Împărăţia însăşi, Care ar fi ajuns deja la noi...

Iar dreptatea Lui, cea cu totul altfel, vine în inimă cu un răspuns tăcut şi măreţ.

„Eu nu iau în stăpânire această lume”.

Dacă tăcem puţin... uimirea noastră va fi tot atât de mare ca revolta noastră. Ca energia suferinţei noastre să se prefacă în energia înţelegerii unor Taine noi!

Şi totuşi... de ce? Nu-i cerem noi mereu ajutorul lui Dumnezeu în viaţa noastră? Copiii noştri nu se roagă la Îngeraşul cu: „Că tu eşti stăpânul lumii şi al nostru Tată eşti...”? Nu zicem mereu în Tatăl Nostru: „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta...”?. Sau în ecfonise: „Că a ta este stăpânirea...”? La ce bun un Dumnezeu care a venit în lume, apoi ne-a abandonat unor conducători fără Dumnezeu? Ce ne împiedică să tragem concluzia unui Dumnezeu absolut... nepăsător?

Şi iarăşi vine liniştea peste noi! Şi iarăşi vine Împărăţia să potolească revolta noastră interioară, a dreptei noastre logici şi raţiuni. Cu o altă raţiune cu totul îmbrăţişătoare. O raţiune care ne spune, din nou, calmă şi liniştită: „Vă zic. Dreptatea Mea nu e din lumea aceasta”. Ca, după puţin să adauge: „Fiindcă Împărăţia Mea nu e din lumea aceasta”.

Şi dacă suntem sceptici, am zice: „Bine, Doamne, şi cu ce mă va ajuta dreptatea Ta să ajung la Sfânta Parascheva”? Dar dacă întrebăm în felul acesta, n-am înţeles minunăţia dreptăţii Lui, şi-l „blocăm” pe Dumnezeu în cutiuţa logii noastre pe care nu vrem s-o suspendăm, pentru o clipă. Dumnezeu ne cheamă să ieşim cu înţelegerea în „afara” lumii, acolo unde toate sunt de înţeles şi îşi primesc răspunsul. Iar noi Îl somăm pe El să ne ofere o rezolvare înăuntrul logicii lumii, care pare de necombătut. Să fie drept după dreptatea lumii. Şi prin asta respingem invitaţia Lui dar şi graţia dreptăţii Lui, cu totul imponderabilă pe cântarele realităţii noastre.

Ca să primim răspunsul, trebuie să facem un ocol prin... dragostea lui Dumnezeu. Ca să ajungem la înţelegerea dragostei Lui.

De când a venit printre iudei, care aşteptau un lider care să-i elibereze de sub stăpânirea romană, Mântuitorul le-a zis: „Împărăţia mea nu e din lumea aceasta”. Iisus n-a eliberat nici un evreu de sub jugul politic al vremii, şi nici un sclav de sub stăpânul lui, de parcă i-ar fi fost indiferent în ce constrângeri şi robii sociale se află omul când primeşte lumina Împărăţiei Lui. Apostolilor le-a zis: „Acum vine stăpânitorul acestei lumi, care nu are nimic întru mine...”. Şi puţin mai încolo: „Lumea sub stăpânirea celui Rău zace”. Peste tot, confirmări şi reconfirmări ale faptului că El... nu vrea să adopte lumea. Nu vrea să fie părintele ei, conducătorul ei general. Iisus a lăsat lumea în toate necazurile în care a găsit-o. Ba a prevestit şi alte necazuri pentru toţi creştinii, iar plecarea lui Iisus la cer a tras după ea câteva secole de persecuţii şi prigoană. Aşa arată o descriere a realităţii în cheia minţii lumii. Ce suferim noi acum de Sfânta Parascheva au suferit şi alţii, înaintea noastră, de atâtea ori. Deci pare că situaţia este neschimbată. Lumea a redevenit – sau a rămas – la fel de strâmbă cum era acum două mii de ani.

Dar asta înseamnă – prin forţa argumentului – că dreptatea lui Dumnezeu e la fel de minunată şi de neconceput ca acum două mii de ani! Asta înseamnă, dragi necunoscuţi ai Domnului, că fiecare zi trăită în societatea noastră nedreaptă religios are tot atâta lumină şi dreptate înaintea ei în Cer ca ziua creştinului obişnuit din toate timpurile. Asta înseamnă, mai pe înţelesul nostru, că ziua în care m-am oprit la gardul Cuvioasei Parascheva, fără să pot să intru, e ziua în care mi-am oprit mintea de la dreptatea acestei lumi, pusă în lanţuri, şi m-am ridicat cu ea la casa din Cer a Sfintei, acolo unde stătea dintotdeauna, în timp ce petrecea cu oamenii pe pământ. Nu mă lasă s-o văd pe Sfânta? Mai rău pentru ei, căci m-au silit să văd cu Duhul, peste turla Catedralei, peste norii Iaşilor, peste ceruri, Casa Sfintei Parascheva pe care am vrut s-o văd dintotdeauna. Nu ştiam cum arată, şi nu mi-am pus problema, pentru că pe Sfânta n-o păzea nimeni. Era la raclă. Acum, dacă o păzeşte cineva, am s-o cunosc în casa ei nefăcută de mână, şi am să cunosc cerul Iaşiului aşa cum nu l-am cunoscut niciodată, domnit de o prezenţă feminină, graţioasă, măreaţă. Am văzut de multe ori racla Sfintei Parascheva, dar nu văzusem niciodată cerul Sfintei Parascheva. Celălalt domiciliu. Acum l-am văzut şi dreptatea lui Dumnezeu cea necrezută s-a înfiripat, pentru o clipă, înaintea ochilor minţii mele.

Aşa e la altar. Eşti silit să vezi multele realităţi a ceea ce părea, de fapt, o singură realitate. Hristos este prezent pe Sfânta Masă, pe Antimis, ca un mormânt. Dar asta e doar realitatea primă. Aparentă. Iar când preotul sau diaconul cădeşte împrejurul Sfintei Mese, şi murmură troparul, el intră – magic, am putea spune – în celelalte realităţi care erau tăinuite: „În mormânt cu trupul, în Iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel Ce eşti necuprins”... Sigur, vom zice, asta poate numai Dumnezeu. Nu, dragilor. Asta poate Dumnezeu şi orice minte care este cu Dumnezeu, acolo unde este Dumnezeu. Asta poate şi orice minte care este cu Sfânta Parascheva, acolo unde este Sfânta Parascheva. În raclă cu trupul, în cerul Iaşilor cu sufletul, în cerul minţii noastre şi al icoanelor din casele noastre şi în eternul feminin al graţiei sufletului românesc. Şi de ce? Şi de unde toate acestei "ceruri"? Tocmai pentru că am descoperit că cineva îi păzeşte „mormântul”...

Aşa a fost şi la sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare de la Putna, din 2 iulie 2004. Jandarmii nu voiau să lase să intre pe cei cinci sute de studenţi, din cauza aşa-ziselor riscuri de securitate la adresa preşedintelui (Ion Iliescu). Cu mare greu şi cu proteste, s-a putut. Dar dacă nu s-ar fi putut, atunci s-ar fi întâmplat ceva mai presus de fire cu Sfântul Ştefan cel Mare, ceva după dreptatea lui Dumnezeu... L-am fi văzut pe Ştefan cel Mare cum „se-nalţă din mormânt” şi „la Putna nu mai stă” – după cum profeţea Eminescu în Doina lui – şi s-ar fi ridicat deasupra munţilor Putnei, în cerul Putnei, în cerul minţilor noastre şi al nemuririi româneşti, acolo unde l-am întâlnit, de fapt, şi pe tot traseul pelerinajului până la Putna. În case, pe drum, în oameni, şi într-un înainte nesfârşit al destinaţiei noastre.  

Dulce e dreptatea lui Dumnezeu. Mai dulce şi negrăită decât orice dreptate după mintea lumii, şi pentru ea eşti în stare să laşi orice – chiar şi dreptatea lumii. E ciudat că Dumnezeu, aşa atotputernic cum Îl ştim noi, a lăsat jandarmii să păzească mormântul lui Ştefan cel mare în 2004, mai-mai să nu intre altcineva. E ciudat că El a lăsat poliţiştii să păzească bisericile de Paşti, ca să nu ajungem la mormântul Învierii Lui. E la fel de ciudat că a lăsat tot nişte jandarmi să păzească mormântul Cuvioasei Parascheva, şi că se arată atât de „neputincios” faţă de nişte medici, Ordonanţe şi Comitete de Urgenţă. Dumnezeul nostru e tare neputincios. Atât de neputincios încât nu se teme să lase cheile peste avuţia Lui unor slujbaşi plătiţi ai acestei lumi.

Şi aici e ideea care schimbă mintea.

„Avuţia” Lui, bisericile şi tot ce este în ele, chiar şi trupurile noastre, par că sunt genul acela de stăpânire pe care El l-a calificat, într-un anume fel, foarte „penalizabil”, pe care l-a lăsat pasibil de înstrăinare, de reţinere, de arestare. Dar nu cumva asta înseamnă că Dumnezeu a lăsat oamenilor să reţină ceea ce e de reţinut, să aresteze ce pot aresta, tocmai fiindcă adevăratele Lui avuţii sunt dincolo de orice înstrăinare, minunate şi „imprescriptibile”? Prin asta îşi arată Dumnezeu graţia şi eleganţa netemătoare a puterii Lui, prin însăşi faptul că a îngăduit această posibilitate – ca şi cum n-ar însemna nimic – ca mica prezenţă lumească a Sfintei Parascheva, racla ei, să fie constrânsă şi circumscrisă de ordinea lumii. Pentru ca toate cerurile româneşti ale Sfintei Parascheva, din Iaşi sau din alte părţi, să fie de nezăgăzuit. Ca Sfânta Parascheva să-şi dea parfumul neîncătuşat al graţiei ei peste toate gardurile lumii noastre. Aşa ştie Dumnezeu să „stăpânească” lumea, în orice alt fel decât cel în care o stăpânesc oamenii.

Iar aceasta nu e o pledoarie de genul: „Staţi acasă. Vă puteţi ruga şi în privat”. Este o reflectare la limitele realităţii noastre raportat la nelimitările lucrărilor harului lui Dumnezeu. Trăim (încă) în ordinea lumii, şi în această ordine a lumii va fi întotdeauna legitimă şi necesară afirmarea dreptului la libertate religioasă. Pentru asta există avocaţi, jurnalişti, oameni de bine. Dar până la împlinirea acestui drept, până la împlinirea dreptăţii lumii – care uneori nu vine niciodată, sau o mănâncă „molia” şi „rugina”  – în răstimpul eforturilor noastre drepte, să lăsăm inima să se sature de dreptatea lui Dumnezeu şi de harul dincolo de legi al Cuvioasei Parascheva. Care dacă nu vine "pe jos", vine... "pe sus".

Zile de har şi înţelegere!

(Ierom. Iustin T., ajun de 14 octombrie 2020)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești